(in)egal

=

ca și cum ți-aș fi văzut numele alb pe o coamă de verde.

n-avea litere, dar semnele-i grafice se înlănțuiau ordonat într-o limbă necunoscută.

îmi amintesc bine sedila, leagănul de căciulă pe a, două puncte și, poate, un apostrof.

nu înțelegeam minunea prin care-l puteam rosti clar și răspicat.

Reclame

(ne)mireasă

„Îşi uită fata podoabele sau mireasa brâul? Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr.” (Ieremia 2:32)

Mireasa Mea se desfată cu mângâierile ibovnicilor, în vreme ce ține scrisoarea Mea de dragoste ascunsă între faldurile poalei.

Nici nu știe citi, nici nu vrea să învețe.

Rumeguș (17) – socoteala

Se lăsa închiderea peste aripi când mi-ai spus atât de cuprinzător:

Niciodată nu dai socoteală de dragostea pe care ai primit-o.

Dai socoteală doar de dragostea pe care (n-)ai dat-o mai departe.

cer aprins…

ca și cum atunci când arde palatul în care-ți adunai cândva prețioasele notițe din cărți rare, pe care nu le puteai lua acasă, se-aprind văpăi de amintiri și strângeri de inimă de nerostit.

ca și cum printr-o stranie coincidență asculți a doua zi orbii cântând despre maci, și cerbi, și păsări în zbor, și cum ne farmecă ușor cele ce pier, și toate rezonează, dramatic și inevitabil, și de nerostit:

când macii prind în cupa lor
văpăi de cer aprins

și dacă lucruri care pier
ne farmecă nespus

ca și cum până și coincidențele au devenit de-acum cu-totul-altceva… de nerostit.

D(r)e(pt) pildă (15) – Nu L-am uitat, maică…

Un tânăr își vizitează bunica împreună cu tatăl și alți membri ai familiei. Bunica are 91 de ani și suferă de Alzheimer. Nu-și mai recunoaște copiii. De nepoți nici nu poate fi vorba.

-Nici pe el nu ți-l amintești? Îi Vasile al tău.

-Nu, maică, nu mi-l amintesc…

-Nici pe Floarea?

-Nu mi-o amintesc.

În ciuda neputinței de a stabili o corespondență între chipuri, nume și zvâcnirea din suflet, bunica zâmbește.

-Da pe Domnul ți-L amintești, nu L-ai uitat?

-Nu L-am uitat, maică. Da cum să-L uit pe Dumnezeu, că nici El nu m-o uitat pe mine…