Fum de fapt(e)


Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. (Mat 5, 16)

Pe ulița blogurilor, se-așază Gândul pe laviță. Și se-ntreabă, mai mult ca pentru sine, dacă facebook-ul ori blogul fapte îs (?).  Iară dacă sunt fapte, îs ele bune? Și dacă oamenii se uită și le văd, pe cine slăvesc ei apoi?

Cum puteţi crede voi care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu? (Ioan 5, 44)

Se chircește Gândul, cât o fi el de măreț! Se uită-n oglindă. Ar discuta discuții, dar cu cine? Comentariile se-ntind pe sârmă, ca rufele la soare, undeva în spatele laviței. De-adunat, nu le mai adună nimeni. Se decolorează, și vin iar peste ele ploile și ninsorile. A câta oară?

Se stoarce Gândul, cât o fi el de piatră seacă! Pune în executare sentințe. Stabilește ierarhii – mereu flirtând cu nepărtinirea, nereușind niciodată să o iubească de-Adevăratelea.

Se îndreaptă de spate Gândul, cât o fi el de străpuns! Șade pe laviță și învață de unul singur matematica Cerului. Dacă facebook-ul și blogul îs fapte – și bune pe deasupra, cine le vede să-L slăvească pe Făcătorul omului, nu pe cine se rostește și se fotografiază în văzul tuturor!

Altfel, e fum, de fapt!

Nu fum – (de un miros plăcut) – de fapte!…

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Fum de fapt(e)

  1. Uite cum stă treaba, dragă A.Dama: primul lucru pe care l-am făcut a fost, după citirea postării, să o trimit pe facebook-ul meu. 🙂
    Gest improbabil ieri, reprobabil azi. 🙂
    Nu e o chestie de angajare, nici facebook-ul, nici twitter-ul, ci de comunicare şi modernizare.
    Eu le privesc ca pe gimnastica de dimineaţă recomandată bătrînilor artrozici, o jumătate de oră X 3 pe zi, zilnic: face bine la supleţea neuronilor.
    Nu ştiu, cred că poţi să rămîi şi incognito, nu mă pricep. De fapt, nu mă pricep la mai nimic, dacă stau să mă gîndesc bine. 🙂
    Toate chestiile astea au şi ceva ludic în ele şi cred că multă lume se distrează într-un mod nevinovat, postînd tot felul de prostioare (categoria în care mă includ) şi răsfoind albume cu poze, chiar dacă, vorba unei bune prietene de familie, habar n-am cine sunt personajele şi de unde.

    • A.Dama zice:

      Răsvane dragă,
      Poate ai făcut o faptă bună. Încă una. 😉 Cu link-uirea, adică.
      Dară io nu miss în opozi / ție, de vreme ce teoria comunicării a trecut demult de faza teoretică. Știi că prin ’90, pe când traduceam niște franțuzi generoși cu țăranii români, îmi zicea unul cât de fascinat e de teoria comunicării. Suna atât de pompos și științifico-fantastic, că nici nu aveam replici pe măsura pasiunii lui. La noi, nu existau nici măcar telefoane publice de la care să putem suna în altă țară. Acum vorbim gratuit, cu tot felul de aplicații net(uit)e, fără să ne plângem că „practica ne omoară”.
      Mie-mi place tratamentul tău pentru artroză. Aș mai adăuga câte-o rugăciune de-nceput de zi și câte-un sudoku. 😉
      De altă parte, mă amuză (constructiv) dispoziția ludică pe care o împrăștii descriind datele problemei. Mi-amintește de rețeaua retro. Dacă tot tre’ să fim ca niște copilași…

  2. Da, şi mie mi-a plăcut postarea aia… E bine că ai reamintit-o. 🙂
    De fapt, a fost vreuna să nu-mi placă?
    Rugăciunea… Bineînţeles că mă rog, ba la masă o fac cu voce tare (nu şi cînd sunt singur…), poate că de-aia au devenit cam dese (la mese mă refer, evident!). 🙂

    • A.Dama zice:

      Răsvane, știi cum se fâstâcesc fetițele la grădiniță când își spun poezia la serbare? Lasă-acuma chestiunea cu „vreuna care să nu-mi placă”! Nici măcar mie nu-mi plac toate. 😀
      În privința rugăciunii, cel mai bine e să nu fie „după standardele în vigoare”! Că e cu voce tare, că e în adâncul inimii, să fie liber omul înaintea Lui, dacă tot a fost făcut slobod! Eu sunt prea spontană, ca să intru în vreun tipar. Dar Noi ne înțelegem bine. 🙂

  3. Nu şi cînd sunt singur cu voce tare, să fim înţeleşi! Nu de alta, dar aşa începe omul, la bătrîneţe, să vorbească singur cu Dumnezeu… 🙂

    • liviuspuraci zice:

      Atunci sa inteleg ca placerea mea de a ma ruga cu voce tare cand sunt singur, ar reprezenta un semn al batranetii? Nu de alta, dar chiar fac efort sa fiu singur si departe de alte urechi, tocmai ca sa ma rog tare, de parca Cel ce ma asculta nu ar auzi prea bine. O!!! dar asta imi face placere, ma racoreste, sufleteste. Te-as invita sa incerci, sa vezi ce reconfortant e.

    • A.Dama zice:

      Răsvane, ești sigur că e de rău la bătrânețe? Nu că ți-aș da mână liberă să te pronunți – vedem noi vârsta inimii. 😉
      Dar am pentru tine două versete la care să meditezi:
      Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină;
      dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc”. (Is 40, 30-31)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s