Pe ecranul unui bancomat, într-o bancă din România, se poate citi următoarea indicaţie:
CREAZĂ UN CONT!
Este limpede că e greşit! Forma imperativului, persoana a II-a sg., este: CREEAZĂ!
Nu că bancherii şi angajaţii băncii ar trebui să fie lingvişti… nici măcar informaticienii care elaborează programele pentru funcţionarea acestor bancomate, însă consultarea unui filolog, măcar în faza de elaborare a programelor şi a documentelor pe care banca le foloseşte apoi la scară naţională ar fi un deziderat!
Verbul a crea (ne) dă mari bătăi de cap! Din toate punctele de vedere… Să creezi, trebuie să crezi că are un rost creaţia…:)
Cea mai simplă soluție de a evita erorile când conjugați verbul a crea este să-l comparaţi cu a lucra. Asta vă va spune oricine.
Tăiaţi terminaţia „a”, rămâneţi cu cre-, respectiv lucr-, apoi adăugaţi terminaţiile prezentului corespunzătoare lui a lucra.
Atenţie: nu sunt valabile aceleaşi terminaţii pentru toate verbele de conjugarea I! Un tabel util: aici.
Prezent:
eu lucr-ez / eu creez ……………………………. noi lucr-ăm / noi creăm
tu lucr-ezi /tu creezi ……………………………voi lucr-aţi / voi creaţi
el (ea) lucr-ează / el creează ………………….ei (ele) lucr-ează /ei creează
Înainte de a vedea alte timpuri verbale pentru a crea, să reţinem câteva forme greşite: a creia, a creea, a creiat, el crează, creind etc.
Imperfect:
eu cream ……………….. noi cream
tu creai ………………… voi creaţi
el crea …………………. ei creau
Perfect simplu:
eu creai ………………….. noi crearăm
tu creaşi …………………. voi crearăţi
el creă ……………………. ei creară
Perfect compus:
eu am creat ……………. noi am creat
tu ai creat ……………… voi aţi creat
el a creat ………………. ei au creat
Mai mult ca perfect:
eu creasem ………………. noi creaserăm
tu creaseşi ……………….. voi creaserăţi
el crease …………………. ei creaseră
Viitor:
eu voi crea …………….. noi vom crea
tu vei crea …………….. voi veţi crea
el va crea …………….. ei vor crea
Condiţional-optativ prezent şi perfect:
eu aş crea ……………… noi am crea /////// eu aş fi creat ………….. noi am fi creat
tu ai crea ……………….. voi aţi crea /////// tu ai fi creat ……………. voi aţi fi creat
el ar crea ……………….. ei ar crea /////// el ar fi creat……………….. ei ar fi creat
Conjunctiv prezent / perfect:
eu să creez ……………. noi să creăm /////// eu să fi creat ……………. noi să fi creat
tu să creezi ……………. voi să creaţi /////// tu să fi creat …………… voi să fi creat
el să creeze ……………. ei să creeze /////// el să fi creat ……………. ei să fi creat
Imperativ:
Creează! Creaţi!
Participiu trecut: creat, creată, creaţi, create.
Gerunziu: creând.
Supin: de creat.
*
Observaţie: Verbul a agrea se conjugă la fel ca verbul a crea.
*
După cum îi promisesem CămăriiSufletului, voi trece aici câteva titluri pe care mi le-a lăsat într-un comentariu. Să vă fie cu folos!
“Noul Dicţionar Universal al Limbii Române”
“DOOM”
“Erori frecvente în limbajul cotidian”, Ilie Ştefan Rădulescu
“Cum scriem? Cum ar trebui să scriem?”, Corneliu Dimitriu
lumea adam(a)ică 
Marea problemă este că limba română, deşi o limbă fonetică, încorsetează fonetica în reguli. Fonemica din limba română a ajuns să fie doar parţială pentru a lăsa loc jocurilor grămăticilor.
