„De dragoste” – Nichita Stănescu

DE DRAGOSTE

Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mîna ei luminoasă
demult m-a uitat, –
demult s-a uita şi pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.
Eu mă înec în lumine
şi scrâşnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură
dar ea ştie că eu nu râd
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfăţişează pe când
ea stă plictisită şi foarte frumoasă
şi eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.

Cuprinsă în volumul „În dulcele stil clasic” (1970), poema „De dragoste” a lui Nichita Stănescu aduce înaintea lectorului un prezent al firii în care antinomiile se transcend graţie impulsului vital dăruit de lumina întrupată : „dulcea luminii făptură”. Acest impuls generează sensul trăirii – „eu numai pentru ea trăiesc”, dincolo de uimirea prezentului lui „a fi” care cadenţează întâiele sale volume de poezii: „Ce bine că eşti, ce mirare că sunt”.

Dacă în aceste prime volume se remarcă îndeosebi efortul unei întemeieri a lumii, a lui „a fi”, pornind de la ceea ce este cognoscibil (situarea omului in cosmos – a fi, a rosti, a iubi, chiar printr-o interogaţie semiologică permanentizată – în ce măsură cuvintele pot „acoperi” lucrurile, sentimentele, stările fiinţei), în volumele următoare, accentul se mută pe ceea ce e, ce poate fi re-cognoscibil.

Cuvintele nu sunt suficiente pentru îndeplinirea acestui act al recognoscibilităţii. Arbitrarietatea lor, discontinuitatea dintre semn şi realitatea numită de semn sunt transgresate datorită nevoii de autonomizare a cuvintelor. Corespondenţele între cele două forme de manifestare (manifestarea lingvistică şi cea extralingvistică) sunt cu totul aleatorii, violentează instituirea sensului, nu mai pot rosti situarea axiologică, teleologică a fiinţei în cosmos.

Chiar recurgând la un limbaj mereu înnoit (după ce el a fost în prealabil desfiinţat), omul se descoperă suspendat şi fără cuvânt (între „Sunt nenăscut” şi „N-am unde să mor”, în vreme ce „Cuvintele fug, se fac străvezii”). De aceea e nevoie de „necuvinte”, de un „laser” lingvistic / care să taie realitatea de dinainte, / care să topească şi să străbată / prin aura lucrurilor” („Necuvinte”), adică de Cuvântul de la începutul lumii şi fiinţei, cel care a ordonat şi continuă să ordoneze experienta vieţuirii umane.

Dacă într-o primă etapă a creaţiei stănesciene, obiectele, fiinţele, fenomenele sunt (re)numite printr-un intensiv şi necesar proces de metaforizare (care rimează cu primatul sufletului), aşa cum remarca si Cristian Moraru în studiul „Nichita Stănescu – Sistemul poetic”, mai târziu, metafora (figura analogică) va fi înlocuită de metonimie (figură bazată pe contiguitate). Se produce aşadar, în creaţia stănesciană, o mutare a accentului de la sentiment la gândire, primatul sufletului fiind înlocuit cu primatul spiritului. Volumul „În dulcele stil clasic” face parte din această ultimă etapă.

În poemul „De dragoste”, prin recurgerea la sinecdocă (tot figură a contiguităţii), poetul urmăreste să şi-l apropie pe „celălalt”, o alteritate în care sinele caută să se regasească, după ce a luat cunoştinţă de sine însuşi. Este o modalitate de transgresare a categoriilor animat-inanimat, animat (+uman)-animat (-uman): „ceafa scaunului”, „părul ei negru este supărat”, „mâna ei luminoasă / demult m-a uitat”, „îi arăt dinţii din gură”. Alteritatea este „ea”, „dulcea făptură a luminii”, cu care eul poetic caută să restabilească o unitate, depăşind obstacolul reflexiei, trecând peste bariera impusă de imaginea reflectată în oglindă, care se răsfrânge asupra celui situat în faţa ei, cenzurându-i accesul dincolo („mie pe mine mă înfăţişează”).

