Imperativul (modul care exprimă un îndemn, un ordin, o poruncă…) verbului A FI se scrie cu ii la afirmativ şi cu i la negativ:
Fii bun! / Nu fi rău!
Fii înţelegător! / Nu fi nerecunoscător!
Explicaţia e că forma negativă se construieşte cu infinitivul, respectiv A FI.
Alte verbe: Rosteşte! Nu rosti! Condu atent! Nu conduce cu viteză! Fă bine! Nu face prostii!
Conjunctivul verbului A FI se scrie la persoana a II-a singular cu ii la prezent şi cu i la perfect, indiferent că e afirmativ sau negativ.
Nu e chiar floare la ureche să fii un model, să nu fii ca ceilalţi derbedei.
Bine-ar fi să fii acolo la timp, să nu fii în întârziere!
Iată formele conjunctivului prezent la toate persoanele eu să fiu, tu să fii, el/ea să fie, noi să fim, voi să fiţi, ei/ele să fie.
În componenţa conjunctivului perfect, (să+ fi + part. trecut) intră auxiliarul A FI la infinitiv, de aceea FI e invariabil în această construcţie, atât la afirmativ, cât şi la negativ:
Să fi fost de aur, tot nu mi-ar fi trebuit.
Nici nu s-a pus problema să fi protestat.
Mai rău era să nu fi descoperit adevărul.
Viitorul simplu al verbului A FI se construieşte cu auxiliarul (voi, vei, va, vom, veţi, vor) şi infinitivul. Adică: eu voi fi, tu vei fi, el/ea va fi, noi vom fi, voi veţi fi, ei/ele vor fi.
Forme greşite: v-a fi, vor fii, ve-ţi fi.
Viitorul perfect are în componenţa sa auxiliarul a FI (invariabil): va fi ajuns, vor fi aşteptat etc.
Condiţionalul prezent: eu aş fi, tu ai fi, el/ea ar fi, noi am fi, voi aţi fi, ei/ele ar fi.
Forme greşite: a-ţi fii, aşi fi.
Condiţionalul perfect (aş…, ar + fi + part. trecut): eu aş fi citit, tu ai fi citit, el ar fi citit…
lumea adam(a)ică 
mai a.dama… daca shakespeare ar fi trebuit sa scrie romaneste „to be or not to be”… cred ca ar fi avut si el probleme.
Sa fii tu sanatoasa… dar eu nu cred ca oi fi in stare sa le scriu corect… pina-i lumea!!!
Dragă Rodica,
A fi sau a nu fi e cel mai simplu de scris. Că nu se modifică nimic la FI. 😛
Să fii sau să nu fii, iar e simplu, că tot FII rămâne. 😛
Dar dacă tu greşeşti, nu e atât de grav, fiindcă tu te exprimi în altă limbă de aproape 30 de ani. E grav când profesorii noştri de română scriu V-A FI. Şi, din păcate, se întâmplă!…
BTW, în comentariul tău de mai sus, toate FI-urile le-ai scris corect! 🙂
Multumesc si eu, am gasit aici mai multe explicatii decat in DOOM. Chiar imi erau necesare.
Maria, bine-ai venit! Eu n-am consultat DOOM pentru aceste subiecte.
De fapt, nu fac decât să dau nişte exemple, cele care-mi trec prin cap. Sigur că se pot dezvolta subiectele, dar intenţia mea e mult mai modestă. 😀
yey……….mi-ai dat nota 10?
N-am mai luat note de mult!!!
Pingback: Despre LENEA evanghelicilor (3) « România Evanghelică
…si intr-o buna zi, noi, fiii Lui vom fi langa El! Am scris …bine?
Bine punctat. Citesc si eu cu uimire texte extraordinar de profunde dar in care deseori verbul a fi este scris gresit. Mie mi-e jena de multe ori sa atentionez 🙂
M-as bucura daca ai trata un pic si spinoasa problema a verbului a fi la persoana I sg.!
Eu sant sau sunt? Dar ei?
Multumiri anticipate!