În acest caz este evident că acest „crează” nu transpune în scris vorbirea (pentru că atunci „ea” ar suna precum în „creaţă”), dar sunt convins că majoritatea românilor spun „creiază” şi nu creează. Regula pentru „lucrează” nu se potriveşte fonetic cu „agreează” şi „creează”, tendinţa pronunţiei fiind transformarea lui „ee” în „ei”.
Pentru că am folosit deja aceste termen, de ce este „tendinţa” şi nu „tendiinţa”, aşa cum se pronunţă. Din cauza regulilor.
Ceea ce nu pot înţelege sub nici o formă este de ce nu apare o dublă vocală i în următoarea situaţie?
Avem un i scurt în DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj, dar scrierea este cu un singur i în pronunţie cu i lung la DEȘÍ conj. (exprimă un raport concesiv).
Scrierea obsesivă a dublei vocale „i” în cazul „noştrii” în loc de „noştri”… nici nu mai merită discutată.
Limba evoluează, nu este ţinută în loc de limbajul normativ. Pe de altă parte, este absurd ca normativul să schimbe limba în numele regulilor gramaticale. Domniile lor, academicienii, uită că normativul urmăreşte realitatea efectivă şi nu invers. Domniile lor nu pot inventa o altă limbă română care nu este vorbită de popor, numai pentru a stabili reguli. Abuzurile normative care impun î sau â sau sînt-sunt sau „odată” şi „o dată”… sunt absolut prostii crase născute din jocul de-a Academia.
Eu nu cred că atunci când cineva scrie sau vorbeşte se gândeşte la reguli. Regula este menită să înlăture ambiguitatea sau ambivalenţa, nu să domine vorbirea şi scrierea. Părerea mea.
Aseară am văzut o doamnă, absolut stimabilă (eu cel puţin o apreciez foarte mult), întrerupând şi corectând un profesor de istorie care spusese „clasa a doisprezecea”, sau aşa ceva. Greşeala în sine poate nu trebuia să existe în limbajul unui profesor, dar ceea ce spunea acel profesor era cu mult mai important pentru discuţie decât această greşeală, destul de frecventă pentru a fi ignorată atunci când nu reprezintă chiar subiectul discuţiei. Judecăm deci substanţa mesajului după forma sa de exrpimare…? Avem de-a face cu o alternativă în adevăratul sens al cuvântului, există o alegere?
…sa inteleg ca ar trebui sa bagam in limba romana toate felurile de pronuntare, nu? Asta nu pentru vre-un motiv anume ci doar pentru simplul fapt ca sunt foarte multi prosti in tara care nu stiu sa pronunte, nu? Ar trebui sa scriem creiaza sau diasa, ca sunt inculti si cand vorbim nu ne mai gandim la corectitudinea cuvintelor pe care le spunem. La modul cel mai serios, daca este un om cultivat si ai minte in cap, crede-ma ca si cand vorbesti cu cea mai mare patima, vei pronunta orice cuvant corect, atat din punct de vedere gramatical cat si fonetic. Si am o intrebare. Tu cum pronunti „tendinta” cu doi de „i”. Iti iese un cuvant aiurea. Gandeste-te la cum pronunti alte cuvinte cu doi de „i” si apoi incearca sa traspui aceleasi sunele in cuvantul tendinta. Nu confunda litera cu accentul. Nu e tot una.