Acest efort de regăsire a propriei identităţi în celălalt capătă o dimensiune teleologică – „eu numai pentru ea trăiesc”, integrată unei „fiziologii” spirituale de aceea titlul „De dragoste” – ceea ce înseamnă a reface unitatea primordială sine-lumină – „eu ma înec în lumine”, „mâna ei luminoasă”, „dulcea luminii făptură / mie, pe mine mă înfăţişează”, chiar dacă acest proces înseamnă anihilarea, „înecul”, moartea fiinţei.

Indicii temporalităţii, aparent „pluriorientaţi” (demult, crugul anului, pe când) impun finalmente un prezent reiterat la nesfârşit (ea stă, părul este supărat, mâna atârnă, eu mă înec, scrâşnesc, îi arăt dinţii, ea ştie, eu nu râd, ea mă înfăţişează, eu trăiesc), pentru că trecutul („demult m-a uitat”), înecul, fiorosul, scrâşnirea au fost surmontate prin găsirea sensului vieţuirii şi prin canalizarea energiei vitale în direcţia sensului descoperit: „numai pentru ea trăiesc”.

Tensiunile contradicţiilor: mă înec / trăiesc, îi arăt dinţii / dar nu râd, fiorosul / cerescul sunt sublimate. Sinele supravieţuieşte morţii simbolice în lumină : „mă înec în lumine” şi continuă să fiinţeze după refacerea unităţii cu „făptura luminii”. Predominantă, sinecdoca orientează discursul liric în sensul amintit mai sus, acela al primatului spiritului. El se
defineşte definind ceea ce îl înconjoară, se pierde în alteritate, în „celălalt”, în „ea”, pentru a se regăsi.

RODICA BOGDAN

Anunțuri

20 de răspunsuri la „De dragoste” – Nichita Stănescu

  1. Pingback: Vorbe de duh de dragoste « lumea adam(a)ică

  2. Alex zice:

    Nichita fascinează mereu prin poezia lui. Plină de înţelesuri, de sensuri…
    Am cunoscut cu ani în urmă pe un prieten al lui Nichita. A avut şansa de a-l auzi pe poet declamând poezii, consacrate sau compuse pe loc. Povestea respectivul că avea o memorie fantastică. Şi o rezistenţă teribilă. Îi obosea pe toţi şi tot mai avea de spus poezii.
    Marele Nichita…

  3. A.Dama zice:

    Nichita a avut fără doar şi poate inspiraţie. Dar şi o viaţă pitorească. Am citit cum a ajuns să scrie cele 11 Elegii după o perioadă de izolare în condţii dificile. Poate ar trebui să ne închidem şi noi într-un beci neprietenos, să povestim cu Tata şi să venim apoi să scriem pe bloguri. 🙂

    Mulţumesc de amintirile împărtăşite!

  4. calatorru zice:

    „… un tanar metal transparent, subtire ca lama taioasa, tăia orizonturi curbate şi lent
    despărţea privirea de ochi
    cuvântul, de idee,
    raza, de stea…” 🙂

  5. A.Dama zice:

    Ha, ha! Te-a prins bine jocul necuvintelor! Le vrei, totuşi, Cuvânt. 🙂

  6. mariusaldea zice:

    „de poeti numai de bine… ca sa zicem asa”

    va invit pe blogul meu de poezie
    http://www.mariusaldea.wordpress.com

  7. A.Dama zice:

    Brr, Marius! 🙂 De morţi şi de poeţi… Interesantă substituire! 🙂

  8. LeeDee P. zice:

    „… si-atunci ma apropii de pietre si tac, iau cuvintele si le-nec in mare”, dar mai e pana spre toamna, asa ca raman la „De dragoste” si-ti promovez critica, multumiri! 😀

    • A.Dama zice:

      LeeDee P.,
      A trecut ceva timp de când…
      Eu ar trebui să mulțumesc. Am și uitat de textul acela. Pe când scriam textele alea, con-textele erau altele.:)
      Primăvară cu dragoste, ție, vouă!
      Fără intoxicații. 😛

  9. Pingback: Poezia de Sambata (44) « LA +ILM

  10. Monica zice:

    Imi place poezia sa.E mereu altfel,e mereu neobosita,e mereu prezenta in adancimi melodioase.E un refern despre iubire si sensul sufletului pe pamant.Misiunea nobila a omului de a intelege ca fericirea e mai mult decat o stare,e un cuvant ,un poem.

