În numele prostiei


stupidityInformaţia că un pastor penticostal din Wisconsin şi-a lăsat fata să moară de diabet, pentru că nu a vrut „să-i pună pe medici înaintea lui Dumnezeu”, considerând că fetiţa se va vindeca în urma rugăciunilor a făcut înconjurul lumii.

Nu ştiu dacă cei ce au alcătuit la noi ştirea au tradus corect denominaţia respectivului părinte, condamnat de justiţie, însă această problemă – vindecarea în urma rugăciunilor, refuzând intervenţia medicilor – a mai fost adusă în atenţia opiniei publice şi în alte reportaje realizate aici în ţară. În urmă cu câţiva ani, aflasem de cazul unui om care îi interzisese unei persoane să meargă la spital, chiar dacă era foarte bolnavă, pe motiv că se va vindeca doar dacă se roagă. Iar când persoana aceea a murit, un credincios din biserică a vrut să-l dea în judecată pe cel care manipulase situaţia respectivă…

Unii credincioşi (de multe ori protagoniştii sunt penticostali) consideră exact ca tatăl acestei fetiţe nevinovate că a apela la ştiinţă, la medicină e ca şi cum I-ai întoarce spatele lui Dumnezeu, ca şi cum El ar trebui să acţioneze direct şi nemijlocit, exact când şi cum Îi cerem noi. Ba mai rău, că dacă apelăm la medici, e ca şi cum ne-am prezenta înaintea lui Satan să-i cerem soluţii, în loc să mergem la Medicul medicilor.

În numele cui acţionăm finalmente? În Numele Lui sau în numele prostiei? Şi Isus a fost ispitit cu versete din Scriptură. De ce n-a crezut că nu va păţi nimic dacă Se va arunca de pe streaşina templului? Era necredincios?

Avem Cuvântul, avem libertate… inclusiv libertatea de a fi proşti.

Prostia a ucis şi va mai ucide.

Credinţa a ucis şi va mai ucide.

Credinţa care este întemeiată pe puterea lui Dumnezeu (1 Cor. 2, 5), nu pe înţelepciunea oamenilor (sau prostia lor) duce la neprihănire şi viaţă.

Aproape că ne aminteşte de karma o asemenea împăcare obedientă şi imbecilă cu „soarta”. În cazul fetiţei pastorului, nu „soarta” a fost di vină, ci „voia divină”. Astfel, ea a fost învinsă de boală şi a ajuns mai repede „acasă”. Dacă Dumnezeu voia altceva, i-ar fi ascultat părintelui rugăciunile, nu?

Care este limita dintre prostie şi credinţă?

Dintre aroganţa autosuficienţei şi credinţă?

Dintre un credincios care acţionează şi unul care stă ca prostul, pretinzând că deţine reţeta potrivită?

Ezechia era pe patul de moarte. Ştia că va muri. S-a rugat cu credinţă. Dumnezeu l-a trimis pe Isaia să-i spună că i se vor mai adăuga 15 ani la lungimea vieţii lui. În acelaşi timp, Isaia a cerut să i se pună lui Ezechia o turtă pe umflătura de la picior (2 Împăraţi 20, 7). Ezechia n-avea cum să-şi prelungească anii vieţii, dar putea să-şi pună o turtă pe umflătură… De ce n-a poruncit Isaia să pice din cer o turtă direct pe piciorul bolnav al lui Ezechia? Sau să se întâmple totul fără ca oamenii să aibă ceva de făcut?…

Nici măcar Isus nu i-a vindecat pe toţi bolnavii poruncindu-le cu cuvinte: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă!” Unora le-a pus scuipat cu tină pe ochi. Poate s-au gândit întreprinzătorii acelei vremi că ar merita stocat leacul, vândut apoi încetul cu încetul, crescându-i mereu preţul, pe măsură ce cererea depăşea cu mult oferta…

„Daţi-mi şi mie puterea aceasta!” Sună familiar?