Mai cultivat-o, ca altfel nu te pot numi! Nu toti oamenii sunt obligati sa fie lingvisti, asa cum nu toti oamenii sunt doctori, avocati, psihologi sau mecanici. De unde aceasta frustrare si manie reprimata, fata de cei care nu scriu ori nu pronunta „corect” (din punctul tau de vedere)? Daca ai terminat o facultate, doua sau zece, insa nu sti sa comunici cu colegii, copilul, partenerul sau parintii tai, nu-ti ajuta la nimic crede-ma! Daca ai invatat sa citesti la varsta de 5 ani si toti te-au felicitat pentru asta, insa nu ai invatat nici acum ca sexualitatea ori nevoile fiziologice sunt o intimitate nu o rusine, in zadar! Daca esti cea mai tare din grupul rivalilor tai, fiind si cea mai invidiata dintr-un colectiv anume, dar nu sti cine esti si nici care iti este scopul, nu faci decat sa-ti irosesti viata. Si daca esti cea mai buna corectoare si ai terminat studii in domeniu, insa scrii „simplul fapt” in loc de SIMPLU FAPT sau „doi de i” in loc de DOI I, promit sa nu mai intru pe aceste saituri de „educare”. Fiindca nu poti spune „doi de i”, la fel cum nu poti spune/scrie doi de copii, ci DOI COPII! Sfat: mai putina lauda si mai multa silinta! Mai putina inteligenta si mai multa intelepciune! Mai putine atributii false si mai staruinta! Mai putina PROSTIE si mai multa toleranta! Cat despre mine personal, nu am studii superioare, tocmai din acest motiv nu am ajuns ca tine. Eu pun faianta pentru a-mi castiga existenta si-i ajut pe cei ca tine pentru a-mi castiga viata! O zi frumoasa.
N-am corectat greșelile nici în comentariul Sînzianei, nici în al tău. Mai sunt și altele pe lângă „doi de i”.
Măcar acuma știi (că e bine) cu doi i. 🙂
Foarte bună treaba asta cu „creaserăţi” scrisă mov şi negru pe alb. Foarte multă lume foloseşte forme de genul „creaseţi”, „lucraseţi” etc.
E corect numai „eu continuu să cred”? Nu merge şi „eu continui”?
@ agnusstick
Ambele forme corecte. 😀
Forma hipercorectă este „continuu”.
Interesant este că există continuu ca adjectiv şi continuu ca verb, dar există discontinuu ca adjectiv şi nu există discontinuu ca verb. 😀 Şi nici necontinuu ca verb şi nici incontinuu ca verb. Engleza nu are nici o problemă cu asta, to discontinue este banal.
Bibliotecarule,
În cea mai mare parte, limba română e fonemică. Există excepţii, printre care şi acest „i” scurt, considerat semivocală, nu vocală, adus de tine în discuţie. În limba română, vocalele sunt, de regulă, accentuate, însă avem şi excepţii, când ele fac parte din diftongi, triftongi.
Revenind la „deşi”, în exemplul: copaci deşi – se citeşte într-o silabă. I-ul final nu are accent. Conjuncţia „deşi” are două silabe. Totuşi, conjuncţia se citeşte diferit şi de adjectivul articulat: „deşii copaci”.
Noi ne descurcăm, cât de cât, cu această scriere, dar pe străinii care învaţă româna îi încurcă rău acest „i” semivocalic. Ei pronunţă „flori” – pl. de la floare -, în două silabe, cum prescurtăm noi prenumele: Flori. Dar avem şi sărbătoare de Florii. Aici sunetul e diferit.
Din câte ştiu eu, nu s-a propus o altă transcriere, din care să rezulte dacă avem „i” accentuat în finalul cuvântului sau nu…
„Creeaza” se scrie cum se pronunţă. Dacă se palatalizează „e”-ul, atunci, probabil, varianta de scriere ar trebui să fie „creiează”.
Eu nu le iau apărarea academicienilor, fiindcă, editând texte mai mulţi ani la rând, s-au schimbat lucrurile în aşa fel, încât ce-am corectat cândva, a devenit greşit după ce s-au tipărit alte reguli.
Au fost manuscrise în care modificam peste tot o dată ce / o dată cu. S-a publicat DOOM II, numa’ bine, hai ‘napoi, că e corect odată ce / odată cu. Iar când s-a hotărât să se scrie „nicio”, „niciun”, am dat în depresie. 😀 (Nu e glumă.)
Din păcate, limba română se foloseşte din ce în ce mai prost în medii elevate. Avocaţi care scriu agramat, profesori care predau într-o limbă agramată. Ce-ar trebui să facem? Să luam pilule să ne imunizăm, dacă ni se face rău citind cât de incorect e un text împrăştiat în toată ţara, la fiecare colţ de stradă?