  11. Benedictus zice:

    De se prelinge cerul pe-obrazul tau de ceara
    si miinile crispate pe timple ti-au ramas
    de-ti bintuie trecutul in fiecare seara
    si somnul…si nesomnul…si lacrima din glas

    Daca ti-e ziua noapte si vezi spre rasarit
    doar neguri furtunoase si ziduri care dor
    iar steaua ta polara in nori s-a ratacit
    si simt sub tine golul celui din urma zbor

    De ti se fringe gitul si cade obosit
    de-atitea cercuri oarbe si-atitea intrebari
    de porti pe umeri cerul si cautind strivit
    nu mai zaresti vreun umar in cele patru zari

    De simti in crestet clipa cazind neincetat
    si inima iti pare ca numara -napoi
    de n-a ramas nici colbul din tot ce-ai adunat
    iar urmele lasate s-au sters de-atitea ploi

    De ti-a ramas din ceruri un munte greu de nori
    si-a inimii vapaie e astazi un taciune
    de nu mai ai puterea sa fii… si nici sa mori
    rosteste-adinc in suflet aceasta rugaciune:

    sunt doar ceea ce merit si merit ceea ce sunt
    iti multumesc parinte de tot si pentru toate
    primeste de la mine umilul meu pamint
    ca jertfa- rugaciune de viata si de moarte

    Si faca-se de-a pururi voia TA deplina,
    eu sunt pamintul jilav, TU seamana ce vrei
    dar fa ca sa rasara doar pace si lumina
    si cheama-i sa culeaga pe toti copii TAI.

  12. Mihail zice:

    a, este de pe agonia.ro, autor foarte drag mie, dar, nu cred ca este important cine, cred ca mai important este ce, nu crezi? Tocmai asta am avut in intentie cind am postat, daca dam si autorul, probabil ridicam stacheta (sau vom spune, numai atit?) Apropo, autorul a inceput anti AP si a sfirsit dupa ceva ani, cheltuind nopti intregi in fata unui foc, la un pahar de vin si o caruta de „cuvinte potrivite cu rime”. De fapt mie imi place cotitura pe care o ia incet spre credinta, este visul mai multora din jurul lui, iar, daca esti de acord, Dumnezeu da semne vadite ca ne raspunde la rugaciuni. Fii alaturi de noi. Cu stima, un copil batrin.

  13. A.Dama zice:

    Mihai,
    Ai reușit să mă pierzi prin labirint. Nu știu cui îi aparține textul, nu știu alături de cine ar trebui să fiu și la care rugăciuni răspunde Dumnezeu vădit.
    Cine e „noi”? 🙂

  14. Mihail zice:

    Da, ai dreptate, am invatat pe blog ca daca esti putin mai „larg” nu superi, poate intelege cine ce vrea. Noi suntem doi din familia autorului poeziei, filozof vechi la origine ,promotia 78, care incet, incet se deschide spre credinta. Suport sunt cred rugaciunile noastre, ale celor din jurul lui, poezia aceasta dovedind ca am putina dreptate. Iar bucuria imi este nespus de mare. De aceea am si postat pe un blog cu „frumuseti”. Fii binecuvintata.

    • A.Dama zice:

      Să fie cu deschidere deplină, Mihai!
      Chiar dacă cere timp, șlefuirea merită. Mai ales când produsul final strălucește și aduce bucurie!
      Doamne-ajută!

  15. catalina zice:

    este o poezie foarte frumoasa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s