Rodica, pentru comentariul de mai sus, da! 🙂
Am văzut la tine într-un articol o fii / nu o fii. Aici e ca la viitor, deci e corect o fi / nu o fi. Dacă e prea mult dintr-o dată, mergem încetul cu încetul. 🙂
Teo, ai scris bine! 🙂
Gabi, bine-ai venit! 🙂
Ia-ţi inima în dinţi şi atenţionează-i pe cei care greşesc. Dacă se supără, tu n-ai pierdut nimic. Dacă nu se supără, aţi câştigat amândoi. 🙂
Vazatoru, bine-ai venit!
Îţi răspund din amintiri: în latină, paradigma prezentului lui A FI este: sum, es, est, sumus, estis, sunt.
Aşadar, forma „ei sunt” este etimologică.
Există în română mai multe verbe cu omonimii la anumite persoane: el poartă / ei poartă, eu ajung / ei ajung.
Verbul A FI (ind. prez.) prezintă omonimia persoanelor 1 sg – 3 pl.
Prin urmare, e corect: eu sunt / ei sunt.
Acel „eu sînt”, cu care am crescut mulţi dintre noi, nu e corect.
Mie îmi scapă logica diferenţei dintre
Nu fi rău!
şi
Să nu fii derbedeu!
Mi se pare puţin absurd, pentru că „Să nu fii rău!” e acelaşi lucru cu „Nu fi rău!”, e doar un pic de lene sau de geometrie la mijloc. Chestia cu regula negativului construit cu infinitivul o fi ea o regulă, dar avem şi destule excepţii ca să mai meargă una, de dragul bunului simţ.
A fi academician sau să nu fii şcolit, asta-i dilema. Al doilea „i” de fapt se aude în imperativ, iar regula scrierii ne pândeşte doar ca să ne facă de râs.
Părerea mea! Hâc! (altă aberaţie… a hotărî că merităm să vedem pe stradă reclame la Topkapâ!)
Agnusstick,
Eu, personal, fac parte din categoria celor cărora li s-a părut întotdeauna logic să se scrie: nu fi şi să nu fii.
Eu aud un singur i în imperativul negativ al lui „a fi”.
Şi în să fii / să fi fost ţi se pare la fel problema i-urilor?
Înţeleg că e doar o frustrare pentru cei care „simt” altfel limba.
Evident că dacă verbul e „a citi”, nu ai probleme cu citeşte! / nu citi!. Nu-ţi vine să scrii imperativul: nu citii! Şi aici ţi se pare că s-ar auzi 2 i la imperativ?
.
În orice caz, dacă ceea ce scrie cineva e valoros, eu trec peste i-uri în plus sau în minus. Doar că nu pot să le văd tipărite pe hârtie aşa… Acolo e vina celor de specialitate, care editează textul. 😀
Nu, în „să fi fost” nu mi se pare nimic ciudat, şi nici cititului nu mă opun. Eu mi-am expus opinia personală, şi aşa simt eu limba, aşa-mi vibrează timpanele, nu e nevoie să facem o categorie de populaţie din atâta lucru. Dar se poate şi asta, la o adică, şi fiecare rămâne cu logica, categoriei sale. Rebelii fără cauză au o logică proprie, dar eu nici măcar asta nu sunt, sunt un comunicator fără chemare.
Agnusstick, cu riscul de a devia de la subiect, pe blogurile adunate de Alin Cristea în categoria „bloguri evanghelice”, ai găsit mulţi comunicatori cu chemare?
Eu sunt de acord să nu facem o categorie pentru cei ce „simt” cu un i sau 2 i anumite cuvinte din limba română, dar putem face categorii de bloguri pe cale de dispariţie definitivă voluntară?
Mi-am pus problema la răstimpuri, iar Dumnezeu avea altă părere. Zicea că, în timp, oamenii vor da peste câte un „meniu” spiritual de care vor avea nevoie chiar în acel moment. Asta ar însemna ca „lista” de meniuri să rămână la dispoziţia acelor potenţiali degustători.
E logic?
Mie mi se pare invers. 😀
Inversul logicii e, poate, brambureala sau absurdul, dar cu creativitate se poate scoate ceva logic şi din astea. Nu mi-e clar ce anume vrei să comunici cu acest subiect, dar sunt dispus să comunic aproape logic pe marginea lui.
Acum, revenind, nu prea a fost kosher exemplul tău, deoarece nu cred că a citi se compară cu a fi. Ca verb, desigur, strict gramatical şi neontologic vorbind. Pot spune oricând „să fi fost”, dar „să citi bank” aduce a faliment.