Înainte de alegeri, era o doamnă pe un post TV, şi într-un interval de 5 minute, a spus de vreo 3 ori: „dispreţul către guvern”. Ăştia sunt oamenii care ne dictează legile? Dispreţul faţă de ei va fi pe măsură… „Să aibe” este folosit de aproape toţi politicienii, începând cu preşedintele, chiar dacă e corect „să aibă”.
Să ne facem că plouă?
Cât despre continuu şi incontinuu, am o iesplicaţie: suntem dinamici, de aceea nu ni se potriveşte verbul a „incontinua”, a „discontinua”, „a necontinua”. Dar calităţile (adjectivele) noastre mereu sunt discontinue, incontinue…
interesanta ultima observatie referitoare la adjectivele discontinue si dinamismul nostru:))
Diana, de exemplu, românul poet(ic). poe-tic. tac și boc.
Agnusstick, până la DOOM II, a fost incorect „eu continui”. De la el încoace, e corect.
„Ora de gramatică” (adamaică) este tare utilă. Mulţumiri, A.Dama! În nădejdea că voi re-deschide cărţile de gramatică… mă apucă Paştele! Aşa că am reţinut „regula” cu lucrez/creez. E foarte practică!
Nu erau de lepădat nici „eu continuez”, „eu continuesc” (adică nu contenesc, dar rostit ca pleosc, nu ca ple-osc), plus variantele cu (u)iezi, uiesc, „eu continuitez”, „eu continuitez”. De bază rămâne „eu îi dau-nainte”, mai ales în mediile politice.
Alex, cu plăcere! 🙂 Şi-altădată…
Agnusstick,
Brr! Hrr! Nu-s creativă la ora asta, să-mi iasă jocurile de cuvinte. 😀
Ce chestie: continuarea şi continuitatea se suportă una pe alta, însă discontinuitatea şi discontinuarea nu pot coabita.
.
Am o prietenă care mereu îmi spune „te salutez” şi „te pupilesc”. Însă aceste chestiuni ţin de o stilistică personală, aşa că le accepţi „la pachet”. Accepţi persoana, cu stil cu tot…
Adică ce spuneam şi eu, ar fi fost fonemică, dacă nu s-ar fi băgat academia şi „specialiştii”.
Eu aş supune atenţiei avocaţilor hipercorectitudinii un argument important. Poporul român vorbeşte de mii de ani, în timp ce scrie de câteva sute. În forma actuală, de nici o sută.
Bine, Bibliotecarule! Dacă e o critică implicită la interesul meu pentru o scriere corectă, atunci c’est la vie… adică la guerre.
În fond, dacă ţinem cont de studiile cercetătorilor britanici parcă, reuşim cu creierul să citim un cuvânt corect, şi dacă literele îi sunt puse în ordine amestecată, păstrându-se doar prima literă în poziţia corectă.
Pentru mine, argumentul tău cu prospeţimea limbii se susţine. Dar ce ne facem cu noile cuvinte, de exemplu cele din domeniul internautic, informatic, care au intrat în limbă şi nu ştie nimeni cum să le scrie?
Dacă scrii „site”, cei familiarizaţi cu engleza vor citi „sait”. Cei cu franceza, „sit”. Cum rămâne în română? Aşa e şi cu „summit”-ul. Unele titluri din presă merg pe varianta franceză: „sommet”. Vom scrie în română „samit”?
Nu doar că o scriem… cum putem… de o sută de ani, dar se internaţionalizează, de nu ne mai înţelegem unii pe alţii!
Bine ca v-am gasit! Imi sunteti folositori. N-am mai intalnit atata interes pentru cultivarea limbii romane ca aici. Felicitari!
