…fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic (Mar 4, 27-28)
M-am săturat de cuvinte ramă, cuvinte mari, bune de atârnat pe perete. În cel mai fericit caz, ele ar putea fi de sticlă colorată. Un fel de vitralii, prin care să nu vezi niciodată lumea din afară, iar cea dinăuntru să te obosească îngrozitor.
M-am săturat de cuvinte spadă, care taie urechea, în loc să o străpungă mântuitor. Iar Cel în stare să o pună la loc și să o ungă cu vindecare lipsește din decor. Un fel de război fără învingători.
De cuvinte scotch, m-am scârbit, bune de lipit gura ascultătorilor, când cel ce le vorbește se crede mahomedul la care vin toți munții, nu doar unul. Cuvinte lipicioase, ca femeile străine care (te) duc la ruină inevitabil. Neîndurător.
De cuvinte capac, m-am scârbit, bune să ascundă veninul ce fierbe în oală. Cei ce le rostesc stau în întuneric și se tem să îi vădească Lumina. Nu-Ți băga nasul unde nu-Ți fierbe oala! – Îi aruncă disprețuitor.
Îmi plac cuvintele sămânță, cuvintele mici, care încolțesc și cresc: întâi un fir verde, apoi spic, iar în urmă grâu deplin – fie că doarme, fie că e treaz cel ce le-a rost(u)it!
Ador cuvintele macaz, cuvintele simple, care te farmecă și te schimbă dramatic când le-auzi: apuci neîndoielnic și neîndoios Calea Celui preaiubit.
Nu mă satur de cuvinte (chint)esență, bune să tacă gura furtunii, să înfășoare ca-n scutec toate adevărurile în Adevăr. Cuvinte care să dea contur minunii dincolo de cortina din pene de păun. Cel ce le rostește e (prea)fericit!
.
lumea adam(a)ică 
Despre „puterea cuvintelor” se poate face multa vorba. Sa ne apucam de vorba?
Livius, ne apucăm de vorbă! Și nu ne lăsăm de Cuvânt.
Hm! Adama, atenţie! Ai deschis o „cutie” periculoasă! Poate că ţi-au scăpat, dar mai sunt multe astfel de cuvinte: cuvintele-ciuperci frumoase, dar otrăvite, cuvintele-periuţă, cuvintele despicate ca o anume limbă etc. Şi mai ales cuvintele nerostite, mai periculoase decât toate la un loc! Şi aş mai spune multe, dar… mă tem de cuvinte…
Marinel,
Ce-am scris e (și) o reacție la cele citite pe anumite bloguri evanghelice. Am ținut să fie șapte la număr exemplele luate, dar sunt conștientă că nu e un „produs finit”. Adică, mai degrabă e infinibil. Cuvintele-ciuperci otrăvite sunt rostite de cei ce iubesc esteticul mai mult decât fondul? Cuvintele-periuță au ceva în comun cu scotch-ul care lipește cu lingușire ademenitoare. Cuvintele despicate pot fi tăietoare precum cuvintele spadă, mai ales dacă produc efecte iremediabile. Iară despre cuvintele nerostite, m-aș teme și să mă pronunț în vreun fel.
Dincolo de cele la care te-ai referit tu, mă gândesc la nerostirea binecuvântării peste noi – de către Cel ce spune și (se) face. Doamne, ai milă!
Mda, n-am numărat, ce-i drept! Le-am numit pe cele sugerate tocmai ca să diferenţiez spada de otravă şi scotch-ul de periuţa provocatoare a mândriei. Ştii, o bună prietenă din America (nu e româncă!) m-a poreclit „king of words” şi, Doamne, ce ispită a fost pentru un străin vorbitor de engleză! Şi totuşi, m-am temut de atunci şi mai mult de o asemenea „coroană”! Cum bine spui, Doamne, ai milă!
Ah! Am uitat să scriu că i-am spus acelei prietene că prefer să ascult „the words of the King” decât să fiu eu „the king of the words”! Ştii care a fost răpunsul ei? „Now, you see why is that „king of words”? 😀
Sigur că am lăsat spațiu pentru adăugiri, reformulări, detalieri, sintetizări ș.a.m.d. Ba chiar și pentru critici, dragă Marinel!
Iară cât despre worduri și kingi, io agreez cu împlinirea wordurilor unicuLui King.
(Bine că ai sărit peste ispită! 😀 )
Da, şi eu agreez! Dar să ştii că nu de la „săritura” asta peste ispită sunt cu piciorul în ghips! 😀
Ești sigur, sigur, Marinel? 🙂
Ei, nah, să se termine odată și statul în ghips! Ce-a fost de corectat s-a corectat, nu?
Dacă n-ar fi 8 ani între evenimente, hm… 😀
Mai puţin şi ies din carapace! Multe s-au corectat… Multe…
Marinel, 8 ani e mai mult decât cei 7 ani pretinși în zicală.
Să te văd cum alergi după ce ieși din carapace! 😉
Ca gându’ şi ca vântu’ ! 😀 Că doar merge maşina până la 200 pe oră! 😀
Marinel dragă, te rog să nu-mi dai acum emoții prea mari! Nu de alta, dar încă nu am voie. 😀
Sau te-ai gândit la un alt fel de alergare?
http://cetateadepiatra.wordpress.com/2013/06/21/alergare-fuga/
________________________________
Ei, vezi că se poate și așa: alergare cu folos și cunună! Doamne-ajută!
Ce frumos ai grăit aici despre cuvinte de tot felul. Unele de care să ne ferim şi să ne lepădăm, altele binecuvântate, care ne umplu de lumină şi ne călăuzesc spre drumul cel bun! Şi ce interesant ai zis despre „cortina din pene de păun”…
Să dea Domnul să rămânem doar întru cuvintele cele mântuitoare!
Înseamnă că avem două Biblii surori, Alex! 🙂
Mulțumesc pentru urări și binecuvântări! Le rostesc și eu, în taină, peste tine și ai tăi!