Dreptatea tatălui


Am două ilustrații pentru titlu, și cu greu am decis ordinea lor. De multe ori, deși ne iubim părinții și părinții ne iubesc, ne fâstâcim să ne-o spunem în față. Mărunte sau mărețe gesturi, de multe ori însoțite de teama că vor trece neobservate sau neînțelese… Uneori, Dumnezeu îngăduie boli, iar boala ne-apropie mai mult decât sănătatea. Alteori, chiar dacă iubim, parcă celuilalt nu-i folosește. Dindărătul propriilor turnuri, nu răzbate abur de inimă. Colorat ori translucid.

Iată prima ilustrație! Un băiat de gimnaziu își adună toți bănuții de buzunar pentru a-și cumpăra bicicleta pe care și-o dorea foarte mult. Nu tu înghețată, nu tu dulciuri, nimic, nimic! Doar visul de a urca în șaua acelei biciclete care strălucea în vitrina magazinului în fiecare zi când mergea spre școală. Socoti că avea nevoie de doi ani pentru a și-o putea permite. Însă când ajunse la jumătatea sumei, tatăl îi spuse că va completa el cealaltă jumătate. Și copilul se simți purtat pe aripile vântului, nu cățărat pe un vrej de fasole, ci ținut de mână de tatăl său. Dreptatea tatălui se înfăptuise.

După o vreme, băiatul întâlni în centrul micului oraș un copil pe care nu-l cunoștea, dar care era vorbăreț, zâmbitor și sociabil… Petrecu un timp cu el, arătându-i câteva mișcări șmechere cu bicicleta și lăsându-l să le încerce și el. Era mândru că, în sfârșit, le putea spune părinților că s-a purtat cu bunătate față de un străin. Însă după câteva giumbușlucuri pe roata din spate, necunoscutul acceleră și dispăru cu bicicleta, fără a i se putea da de urmă.

Cu umerii scuturați de plâns și cu teribilă rușine, copilul îi povesti mamei întâmplarea – cea mai mare tragedie în ochii lui. Mama se rugă cu el. Se rugă să aibă puterea să-l ierte pe băiatul ce-i furase comoara. Dar el nu se gândea deloc la iertare. Era furios pe diavol și se ruga ca Dumnezeu să-l ucidă. Însă când mama se rugă pentru o nouă bicicletă, inima băiatului se deschise. I se părea justă rugăciunea, iar felul în care mama se rugase era convingător, până și pentru Dumnezeu.

Au trecut săptămâni de la întâmplare. Într-o seară, pe când venea de la lucru, tatăl îi aduse băiatului o bicicletă și mai frumoasă decât cea care i se furase, și mai performantă. Avea zece viteze, și era atât de sclipitoare că-ți lua ochii. Dreptatea tatălui se mai înfăptuise o dată… (*Ilustrație dintr-un roman de Charles Martin.)

Nici nu știu dacă ar trebui să continui cu cealaltă ilustrație. Am mai scris câte ceva aici. Țin însă bine minte cum dreptatea tatălui meu punea capăt oricăror certuri pe care le-am fi putut avea noi, copiii: mulți și cu personalitate fiecare. Dacă tânjeam după același loc pentru a ne face temele, tata stabilea o ordine în care să ocupăm locul râvnit. Niciunul nu avea nimic de comentat. Dacă am fi vrut o felie mai mare de tort sau de pepene verde, tata le tăia atât de exact, că niciunul nu am fi avut suspiciuni de inechitate sau favoritism. Dacă boabele de struguri trebuiau numărate, ca să nu se simtă niciunul în dezavantaj, tati avea răbdare să le numere și să ni le așeze în farfurioară fiecăruia în parte. Dacă voiam să mergem toți deodată la joacă, în timp ce unii ar fi trebuit să ajute în gospodărie sau să-i plimbe pe frățiorii mai mici, tata împărțea sarcinile în așa fel încât n-aveam motive să-i contestăm corectitudinea și echilibrul. Cuvântul tatălui punea capăt oricăror neînțelegeri.

Dacă răzbate un iz de nostalgie în aceste rânduri, acceptați-l pe bună dreptate.

N-am avut niciodată o bicicletă. Am mai împrumutat de la colege sau de la copiii de pe stradă, fără să plec cu ea vreodată. Însă n-am să uit de câte ori m-a dus tata pe bicicleta lui, pe rudă sau pe portbagaj. I-a dus pe fiecare din cei 16… în mod echitabil.

E ziua tatălui meu și încerc să-i mulțumesc pentru dreptatea lui… Să-i spun că-l iubesc, deși m-am fâstâcit de-atâtea ori când ar fi trebuit să-i spun în față.

I-a fost și lui greu. Am văzut asta de multe ori în privirea lui… La Mulți Ani, Tati!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în (D)evenimenţial și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Dreptatea tatălui

  1. Livius zice:

    Spune o vorba de intelepciune : „Nu conteaza cat de inalt cresti, la tata intotdeauna te uiti in sus”.

    La Multi Ani!!! tatalui vostru.

  2. convietuire zice:

    Emoționant, A.Dama… sensibil, cald…claritatea dragostei… de fiică.
    Mulți ani !

  3. Alex zice:

    Am întârziat, dar te rog să primeşti urarea mea de La mulţi ani pentru Tatăl tău, dragă A.Dama! Atât de frumos şi emoţionant ai zugrăvit imaginea Tatălui tău şi toate acele întâmplări din copilărie care au rămas adânc întipărite în suflet.
    Numai bine tuturor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s