Credincioşii adevăraţi merg în Numele Lui! Au ceva ce n-are echivalent pecuniar, ce eludează toate ecuaţiile mercantile. Poate că azi se face prea mult comerţ în biserici şi de-aia nu se mai vindecă oamenii precum ologul de la poarta Frumoasă:

Bani vrei? N-am. Dar am altceva. Am venit în Numele Lui!

Câţi pot spune azi că merg cu adevărat în Numele Lui?

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De vină și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la În numele prostiei

  1. CarmenZ zice:

    Aveti perfecta dreptate si ma intreb cu adevarat
    si eu de cate ori ”n-am mers”, ”n-am vorbit”, ”nu am cantat”, …, nu am facut voia Lui, nu am ascultat de glasul Lui, nu i-am cantat cu adevart Lui… nu am raspuns Chemarii LUI. Iarta-ma, DOAMNE ISUSE HRISTOASE, te rog!

  2. A.Dama zice:

    CarmenZ, bine-ai venit! Să-ţi fie ruga primită!

  3. Lia zice:

    Draga Adama este incredibil…bine zici :se face comert in biserici! si ce comert! din acela superior cu TVA cu tot. Este pacat ca din ce in ce mai mult, si mai mult, se degradeaza credinta, se umanizeaza prea mult imaginea Divinitatii in fata celor slabi de constiinta… si ajung sa creada ca Dumnezeu este doar un musafir pe care il cheama cand au ei chef… se uita ca El este Creatorul…

  4. glycon zice:

    Draga A.Dama, regret sa citesc asa ceva. Cred ca e usor sa ne lasam purtati de val, sa lasam sentimentele sa ne-o ia inainte (in fond, e trist sa auzi de moartea unui copil). Dar de aici si pana la a face afirmatii precum ai facut mai sus, e ceva drum. Si e cu atat mai surprinzator de la o persoana crestina. Stiu ca e un subiect delicat acesta al vindecarilor pe care Domnul le face (pentru ca da, le face!) si de vesnica controversa intre baptisti si penticostali sau intre penticostali si „restul”, dar afirmatiile tale nu sunt sprijinite de niciun temei afara de acela al unei minti incinse, intaratate. In caz ca totusi vei dori sa ai o viziune corecta, sunt sigur ca daca vei veni in fata Lui cu o motivatie corecta, vei descoperi ce trebuie. Sa te calauzeasca Domnul in toate!

  5. Teofil S zice:

    Chiar dacă aș fi preferat poate un text și mai consistent, și mai detaliat, și mai specific organizat, ceea ce zici tu cred că merită toată atenția. Preferința mea nu diminuează calitatea și justețea textului tău, ci vine din curiozitatea sau preocuparea pe care o am vizavi de subtilitățile psihicului în raport cu credința, dar și cu limitele pe care ar trebui (sau nu?!) să ni le autoimpunem în rugăciune, de pildă.

    Ca una care ai văzut/trăit astfel de experiențe, cred că ești mult mai în măsură să sesizezi limite și excese. Chiar dacă tonul e puțin vehement pe alocuri (asta pentru stilul tău, nu pentru al meu 😉 ), consider că această chestiune ar merita o dezbatere. Ar merita, cu siguranță, un feedback care să însemne reglarea eclesială a acestor derapaje. Dar apoi mă tem că tot ce devine normă instituțională riscă să elimine miracolul (doar pentru a scăpa de riscurile exceselor) – a se vedea anumite direcții din interiorul baptismului, în acest sens.

  6. DanutM zice:

    Draga ADama,
    Vad ca deja ai primit ‘obrazeli fratesti’, de la cei ce se considera indrituiti sa se erijeze in aparatori dogmatici ai ‘ortodoxiei penticostaliste’.
    In ce ma priveste, desi cred ca Teofil si altii au dreptate cind spun ca un asemenea subiect merita si o tratare mai riguroasa, iti inteleg perfect minia.
    Oricare ar fi dogma la care am aderat, daca moartea unui copil ne lasa reci, ceva e cu adevarat putred in noi si, poate, cine stie, chiar in acea dogma.