Agnusstick,
Îl preferai pe „a hi”? Hii bun! Nu hi rău! 😀
Pe „a jindui”? Jinduieşte! Nu jindui!
Pe „a zice”? Zi! Nu zice!
Pe „a voi”? Voieşte! Nu voi! (…)
Nu voi merge mai departe. În fond, importanţa lor e… cât are fiecare nevoie.
Poate n-a fost atât de corectă provocarea cealaltă, cu blogurile care dispar sau sunt pe cale de dispariţie. Explicaţia era simplă. Dacă cititorii potenţiali vor găsi hrană mai târziu, fără să se fi alterat între timp, de ce să dispară hrana, că aşa aleg bloggerii?
Iar referitor la chemare… nu mi-ai răspuns câţi ai numărat tu cu chemare printre comunicatorii evanghelici. Nici nu ar trebui un număr. Mulţi / puţini – ar fi suficient.
Mi-am dat seama că am uitat viitorul anterior. Va fi fost. Ar trebui să intervin în text. După ce trece lenea. Sună tot a faliment banc-ar. Adică atunci când dau bancurile faliment. 😀
in sfarsit s-a gandit cineva sa vorbeasca despre gramatica asta… e incredibil cate persoane nici nu vor sa auda de lucrurile astea… majoritatea prefera sa scrie cum apuca
Ca să-mi apăr opinia, trebuie să remarc faptul că, în afară de „a hi”, restul verbelor nu au aceeaşi formă la imperativ şi infinitiv, ori eu îmi bazam indignarea pe snobismul academic de a nu accepta o excepţie de bun simţ (simţul mieu că aşa îi bine – asta nu înseamnă că simţul meu e bun şi pentru altul).
Mă aşteptam să citeşti „fără chemare” în minim două sensuri, inclusiv în cel de nepoftit. De sensul ales de tine pentru discuţie mă feresc oarecum, pentru că e mai ambiguu, dat fiind că se referă la talent sau la misiune, atribute ce pot coexista în magnitudini şi direcţii foarte diferite. Oricum nu am scanat blogosfera după vreo listă ca să măsor chemarea, care poate exista fără ca mie personal să-mi producă vreo urmă de rezonanţă. De exemplu, blogul Trezirespirituală are evident câteva feluri de chemare, dar nu prea mă strigă pe mine, iar Unpic poate părea nociv sau subversiv unora, dar pe mine mă atrage. Categoric blogurile evanghelice au mai multă chemare pentru mine decât cele ortodoxe sau catolice, fie şi numai pentru că Sola mă atrage ca orice căutare a esenţei, lăsând loc pentru individualizare şi mai ales pentru spectacolul jerbei de înţelesuri, instanţiate pe toată lărgimea omenescului din minte şi inimă. Chiar şi îngustimea şi rigiditatea sunt mai atractive, pentru că de cele mai multe ori se justifică tot prin propria citire dată Scripturii. Ce mă dezamăgeşte este nu comunicarea propriilor opinii prin articole şi comentarii, ci reacţia la opiniile altora şi slaba apetenţă pentru dialog, mai ales pentru dialog tensionat. Dialogul nu este comunicare pură, ci e mai degrabă un joc de şah, la care trebuie să te abţii de la răsturnatul mesei când adversarul joacă mai bine sau tu joci prost. Dar la şah cred că se învaţă mai mult din jocul adversarului, cu respect şi ochii deschişi, decât studiind manualele de unul singur.
Nu cred că se poate blama supărarea creatorului care-şi distruge creaţia ce nu se ridică la nivelul aşteptărilor sale sau îşi reneagă propriile gânduri şi sentimente. Că asta nu e constructiv sau chiar salvator nu se poate dovedi, căci numai Dumnezeu ştie. Există libertatea supremă a distrugerii, de la care El s-a abţinut cu greu. Noroc că noi suntem mai orgolioşi.
Cometatoarea rox a exprimat o atitudine pe care o salut: „in sfarsit s-a gandit cineva sa vorbeasca despre gramatica asta… e incredibil cate persoane nici nu vor sa auda de lucrurile astea… majoritatea prefera sa scrie cum apuca.”
Voi adăuga doar că nu doar acum, aici, A.Dama s-a apucat să vorbească despre gramatică. Și alții o fac de mulți ani, în destule locuri publice.
