La vremea hotărâtă, când s-a dus mama, tata a rămas cu șase băieți și zece fete.
M-am întrebat cum ar fi să înzecești cuvintele refrenului lui Paul Simon, Father and Daughter?
I’m gonna watch you shine
Gonna watch you grow
Gonna paint a sign
So you’ll always know
As long as one and one is two
There could never be a father
That loved his daughter more than I love you
Poate azi extremele sunt pâinea zilei. Iubirea se simte și nu se simte. Câtă vreme poți hrăni iubirea cu amintiri? La nesfârșit? M-am uitat la portretul acesta:
L-am găsit întunecat. Rembrandt l-ar fi văzut cu alți ochi…
Și totuși, sfertul acela de lumină de pe chip trebuie că vine de altundeva, nu din culoare și pensulă. Sfertul acela de lumină trebuie că vine din Chip și Asemănare.
La Mulți Ani, Tata!
Mai spune ceva despre dînsul, de ce te-ai oprit? Rembrandt şi-a făcut autoportretul de nenumărate ori. Se privea în oglindă cu o curiozitate neegalată decît, poate, de Van Gogh. Era necruţător cu sine, consemnînd toate cutele care-i apăreau pe faţă, toată suferinţa pierderii primei soţii, a averii, a poziţiei sociale, a fiului Titus şi a valoroasei sale colecţii de artă. Dar cînd şi-a pictat mama citind Biblia, a îmbrăcat-o în miere strălucitoare, chiar dacă aceasta nu avea decît, cel mult echivalentul a patru clase primare de azi. Dar avea… clasă de sus.
La Mulţi Ani!
Răsvan,
Mulțumesc pentru poveste! Am apucat să văd tablouri de-ale lui prin muzee, dar am lipsit la lecția de biografie.:)
Despre tata, n-am vrut să zic prea multe. Am fost fata mamei. Totuși, în ciuda faptului că nu l-am văzut de ani buni, trebuie să recunosc că absența nu dizolvă iubirea pentru el. Ea e tot acolo. Amestecată, eventual, cu amintiri foarte colorate. Tata mai dirija corul din când în când. Tata se pricepea să repare orice în casă, de la mașina de spălat, la pantofii care ni se rupeau rând pe rând. Repara casetofoane și făcea mobilier din fier forjat… Și mai făcea temele cu noi. Tata e un tip deștept și frumos. Iar mama era frumoasă și mistică. Noi, copiii, suntem toți frumoși, unii mai deștepți, alții mai mistici, iar alții și una, și alta. 😛
Mulțumesc de urări! O voi ruga pe o soră de-a mea să printeze urările și să i le transmită!!!
A.Dama, la mulţi ani pentru Tatăl tău! Şi la întreaga sa familie!
Alex, mulțumesc pentru urare! Și pentru extensia ei.:) Uite că profităm toți de moment!:)
Două piese care îmi plac foarte mult, compuse de Yann Tiersen (filmul Goodbye, Lenin):
I saw daddy today
Camix, sunt tristă! Aș fi vrut să-l văd… Poate aș fi compus apoi o piesă. Sau măcar o poezie…
Mulțumesc de iutuburi! Și de participare…
şi a doua (acelaşi film):
Father and Mother
Cu puțin noroc poți hrăni iubirea pentru o vreme și cu amintirea gândurilor scrise acum.
Îți urez amintiri mereu proaspete.
PS. Trebuie să fie un tată mândru
Sam, dacă ar fi după cantitatea celor scrise, nu mi-ar ajunge pe-o măsea. Dacă ar fi după intensitate, ar fi hrană bogată…
E greu! Numai cei fără tați pe-aproape înțeleg…
Mulțumesc!
semeni cu el. : ) la multi ani!
eLioR.,
Aș vrea să semăn cu el. Măcar la deșteptăciune. 🙂
Fizic, nu semănăm. Sunt copia fidelă a mamei…
Mulțumesc pentru urare!
A.Dama, am citit din expunerile tale pe-aici, insa nu m-am oprit niciodata destul sa-mi agat fularul gindului… prea efemer, imi spunea cugetul meu.