  7. A.Dama zice:

    Lia, cred că dacă am fi mereu conştienţi că suntem goi şi descoperiţi înaintea Lui, ne-am înfrâna de la o serie de lucruri. Are însă grijă altcineva să ne împrumute conştiinţa, să ne-o ocupe cu altceva, aşa că… Îmi pare rău că oamenii nu mai găsesc în biserică ce ar trebui să găsească!

  8. A.Dama zice:

    Glycon, bine-ai venit! Ţin să precizez de la bun început că subiectul meu nu era disputa dintre penticostali şi baptişti sau penticostali şi „restul”.

    De astă dată, accentul nu cădea nici pe emoţia produsă de moartea unui copil, deşi n-ar trebui să ne lase rece moartea. De orice fel ar fi ea…

    Accentul cădea pe acele întrebări pe care să ni le ridicăm cu toţii. Adică la medic nu-i voie să mergi, dar nu e nicio problemă să foloseşti aragazul, care este tot un semn de progres al ştiinţei. Potrivit gândirii unora dintre credincioşi, ar trebui să revenim la încălecarea asinilor şi să ignorăm curentul electric etc., ceea ce ştim că deja se practică în comunităţile amish.

    Nu ştiu dacă ai mai văzut alte articole de pe acest blog, întâmplarea face că am înşirat miracole pe care eu le-am trăit. Uite un exemplu:

    https://adamaica.wordpress.com/2007/09/16/din-miracolele-copilariei-mele-1-vindecarea/

    Nu am discutat dacă mai credem sau nu în miracole, ci cum poate fi atât de încuiat cineva care pretinde că are duhul lui Dumnezeu, încât să refuze asistenţa medicală unui copil pe motivul amintit mai sus?

    Da, e drept că tonul meu e întărâtat, îmi pare rău că n-am aşteptat să se tempereze reacţia, însă, folosind alte cuvinte, mai puţin dure, datele evenimenţiale oricum nu puteau fi modificate!…

    Cât despre călăuzirea pomenită în finalul comentariului, voi spune Amin! La fel pentru fiecare!

  9. glycon zice:

    Domnule DanutM, daca lasam mania sa ne poarte prin meandrele (ne)concretului, nu stiu sincer unde ajungem. Si daca unii se erijeaza in aparatori vajnici ai doctrinei penticostale, nu mi-e rusine nici cu virtuzoitatea dvs. de a va erija in adversar. Deci dintr-un punct de vedere pur uman suntem cam tot pe-acolo… like it or not

  10. Pingback: Blogoepistolele ADamei – UPDATE « Persona

  11. A.Dama zice:

    TeofilS,

    Dacă trebuia să scriu pentru o revistă, aş fi dezvoltat şi aş fi urmărit cu mai multă atenţie o structură a articolului. E limpede că aceste gânduri, aceste întrebări au ţâşnit ca artezienele din centrul oraşului. Dar când e cald rău, automat se schimbă aerul dacă zăboveşti niţel în dreptul lor! 😉

    Când am auzit prima dată că un frate din biserică vrea să-l dea în judecată pe un altul fiindcă n-a permis unui bolnav să meargă la spital, prima întrebare a fost: de ce permite conducerea cultului aşa ceva? Şi se întâmpla după revoluţie, la scurt timp. Eram destul de copilă. Nu am mai scris asta în articol, dar m-a preocupat aspectul eclesial în măsura în care un adolescent îşi poate pune întrebări legate de „cei mari”.

    Intenţia mea acum a fost să formulez nişte întrebări. Am dat şi exemplul cu Ezechia, fiindcă îl aveam la îndemână. Chiar nu cred că dacă aş tranşa lucrurile aşa cum spui tu, ar avea acelaşi efect ca atunci când le-ar tranşa o voce cu autoritate în domeniu.

