Când înțelegem că aceste afirmații sunt adevărate simultan, îi decolorăm logicii aura și îi tăiem picioarele scării la cer. (Dacă ar avea una…)
N-avea nici frumuseţe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. (Is 53, 2)
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni. (Ps 45, 2)
lumea adam(a)ică 
Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
Nu cred că am înțeles vreodată cu adevărat ideea de simultaneitate …
Exceptionala meditatia ta, A.Dama. Daca ne pozitionam toti intr-un punct fix, vom vedea aceeasi fata a problemei. Dar daca suntem pozitionati diferit, vederea noastra e diferita „ca de la cer la pamant”. Ma gandesc la o intamplare, urmata de un dialog: „…cui i se iarta putin, iubeste putin, dar cui i se iarta mult, iubeste mult…” Totul depinde de „ochii” prin care vedem Adevarul.
Livius,
Continui să mă micșorez, pentru ca El să Se înalțe. N-am stat să meditez. Am dat mai departe ce-am primit.
Acel punct fix, despre care tu aduci vorba, e doar unul în Univers. De la Cruce, totul se vede altfel. Uneori mi se pare teribil cum putem vesti Crucea fără a o înțelege, fără a-i pricepe taina, fără a-i folosi beneficiile – cum intrăm în binecuvântările aduse de Jertfă?, cum ne folosim autoritatea de fii de Dumnezeu?
Cred că mi s-a iertat mult.
Eu nu m-am referit la punctul Cruce. Bineinteles ca acela care ajunge acolo si privește imprejurimile este ca unul urcat pe cel mai înalt vârf si de acolo, rotindu-si privirea, are acces la o panorama de 360 de grade. De aceea zice Ap. Pavel „…împotriva acestor lucruri nu este lege…” Eu m-am referit la acel „nestiutor si prost” care totuși crede ca deține adevarul. Cu cât Îl cunoaștem mai bine, cu atât creștem in statura spirituala, cu atât trecem dincolo de legea gravitatiei omenesti, pe care eu o numesc logica. Trebuie sa urcam mai sus de logica pentru a scapa de limitarile ei. Atunci Il vom vedea si Leu, si Miel in același timp.
Livius,
Era o încercare subtilă de a muta privirile acelui „neștiutor și prost”, ca să te citez, către Punctul din care se vede cu-totul-altfel decât logic. (Totuși, poate nu l-aș mai numi „prost” pe cel ce mi-ar putea fi vecin de veșnicie. Am făcut asta aici și e un mare risc să nu înțeleagă toți pe ce ton rostesc eu cuvântul „prostie”.)
În postarea În șir indian, am spus că e nevoie de înțelepciune, și nu întotdeauna de inteligență – am cunoscut un om foarte înțelept, care nu știa citi, dar pe care l-a învățat Duhul Sfânt să citească Biblia. Dacă îi puneai în mână un ziar sau altă carte, nu știa citi. Asta nu-l împiedica să fie înțelept.
Creșterea în cunoașterea Lui presupune a avea răspunsuri de la El, în mod direct, nu doar monolog și învățarea pe de rost a definițiilor sau a variatelor clasificări și descrieri subiective. În 3, 5, 7 puncte, sau oricâte ar fi.
Înțelegerea simultaneității contrariilor în aceeași Ființă ne „smintește”. Cu folos…
să nu fi înțeles eu bine ce ai vrut să spui, sau sunt eu mai altfel? căci a înțelege simultan aceste afirmații a făcut mereu parte din firescul meu 🙂
Mihaela, înseamnă că te numeri printre fericiții înțelegători. Nu-i „vina” ta. 🙂
As aseza intre cele doua versete intrebarea: De ce?
Costică H,
Poate și pentru că nu ne atrage prin ceea ce e tangibil. Nu se întrebau contemporanii: „Poate ieși nimic bun din Nazaret?” „A crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat” – nu trebuie să fii agricultor, ca să realizezi ce „roadă” poate da pământul uscat și cât de atractivă ar fi. Liderii religioși ai vremii se mirau de El, dar nu credeau în El. Frumusețea cu care ne atrage o poate vedea și orbul.
Poate și pentru că e încă o taină. Iar cei ce o înțeleg au căpătat har. După algoritmul acela de neînțeles…
Putem înţelege simultaneitatea aceasta dacă de-condiţionăm, dacă putem separa acel „să ne atragă privirile… să ne placă” de fermitatea lui „tu eşti”…
Sunt experienţe care te ajută să parcurgi aceste etape uneori în secunde…
Marinel,
Suntem în același gând vizavi de experiențele care „ne forțează mâna” să parcurgem mai multe etape în câteva secunde… Contragerea timpului ar fi tot împotriva logicii, și nu neapărat în favoarea basmelor: „creștea într-o zi cât alții în șapte ani”.
Însă mă întreb dacă avem capacitatea de a separa atracția privirii de fermitatea frumuseții nevăzute.
N-o avem, Adama, dar o putem primi…
Mai ales dacă îndrăznim să o cerem. „Celui ce cere, i se va da.”