Cât zece infinituri

Unele operații matematice sunt de nescris. Când înmulțești mulțumirile de zece ori, rezultatul e imposibil de redat grafic. Mulțumirile se pot înșira la infinit. Și n-are niciun rost să scrii zece infinituri. 

Scriu aceste rânduri în primul rând ca ofrandă Celui care a hotărât în dreptul meu viață.

Sunt o minune care pășește pe propriile-i picioare, o făptură care continuă să respire, să alerge, să gândească, să lupte, să plângă, să râdă, să creadă și să iubească.

Au trecut zece ani și un pic de la intervenția chirurgicală majoră pe care am suferit-o – extirparea unei tumori cerebrale.

Uneori îmi place să spun că am doar zece anișori… Și nu e neapărat o greșeală. Viața de după o operație pe creier e nou-nouță în multe privințe. Dacă nu mă credeți… sau mai bine nu.

Celor care au fost alături de mine în acea perioadă critică le ofer ocazia de a mă acompania și în mulțumirea și recunoștința față de Autorul acestei minuni.

Doar El merită aplauze la scenă deschisă.

Chiar dacă am tăcut pe blog, am continuat să povestesc despre lucrările Lui cu oameni reali, în întâlniri față în față.

Cred că darurile ni s-au dat spre folosul altora… Și darul vieții reînnoite e spre folosul oricui.

Mulțumiți împreună cu mine pentru viață și Viață! Cât zece infinituri.

 

Ruben Bucoiu – Garderoba de aripi (2021)

Așa am început Cuvântul introductiv la al treilea volum de poezie publicat de Ruben Bucoiu, Garderoba de aripi (Editura Universitară, 2021). 

Inevitabil cathartic se întrețes limita cu infinirea, suferința (i)mobilității cu euforia zborului în volumul Garderoba de aripi al poetului Ruben Bucoiu. El statuează ca motto: „omul se naște ca să zboare, de aceea suferă”, (re)semantizând un vers din cartea Iov: „Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare” (Iov 5 :7). 

De aceea are nevoie omul de o garderobă întreagă de aripi, ca să alinieze nașterea cu moartea, iar între ele și dincolo… (ne)Cuprinsul mântuitor. Ca să le asorteze fiecărei interogații și să escaladeze micimea recurentă, rămășițele perceptibilului cu zborul necenzurat și revelator. Înlănțuirea vocabulelor, filtrată prin sensibilitatea creatoare, nu se lasă decriptată până la capăt, fiindcă miza e ca lectorul să fie atras, furat de joc, să îmbrace haina unui veritabil homo ludens (Huizinga), să-și tot încerce aripile până le nimerește pe cele ideale. În ciuda faptului că țarcul contingentului e definitoriu incomod, lectorul trebuie să participe, nu să viseze. […]

Iată doar secvențe de zbor incipient:

lucrez la un vis – nimic nou /  poate-i ca și la tine / mă ține de fraier, de prost / nu mă plătește / mă vrea voluntar / oricând, oricât / inconștient și viu / de-mi poți pune pastă de dinți / pe deget / sau spumă de ras în palmă  (de-terminat)

„mânci calule ovăz?” s-a-nclinat / dâra lăsată în palmele Domnului / de scrisul hățurilor de care a tras / scânteietorul zâmbet al unui răspuns / la rugăciune / de atunci tot aleargă  / sub biciul vitezei / nechezând din când în când  / lumina din ochiul cititorului (povestea hergheliilor)

Lectura integrală a poemelor aș asemăna-o sărbătorii (de)pline, cea care nu ignoră sau exilează istoria, ci o resemantizează salvator. 

Căutați Garderoba de aripi a Călătorrului, căutați cu înțelepciune și conștiinciozitate aripa care vi se potrivește cel mai bine! Cu siguranță o veți găsi și veți fi surprinși de reduplicarea ei indefinită… ca la înmulțirea miraculoasă a pâinilor!

.

A apărut „Personajul și persoana” de Paul Tournier

Scriam aici despre cartea lui Paul Tournier, Personajul și persoana. Iată că a trecut mai bine de un deceniu până să am ocazia să țin în mână cartea. Și peste acest deceniu a făcut punte Editura Decenu.eu.

paul_tournier

Tuturor celor implicați în a scoate de pe linia moartă publicarea cărții le transmit felicitări și recunoștință. E o mică-mare minune! Țin minte că traducerea s-a făcut într-o vreme când conta să ai pe raftul bibliotecii dicționarele în format tipărit, cât mai la zi dacă era cu putință, când nu aveai acces la dicționare performante online. De aceea, editarea, corectura, redactarea indexului, tehnoredactarea și toate celelalte intervenții asupra textului sunt deosebit de valoroase și absolut necesare pentru a-i spori calitatea și impactul asupra cititorilor.

Pentru a vă îmboldi la achiziția și lectura ei, aș reitera parțial ultimul pasaj din postarea mea de acum mai bine de 12 ani:

Personajul şi persoana este o carte scrisă la modul practic, există o serie de exemple, nu se face abuz de termeni ştiinţifici… Modelul propus este unul general valabil: orice om e deopotrivă persoană şi personaj. Pentru a avea un dialog semnificativ cu celălalt, e nevoie de „contact personal” – sintagma se referă la capacitatea interlocutorilor de a prinde persoana celuilalt, de a trece dincolo de aparenţe, dincolo de personaj, de a surprinde esenţa făpturii. Suntem capabili de dialog personal în măsura în care răzbate în noi prezenţa Persoanei, a lui Dumnezeu.

.

foto

po(e)m

Pomul bun nu poate face roade rele (Mat. 7:18).

*

sunt pom

până mă (-n)scriu

poem.

*

vin nou

Pe lângă un tardiv și mereu la timp La Mulți Ani!, vă invit să lecturați poemul de mai jos, scris de Cătălin Lata și publicat în volumul Simt alb de înger altceva nimic (Oradea, 2017).
E de o simplitate adâncă. Și promisiunea unei regenerări complete. Un fel de vin nou.

Îmi intră pe sub scoarță pe sub piele – de Cătălin Lata

Cu puncte de suspensii grațioase
din vinul nou
îmi toarnă peste oase

Mă-ntâmpină cu voia ta cea bună
să nu mă-nmoi
să nu urlu la lună

Pe căi de lapte du-mă printre stele
îmi intră pe sub scoarță
pe sub piele

Cu sărutări cearceafe mă-nvelește
și-mi cântă anu-ntreg
și mă iubește