po(e)m

Pomul bun nu poate face roade rele (Mat. 7:18).

*

sunt pom

până mă (-n)scriu

poem.

*

vin nou

Pe lângă un tardiv și mereu la timp La Mulți Ani!, vă invit să lecturați poemul de mai jos, scris de Cătălin Lata și publicat în volumul Simt alb de înger altceva nimic (Oradea, 2017).
E de o simplitate adâncă. Și promisiunea unei regenerări complete. Un fel de vin nou.

Îmi intră pe sub scoarță pe sub piele – de Cătălin Lata

Cu puncte de suspensii grațioase
din vinul nou
îmi toarnă peste oase

Mă-ntâmpină cu voia ta cea bună
să nu mă-nmoi
să nu urlu la lună

Pe căi de lapte du-mă printre stele
îmi intră pe sub scoarță
pe sub piele

Cu sărutări cearceafe mă-nvelește
și-mi cântă anu-ntreg
și mă iubește

 

risipire

.

Ia-ți armură împotriva risipirii! îmi spuneai.

Iar eu scrâșneam din toate cutele (ne)înțelegerii.

.

minun (i) are

Și dacă nu se poate mirosi culoarea 9, mângâierea are parfumul făgăduinței care dă viață. O făgăduință mereu nouă.

„Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă.” (Ps. 119:50)

Am primit acest tablou cu maci, chiar dacă n-am văzut decât în fotografie chipul celei ce l-a zămislit și întrupat. Tabloul a ajuns la mine, pentru că un soi de înger s-a ocupat de transport și înmânare.

Mi s-a spus că doamna care a pictat macii e măcinată de boală. Și totuși, câtă sănătate creatoare emană! E limpede că această condiționare trupească nu îi limitează capacitatea de a transmite mai departe gândul veșniciei pe care Dumnezeu l-a pus în om.

Dacă aș putea, i-aș spune că viața trăită până acum, cu suișurile și coborâșurile inevitabile, are greutatea slavei care o va întâmpina la un moment dat, adică la o eternitate dată. Și această slavă e mare.

Nu din regrete se-adună culorile vii, ci din iertarea primită și dată mai departe, din mulțumirile rostite pentru orice a meritat. Dintotdeauna. Oricând.

Iar dacă nu mai avem controlul următoarei respirații sau bătăi a inimii, se-arată binecuvântarea că Dumnezeu ne-așază în poala Lui și ne mângâie cu drag de maci.

Recunoștința mea înseamnă uimire și minunare. Atingere de cer și lumină vindecătoare.

.

Rumeguș (19) – Vai de mine!

Atunci m-ai întrebat clar și necruțător: – De câte ori în viață ai zis vai de mine!?

Ți-am zâmbit ironic cu toate faldurile inimii: – Cum aș putea să le număr?