O cântare nouă…


Pentru unii, credința vine la pachet cu insolitul, neplauzibilul, ridicolul (sau riscul de a fi ridiculizat). Pe măsură ce individul acumulează cunoaștere și își croiește propriul făgaș, se poate detașa de ceea ce a luat „la pachet” într-o fază incipientă, inițială, „nediferențială”. Ceva se modifică, inevitabil, și numai pentru că suntem unici, și avem un Creator desăvârșit și inegalabil în creativitate.
O poveste insolită, dar adevărată, e aceea că, într-o dimineață, înainte de revoluție, o femeie i-a spus soțului ei când s-a trezit: „Am visat o cântare. Aș vrea să ți-o cânt!” Avea mai multe strofe. Femeia le reținuse pe toate. Versurile curgeau armonios, erau cu rimă și făceau sens. Mărturisirea a fost, într-adevăr, neașteptată, inedită, neplauzibilă. Un moment de uimire, iar apoi ziua și-a urmat cursul obișnuit.
În aceeași zi însă, în casa familiei a sosit un oaspete de la mari depărtări. După ce a trecut emoția revederii și fiecare și-a spus noutățile, soțul femeii i s-a adresat oaspetelui cu următoarele cuvinte: „Dimineață, soția s-a trezit cu o melodie în minte, pe care spune că a visat-o, dar a reținut și cuvintele ei. Ai vrea să o asculți?” Oaspetele a acceptat bucuros. După primele două strofe și refren, și-a exprimat dorința de a pune pe note melodia. Era profesor de muzică. Zis și făcut; în casă erau mai multe instrumente muzicale, ca în casa unui dirijor de cor și fanfară. După ce s-au scris notele melodiei, femeia a continuat să cânte strofele până la capăt. Când s-a încheiat piesa, oaspetele a rostit ceva incredibil: „Acesta e un cuvânt de la Dumnezeu pentru mine.” Într-adevăr, mesajul unei strofe părea destul de personal – „Soția și copiii ți se vor lua / Dar nu-ți pierde credința, o, frate, / Oricât e-ncercarea de grea.” Omul se ocupa de distribuirea Bibliilor și a literaturii creștine pe vremea regimului comunist. A trecut o vreme de la întâlnirea din acea familie, de la înțelegerea cântării ca mesaj profetic, personal, iar el a ajuns să fie închis pentru credința lui și pentru trafic de literatură creștină. A ajuns să fie înstrăinat de soție, de copii…

Am auzit povestea cu două-trei luni în urmă, rostită cu mult mai multă pasiune și cu expresii mai potrivite decât cele găsite de mine. Dar n-am făcut efortul de a întregi estetic tabloul pentru cititori, fiindcă acea femeie care s-a trezit dimineața cântând o cântare nouă a fost Mama mea.

Astăzi se împlinesc 20 de ani de când Ea face macrameuri uimitoare cu îngerii în cer, așa cum ne-a învățat și pe mine și pe surorile mele să facem când mai era printre noi. Dacă și după atâta vreme de când Ea s-a dus să povesteacă cu Dumnezeu pe limba lor continui să aflu despre viața ei de credință, înseamnă că, într-adevăr, a lăsat în urma ei, așa cum spunea Adămioara, „un nume bun”… Doamne, mulțumesc, încă o dată și la infinit, că mi-ai rânduit pe acest pământ o mamă extraordinară! Te iubesc.

Pentru unii, credința vine la pachet cu insolitul, neplauzibilul, ridicolul (sau riscul de a fi ridiculizat). Pe măsură ce individul acumulează cunoaștere și își croiește propriul făgaș, se poate detașa de ceea ce a luat „la pachet” într-o fază incipientă, inițială, „nediferențială”…

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în (D)evenimenţial, De probă, De viaţă și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la O cântare nouă…

  1. Dan spune:

    Știu despre diferențiala din matematică. Am auzit și despre diferențiala semantică, un concept despre care știu doar că operează în interpretarea sondajelor de opinie dar, am citit cu muuuuultă vreme în urmă despre asta și nici nu am reținut mare lucru… Altceva, despre diferențiale, nu știu …😳 De aceea, acel nediferentială, pus și între ghilimele, mă încurcă rău. Și am o tâmpită senzație de disconfort atunci când nu înțeleg ceva. De aceea, rușinat, te rog pentru o lămurire. Pentru mine, ar întregi povestea.

    • A.Dama spune:

      Dane, tu știi mai multe decât mine, e limpede.😉 Nu știu matematici, iar semanticile mele se răsucesc precum vrejul de fasole magic, de te poți cățăra pe ele până la cer și înapoi. (Înapoi e tot cățărare, dar să nu mai zici la nimeni!🙂 )
      Ce să-ți spun eu despre nediferențiala aceea adjectivală între ghilimele? Poate dacă ai ști cum stau lucrurile cu imaginarul și imaginalul?❓

      • Dan spune:

        Mai degrabă știu cum stă treaba cu lucurile relevate și cele revelate.😛

        • A.Dama spune:

          Ceea ce e mare lucru, Dane! Știi că, dacă te uiți pe o scenă, unde este un copac de carton, imaginația te poate ajuta să vezi în obiect chiar un copac. Putem popula lumea imaginaRă cu „obiecte” ale realității. E un exercițiu destul de accesibil. Însă pentru a vedea în bucata aceea de carton „pomul vieții” și a construi astfel un orizont de sens, e ca și cum te-ai cățăra în „corcodușul” imaginaL.
          Revenind la „nediferențiala” din preambulul poveștii mele, am combinat nediferențiatul cu nediferențialul – de-aia am pus ghilimele, că e un fel de licență – adică scriam de o etapă în care lucrurile nu sunt foarte distinse, conturate, dar le asumi în vederea împlinirii lor, cam așa cum omul e ființă destinaLă. (Uite că rimează cu nediferențială.😛 )
          Dacă te-am indus în eroare, să știi că err(o)are humanum est, dar eu chiar am scris cu atenție, numai că nu știu să explic decât în cuvinte multe și de(n)se.😳

  2. szromulus spune:

    Emotionanta relatare, tocmai azi cand parintii mei ar fi trebuit sa serbeze implinirea a optzeci de ani de viata ai tatalui meu. Amintirile poarta o incarcatura emotionala proportionala cu cat de minunati au fost cei de care ne aducem aminte.

    • A.Dama spune:

      Dragă Romi,
      Și evocarea ta este emoționantă! Fiindcă înțelegem, o dată în plus, că suntem tot în fața aceleiați monede, cu fața și reversul ei, cu moartea și viața, între care (ce har!) putem alege. Viață au și părinții noștri, viață avem și noi. Moartea-i doar o cale să ajungem la ea. Să fii mângâiat pentru pierderile tale de Mângâietor! Cu drag.

  3. livius spune:

    Sunt minunate amintirile cu sfinti. Este insa extraordinar sa intelegi dialogul pe care Domnul il are cu acesti sfinti. E ca si susurul acela descris de Ilie, inteles si interpretat ca venind din alta lume. Mama ta a avut multe asemenea dialogari cu Creatorul, ii intelegea soapta, ii intelegea limbajul, dar un lucru la fel de important, transmitea altora acel Mesaj primit, facandu-i sa-l perceapa ca venind de la Dumnezeu. In apropierea acestor sfinti, caci despre ei e vorba, nu puteai trai decat sfant. Prezenta Domnului era asa de reala in jurul lor ca iti umplea fiinta de fiori. Cata bucurie sa ai harul de a trai prin preajma lor!
    Trebuie sa fiti fericiti, voi copiii ei, mama voastra si-a trait viata la inaltimea chemarii ceresti.

    • A.Dama spune:

      Dragă Liviu,
      Încerc firav, fragil, să înțeleg ceva din acel susur pe care mami îl pătrundea de-adevărat și îl putea da mai departe, cu cuvinte inteligibile, inspirate, hăruite.
      Ne-am întrecut zilele acestea cu frații și surorile să evocăm amintiri cu ea, dar e atât de greu să rostești ce rămâne mereu tainic și de nerostit. După ce n-a mai fost printre noi, am fi avut atâta nevoie de cuvintele ei înțelepte, de învăluirea descoperirilor primite de ea direct de la Sursă. Sigur că e greu să stai prin preajma sfinților, cu teama permanentă că ni se vor da pe față strâmbele căi.
      Însă nu știu dacă atunci am înțeles atât de adânc harul ce ni s-a acordat să o avem ca mamă. Abia aștept reîntâlnirea! Până atunci, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc.

  4. marinelblaj spune:

    Şi eu, ca şi tine, încerc uneori să înţeleg… M-ai emoţionat cu amintirea ta şi ai declanşat un „tsunami” de amintiri. Şi totuşi… mulţumesc!

    • A.Dama spune:

      Marinel,
      Trecut tsunami? Rămas în picioare?🙂
      Deși anul trecut a fost unul cu agonie și extaz în plan personal, mi s-a dat să mai aflu despre mami și credința ei (pusă în) practică. Mi-aș dori să aibă Adămioara și alții ce povesti (de bine) după ce nu voi mai fi fiind.🙂

  5. Alex spune:

    Frumoasa si emotionanta evocare! Cu adevarat ai avut o mama minunata, care a lasat in urma sa nu doar un nume bun, ci si vlastare care sa-i pastreze numele cel bun si sa-l duca mai departe, pana la „marea revedere”.
    Asa de frumos stii sa punctezi aceste momente de aducere-aminte, evocand intamplari cu adevarat minunate. Iti multumesc pentru toate simtamintele pe care mi le trezesc in suflet cuvintele tale. Pe cei ce ne-au dat viata si ne-au crescut, trebuie sa-i pretuim cat mai bine cu putinta!

    • A.Dama spune:

      Dragă Alex,
      Nu-mi rămâne decât să spun despre ce-am trăit sau ce-mi spun alții că au trăit în prezența Ei. În fond, e o modalitate de a mă apropia de Dumnezeu, fiindcă înțeleg tot mai serios că nu am meritat să fiu atât de iubită de El, cât să-mi rânduiască o mamă așa de credincioasă! Și totuși…
      Îmi amintesc că, la câteva luni după operația mea, Adămioara s-a adresat unui public numeros, unde erau și mulți tineri, și le-a spus tinerilor să îi prețuiască pe părinți câtă vreme îi au lângă ei. Ea a trecut pe lângă posibilitatea de a mă pierde. Aș vrea să fi avut și eu ocazia de a spune asta despre Mami pe când era încă printre noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s