Jurnalul unei minuni (6) – Tu m-ai ridicat!


…şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Is 53,5)

coquelicot23Și a sosit a 4-a zi… De pe-o bună dimineață, toți cei ce intrau în salon – infirmiere, asistente, medici – se uitau la mine și îmi spuneau rând pe rând: „V-ați schimbat la față! Astăzi zâmbiți, sunteți alt om.” Eram ca Iov:

Când li se muia inima, le zâmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. (Iov 29, 24)

M-am așezat singură pe marginea patului și n-am mai simțit niciun fel de amețeală. Mi-am luat micul dejun fără ajutorul infirmierei. Asistentele mă întrebau la intervale dese dacă mă doare capul, dacă vreau calmante. Nu aveam dureri de cap. N-am cerut niciun calmant. Mi-am recăpătat unele abilități, iar gradul meu de independență creștea de la o oră la alta.

Când au venit ai mei în vizită, i-am rugat să mă scoată din salon, să fac o plimbare pe coridor. Era prima mare „excursie” după trei zile de imobilizare cvasi-totală. Am simțit febră musculară în picioare, pentru că mă dezobișnuisem să stau pe picioarele mele. Arătam ca un om obișnuit cu durerea, iar înfățișarea mea n-avea nimic care să placă: aveam capul bandajat, ochiul drept umflat și deschis doar pe jumătate, cu multe vânătăi în jurul lui și pe tâmplă. Cu toate aceste minusuri estetice – și nu numai, când ne întorceam spre salon, dragul meu s-a oprit, mi-a cuprins capul în mâinile lui și mi-a spus: „Ești cea mai frumoasă! Ești minunea lui Dumnezeu!” Iar Adămioara s-a înghesuit în brațele mele emoționată: „Tu ești mami mea și te iubesc!” Și m-au pupat fiecare pe câte-un obraz. Am fost înconjurată cu atâta dragoste, și cerească, și pământească, încât nu putea exista leac mai vindecător ca acesta!

Din a 5-a zi, am început să le ajut din nou pe colegele de suferință imobilizate la pat, dacă aveau nevoie de câte-un mic serviciu. Dar ocupația mea principală a devenit să stau la povești cu Tata. El mă învăța pas cu pas ce aveam de făcut. Am hotărât o droaie de lucruri împreună: să se regenereze celulele și țesuturile după ordinea Lui, că dacă a făcut omul, Se pricepe și să îl re-facă; am hotărât să fie compatibil sângele transfuzat și să treacă prin sânge de Domn; am hotărât sudarea completă a osului tăiat și cicatrizarea lui rapidă; am hotărât că medicația e răspunderea Tatălui, ca să mi se administreze medicamentele necesare, în concentrația și dozajul potrivite. Și am hotărât să facă un semn, să se știe că sunt copilul Său…

Cu fiecare zi ce trecea, starea mea se îmbunătățea, astfel că, după doar 7 zile, mi s-a spus că e posibil să mă lase acasă. Mi s-a făcut pielea de găină. Nu-mi venea să cred, însă cântam în inima mea: Fă-ne doar un glas… de mulțumire!

La ultima vizită înainte de externare, i-am spus Profesorului: „Vă mulțumesc! Mă simt bine.” Iar el a răspuns doar atât: „Doamne-ajută!” Adică încă o binecuvântare.

…Acest jurnal s-a vrut unul atipic, fiindcă n-am construit, cu mijloace literare, un orizont de așteptare pentru cititori, ei aflând de la bun început deznodământul. L-am conceput mai degrabă ca pe un itinerar spiritual, ca să mut atenția dinspre mine spre Cel ce m-a iubit atât de mult, chiar trecându-mă printr-o frângere dură, încât a plănuit tainic minunea ridicării mele. Mi-aș dori să mă ascund în Chipul și Asemănarea Lui, iar cine se uită la mine, să-L vadă numai pe El. Inima mea e altar de laudă eternă. Iată câteva versuri – prea explicite pentru gusturile mele –, dar izvorâte dintr-o singură suflare:

cronica rimată a minunii

nu mă mănâncă pe mine cap de balaur
când capul de Miel luptă și-nvinge,
cu sânge Domnesc m-a plătit, nu cu aur,
iar moartea nu poate a mă atinge.