Indraznesc acum pentru doua ginduri; prima data, tata a ramas cu 6 baieti si zece fete (ok, acesta a fost un comentariu hazliu; stiu ca ‘damele’ au intotdeauna prioritate si v-o dau bucuros, insa daca e sa pastram ceva din cronologie…)
Al doilea, m-a izbit asemanarea gindurilor noastre cu privire la portretul tatei si m-am uitat la el multa vreme, parca draga noastra pictorita a incuiat ceva in aceasta redare a tatalui, ceva pe care n-am putut pune multa vreme degetul; cred insa ca am ajuns acolo. Toata viata l-am stiut pe tata ca un om framintat; o sotie bolnava, dar plina de voiosie, care insa avea nevoie de grija si suportul lui; 16 copii la care le-a cautat piinea si, dupa puterile lui, i-a invatat ceea ce agonisise ca tezaur al experientei lui de viata, incercind sa stabileasca in fiecare un sistem al valorilor, de multe ori exprimat in simplele maxime ale meleagurilor, ca ‘Nu tot ce zboara se maninca’, sau ‘Cit ti-e plapuma, atit sa te-ntinzi’ etc.
Ceea ce am vazut insa in acest tablou a fost extrem de enigmatic, tocmai pentru ca nu eram obisnuit cu aceasta imagine: o persoana care a trecut prin viata, fiind departe de prima tinerete, insa care este inconjurat de umbra stihiilor pe care le-a trecut si a virtejurilor pe care le-a strapuns, iar acum, trecut dincolo de ele, a poposit intr-un loc unde nici unda vintului nu-l mai ajunge, inconjurat fiind de seninatatea celui care stie unde a fost si unde este, tonurile inchise ale picturii reflectind stabilitatea celui care nu este usor de miscat din fagasul lui; toate acestea insa sunt incalzite de surisul blind al unuia care se uita inapoi si stie sa numere bine anii lasati in spate. Dar cu blinda intelegere a celui care stie ce-i asteapta pe cei care se vor incumeta pe drumul deja parcurs de el, un drum fara secrete pentru cel care l-a batut pas cu pas… unul impacat cu sine, cu ce-a fost si ce mai vine… o raza de soare tomnatic, cu ferma gingasie indreptata spre razele celor cu un soare de vara sau mai primavaratic…
La Multi Ani, Tata!
Danut
Dănuț, ai reușit să mă surprinzi! E frumos ca tata să primească urări și pe această cale, chiar dacă e una mai diferită și cu totul neobișnuită pentru el!:)
Sunt de acord cu cronologia: tata a rămas cu șase băieți și zece fete. Încă mă mai gândesc dacă schimb și în articol.:P
Cât privește portretul, n-aș zice că m-am obișnuit cu el nici acum. Mi se pare și mai departe privindu-l așa… Însă descoperirea luminii de pe chip, o lumină care vine de sus, din cer, de vreme ce baza tabloului e lăsată firii, teluricului, mi-a adus liniștea acelui Chip care Se răsfrânge pe fața tatălui. Tu ai dezvoltat, în stilul tău inconfundabil – cu fraze labirintice, dar savuroase -, un întreg traseu existențial. Câți vor pricepe primăverile și verile ce-și datorează existența datorită lui, primăverile și verile ce se-nlănțuie de-a lungul și de-a latul pământului, dar sub aceleași raze de soare, încă generoase? Tata a fost mereu bun la matematică. El știe număra victoriile. Și poate trece cu iertare peste înfrângeri…
Mulțumesc pentru prezență! E ceva!…
Cu drag.
I know… De-asta am ales aceste piese extrem de triste. Ca să fie într-o oarecare rezonanţă. Cred că cel mai uşor auzim muzica asemănătoare propriului suflet. Apoi restul.
Camix, recunosc că ai avut strategie! Nu m-am prins la timp. Dar e bine și pe parcurs.
Mulțumiri!:)
La multi ani a.dama…pentru tatal tau. La multi ani pentru una din 16…
M-am gindit ca amintirile sint ca si portretul de mai sus…Le pastram pe cele mai luminoase si ele ne iau toata atentia…
Rodica, ești drăguță! Da… mai bine să rămânem cu cele luminoase!
Așa să faci și tu! 🙂
La mulţi ani!
Bibliotecarule,
Mulțumiri adamaice!