    Sunt persoane abilitate să aprofundeze subiectul şi să scrie detaliat pe marginea lui…

    Despre limite pe care să ni le impunem în rugăciune, eu zic că da, e bine să ni le impunem. În fond, nu Îi poruncim noi Lui!… Câţi nu confundă rugăciunea cu o listă de însărcinări către sluga lor?

    Cât despre eliminarea miracolelor datorită norm(ativ)elor instituţionale, singurul lucru la care mă gândesc acum e că miracolele se vor întâmpla, indiferent de reguli scrise şi nescrise. Creştinismul fără miracol se autoanulează. Dumnezeu nu Se va împiedica niciodată de nişte reguli omeneşti…

  12. DanutM zice:

    Domnule ‘glycon’,
    Nu stiu daca acesta este locul potrivit pentru o disputa intre noi, mai ales ca nici nu ne cunoastem.
    Daca atit ati priceput din comentariul meu, cum ca as fi atacat pentecostalismul in favoarea baptismului (eu fiind un anglican care se inchina intr-o biserica penticostala) atunci nu cred ca avem prea multe de discutat.
    Oricum ar fi, pentru o minima informare, va asigur ca nu sunt cessationist – adica, nu cred ca anumite daruri-semne ar fi incetat in vremea noastra – si cred cu tarie ca Dumnezeu poate vindeca si vindeca si astazi.
    Ca si ADama insa, sunt profund alergic la prostie (fie ea baptista, penticostala, anglicana, ortodoxa, catolica… ori atee).
    In rest, sa fiti iubit! Si, nu va temeti! Dumnezeu, Medicul cel Bun, Se poate apara si singur.

  13. Camix zice:

    În primul rând, nu are a face cu confesiuni. Mai ales că nu se ştie exact ce confesiune avea persoana în cauză; nu toate sursele ştirii sunt de acord asupra uneia dintre confesiuni, aşa că pică „argumentul” vreunui stindard penticostal rănit.

    Nu e vorba de a nu mai crede în stil penticostal, aşadar, şi nici de a nu mai crede în miracole – apropo de una dintre păreri. Aici e vorba de fanatism, nu de credinţă. Celor care cred că s-ar încălca vreo poruncă divină dacă se consultă medicul, li se poate spune că astfel, s-a încălcat porunca divină „să nu ucizi”. S-a ucis o fiinţă umană dintr-o interpretare literală şi exagerată a poruncii „în Domnul să-ţi pui nădejdea”.
    Iar dacă medicii sunt atât de „leproşi” ca să trebuiască evitaţi, mă întreb de ce i-au mai acceptat lui Luca evanghelia între cele 4 evanghelii. 🙂

    Bună problema cu eliminarea miracolului odată cu normele. Deşi cred că deja am pătruns în epoca în care, fie ele şi nenormate oficial, nu le mai vedem, chiar dacă ele se întâmplă sub ochi noştri.
    Dacă s-ar putea spune simplu că miracol este doar cel care bate legile naturale, ar fi uşor. Rămâne de discutat. şi meditat.

  14. Teofil S zice:

    Adama,

    A nu se înțelege că dintr-o pornire Gică-contristă (ca să zic așa) îmi vine această observație. Dimpotrivă, cred că mă identific prea bine cu nemulțumirea, cu atitudinea ta și d-aia aș vrea să vad și cum se poate spune altfel. Dar, repet, nu e o scădere a textului tău, ci doar un refugiu pe care îl caut eu ca să pot vedea și soluțiile.
    Cred că ai pus bine problema și suficient de lucid încât să se poată discuta pe argumente. În ce mă privește, nu prea am ce zice decât că sunt de partea ta și îți împărtășesc punctul de vedere.

  15. CarmenZ zice:

    Voi binecuvanta pe Domnul Isus in orice vreme. Doamne, iarta-ma, vreau sa Te cred pe cuvant, ca ma vei pazi. Doamne Isuse Hristoase, Te rog pazaste-i pe toti aceia care Te iubesc… Si sunt atat de multi, dar Tu ii cunosti… Chem Numele Tau, Doamne Isuse, peste casa mea, peste casa Bisericii Tale de pretutindeni. Te rog, izbaveste-ne de Cel Rau. Te rog, da-mi cuvinte alese cu har.

