Dinamica cioburilor de oglindă (1)

În ultimele zile, am luat parte la un dialog, legat în cea mai mare parte de poezia lui Ruben Bucoiu – câteva păreri despre actul critic, despre (in)existența unor repere, dacă scrierea se poate numi poezie sau nu, le găsiți în comentariile de aici, aici și aici. Nu e vorba de o argumentare construită, sunt doar câteva opinii. Din păcate, deși îmi doresc sincer să le arăt oamenilor că-i iubesc cu Dragostea care m-a înfășurat încă dinainte de-a fi „un plod fără chip” (Ps. 139, 16) și care m-a sculptat pe când aveam deja un chip pe care Moartea căuta să-l destrame, trăgându-mă spre ea cu toată forța, se pare că acest exercițiu al arătării Dragostei – și altfel decât în oglindă / ghicitură – nu mi-a reușit în privința lui Dorin Mureșan. Astfel, în încercarea de repara ce nu mi-a ieșit în comentarii, am ales trei pasaje din cele două articole publicate de dumnealui pe blogul personal (cel referitor la poetul Ruben Bucoiu și chestiunile lămuritoare ulterioare), pe care am să vi le în-fățiș-ez, iar apoi am să vă supun atenției și o altă modalitate de a vedea aceeași „scenă”, același „tablou”, aceeași „realitate”. Un fel de a completa dinamica cioburilor de oglindă…

Iată primul dintre cele trei pasaje despre care vă spuneam. El este preluat de aici:

„Poezia contemporană ar trebui să exprime momentul și spațiul contemporan. Altminteri, ea își ratează rostul. Nu are valoare publică fiindcă, deși este un produs cultural (exprimă cultura din care s-a născut), nu se adecvă epocii, acoperindu-se de ridicol. E un adevăr faptul că, de-a lungul timpului, omul a încercat să se exprime mereu altfel, găsind noi mijloace de comunicare artistică. Din punctul de vedere al poezie, noi și noi produse semantice. Prin urmare, atunci când un critic inițiază un demers de valorizare a unui produs cultural din speța poetică, el va urmări, cu precădere, ceea ce autorul a realizat prin și din cuvinte. Expresia, deci. Locul comun are de a face cu expresii sau cuvinte care sunt inadecvate epocii în care s-a născut produsul cultural. Deși avea o valoare culturală, azi, în pictură, portretul nu mai poate reprezenta un produs cultural, indiferent cât de bună ar fi imitația. Pentru că mijloacele artistice, azi, sunt diferite. În consecință, a folosi cuvinte sau expresii care aveau valoare acum 50 de ani, duce la nașterea unui produs cultural desuet, care nu mai are capacitatea de a se transmite celorlalți. Ba mai mult, care stârnește râsul.” 

Trecând peste anumite inconsecvențe cu sine – aici se leagă de –isme, fiindu-i de folos în argumentare, în altă parte ridiculizează actul generator de –isme –, obiecția dumnealui vizavi de adecvarea sau inadecvarea la epocă a unui act / produs artistic este construită și coerentă. Ceea ce exprimă Dorin Mureșan reprezintă UN punct de vedere. De astă dată, nu vreau să mă leg prea mult de felul în care se valorizează în literatură mijloacele expresive specifice unei epoci apuse și dacă e cu putință resemantizarea lor.

Însă vreau să mă leg de afirmația (negația) că, în pictură, „portretul nu mai poate reprezenta un produs cultural, indiferent cât de bună ar fi imitația”. Din punctul meu de vedere, „ciobul meu de oglindă”, o astfel de generalizare nu se justifică. Artiștii plastici continuă să realizeze portrete. E un act filtrat prin propria sensibilitate creatoare și… ceea ce rezultă e un produs cultural. E „la zi”, nu desuet. Anacronicul a fost și el valorizat și resemantizat.

Vă propun să aruncați din nou o privire asupra acestui portret și să recitiți comentariul meu. Chiar dacă mijloacele artistice sunt diferite azi, vi se pare că portretul nu e la zi sau că „stârnește râsul”?

Și-acum trebuie să vă spun că portretul tatălui meu face parte dintr-o serie de portrete, intitulată Intimate Faces. Urmărind fotografiile de la vernisajul expoziției, veți putea descoperi și modelul în persoană, (picto)modelul portretului…

Din punctul meu de vedere, „ciobul meu de oglindă”, e vorba de produse culturale de actualitate, nu uzate, depășite, chiar dacă aș putea fi părtinitoare, fiind vorba de persoane atât de apropiate mie.

De altă parte, recunosc că și eu comit nenumărate generalizări. Din când în când, le mai corectez. Am ținut să vă arăt și o altă modalitate de a privi lucrurile, ca să completăm dinamica cioburilor de oglindă. E un exercițiu de Dragoste.