lumea adam(a)ică

Lirica lui Ionatan Piroşca poate fi asumată doar într-un context autohton, tradiţional, chiar dacă, ideatic, înlesneşte o cuprindere universală, tocmai fiindcă iubirea şi Iubirea transcend nu doar orice geografie, ci şi toate vârstele umanităţii. Prezentul, cu toate provocările lui: revolta împotriva limitei, setea de cunoaştere, însuşirea unui limbaj adecvat, adus la zi, cu care luptă constant “aurul amintirilor”, memoria care nu se vrea încarcerată, ci ţâşneşte cu toată forţa către lumina comprehensibilului, critica valorilor răsturnate, acceptarea suferinţei personale, situarea fiinţei în raport cu alteritatea, readucerea în actualitate a modelelor ancestrale, redefinirea perechii originare, edenice, toate acestea intră într-o ordine poetică ce se vrea mântuitoare în versurile lui Ionatan Piroşca.

Trecerea prin icoană 1 (Editura Hypogrammos, Oradea, 2009), volum dedicat soţiei poetului, rosteşte o iubire care nu poate fi altfel însuşi/tă, în/suma/tă, con/substanţializată decât când sinele se lasă devorat, dizolvat, absorbit de Iubire. Raportul cu contingenţa consumatoare nu e unul de autoexcludere, pentru gustarea fericirii într-un univers compensativ, ci unul care face transparent în chiar inima cotidianului efortul poetic înnobilator, prin aducerea la suprafaţă, în expresie, a veşniciei adânc sădite în om încă de la facerea lui şi a iubirii care face din cei doi, din bărbat şi femeie, unul singur. De aceea trecerea prin icoană e puntea nu doar cea mai potrivită, ci cea necesară, pentru a ajunge la Trăire. În adevăr. De aceea poetul se roagă: “Doamne ridică-mi minutele / toate la rang de trăire”, în care recunoaştem convingerea paulinică “nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”.

Referindu-ne la o componentă tradiţională a liricii lui Ionatan Piroşca, intenţia nu e de a-l număra printre alte voci tradiţional(ist)e, ci de a recunoaşte în poezia lui o viziune acceptată îndeobşte care cuprinde omul între cer, pământ şi iad, între o transcendenţă pozitivă şi alta negativă, care nu permite o altă definire a fiinţei umane decât în raport cu ceea ce se află dincolo de ea. Putem vorbi despre un simbolism orientat religios, de un lirism creştin corespondent liricii lui Voiculescu, Nichifor Crainic, Blaga şi, mai aproape de zilele noastre, liricii lui Ioan Alexandru.

Ceea ce aduce un plus de complexitate poeziei lui Ionatan Piroşca este tatonarea simplităţii şi extravaganţei în folosirea cuvântului dincolo de sensurile lui comune, ajungându-se la construcţii puternic vizuale ori auditive ce frizează cu succes imaginarul suprarealist:

- “eram un marinar ce bătea morse cu inima”,
- “cine trece prin femeia-fereastră / e ca şi cum s-ar arunca de la balcon”,
- “împrejur zilele cască gropi aurii / în care ni se prăvălesc amintirile”.

Prezente în toate volumele lui de poezie, inovaţiile lexicale duc inevitabil la intraductibilitatea formulelor poetice, dar, pentru lectorul român, sensibil la discursul stănescian, de exemplu, în astfel de inovaţii se recunoaşte victoria asupra limitei expresiei, în astfel de formule abundă o savoare care durează:

Continue reading Trecerea prin icoană 1 – Ionatan Piroşca…