Un nume bun

Prolog: Câteva gânduri  răzlețe (nu chiar atât de), pentru că au trecut 18 ani de când Mami nu mai e printre noi. Îi rostim numele cu aceeași căldură, dragoste, respect și dor, ca atunci când ne spunea povești numai de ea știute. Pe vremea lui Ceaușescu, în cele două ceasuri de întrerupere a curentului din fiecare seară, Mami ne-aduna uneori într-o cameră și ne spunea povești. Cu vocea ei caldă și fermă, ne deschidea, prin cuvinte nesofisticate, lumi noi, pline de lumină, sfidând întunericul economicos al Regimului… Când venea înapoi curentul și se-aprindeau becurile, ce să vezi, că aproape toți aveam lacrimi în ochi și nu găseam cuvinte să adăugăm cuvintelor Ei.

D(r)e(pt) pildă (8)

Deși auzisem întâmplarea de ceva timp, abia acum rezonează în mintea și inima mea altfel.

Erau câțiva amici care lucrau în Canada. Unul mai avea obiceiul să aducă în locuința unde stăteau fete pentru partide de amor plătite. La un moment dat, un amic de-al lui vine spre casă și vede două fetișcane de 14-15 ani, așteptând la o mică distanță de casă. Înțelege dintr-o ochire despre ce-i vorba și merge direct la ele întrebându-le cât au primit ca să vină aici. De-a dreptul speriată, una dintre fete răspunde imediat, cu bărbia în piept: atâția. Omul scoate pe loc portofelul din buzunar și le spune: „Vă dau și eu atâția, numai să plecați de-aici în secunda asta și să nu vă mai văd vreodată prin preajmă!”

Fetele au rămas cu gura căscate. Au luat banii și s-au făcut nevăzute. Aveau dublul sumei pentru care se învoiseră cu primul bărbat, și nici măcar nu prestaseră serviciile…

Mai rar, dar se-ntâmplă!

Mi-am amintit ieri istorioara și-am înțeles ceva diferit. Isus a venit și i-a spus celei care stătea în drum, gata să-i facă servicii dușmanului, că-i dă mult mai mult, numai să nu mai stea acolo, în drum. I-a spus că o ia de soție, îi dă o casă, servitori și că nu va mai duce lipsă de nimic, niciodată, că de-acum înainte va avea tot ce și-a dorit și ce nici n-a știut măcar că există!…

pas in doi (timpi)

Se făcea că intrase pe o porțiune de cale foarte îngustă. Ca și cum ar fi pășit printr-un șanț înalt până la glezne, atât de îngust, încât nu putea ține ambele picioare unul lângă celălalt, numai unul în spatele celuilalt.

Trebuia să aibă mare grijă să nu se dezechilibreze. Să nu dea atenție strigătelor care veneau dintr-o parte și cealaltă a șanțului. Era întuneric, nu putea distinge chipurile celor ce stăteau acolo. Dar le intuia mâinile întinse.

.

Se făcea că pășea printr-un șanț foarte îngust, înalt până la glezne, prin care putea înainta numai punându-și tălpile picioarelor una în spatele celeilalte.

Îi era greu să-și mențină echilibrul, dar își luase în mâini un coș plin cu pâinișoare.

Pășea cu mare grijă, împărțind într-o parte și în alta pâini, în mâinile întinse, chiar dacă nu distingea chipurile oamenilor ce stăteau acolo.

*

(Interpretare circumstanțială: Să traversezi Piața Universității împărțind pâini!)

Partea mea?

oare e partea noastră să ne rugăm pentru menținerea Creației pe coordonatele și în parametrii ei, sub privirea Vegheatorului?

dacă-L rog să împiedice un cutremur de pământ, să pună capăt secetei ori să nu o îngăduie pe cea programată anul acesta, dacă mă rog să hrănească puii de leu și de hiene, să le dea forță în aripi vulturilor prădători, oare e corect?

e necesar să mă rog pentru toate astea? nu le împlinește și fără participarea mea?

dacă oceanele se revarsă din mătcile lor, ucigând orice întâlnesc în cale, oare rugăciunile-mi le-ar putea ține în loc? dacă ne-am ruga cu toții să întoarcă apele în matcă, oare le-ar așeza Dumnezeu iarăși țărâna hotar, numai ca să ne-asculte?

Și-a uitat Dumnezeu vreodată calendarul?

dacă ne rugăm să se potolească spiritele în Piața Universității, e o rugăciune corectă? e necesară?

Ventilatoare

Stătea lângă un râu cu apa cristalină și jucăușă.

În încăperile casei, atmosfera se îmbâcsise de multă vreme.

Așa că își mobilă încăperile cu ventilatoare.

Oriunde îți roteai privirile, obiectele metalice își etalau sfidător zâmbetul elicios.

Stătea în fața lor, respira adânc, cu ochii închiși, cât să se amăgească de-o înviorare.

Și râul cristalin, îmbietor și înviorător era atât de aproape!

Cum să stai lângă Râu și să nu alergi către El?

Să intri în apă, mai întâi până la glezne, până la genunchi, mai pe urmă până la brâu, și până la gât.

Până peste cap, înot, plutind…

.

foto