Dan,
Bine-ai venit! Mulţumiri pentru aprecieri! 🙂
Sunt de acord ca blogurile care nu sunt actualizate de cel puţin două ori pe zi să se cheme situri, prin contaminare cu arheologia. Mie cel mai calumea (atenţie, nu e vorba de o pipă indiană efeminată, ăla-i calumetă) mi s-ar părea site-uri, summit-uri etc. Mai greu cu mouse-ul, driver-ul video şi altele asemenea. E cam barbaro-moldoveano-pontic să le fonemizezi. Maus? Draivăr? Ho(l)ţşurub, ivăr, bailagăr şi alte bazaconii nostime? E de plâns, nu de râs… Mai enervant este că nu se fac suficiente eforturi în media pentru a se impune cuvinte româneşti existente şi bine-mersi echivalente. Ce-i aia printăr sau printer, n-avem imprimantă? Sunt enorm de multe exemple, nu numai din informatică, începând cu manager şi managiuit (DA!!! o reţea de calculatoare se managiuieşte, nu se mai administrează!). Dar cine s-o mai facă, Pruteanu s-a dus şi nici spaţiu de emisie sau tipografic nu mai există… Dar când văd cadre didactice, tinerii, chiar elevii, folosind astfel de termeni absolut inutili şi preţioşi, mă revolt – inutil, desigur. Şi mai postez un comănt…
Genial … :D, nu cred ca exista argument la comentariul asta.
ionutresetar, argument sau contraargumet?
Super! Sunt cu totul de acord. Nu toti suntem cu engleza, eu pronuntam riplei la reply, m-a corectat fiul meu. Te simti prost când nu ştii exact cum se pronunţă un neologism englezesc, deşi am terminat o facultate. Ar trebui înlocuite cuvintele străine cu altele, româneşti. Francezii nu suportă „englezismele”. Ei spun „souris”, nu „mouse”. Să găsim şi noi un cuvânt potrivit. Succesuri!!!
Marina,
Francezii mai iau și ei englezisme, chiar dacă s-au războit într-atât încât uită uneori că e pace.
La BNF, de exemplu, era un banner pe monitoare, care spunea: LE CHAT EST INTERDIT. Deși m-a amuzat și varianta cu interzisul pisicilor, era limpede că chaturile erau interzise. Totuși, după ce-am folosit „mouse” și „souris”, ar fi o ciudățenie să mă apuc să zic „șoarece”… 😉
Agnusstick,
Cum ar fi să pui două articole pe zi? Jertfa de dimineaţă şi cea de seară, zicea MC. 😀
În orice caz, termenii de mai sus m-au depăşit. Adică ştiu că ivăr e încuietoarea de la poartă, dar nu ştiu ce altceva mai e. Eventual I(e) văr. Ultima parte de la adevăr.
.
Dar bailagăr? Are de-a face cu dansul spaniol?
.
De acord cu imprimanta, iar de managiueşte n-am auzit. O fi regionalism? 😛 Poate e argou. Aparţine tagmei administratorilor.
.
Când am citit comănt, vrând-nevrând m-am gândit la comând.
Ar merge de câteva ori pe an măcar pentru Gramatică.
Oricum reînvine cu reguli noi, precum pasărea… chix.
Asta cu re-în-vine e pentru muzicieni constipaţi?
Ma faute,
Deliciul multora! 😛
Una dintre cele mai frecvente greșeli apare la verbul ăsta.
Un articol de nota 10!
AnaAyana, bine-ai revenit! 🙂
Primăvară promiţătoare! 🙂
Mulţumesc de aprecieri!
oberteil / obârtai
boules de neige / buldănaş / lapte de pasăre
pain d’Espagne / pandişpan
scheibe / şaibă
schmieren / şmirghel / glaspapir
bohr machine / bormaşină
Schade, bade! / şade Badea
O ring / oring / garnitură
ţucumbăr
novela / telenovelă
şi Zeiss / ţais
cremeschnit / cremşnit
schnitzel / nu ştiu exact cum sună în română 🙂
şi toooot aşa…
Bulbu Rahidian,
Cremșnitul și șnițelul sunt țais.
La termenul „schmieren” se incurca un pic treburile: schmieren inseamna „a unge”, iar Schmiergel si Glaspapier exista si in limba/tara lui Goethe…
Doar la prima vedere, iubărgheertăr domn!