În ceea ce mă privește, gramatica este doar o mică parte (uneori fascinantă) din viață, mai degrabă un pretext pentru detenta spre palierul etic, spiritual, al celor nevăzute (și, cumva, negramatical exprimate)… Sau, ca să propun un titlu de volum de poezii, Gramatica Cerului…
Rox, bine-ai venit! Eu zic să ne facem fiecare partea. Unul singur nu va schimba atitudinea oamenilor faţă de scrisul corect, dar când mai mulţi îşi pun asta în agendă, se vor mişca lucrurile! 🙂
Agnusstick, am ales verbele acelea cu o anumită intenţie. Fiecare avea o formă care trebuia scrisă cu un i. Tendinţa multora e să scrie cu 2 i formele respective. Mai ales la imperativul zi! De câte ori n-am vazut: zii!, zi-i!, chiar dacă i-ul de după cratimă nu era un pronume personal în dativ.
„Fără chemare” l-am citit cu amintirea experienţei samiene, însă e şi o permanentă provocare personală, aşa că alunecam în cele scrise de la un subiect la propriul subiect. În orice caz, într-un fel, propuneam o revoltă împotriva abandonului, cu toate că atunci când e personal, n-am nimic împotrivă. 😀
Problema dialogului o văd şi altfel, dincolo de lipsa de tensiune pe care ai incriminat-o tu. Unii îşi pun toată logica la bătaie, alţii sunt inspiraţi de Duhul. Şi se produce o falie, fiindcă limbile în care vorbesc sunt diferite.
.
Iar în ce priveşte blamarea cuiva care-şi distruge scrierile… nu am dreptul să mă pronunţ. Eu am mai spus – tot în comentarii mi se pare – că, aşa cum nu am cerut părerea nimănui înainte de a face blogul, nu am de ce să cer părerea cuiva atunci când îl şterg. Totuşi, mie mi s-au dat peste cap socotelile, când mi s-a spus că de hrana aceasta vor avea nevoie mai târziu unii. Şi-atunci ce să aleg? Să distrug alimentele, care, oricum, nu se alterează… sau să le las la vedere… până îi vor atrage pe cei ce au nevoie de ele? 🙂
Alin, aici te poţi adresa direct comentatorilor, dacă pofteşti. 🙂
Revenind la gramatică, există, într-adevăr, anumite iniţiative. Eu am devenit (prea) sceptică la acest capitol. Oameni aflaţi în funcţii importante nu dau nimic, ca să nu spun mai urât, pe gramatică. Plus că ţi se vâră sub nas hârtii oficiale, în care greşelile abundă. Cândva… poate se va face un film cu ultimii grămătici, cum a fost cu ultimul / ultimii monican/i…
.
Cât priveşte gramatica Cerului, sper să citească Ionatan titlul! Ar face rimă cu altele ale lui…
Salut!
Am o mica discutie/neintelegere cu colegele la servici:
Cum este corect: „parola vi-a fost trimisa pe email” sau „parola v-a fost trimisa pe email”?
Eu sustin prima varianta. 🙂
Multumesc!
AlexB,
Corect e „parola v-a fost trimisă”. Vei pierde pariul cu colegele. 😀
Ce-mi amintesc acum legat de folosirea lui „vi”: în construcţia unor forme verbale cu pronume reflexive: mi se pare, ţi se pare…, …, vi se pare; folosirea înaintea unor pronume: vi-l trimit / vi-i trimit. Însă nu şi în v-o trimit…
Trebuie să mai caut alte exemple. 😉
Daca ar fi sa luam prin analogie, ar fi:
te-am trimis undeva / ti-am trimis ceva / t-am trimis ceva
v-am timis undeva / vi-am trimis ceva / v-am timis ceva
Imi arata tare ciudat „t-am” si „v-am”… la fel de ciudat si „v-a”… in fine, colegele se bucura acuma :))
completare:
v-a trimis undeva / vi-a trimis ceva
Dupa mintea mea asa ar fi corect. 🙂
AlexB,
Unele lucruri funcţionează analogic, altele nu. 😀 Mai ales în gramatica noastră…
Nu am găsit o explicaţie (să dau mai întâi de cartea de gramatică!), însă am dat peste acest articol în care sunt mai multe exemple.
