(in)egal

=

ca și cum ți-aș fi văzut numele alb pe o coamă de verde.

n-avea litere, dar semnele-i grafice se înlănțuiau ordonat într-o limbă necunoscută.

îmi amintesc bine sedila, leagănul de căciulă pe a, două puncte și, poate, un apostrof.

nu înțelegeam minunea prin care-l puteam rosti clar și răspicat. Continuă lectura

Reclame
Publicat în De îngânat, De cină (şi) de taină, De probă | Etichetat , , , , , | 3 comentarii

(ne)mireasă

„Îşi uită fata podoabele sau mireasa brâul? Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr.” (Ieremia 2:32)

Mireasa Mea se desfată cu mângâierile ibovnicilor, în vreme ce ține scrisoarea Mea de dragoste ascunsă între faldurile poalei.

Nici nu știe citi, nici nu vrea să învețe.

Publicat în De cină (şi) de taină, De gândit | Etichetat , , | 2 comentarii

Rumeguș (17) – socoteala

Se lăsa închiderea peste aripi când mi-ai spus atât de cuprinzător:

Niciodată nu dai socoteală de dragostea pe care ai primit-o.

Dai socoteală doar de dragostea pe care (n-)ai dat-o mai departe.

Publicat în De răs-gândit | Etichetat , , | 1 comentariu

cer aprins…

ca și cum atunci când arde palatul în care-ți adunai cândva prețioasele notițe din cărți rare, pe care nu le puteai lua acasă, se-aprind văpăi de amintiri și strângeri de inimă de nerostit.

ca și cum printr-o stranie coincidență asculți a doua zi orbii cântând despre maci, și cerbi, și păsări în zbor, și cum ne farmecă ușor cele ce pier, și toate rezonează, dramatic și inevitabil, și de nerostit:

când macii prind în cupa lor
văpăi de cer aprins

și dacă lucruri care pier
ne farmecă nespus

ca și cum până și coincidențele au devenit de-acum cu-totul-altceva… de nerostit.

Publicat în De (la) prieteni, De toate, De viaţă | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

D(r)e(pt) pildă (15) – Nu L-am uitat, maică…

Un tânăr își vizitează bunica împreună cu tatăl și alți membri ai familiei. Bunica are 91 de ani și suferă de Alzheimer. Nu-și mai recunoaște copiii. De nepoți nici nu poate fi vorba.

-Nici pe el nu ți-l amintești? Îi Vasile al tău.

-Nu, maică, nu mi-l amintesc…

-Nici pe Floarea?

-Nu mi-o amintesc.

În ciuda neputinței de a stabili o corespondență între chipuri, nume și zvâcnirea din suflet, bunica zâmbește.

-Da pe Domnul ți-L amintești, nu L-ai uitat?

-Nu L-am uitat, maică. Da cum să-L uit pe Dumnezeu, că nici El nu m-o uitat pe mine…

 

Publicat în De (la) prieteni, De toate | Etichetat , , , | 3 comentarii