Etimologia antică indo-europeană a lui „schmieren” este cea a rădăcinii smeru-, care desemna, în afară de materii grase, şi acţiunea de lustruire prin frecare. În lucrarea Indogermanisches Etymologisches Woerterbuch a lui J. Pokorny găsim originile greceşti ale acestei rădăcini:
„Gr. probably σμύρις `Schmirgel zum Abreiben and Polieren’, (σ)μυρίζω `poliere through Reiben, anoint, smear, rub’, μύρον n. `wohlriechendes Salböl, Pflanzensaft’, […]”
Iar în Duden găsim la intrarea Schmirgel, der :
„Frühneuhochdeutsch smirgel, smergel < italienisch smeriglio, über das Mittellateinische zu mittelgriechisch smerí < griechisch smýris, wahrscheinlich verwandt mit schmieren."
Acum, de ce o fi aşa de fervand pot numai să-mi dau cu presupusul, căci nu am găsit nicăieri Istoria naturală a lui Pliniu cel Bătrân, unde poate că sunt prezentate tehnicile antice de şlefuire a pietrelor preţioase şi statuilor. Mă gândesc că, poate, de acolo am putea afla că pasta abrazivă (ceva gen untură de gâscă amestecată cu nisip fin, cuarţos) a apărut înaintea bucăţii de plumb încrustată cu praf de Schmirgel. Acest ultim nume desemnează o rocă metamorfică din insula grecească Naxos, de fapt un amestec de minerale cu duritate între 5,5 şi 9 pe scara Mohs, anume corund, hematit, magnetit şi cuarţ. Prin zdrobirea acestei roci se obţinea cel mai bun praf abraziv, până la apariţia mineralelor sintetice. Mă gândesc că "ungerea" cu pastă abrazivă de Naxos făcea legătura între aceşti termeni, în mintea antică a germanilor harnici, pricepuţi şi inspiraţi.
Ungere pe care v-o doresc şi dumneavoastră şi mie deopotrivă, întru lină atingere neabrazivă.
Agnus stick,
Dacă e vorba de ungere, poate avea legătură și cu sticla din care s-ar turna substanța? Papier de verre.:)
Ciudată e apropierea fonetică de Schmiergeld, adică pot-de-vin, care e tot un fel de „ungere”. Cu celălalt semn semn în față.
Totuși, e dură șlefuirea asta! Mai bine iau pana. 🙂
Am uitat să spun că putem merge şi mai departe pe firul istoriei, spunând că, spre sfârşitul primului mileniu î.e.n. sau î.C., apare în Sumer sau Haldea lui Avram mitul Lugal, povestind cum prinţul Ninurta l-a învins pe monstrul Asag, prefăcându-l apoi într-o piatră cu care a şlefuit în munţi făgaşul prin care zăpezile topite provoacă revărsările anuale ale Tigrisului. Această piatră se numea în akadiană shammu (prea puţin apropiat de smeru, dar tot indo-european, deci aproape germanic) şi a fost identificată de istorici ca fiind o varietate impură de corund. Ar fi fost interesant dacă o revărsare a Tigrisului l-ar fi alungat pe Avram din Ur, dar e lângă Eufrat… Aşa că e sigur că acel monstru obscur nu are nicio contribuţie la povestea poporului ales şi a firimiturilor de la masa sa. Poftă bună!
Monstrul ăsta pietros mi-a amintit de asta.
E tot un fel de șlefuire. Avec foi de Carte!
Cum engleza are şi oarece rămăşiţe germanice, nu doar latine, e interesant de văzut etimologia cuvântului emery (de la emery paper, echivalentul lui Schmiergel): „late 15c., from M.Fr. émeri, from O.Fr. esmeril, from It. smeriglo, from V.L. *smyrilium, from Gk. smyris „abrasive powder,” perhaps from a Semitic source.” (Online Etimology Dictionary, http://www.etymonline.com, cu surse foarte serioase.) Nici urmă de unsoare la anglicanii ăştia! Dar e ciudat că sună precum smarald/smaragd – care nu este corund, ci varietatea verde, transparentă, de beril (un ciclosilicat de Be şi Al). Dacă smirna este verde, totuşi ne-am scos! Aloea (aoleo, cum e aloe articulat adamo? aloha?) sigur e verde, iar mirul de nard este gălbui. Noroc că Unsul Domnului nu se uită la eti(m)ologia păcatului sau la culoarea păcătosului. Şi nu poate fi „uns” sau mituit cu fapte bune nepregătite de El, nici jertfa Lui pătată, după cum insinuează schmieren. Gute Ewigkeit, şi să vă hrăniţi din grăsimea norilor pe care pluteşte Noul Ierusalim! (Der Schluss, The End, Fin, Fine del ultimo tempo, vă las!)
