A apărut „Personajul și persoana” de Paul Tournier

Scriam aici despre cartea lui Paul Tournier, Personajul și persoana. Iată că a trecut mai bine de un deceniu până să am ocazia să țin în mână cartea. Și peste acest deceniu a făcut punte Editura Decenu.eu.

paul_tournier

Tuturor celor implicați în a scoate de pe linia moartă publicarea cărții le transmit felicitări și recunoștință. E o mică-mare minune! Țin minte că traducerea s-a făcut într-o vreme când conta să ai pe raftul bibliotecii dicționarele în format tipărit, cât mai la zi dacă era cu putință, când nu aveai acces la dicționare performante online. De aceea, editarea, corectura, redactarea indexului, tehnoredactarea și toate celelalte intervenții asupra textului sunt deosebit de valoroase și absolut necesare pentru a-i spori calitatea și impactul asupra cititorilor.

Pentru a vă îmboldi la achiziția și lectura ei, aș reitera parțial ultimul pasaj din postarea mea de acum mai bine de 12 ani:

Personajul şi persoana este o carte scrisă la modul practic, există o serie de exemple, nu se face abuz de termeni ştiinţifici… Modelul propus este unul general valabil: orice om e deopotrivă persoană şi personaj. Pentru a avea un dialog semnificativ cu celălalt, e nevoie de „contact personal” – sintagma se referă la capacitatea interlocutorilor de a prinde persoana celuilalt, de a trece dincolo de aparenţe, dincolo de personaj, de a surprinde esenţa făpturii. Suntem capabili de dialog personal în măsura în care răzbate în noi prezenţa Persoanei, a lui Dumnezeu.

.

foto

Publicat în (D)evenimenţial, De (la) prieteni | Etichetat , | 6 comentarii

po(e)m

Pomul bun nu poate face roade rele (Mat. 7:18).

*

sunt pom

până mă (-n)scriu

poem.

*

Publicat în (De)gustare | Etichetat , | 3 comentarii

vin nou

Pe lângă un tardiv și mereu la timp La Mulți Ani!, vă invit să lecturați poemul de mai jos, scris de Cătălin Lata și publicat în volumul Simt alb de înger altceva nimic (Oradea, 2017).
E de o simplitate adâncă. Și promisiunea unei regenerări complete. Un fel de vin nou.

Îmi intră pe sub scoarță pe sub piele – de Cătălin Lata

Cu puncte de suspensii grațioase
din vinul nou
îmi toarnă peste oase

Mă-ntâmpină cu voia ta cea bună
să nu mă-nmoi
să nu urlu la lună

Pe căi de lapte du-mă printre stele
îmi intră pe sub scoarță
pe sub piele

Cu sărutări cearceafe mă-nvelește
și-mi cântă anu-ntreg
și mă iubește

 

Publicat în (De)gustare, De (la) prieteni | Etichetat , , , | 1 comentariu

risipire

.

Ia-ți armură împotriva risipirii! îmi spuneai.

Iar eu scrâșneam din toate cutele (ne)înțelegerii.

.

Publicat în De cină (şi) de taină | Etichetat , , | 3 comentarii

minun (i) are

Și dacă nu se poate mirosi culoarea 9, mângâierea are parfumul făgăduinței care dă viață. O făgăduință mereu nouă.

„Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă.” (Ps. 119:50)

Am primit acest tablou cu maci, chiar dacă n-am văzut decât în fotografie chipul celei ce l-a zămislit și întrupat. Tabloul a ajuns la mine, pentru că un soi de înger s-a ocupat de transport și înmânare.

Mi s-a spus că doamna care a pictat macii e măcinată de boală. Și totuși, câtă sănătate creatoare emană! E limpede că această condiționare trupească nu îi limitează capacitatea de a transmite mai departe gândul veșniciei pe care Dumnezeu l-a pus în om.

Dacă aș putea, i-aș spune că viața trăită până acum, cu suișurile și coborâșurile inevitabile, are greutatea slavei care o va întâmpina la un moment dat, adică la o eternitate dată. Și această slavă e mare.

Nu din regrete se-adună culorile vii, ci din iertarea primită și dată mai departe, din mulțumirile rostite pentru orice a meritat. Dintotdeauna. Oricând.

Iar dacă nu mai avem controlul următoarei respirații sau bătăi a inimii, se-arată binecuvântarea că Dumnezeu ne-așază în poala Lui și ne mângâie cu drag de maci.

Recunoștința mea înseamnă uimire și minunare. Atingere de cer și lumină vindecătoare.

.

Publicat în De ochi(t), De viaţă | Etichetat , , , , , | 2 comentarii