    Prin Tine, Isuse, prin sangele Tau sunt vindecat.
    Eu Te cred Isus, eu Te laud Isus si Iti multumesc… Eu Te cred… Te iubesc Isus!

    Nu voi alege niciodata drumul mai scurt care duce la pieire, ci calea Ta, Isuse!
    Ajuta-ma, Doamne, sa Te ascult si sa fac, si sa spun doar ceea ce Tu imi spui. Niciun cuvant in plus!…

    Umple-ma, Duhule Sfant, cu dragostea Ta, invata-ma Calea Ta, Doamne Isuse! Amin.

  16. A.Dama zice:

    Glycon, comentariul tău m-a făcut să mă gândesc la mânie…

    Mânia poate fi şi bună, până nu devine păcătoasă. „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi!”

    Pe acest blog sunt 8 articole în seria „Din miracolele copilăriei mele”… Eu cred că se întâmplă şi azi.

  17. A.Dama zice:

    Camix, e limpede că medicina se practica şi pe vremea aceea. Eu mă întreb cum de aceiaşi oameni care resping o parte din cuceririle ştiinţei nu le resping pe toate. Să stea sub cerul liber, cu o piatră căpătâi, să se roage să găsească un izvor când le este sete şi să cadă foc din cer când găsesc ceva ce le-ar putea servi drept hrană. E incredibil cum de acelaşi Cuvânt poate însemna atât de multe deodată pentru atât de mulţi şi atât de diferiţi.

    Mă gândesc că pot fi multe versete, care, scoase din context, ar putea genera un astfel de comportament. „Orice veţi cere cu credinţă, veţi primi”. „Rugăciunea făcută cu credinţă pentru un bolnav îl va mântui şi se va însănătoşi”. Dar atunci e nevoie şi de o şcoală a credinţei!!!

    Şi acest aspect al miracolelor care se întâmplă, dar nu le mai receptăm ca miracole este absolut trist! Oare chiar se poate mai rău? Mai mult în jos? Nu s-a ajuns la capăt?

  18. cl zice:

    Interesant…

    Chiar m-ai surprins cu articolul acesta… Si eu ma intrebam ca si copil de ce nu avem voie sa mergem la doctor… doar ca si zidarul, vopsitorul, profesorul, doctorul in mintea mea de copil practicau doar o meserie invatata.
    Cred si acum ca Dumnezeu vindeca. Cred ca poate folosi mai multe metode… inclusiv prin medicina.
    Sunt si eu de acord cu tine A.Dama si tind sa cred ca doar o prostie omeneasca te-ar lasa sa sacrifici viata celui iubit asteptand un miracol fara sa faci nimic.

    Si culmea vazind ca ‘piere’ zilnic, oare nu ai vrea sa faci ceva pentru copilul tau? Sa te rogi pentru un doctor sau intelepciune ?:))

  19. A.Dama zice:

    TeofilS,

    Da, înţeleg că interesul faţă de subiect e real şi orientat către găsirea unor soluţii. Mie mi-e foarte greu să spun ceva din punct de vedere eclesial…

    În orice caz, acolo unde există astfel de apucături: „nu mergem la medic, că Îl avem pe Isus ca medic”, conducerile cultelor trebuie să intervină şi să reglementeze lucrurile. Reacţiile oamenilor oricum scapă de sub control, că există reguli, că nu există. Dar e mai bine ca ele să existe, fiindcă fiecare dă socoteală de ce nu a făcut din ce-i revenea.

    De altă parte, eu sunt convinsă că acolo unde este practicat de mult acest „crez”, unde din generaţie în generaţie oamenii refuză să meargă la medic, el (crezul) nu va putea fi învins de nişte reguli scrise de cei de la Centru, reguli care merg pe sârmă, ca-n scrierile caragialiene. Vor fi biserici care vor prefera să iasă din culte, decât să renunţe la „tradiţia” lor. Şi nu vor renunţa neapărat la denominaţie: biserica A…ă, B…ă, C…ă cu „independentă” în coadă.