La multi ani tatalui Adamei!
mie-mi pare ca tatii, de la un moment incolo, au in toate pozele…asa… o nostalgie sau o tristete; mi s-a incalzit inima privind portretul tatalui tau, nu stiu de ce…
poate fiindca seamana cu bunicul meu dinspre mama, pe care il revad in poze cu aceleasi trasaturi subtiri, oarecum stingher in haine de oras, cu o camasa plina de cretituri, facuta in casa; aceeasi „subtirime”, dar fata fara zambet, usor crispata in fata aparatului de fotografiat, manuit de un strain.
lumina si zambetul din portretul tatalui tau, vin, cred eu, nu doar din interior, ci si din „complicitatea securizanta” cu pictorita.
findca tata are un ceva aparte in pozele pe care i le fac eu. un zambet neprefacut, o caldura, e fericit neconditionat ca atunci cand, intrand pe usa, il intreb ” te-ai tuns?” iar el, trecandu-si stangaci mana peste ceafa si ferind privirea, imi raspunde tot cu o intrebare „se vede?”…
eu cred ca in imagini tata are pe chip, dincolo de bucuria sau necazul clipei, fericirea de a-si privi copilul care-i face poza sau portretul.
toti parintii sunt altfel in pozele facute de copiii lor: mai frumosi si mai fericiti.
verifica-ti pozele, Adama, si compara. si spune-mi daca m-am inselat
Ilef, e revelator răspunsul tău. Frumos!
Să-ți mai spun ceva: tata a avut șanse mai mari decât cei mai mulți tați – a fost fotografiat de o mulțime de fii și fiice.
Și a avut câte-un zâmbet particular, în funcție de fiecare copil… 🙂
Mes remerciements.
La multi ani tatalui tau si … mi s-a facut dor de tataaaa meu ….
Cella,
Înțeleg dorul tău… E ca dorul de mama…
Să punem niscaiva Nădejde pe rană!
O urare atât de frumoasă, un gând bun şi cald, ca de la copil la tată, toate acestea mă fac să mă alătur şi să mă bucur că tatăl tău ştie. La mulţi ani!
CălinH,
Da, tata a aflat, deși e depaaarte!
Mulțumiri adamaice!
La multi ani !
[din comoara intelepciunii]
,,Un fiu [o fiica ] înţelept [inteleapta] este bucuria tatălui său…..
,,Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor, şi părinţii sunt slava copiilor lor. ”
Mitică, îmi place că mereu argumentezi cu citate sfinte!
Să fii răsplătit!
si eu seman cu mama la chip, insa (mai mult) cu tata la asemanare 🙂
la multi ani tatalui tau !
Mulțumiri, Călătorrule!
Cum vine chestia cu chipul și asemănarea? Semeni cu mama și ai apucăturile tatălui? 🙂
Felicitäri pentru toti care au si care au avut tätic!
Eu nu am avut niciodatä ocazia sä-i spun tatälui meu „La multi ani!”
M-a abandonat de cänd nici mäcar nu eram näscutä si cänd am crescut mai mare l-am cäutat dar tot asa rece a rämas….
Apoi”soarta”a tinut cu mine si la värsta frumoasä de 18 ani am fost binecuväntatä cu CEL MAI FRUMOS SI DEOSEBIT TÄTIC DIN TOATÄ LUMEA
A lui sä fie gloria in veci de veci!!!!!!!!!!!!!!!!
Accept cu pläcere corectarea textului dar si o nouä „legäturä”binecuväntatä.
Angelutza100,
El are câte o rețetă pentru fiecare în parte… Dacă ai crescut fără tată, înseamnă că ai fost capabilă de o astfel de încercare. Tatăl ceresc era, oricum, prin preajmă, doar că nu știai tu.
Apoi ai înțeles asta. Și ce bucurie a fost! Este…
touching
Andrei C.,
Isn’t it?
Tx.
Pingback: Dreptatea tatălui | lumea adam(a)ică
Pingback: Dinamica cioburilor de oglindă (1) | lumea adam(a)ică
Pingback: Portret spontan | lumea adam(a)ică
Frumoase amintiri A.Dama. Citind cuvintele tale, incep sa ma cufund in amintirile dragi ale familiei mele. Imi este greu sa imi stapanesc lacrimile de dor dupa un parinte si un prieten atat de bun. Cum spunea si Rasvan, adauga mai multe cuvinte cand ne vorbesti de tatal tau. Imaginea lui, ne unge cu miere sufletele celor care duc dorul celor dragi, care acum calatoresc in departari.
La multi ani in eternitate, tatalui tau si al Tau!
_________
Mulțumesc, Romulus.
Tatăl meu a ajuns la venerabila vârstă de trei sferturi de secol, însă cred că a trăit în realitate cât cel mai longeviv om de pe pământ. Oare cum ar încăpea bogăția vieții lui – dând viață și crescând șaisprezece copii – în câteva pagini, fie ele și câteva sute? Aș vrea să am înțelepciunea și inspirația să scriu despre tatăl meu așa cum merită…
Pingback: (can)tată | lumea adam(a)ică