Rumeguș (17) – socoteala

Se lăsa închiderea peste aripi când mi-ai spus atât de cuprinzător:

Niciodată nu dai socoteală de dragostea pe care ai primit-o.

Dai socoteală doar de dragostea pe care (n-)ai dat-o mai departe.

Reclame

cer aprins…

ca și cum atunci când arde palatul în care-ți adunai cândva prețioasele notițe din cărți rare, pe care nu le puteai lua acasă, se-aprind văpăi de amintiri și strângeri de inimă de nerostit.

ca și cum printr-o stranie coincidență asculți a doua zi orbii cântând despre maci, și cerbi, și păsări în zbor, și cum ne farmecă ușor cele ce pier, și toate rezonează, dramatic și inevitabil, și de nerostit:

când macii prind în cupa lor
văpăi de cer aprins

și dacă lucruri care pier
ne farmecă nespus

ca și cum până și coincidențele au devenit de-acum cu-totul-altceva… de nerostit.

D(r)e(pt) pildă (15) – Nu L-am uitat, maică…

Un tânăr își vizitează bunica împreună cu tatăl și alți membri ai familiei. Bunica are 91 de ani și suferă de Alzheimer. Nu-și mai recunoaște copiii. De nepoți nici nu poate fi vorba.

-Nici pe el nu ți-l amintești? Îi Vasile al tău.

-Nu, maică, nu mi-l amintesc…

-Nici pe Floarea?

-Nu mi-o amintesc.

În ciuda neputinței de a stabili o corespondență între chipuri, nume și zvâcnirea din suflet, bunica zâmbește.

-Da pe Domnul ți-L amintești, nu L-ai uitat?

-Nu L-am uitat, maică. Da cum să-L uit pe Dumnezeu, că nici El nu m-o uitat pe mine…

 

12 B – Simply the Best

Pentru că ați fost doar Voi, rămâneți simply the best.

Mi-au plăcut toate amintirile haioase și poznașe – cum le-ați închis pe colegele care cântau (prea) frumos în biroul directoarei, cum v-ați aruncat gențile pe geam, și-ați ieșit tactic pe poartă când orele deveneau prea greu de suportat, cum unii mai mici de statură i-au convins pe profesorii care le cereau insistent să se ridice când răspund că,  de fapt,  erau în picioare…

Și mi-a plăcut evocarea ta, MN:

dar(ul) pentru celălalt

În fiecare dimineață îmi fotografiez gândul cu conștiinciozitatea secundarului care refuză să rateze (z)baterea.

Developez pelicula și caut zvâcnirea aceea de lumină pe care n-o poate contraface nicio opintire a imediateței – nici agitația noului început de săptămână, nici goliciunea pieței pline de susținători mi(ti)ci, nici plânsetul copilei căreia vântul i-a luat pe sus balonul alb, nici măcar lacrimile de bucurie că imnul țării s-a intonat iarăși la Roland Garros, după patruzeci de ani de pustiu…

Caut zvâcnirea aceea de lumină care-mi șoptește acum că Dumnezeu nu le dă niciodată daruri de jucărie copiilor Lui. Ce să faci cu o sabie de plastic pe un câmp de bătălie? Că darurile adevărate trebuie folosite în adevăr. Niciodată pentru tine, întotdeauna pentru celălalt.