Cât despre „simţul” limbii române, să zicem că la capitolul ăsta, cu pronumele scurte, nu te descurci. Dar, pentru că eşti învăţabil şi îţi doreşti să fie bine, vei reuşi. 🙂
Când „vă” este înaintea unui perfect compus ori a unui condiţional, se scrie v-:
v-am dat, v-aţi găsit, v-a convins, v-au aşteptat…
v-ar şti, v-aş recunoaşte, v-aţi bucura…
.
Când „vi” se combină cu alte pronume, avem situaţiile: vi-l trimit / v-o trimit / vi-i trimit / vi le trimit.
.
Situaţia cu construcţiile reflexive (impersonale) am văzut-o: nu vi se pare? 😀
Gata. Ma dau batut. Eu sunt programator, de aceea la mine functioneaza chestia aia cu analogia, generalizarile.
.
Multumesc pentru lamuriri. Obisnuiesc sa spun ca gramatica este matematica la urma urmei, dar iata ca aici s-a strecurat o exceptie. Dar probabil ca viata n-ar fi interesantasi fara exceptii!
.
Multumesc inca o data! Am invatat ceva nou! Raman dator cu un suc!
AlexB, când reuşeşc să-mi recuperez cartea de gramatică, s-ar putea să mai revin asupra acestor forme pronominale scurte.
Chestiunea n-am reuşit să o fac mai logică, deşi am încercat gândindu-mă la acuzativ şi dativ, la complementul direct şi cel indirect. Dacă am avea peste tot „vă” pentru CD şi „vi” pentru CI, ar fi mai simplu. Dar nu e aşa… De exemplu, „a se spăla” are pronumele reflexiv în acuzativ, iar pentru „voi”, avem „vă spălaţi”. Verbul „a-şi aminti” are pronumele reflexiv în dativ, iar pentru „voi”, avem „vă amintiţi”.
Prin urmare, când se întâlneşte „vă” cu vocala „a” din construcţiile verbale, ă-ul cade şi se pune linioară.
„Vi” este un pronume scurt care dublează complementul indirect:
Vouă vă trimit cărţile. / Vouă vi le trimit.
Vouă v-am trimis cărţile. / Vouă vi le-am trimis.
Dacă te uiţi la cele două forme de mai sus, v-am rezultă după eliminarea lui „ă”.
.
Oare e mai logic? Scriu sub influenţa cafelei de dimineaţă. 🙂
Suc beau rar, dar înlocuim cu ceai sau cafea. 😛
Eu încă mai sper ca gramatica să fie o formalizare a logicii limbii vii, decât un sistem logic aplicat cu forţa acesteia din urmă. Asta ar însemna că populaţia gândeşte logic din cele mai vechi timpuri (poate chiar până astăzi), fără să-şi dea seama. „Vă am –> v-am”, o chestie destul de clară şi lesne ambalată în simţul limbii, produce o cascadă de explicaţii şi reguli numai bune de spart căpăţâna „elevilor”, folosind noţiuni abstracte greu de identificat „pe teren”. Dar nu numai că trebuie să visezi ce vasăzică dativ, acuzativ, complement indirect (ăsta se foloseşte mai des în complimentarea genului „opus”), pronume reflexiv, şi alte asemenea, ci mai trebuie să ţii minte şi nişte reguli construite cu abstracţiunile astea! Când colo, regulile (cam ca şi Legea) sunt deja în gura ta şi în mintea ta, dacă iei seama bine.
Dar cu „li le-am” cum stăm? Că nu sună totdeauna bine, lumea se cam fereşte de combinaţia asta, şi deci simţul limbii e greu de format din zbor.
Agnusstick, deja din prima propunere: „formalizare a logicii limbii vii” se produc câteva „schisme”. Pruteanu voia să scriem „sait”, însă DOOM vrea „site”. Chiar dacă e şi pluralul de la „sită”. 😀
.
Să ştii că n-am intenţionat articole complicate despre scrierea corectă a unor cuvinte, sintagme etc. Însă, uite peste ce dăm: chestii pe care nu le putem explica în cuvinte simple. Mai ajungem la câte-un direct (în mod) indirect.
.
