Colinda de Paşti

După o vreme de cenzură tehnologică – extinsă în repetate rânduri -, am reuşit să schimb câteva mesaje prin e-mail.

Nu ştiu cum s-a făcut că i-am trimis unui prieten o piesă spre ascultare, iar când am ajuns eu la finalul audiţiei, am descoperit o parte recitată, având de-a face exact cu Paştele. Şi noi abia ce trecurăm de Crăciun…

Chiar dacă unii ar fi pus repede diagnosticul: act ratat, chiar dacă am văzut şi pe alte bloguri cum îşi scriu comentatorii Cristos a înviat! la Crăciun, iar răspunsul vine la fel de sincer şi necenzurat: Adevărat a-nviat!, nu acest aspect „psihologic” m-a preocupat.

Cât semnificaţia…

Ascultasem într-un supermarket o „colindă” cu versuri mai rău decât maneliste, dacă poate exista ceva mai rău… Era vorba de un tip care nu avea nimic de făcut decât să se trezească, să meargă la birt, să mai împartă pumni, să înjure de Dumnezeu, iar finalul, în aceste „condiţii”, părea de-a dreptul halucinant: să ne-ajute Dumnezeu! Oare la care dintre acţiuni?

De-ar fi să aleg între cele două „ratări”, o prefer pe prima: un salut cu o semnificaţie perfect  adevărată, indiferent de momentul de pe axa istorică în care e rostit.

Evident că noi fragmentăm bucata asta de timp care ne e servită de Dumnezeu ca masă principală aici pe Pământ,  dar asta nu înseamnă că, în adevăr, exact acestea au fost momentele venirii Lui printre noi şi ale învierii şi înălţării Lui glorioase. Cu siguranţă nu aşa cum apar ele într-un calendar pe care, oricum l-am lua, tot la convenţie ajungem. La convenţional.

Însă nici măcar acest aspect al unei desincronizări inevitabile, care îşi are greutatea ei, desigur, nu m-a preocupat cel mai, cel mai tare!

Desemantizarea sărbătorilor are efect pe termen lung. Crăciunul e bradul şi masa îmbelşugată. O explozie de ornamente, de beculeţe de diferite culori. Paştele e iepuraşul de ciocolată. Din loc în loc, şi ouăle roşii (sau policrome). Porcul, mielul, meniul se suprapun într-o primă fază peste semnificaţia unei sărbători, apoi ajung să o înlocuiască definitiv.

Întreaga noastră atenţie e furată de decor. Eludăm semnificaţia mai mult sau mai puţin intenţionat. Ne-am transformat în decoratori sârguincioşi! Nu neapărat creativi…

Urarea mea pentru voi, acum când se-ngână 2009 cu 2010,  e să faceţi un pas de la decor la Semn/Sens!

La mulţi ani… semnificativi! 🙂

*

Notă: Imaginea este reproducerea tabloului Ecstasy, de Emanuela Lucaci, căruia i-am ataşat o urare în colţul din dreapta.