de (ne)umbre

Disclaimer: Această postare nu se referă la personajul din imagine. Imaginea e un outil contextuel, o poartă, o deschidere…

Omul poate avea mai multe umbre simultan.

Depinde ce lumină se reflectă asupra lui, din ce direcție se răsfrânge lumina, cu ce intensitate îl înfășoară și de la ce înălțime se-așază pe chipu-i.  Continuă lectura

Anunțuri
Publicat în (De)gustare | Etichetat , , , | 5 comentarii

Fenomenologia vedeniei (3)

Dacă există clar-viziune, există și clar-olfacție? Să vezi „înăuntru” și să miroși „înăuntru”?

Să simți putoarea colcăielii de viermi și draci.

Să simți parfumul îngerului ce te ține.

 

foto

Publicat în De cină (şi) de taină, De(z)legat | Etichetat , , , , , , | 3 comentarii

(dez)limitare

Fiecare graniță e o strângere de inimă și o fluturare a bucuriei, un înțeles și un necunoscut, o descifrare și o așteptare, un început și un sfârșit, un capăt și o reluare, o moarte și o înviere, o limită și o dezlimitare. Și invers.

Oximoron și coincidentia oppositorum.

Fiindcă în orice graniță before and after, avant et après, înainte și după se suprapun indistinct.

Când treci granița de mână cu Dumnezeu, toate fricile-s înghițite de libertate.

Și cine mai dibuie-atunci limita dintre rugăciune și contemplare?

*

Publicat în (De)gustare, De(s)tindere | Etichetat , , , , , , , , , , | 2 comentarii

strigăt de scară

macii și-au rătăcit culoarea în bulgării de pământ primeniți de apă

niciun potop n-a mai venit de-atunci
nicio surpare de transparență

fiece taină a intrat în obișnuita cadență

Baudelaire n-a mai știut de ce
între mov albastru și roșu
se-aliniază aceeași corespondență
ca între tunet văpaie învolburare sânge și rouă

lui Dante numărarea cerurilor i-a dat mai mult decât nouă (9)

numai șoapta ta repetată umple aerul de perplexitate

șoapta ta repetată devine strigăt deplin –

scară căreia nu-i lipsește nicio treaptă

Publicat în De îngânat, De probă | Etichetat , , , , , , , | 2 comentarii

Rumeguş (15) – (p)omul

Ca și cum simți că duci pe umeri tot globul pământesc,
scrâșnind amarnic la fiecare contractură musculară.
Și dacă într-o bună zi Dumnezeu ți-ar spune că asta
n-are nicio legătură cu Atlas ori Sisif,
că povara de pe umerii tăi nu e lumea întreagă –
doar pomul cu roade invidiate de oricine,
pe care-l vei planta în pământul potrivit(?)…

Publicat în De cină (şi) de taină, De răs-gândit | Etichetat , , , , , | 1 comentariu