coiful mântuirii mi-acoperă capul
și platoșa izbăvirii e pe umeri,
în picioare calc șerpii, și leacul
tenebrei e Lumina ivită din pulberi.

trei zile și nopți am stat în mormânt
de otravă, dureri, neputințe amare,
dar în ziua a patra mi-a dat ghes și avânt,
ca să merg din nou pe picioare.

Doamne, cine sunt eu să mă faci o minune,
s-acoperi tăierea cu Asemănare și Chip?
voi trăi veșnic cântând al Tău Nume,
numărând fericire cât boabele de nisip.

foto

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De mi(nu)ne, De viaţă și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Jurnalul unei minuni (6) – Tu m-ai ridicat!

  1. liviuspuraci zice:

    Eu cred ca cele 6 secvente ale Jurnalului sunt doar prefata a ceea ce acum urmeaza. Doamne ajuta!!!

    • A.Dama zice:

      Livius,
      …ce vom fi nu s-a arătat încă… (1Ioan 3, 2)
      Dar zic Amin la ruga ta.

    • liviuspuraci zice:

      Pana acum ai scos doar mici pachetele din sacul de jale, dar acest sac a fost deschis, si ce urmeaza e total deosebit, adica „…m-ai incins cu bucurie, pentru ca inima mea sa nu stea muta, ci sa Te laude ! Doamne Dumnezeule, eu pururea Te voi lauda!”
      Pe de alta parte, stim ca atunci cand va veni El, vom fi ca El. Oare cum arata Domnul?

      • A.Dama zice:

        Ehei, Livius, n-a fost doar jale. S-au auzit strigăte de mulțumire de pe acoperișul blogului… Iar pentru ce va veni, dacă urmăm cu credincioșie calendarul Lui, surprizele sunt presărate la tot pasul, fiindcă gândurile Lui sunt atât de departe de gândurile noastre!
        I-am văzut Mâinile de mai multe ori. Și Statura. Niciodată Chipul… Mai am multe de văzut. 🙂

  2. Tabi zice:

    Slavit sa fie Domnul!

    ”S-a intamplat o minune!
    Sunteti o minune!”

    Fiti binecuvantata!

  3. Alex zice:

    Frumos şi emoţionant acest jurnal al minunii pe care Dumnezeu ţi-a făcut-o. Iar cronica rimată, spune atât de bine despre recunoştinţa ta către Acela ce tămăduieşte toată suferinţa, prin harul Său.
    Însănătoşire deplină, dragă A.Dama! Şi slavă lui Dumnezeu pentru toate!

    • A.Dama zice:

      Cronica asta rimată, dragă Alex, face sens în context. Dacă ar recita-o cineva separat, nu s-ar mai înțelege mare lucru. De aceea am și ezitat să o postez. Dar mi s-a dat dintr-odată, așa că nu m-am mai împotrivit. 🙂
      Mulțumesc iar de urări frumoase și mă încânt de slava dimpreună adusă Celui Atotputernic!

  4. kristallherz zice:

    Minunea continuă, într-un fel sau altul, în fiecare zi, atât pentru dvs. cât și pentru noi.
    Minuni sunt pretutindeni, doar ochi s-avem a le vedea!
    Vă urez să aveți parte de multe binecuvântări de la Tatăl luminilor!

    • A.Dama zice:

      kristallherz,

      Aici suntem mai mulți „tu”. Unde-ai văzut tu „eu”? 🙂
      E o taină cea cu deschiderea ochilor și căderea solzilor de pe ei. E frumos când se-ntâmplă. Așa să ne-ajute!…

  5. Pingback: Concert la 6 ani | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s