Și totuși, există Iubire…


Există un soare al amintirilor cu sâmbure de Adevăr, care nu apune niciodată. Printre lucrurile mele cele mai prețioase, am o Biblie, pe care o păstrez de la 14-15 ani. E mică, are coperțile din vinil verde și, pe ultimele pagini ale ei, e (în)semnată cu fircăliturile Adămioarei – când n-avea răbdare să se termine „programul”, își găsea ea ocupație, „Energia mea întruchipată”.

Pe prima pagină, mi-am înscris numele și datele calendaristice când am trecut prin cele două porți, una invizibilă, dar audibilă, cealaltă vizibilă și curgătoare precum Iordanul. Pe vremea aceea, Bibliile se primeau fără bani și fără plată. Ele se cântăreau cu alt preț, mult mai greu de plătit. Vă spuneam cândva că mami a suportat riscurile, ca valoroasele comori să ajungă la destinație: când mașina a fost verificată la postul de miliție și când ne-a fost percheziționată casa

Pe vremea aceea, orice Biblie era mai mult decât un obiect în sine, avea o aură (binemeritată) de sacralitate, pe care azi n-o mai are. Acum ea se poate vinde și cumpăra, se poate citi pe ecranele telefoanelor și computerelor, iar la serviciul religios nu mai trebuie să o „cari” după tine, de vreme ce textul e proiectat pe perete.

Ei bine, această Comoară a mea a fost răsfățată și plimbată pe oriunde am mers – prin țară și printre străini. Eram prietene nedespărțite. Însă a venit ziua în care n-am mai putut-o alinta cu privirea… Revenită acasă după operație, mi-am deschis prețioasa Carte și mi-am aruncat privirile asupra paginilor, dar totul a rămas învăluit în valuri dense de ceață. Ochiul drept, pe jumătate deschis, îmi dubla imaginea, așa încât n-am putut discerne nici măcar două cuvinte. Am ținut degetul pe un verset, în locul unde am deschis, și am rugat-o pe Adămioara să mi-l citească. Apoi, pe când ea nu mă vedea, mi-am strâns Comoara la piept, mi-am așezat sărutul pe coperțile de vinil verde și L-am implorat, lăcrimând, să mă ajute să mai pot citi din Biblia mea.

Săptămâna trecută, m-am apropiat din nou de Carte, tricotând în suflet dragul de ea și teama că încă nu îmi va putea descifra taine. Și totuși… Și totuși, există Iubire (de Domn), așa că am putut vedea cu ochii mei (nu cu ai altuia) și am putut citi „limpede ca cristalul” literele acelea mici și atât de intens încărcate de adevăr:

Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L! (Iov 35, 14)

L-am așteptat și L-am văzut! Lacrimile de dor și nevedere s-au prefăcut în lacrimi de bucurie cutremur(ătoare)! Mi-am strâns din nou Comoara la piept și-am sărutat-o, în vreme ce îngerii îmi „furau” de pe chip zâmbetul convingător, să-l ducă intact în înnalt!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De probă și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Și totuși, există Iubire…

  1. liviuspuraci zice:

    Poate cantai in tot acest timp „Eu am o carte ce o iubesc, Biblia-i Cartea ce o citesc…!”
    I-adevarat ca tot mai putini frati si surori vin cu Biblia la adunare, lucru ce pe noi ne umple de ingrijorare, iar pe Tatal, de nemultumire.
    Cuvantul scris in Carte este la indemana noastra tot timpul cat avem Cartea cu noi, dar daca ne multumim cu ceea ce ne dau predicatorii (de multe ori confuzi pana la disperare), de fapt ne multumim doar cu cojile ramase de la masa altora. Stau si ma intreb de multe ori: oare cum traiesc cei ce nu citesc Biblia cu ochii lor, „ci cu ai altora”? Trebuie ca sunt extrem de saraci. Sau poate nici nu sunt saraci, ci asa sunt ei! Cei saraci mai poseda ceva la care se raporteaza, dar ceilalti nu au la ce se mai raporta.
    Minunata marturisirea ta, A.Dama, spune mai mult decat o predica pregatita pe puncte, seaca si fara niciun sentiment al celui ce o rosteste. Duhul Sfant al lui Dumnezeu va misca, cu siguranta, pe acei ce inca mai cauta sa-L cunoasca pe Domnul.

    • A.Dama zice:

      Livius,
      E scris că pe săraci îi avem totdeauna cu noi. Măcar să ne facem partea, ca să ne îmbogățim. 🙂
      Mă preocupă suficient în ultima vreme faptul că mulți își sfârșesc alergarea pe pământ fără vreo cunună… Și-atunci mă-ntreb: Oare n-aș fi putut face mai mult? Avem mărgăritare pe care le ținem cu grijă în seif, ca să ne asigurăm că nu le aruncăm porcilor (?).
      Cât despre mărturie, ea a fost scrisă după dictare. Iarăși n-am merite, dar am laude multe prin toate buzunarele inimii. 🙂

  2. Alex zice:

    Ce frumos ai evocat acele vremuri când Biblia chiar era privită cu evlavie şi preţuită ca o comoară spirituală. Şi câţi nu se plângeau pe atunci că nu pot avea şi ei o Biblie. Astăzi poate fi găsită/cumpărată/citită în cele mai facile moduri, dar inima oamenilor nu mai este aceeaşi…

    Mă bucur din suflet că Domnul ţi-a redat puterea de a citi din Cartea Cărţilor, din Biblia ta de suflet – tovarăşă statornică de-atâţia ani. Am şi eu una micuţă, tot cu coperţi verzi de vinil. Mă duc s-o caut chiar acum în bibliotecă. Am adunat, în ani de zile, mai multe ediţii, dar cea micuţă îmi place tare mult şi acum.

    Îţi doresc din inimă sănătate deplină, dragă A.Dama! Şi numai binecuvântare să reverse Tatăl asupra ta şi a celor dragi, în toate zilele!

    • A.Dama zice:

      Alex,
      Grăirea e așa cum e. Dar ce surpriză când ești grăit de Cine trebuie! Atunci nu mai trebuie să-ți alegi cuvintele…
      Cortina din pene de păun are o greutate, pe care cel mai adesea n-o știm cântări. Dincolo de ea, se întinde e cu-totul-altfel, ca să-l citez pe Rudolf Otto.
      Iar la ultima ta frază, voi adăuga Amin!

  3. kristallherz zice:

    Am şi eu o Biblie a mea care îmi e foarte dragă! A primit-o mama mea cu mai bine de 5 ani în urmă de la o măicuţă, după care mi-a dat-o mie. Îmi e destul de greu să citesc din alta, întrucât am numeroase însemnări şi sublinieri pe ea. Mă gândeam că în ritmul ăsta o să ajungă în câţiva ani subliniată toată, aşa cum am văzut-o pe a unui frate în biserică pe când eram copil. 😀

    • A.Dama zice:

      Kristallherz,
      E ca o săgeată bine țintită mărturia ta! Iar mama ta a fost inspirată să îți facă dar din dar! 🙂 Și eu mă uitam la Cărțile subliniate și însemnate ale „celor mari” pe când eram copil. Eu n-am făcut multe însemnări în Biblia mea, dar am colorat pasajele importante pentru mine. E ca un curcubeu – un (alt) fel de legământ, că va fi potop de bine cuvântări, nu de vâltori distrugătoare. Să ne-ajute Tata să ne lăsăm modelați de Cuvânt!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s