    Eu mă minunez cum nu se pot reglementa chestiuni mai simple. Când eşti într-o biserică, să nu se ţipe, să nu se roage unii de la un capăt la altul al programului cu voce tare, de neînţeles, indiferent că e cântare, predică sau rugăciune.

    În fine… un prim pas ar fi să existe reguli şi o viziune unitară în cadrul bisericilor aparţinătoare aceluiaşi cult. Deja mi se pare irealizabil…

    Apoi, să se cerceteze la faţa locului evenimentele care apar şi pun biserica într-o lumină proastă. Dar trebuie să existe încredere în cei care conduc, în cei care reprezintă „poporul”. Dacă de la cap se-mpute… Nu mă refer la nimeni la modul concret. Ziceam ca în principiu să existe un acord între cei aleşi şi cei reprezentaţi. Dacă acest acord scârţâie, …

    Gata, mă opresc! Personal nu ştiu ce există până acum scris negru pe alb vizavi de vindecări în doctrina unui cult sau a altuia. Ups!…

  20. A.Dama zice:

    CarmenZ, am pus laolaltă cele scrise de tine! Sper să zică şi alţii Amin!

  21. A.Dama zice:

    CL,

    Aşa este în ce priveşte meseriile. Doar că medicii au o meserie mai specială decât profesorii de limbă străină, de exemplu. Dacă profesorul îi învaţă un cuvânt, un verb greşit pe elevi, medicul când greşeşte, fapta lui are urmări mai grave asupra pacientului… Îţi dai seama că părintele acela ştia că este categoric „interzis” să mergi la oameni când ai un Dumnezeu atotputernic. Nici gând să se fi rugat pentru un medic. Doar pentru vindecare… care nu ştia cum ar trebui să se întâmple, dar voia neapărat să se întâmple fără să intervină oamenii. Cum a asistat la agonia celui drag? Asta nu ştiu. Dar cum va putea trece peste vinovăţie, mai ales că a existat un verdict legal, o condamnare din partea sistemului juridic? Credinţa se clatină şi inima se închide faţă de Dumnezeu… Nu poate fi uşor!…

  22. Rodica Botan zice:

    Domnul Isus a spus ca omul nu se hraneste numai cu piine… ci si cu Cuvint… si cu toate astea, Domnul Isus a trait intre noi si a mincat ca oricare dintre oameni; nu a trait fara mincare, desi sint sigura ca putea.

    Eu sint baptista… dar am trait si eu citeva miracole. Unul a fost atunci cind am atins o sursa de curent electric de 12.000 de Volti si n-am murit… pentru ca m-am rugat cea mai scurta si mai plina de credinta rugaciune din viata mea si Dumnezeu S-a milostivit de mine si mi-a ascultat rugaciunea.

    Am fost ingrijita de doctori, este adevarat. Dar si alti oameni electrocutati sau arsi au fost ingrijiti si au murit totusi.

    Cind Domnul Isus a inviat acea fetita, le-a spus parintilor sa-i dea de mincare. Dumnezeu Isi face partea Lui; dar nu ne scuteste sa facem si noi partea noastra. Un om bolnav trebuie ingrijit in mod special…

    Sint sigura ca ingrijirea unor doctori nu sta in calea miracolelor lui Dumnezeu, ci arata ca sintem dupa inima lui Dumnezeu si facem si noi putinul ce putem sa-l facem pentru oameni… ca simtim cu ei in durerea lor, ca-i iubim.

    Cu sudoarea fruntii ne cistigam piinea si nu asteptam sa ne cada din cer, desi ni s-a spus ca ni se va da… piinea cea de toate zilele, nu?