Mie, personal, nu mi-a trecut prin „simţul limbii” să scriu vreodată „vi-am trimis cartea”. Întotdeauna am ştiut că e corect „v-am trimis”… Când mă întreabă AlexB de ce e aşa, să-i spun că aşa „simt” eu că e corect?
.
Despre Lege e altceva. Dacă a fost scrisă de Cineva, atunci nu-L putem contrazice. Să săpăm adânc să o re-cunoaştem.
.
Habar n-am cum se descurcă străinii, de exemplu, cu pronumele astea scurte. În franceză, sunt nişte reguli destul de exacte cu privire la ele. În română, e un domeniu proteic.
.
Eu ţi le-am dat, i le-am dat, vi le-am dat, li le-am dat.
.
Forma scrisă de tine e corectă: Ci, CD. 🙂
Eu zic să mă mai întrebaţi când nu ştiţi cum e corect. Vă răspund cu plăcere, chiar dacă nu întotdeauna „ca la carte”. 🙂
Am înţeles, stau jos în banca mea! Nu m-am învăţat minte că frustrările mele impersonale la adresa rigorii sunt luate uneori drept săgetuţe personale tocmai de către poeţi… Departe de mine să-ţi spun ce şi cum să faci (unde pui că şi faci bine ce faci când faci), mă văitam şi eu ca un elev rebel care nu mai vrea să pună burta pe anumite cărţi. Li le-am lăsat profesorilor.
Agnusstick, hai că am zâmbit. Iar.
Mai bine să nu stai în banca ta. Să ieşi la tablă şi să lămurim problemele dificile. 😛
Am zâmbit, fiindcă am identificat aceleaşi reacţii. Fiecare ne facem griji să nu înţeleagă celălalt altceva şi, culmea, se întâmplă ca atunci când ceva ni se pare lămurit se nelămureşte şi mai tare dincolo.
Eu, cât te-am citit, n-am prea observat nereguli, decât arar în comentarii pe aiurea, când i-urile nu voiau să se numere bine. Să fi fost, să nu fi fost? 🙂
Îi mai promiteam cuiva că voi scrie despre agramatica suportabilă. Trebuie să-mi fac timp. 😉
Aha! O fi Iov 10:13-10:17 adaptat la greşeli gramaticale.
Rog precizare importantă: agramatica suportabilă sau gramatica suportabilă?
Se pare că zâmbeşti prea rar. Şi eu, care tocmai asta încercam să îndrept, am nimerit deseori pe alături. Dar nu mă las aşa uşor.
Am o întrebare (serioasă): este corect „folosirea unor altor termeni”? Ştiu că va fi şi o explicaţie, sunt pregătit sufleteşte. Simţul meu ar spune „unor alţi termeni”, sau „altor termeni”, sau „unor termeni diferiţi”. Nu e prea logic să compar „minunaţi termeni” cu „alţi termeni”, deci nu am o explicaţie de ce simt aşa, decât că simt o repetiţie sau suprapunere a mulţimilor implicate de cele două cuvinte (?), mai ales dacă apar în flexiune (?) identică. (Nostim, nu-i aşa, pentru un profesionist al gramaticii, să audă asemenea bazaconii?) Nu e ruşine să nu ştii, e ruşine să nu vrei să ştii. Sper…
Mulţumesc!
Agnusstick, sună prea dramatic pasajul din Iov pentru a-l lega de gramatică. 🙂
Eu mă refeream la agramatica suportabilă. Se va înţelege în context, când voi scrie despre ea.
Zâmbesc mai rar ca alţii şi mai des ca unii.
.
Întrebările tale în general sunt serioase… Ai pus vreodată întrebări neserioase?
Nu e corect: „folosirea unor altor termeni”. Corect este: „folosirea unor alţi termeni”. Şi variantele date de tine sunt bune.
Nu m-aş mira să greşesc şi eu scriind de-astea. E mai greu să realizezi că greşeşti în astfel de formulări.
Am păţit-o cu „celorlaltor”. În urmă cu câţiva (cam mulţi) ani. „Le dai celorlaltor copii”. Corect e: „Le dai celorlalţi copii”.
Eu sunt o persoană care se perfecţionează în acest domeniu al gramaticii, dar nu am ajuns să-i ştiu toate chichiţele. Sunt (prea) multe. 🙂
Personal, sunt pretenţioasă cu scrierea în limba maternă. Mereu am considerat că e sănătos măcar pe asta să o ştim…
E, na! Am vrut să pun o întrebare, dar am găsit răspunsul în comentarii. Şi pen’ că am ajuns aici, nu-mi rămâne decât să mulţumesc pentru răspuns. Mulţumesc!
