minun (i) are

Și dacă nu se poate mirosi culoarea 9, mângâierea are parfumul făgăduinței care dă viață. O făgăduință mereu nouă.

„Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă.” (Ps. 119:50)

Am primit acest tablou cu maci, chiar dacă n-am văzut decât în fotografie chipul celei ce l-a zămislit și întrupat. Tabloul a ajuns la mine, pentru că un soi de înger s-a ocupat de transport și înmânare.

Mi s-a spus că doamna care a pictat macii e măcinată de boală. Și totuși, câtă sănătate creatoare emană! E limpede că această condiționare trupească nu îi limitează capacitatea de a transmite mai departe gândul veșniciei pe care Dumnezeu l-a pus în om.

Dacă aș putea, i-aș spune că viața trăită până acum, cu suișurile și coborâșurile inevitabile, are greutatea slavei care o va întâmpina la un moment dat, adică la o eternitate dată. Și această slavă e mare.

Nu din regrete se-adună culorile vii, ci din iertarea primită și dată mai departe, din mulțumirile rostite pentru orice a meritat. Dintotdeauna. Oricând.

Iar dacă nu mai avem controlul următoarei respirații sau bătăi a inimii, se-arată binecuvântarea că Dumnezeu ne-așază în poala Lui și ne mângâie cu drag de maci.

Recunoștința mea înseamnă uimire și minunare. Atingere de cer și lumină vindecătoare.

.

Publicat în De ochi(t), De viaţă | Etichetat , , , , , | 2 comentarii

Rumeguș (19) – Vai de mine!

Atunci m-ai întrebat clar și necruțător: – De câte ori în viață ai zis vai de mine!?

Ți-am zâmbit ironic cu toate faldurile inimii: – Cum aș putea să le număr?
Continuă lectura

Publicat în De răs-gândit | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

maci

.

Cât despre geografia și taina Centrului, mai bine le lăsăm (nedes)cifrate!

Vara trece, macii mei rămân.

 

.

Publicat în De ochi(t), De viaţă | Etichetat , , , , , , | 1 comentariu

Rumeguș (18) – Binele personal(izat)

„Ți s-a arătat, omule, ce este bine!” (Mica 6:8)

Adică nu tot binele din lume, binele general, universal, binele care transcende timpul, spațiul și umanitatea.

Binele pe care trebuie să-l faci e cel care ți se arată, ți se descoperă nemijlocit, au fur et à mesure, în fiecare zi.

Continuă lectura

Publicat în De răs-gândit | Etichetat , , , , , , | 2 comentarii

sfințenia ca verb

Și la 25 de ani după ce s-a alăturat corului de îngeri din cer, Mama mea e o prezență luminoasă în inimile celor ce au cunoscut-o.

Acum un an am fost în Statele Unite, am vizitat câteva biserici românești, și am rămas uimită de faptul că oamenii își aminteau de Ea. Ba chiar mi-au spus întâmplări din viața lor, în care credința Ei s-a manifestat vizibil și transformator, întâmplări despre care nu auzisem până acum. „Nu cumva ești fata lui…?” – auzeam mereu când cineva mă saluta.

Și-atunci m-am întrebat ce viață poți duce, dacă și la un sfert de secol după ce nu mai ești… în trup, oamenii nu te uită și vorbesc despre tine și viața ta exemplară.(?)

Sigur că noi evităm să-i numim sfinți pe cei ce sunt în viață. Continuă lectura

Publicat în (D)evenimenţial, De viaţă | Etichetat , , , , | 4 comentarii