Agnus Strict, dacă ar fi vorba d émeri (t), n-ar trebui să fie mai scump papierul émeri?
Unsul Domnului a fost șlefuit cu lovituri de bici, piroane și sulițe. De aceea „Tu ești cel mai frumos dintre oameni”. Că la soare ne putem uita, dar la El ba.
Și grăsimea jertfelor o fi ajuns pentru lustruirea Cetății?
Cu aloea, evident că ai venit cu tema făcută, iar efectele aloei s-au resimțit și în prospețimea scriiturii! O (mică-mare) încântare!
Am uitat esenţialul! Importanţa rădăcinii smeru- în probleme de credinţă mi se pare uriaşă, pentru că Domnul este cu cel zdrobit şi smerit! Deci să ne lăsăm zdrobiţi ca o piatră tare şi rea de Schmirgel, să ne facem praf la picioarele Lui şi să strălucim numai când grăsimea smirnei de sus ne ajută să şlefuim ce-i al Său, fără să zgâriem. Sau aşa ceva, virclih?
Agnusstick,
Tu faci horă singur? Heure.
Se heurtent.
L’action des sections / inamicul grăsimii…
Marchiză / March i ză best
Az’ best… Mâine cenuşă.
Banchiză
Exquise
Pingback: Și Resurse creștine “crează” – Update « lumea adam(a)ică
mi-a placut cum ai postat, tine-o tot asa
cirina,
trebuie să o las mai moale, că altfel rămân la „trebuie” și nu mai obțin niciodată.:D
mulțumesc, oricum!
in sfarsit v-am gasit! sunt distrusa! peste tot gasesc CREAZA!! si multe alte greseli! oamenii nu sunt atenti si nu stau sa analizeze! pacat! e o limba asa frumoasa…!
ioana070,
Te rog să ieși din distrugere. 🙂 Hai, că nu ne omoară gramatica!
Zilele trecute am văzut și pe meniul unei pizzerii: „crează-ți propria pizza”.
Hrr!
Îmi crez propiea piza şis mîndru. Da continuitesc să v-ă citesc ca esteţi haioşi. Părerea meea!
Bulbu Rahidian, ce-ai vrea să zic eu acu?
Așa nu! 🙂
Ma bucur ca v-am gasit !
multumesc
cum se scrie corect saluto sau salut-o ? salutal sau saluta-l ? salutale sau saluta-le ?
miumiu,
dacă nu întrebi la mișto, atunci scrie-le cu cratimă! 🙂
Am salutat-o pe miumiu.
Corect, George M. Dacă miumiu e o ea… 🙂
E o ea ca si …Dama
George M,
Mulțumesc de iluminare! 🙂
Tocmai ce m-am indragostit de articolul acesta si cred ca totodata si de blog-ul tau! 😀
Dana O,
Multumesc. 🙂
îi multumesc acestui site pentru raspuns. multumesc
Cosmin,
Care era întrebarea? 🙂
Fara cuvinte la tot ce-am citit aici.M-am speriat cit de cititi sint unii si de ne sint eu. Numai ca acum,,, nu mai are rost sa-ncep,,,E prea tirziu !
Ei, ei, Alone!
Începe doar. Vezi mai apoi dacă a fost prea târziu. Sau a meritat din plin și pentru puținul realizat. 🙂
Gramaticile actuale contin multe exagerari, pentru care lingvistii gasesc tot felul de argumente. „Exista o explicatie”…