A.H., mă bucur că ai primit răspunsul. Când mai ai nevoie de alte răspunsuri, întreabă! În limita propriilor cunoştinţe, vin cu răspunsuri. 🙂
Deci eu mai degraba ma lepad de crestinism decat sa accept o monumentala aberatie precum „”SA NU FII” sau „NU STII” !!
Excelent acest articol. Felicitări! Mi-a fost de mare folos. Am să urmăresc şi eu blogul dumneavoastră. Multă sănătate.
Vasile Daniel, 🙂
Sănătate!
Buna ziua! Va rog sa ma lamuriti care este forma corecta :
mai bine ar fii sa incepem sa ne respectam
sau
mai bine ar fi sa incepem sa ne respectam
Lulu,
A doua varianta e corecta: mai bine ar fi.
A.Dama
Verbul ‘a fi’ in combinatie cu vb a ‘a putea’ este cu ii? e.g.: putem fii, poti fii, etc. Multumesc.
A.Dama,
comentariul precedent era o intrebare. poate nu ai sesizat :). zic asta pt ca nu ai raspuns
Am sesizat, Val!
Uneori blogul meu e cel care mă interesează cel mai puțin. 😀
Corect este putea fi, deci cu 1 i, fiindcă avem infinitivul verbului, adica „a fi”… Sigur că „a” lipsește.
Dar poți verifica așa: putea (a) fi bine…
Sper că te-ai uitat peste alte folosiri ale lui a fi aici.
Nu mă deranjează defel întrebările. Îmi cer scuze pentru răspunsurile mai întârziate… E doar pentru că mai am multe de făcut între timp. 🙂
vai, vai… am nevoie de babysitter…chiar cand credeam ca am prins logica… :((
mersi de ajutor.
Val, ai nevoie de cineva care se descurcă mai bine cu mărunțișurile astea, nu de babysitting…:)
Nu am dat acolo exemplul cu folosirea lui a fi după alte verbe, pentru că sunt multe exemple…
da, le-am studiat pe toate astea, dar nu aveai un exemplu cu vb a putea si de aia…
Buna ziua, am si eu o nelamurire. Desi „simt” limba romana si nu fac greseli, fara sa am intodeuna explicatii de ce asa si nu altfel, pur si simplu stiu, ca am invatat odata, de mult… am o nelamurire pe care as vrea sa o limpezesc. Cand spun „mi-e foame” sau „mi-e frig” si vreau sa folosesc, IN SCRIS!!, un regionalism / familiarism care elimina e-ul ce se aude, cum trebuie sa scriu corect? E corecta forma: mi-i foame? caci mie mi se pare corecta, dar m-am contrazis cu un (pretins) scriitor, declansand trasnete si fulgere… si care pretindea ca se scrie „mi foame”. Mi se pare aiurea, mai ales ca vad scris… dar… poate totusi gresesc…
Multumesc
Corina-Denisa,
Corect este „mi-i frig”.
E bine că nu te-ai luat după amicul acela. 🙂
mai aveam ceva de adaugat: nu stiu cui sa multumesc, dar MULTUMESC!!! ca exista si astfel de subiecte de discutie, multumesc pentru existenta, eu v-am gasit pe google, nu stiu cine este A.Dama, dar..o reverenta..
A.Dama e un „nom de plume”.
Mulțumirile le mut la Nivelul Superior, adică la Domnul meu și Dumnezeul meu, fiindcă eu sunt din El, prin El și pentru El!
Nom de plume” vine de la materialul din care sunt confectionate aripile de inger….
Corina-Denisa,
Ce bine că ne lasă să vedem îngerii! 🙂
Pingback: Bă, pocăiților, scrieți corect românește (127) « Romania Evanghelica
Pingback: cartinoi.ro | lumea adam(a)ică
Este corect textul ? „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fi de acord cu mine!“
_________
Corect gramatical este: „Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!”
Doar că la nivel semantic e… un pic ciudat.;)
Cum este corect? Sa ne fi alaturi sau sa ne fii alaturi
–––
…să ne fii…