    Credinta nu ar trebui sa ne faca pasivi… ci dimpotriva…

    Cel putin asa cred eu…

  23. A.Dama zice:

    Rodica, mă bucur că aşa a găsit cu cale, să facă o minune pentru tine!… Şi mi se pare necesară precizarea ta: că Dumnezeu face miracole, chiar dacă există medici care acţionează potrivit ştiinţei lor. Mulţi dintre ei sunt şi credincioşi, aşa că adaugă la ştiinţa lor credinţa.

    M-am gândit puţin din perspectiva acelui părinte… Cred că există foarte multe remuşcări şi sentimente de vinovăţie, poate chiar o revoltă că el a crezut într-un fel şi unde era Dumnezeu când avea nevoie de El. Din păcate, tot un exemplu negativ rămâne… Trebuie să cerem înţelepciune dacă nu o avem…

    Să ne rugăm să creştem în credinţă!

  24. agnusstick zice:

    Cuvântul „prostie” este poate mult prea dur. O credinţă atât de puternică te face s-o jinduieşti, dar se mai cere şi altceva – şi asta e şocant pentru cei care se lasă fermecaţi de versete suspendate în vid de gândire, în vid de alegere, în vid de simţire chiar. Dar nu înţeleg cum, în filonul Sola Scriptura, se poate ajunge aici. Oare nu spune Biblia să nu-L ispiteşti pe Domnul, să nu ceri semne şi minuni, chiar dacă ştii sigur că El le poate face, că-Şi poate întinde mâna din ceruri asupra ta ca să te scape? Cu o astfel de logică a credinţei, în care Dumnezeu aproape că e obligat să intervină atunci şi aşa cum vrem noi, anume printr-o minune, ce facem cu un părinte foarte bătrân şi grav bolnav, cu o victimă a unui accident serios – atunci când medicina nu mai poate face evident nimic? Aşteptăm, dar până când, şi de câte ori, ca Dumnezeu să-i salveze şi să mai trăiască? Sau hotărâm tot noi că nu se mai poate face nimic de data asta, sau că au trăit destul, iar Domnul e liber să nu-şi mai arate puterea de astă dată? Unde ne oprim dintr-o astfel de licitaţie?

  25. A.Dama zice:

    Agnusstick,

    A fost un paradox să scriu postarea de mai sus. Pentru că am scris altele în care vorbesc despre minuni trăite de mine sau de cei apropiaţi mie. La categoria „De (ne)crezut”, e experienţa sorei mele, care a supravieţuit unei sarcini foarte problematice, chiar dacă medicii de aici i-au dat 1% şanse să îi aducă pe lume pe gemenii ei.
    E drept că nu am avut atât de multe detalii despre cazul din postarea de mai sus, însă am ales un cuvânt dur, pentru că se chiar întâmplă ca din prostie să nu alegem rezolvările pe care El ni le pune la dispoziţie.
    Eu n-aş vrea să mă pun în locul Celui ce decide, însă cred că se întâmplă minuni şi azi, atunci când El decide. Ce ingrediente intră în reţeta miracolului? Credinţă multă, uneori stăruinţă, răbdare, chiar îndelungă răbdare, credinţă multă, şi iar credinţă. Şi mai multă credinţă…
    Uneori ceri minuni şi nu se întâmplă. Atunci e nevoie de acceptare. Trebuie să-L iubeşti pe El atât de mult, încât să fii convins că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celui ce-L iubeşte”. Trebuie să-L iubeşti cu toată fiinţa ta şi să ai linişte că dacă nu s-a întâmplat minunea cerută, e pentru că avea altceva în plan pentru tine.
    E greu de acceptat că răspunsul Lui e diferit de voia ta – care e bună, care nu e egoistă: vrei să vindece o persoană… nu e ceva rău, nu? -, dar pentru cine se teme de El, e limpede că pentru unele lucruri va primi răspuns doar Atunci.
    Ar fi multe de discutat. Şi nu din perspectiva resemnatului. Se poate discuta şi din perspectiva celui ce luptă cu Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s