cu picioarele înfășurate în pânză
pe umeri purta o legătură de vreascuri
de (re)ţinut
Exceptând articolele care au precizată o altă sursă, conţinutul articolelor de pe acest blog nu poate fi reprodus fără acordul meu. Vezi pagina De contactat!de (a)mestecat
lumea adam(a)ică 
Wow!
Imaginea asta e una dintre cele mai frumoase si dramatice expresii ale credintei crestine, cel putin pentru mine.
Si daca mai e si „pictata” frumos…
Multumesc frumos!
Dem, eu mă bucur de bucuria ta, care-mi amintește „că a lor este Împărăția Cerurilor”.
Intr-o zi, Isaac a urcat muntele, iar intr-o noapte toiagul lui Aaron a inmugurit, a inflorit si a dat migdale.
Jeanine,
Foarte inspirată legătura dintre vreascurile de pe spinarea lui Isaac și toiagul lui Aaron!
E multă adâncime aici, și-ar fi păcat să nu ne aventurăm în descoperirea tainelor.
Eu cred că vreascurile au înmugurit (de-)acum, fiindcă nu mai era nevoie de jertfă…
Foarte frumoase versuri! Sărut mâna, A.Dama! Uneori nu doar vreascurile, dar chiar şi cioatele mai bătrâne înmuguresc şi înfloresc…de bucurie!
Da, Alex, văd că te pricepi. De oameni vorbeai, nu-i așa? 🙂
Cumva si copilul „jertfa” simtea ca e martorul unor evenimente ce-l depaseau insa … nu stia cum sa exprime verbal, logic sau inteligibil amalgamul sentimentelor ce-l copleseau.
O duminica de poveste sa ai A.Dama! 😉
Da, Cella. „Ochiul” l-a surprins pe copil din spate. Nimic din expresia feței lui nu trăda ce trăiri îi încercau inima.
Și-atunci, ce a contat cel mai mult a fost înmugurirea. Ce să faci cu lemne care înverzesc? Uiți de foc. 🙂
O săptămână cu povești șoptite de El la urechea ta însănătoșită!
Pe mine nu mă mai suprinzi… m-am obişnuit să fii încântătoare. Nu e un compliment, nici complezenţă, ci o apreciere.
Corneliu,
N-am nimic ce să nu fi primit.
Mulțumesc de apreciere!
Desigur cinstea pentru vas se cuvine Olarului. Dar noi nu putem să nu apreciem frumuseţea vasului. Prea mult am privit la vase de ocară…
Dragă Corneliu, oare vasele de ocară se pot schimba în vase de cinste?
Mai mult ca sigur… dar nu ele însele prin propriile lor eforturi, ci cu ajutorul Olarului!
Mai ales dacă n-au fost predestinate să rămână de ocară.
(Citește și zâmbetele aferente!)
Complicată treaba asta cu predestinarea…eu cred că are de a face şi cu alegerea noastră…
Corneliu, îți dai seama că nu voiam să deschid o discuție despre predestinare. Am zis să citești și zâmbetele…
Momentan, mi-am „rezolvat” în căpșor chestiunea asta. Nu știu cât mă va ține. 🙂
Toți venim de la El, fiindcă Satana nu dă viață.
Între timp, suntem educați în sistemul lumii de către tatăl acestei lumi.
Dacă răspundem atracției Lui când ne atrage, putem deveni, din fii ai întunericului, fii ai luminii, din vase de ocară, vase de cinste.
predestinate, adamo? adica cum? sa nu-mi spui ca si tu crezi in predestinare. : ))
si da, adamo, vasele de ocara se pot schimba in vase de cinste.
Deci, daca cineva se curata de acestea, va fi un vas de cinste, sfintit, folositor stapanului sau, destoinic pentru orice lucrare buna. (2 timotei 2:21)
toti am fost vase de ocara pana l-am cunoscut pe cristos.
eLioR,
mulțumesc! 🙂
așa e.
eLioR, Cred ca nu numai pe mine ma deranjeaza felul tau neingrijit de a scrie. Nu-mi spune ca nu poti diferit, ca nu te cred. Te rog, pune un picut de suflet si daca scrii ceva, scrie ingrijit, si de o parte, si de alta (text si scris). Sa stii ca ti-am scris foarte serios, nu in spirit de a fi in dezacord cu tine. Multumesc pentru intelegere. Livius.
A.Dama, de ce toate vreascurile la tine ajung să fie… flori?
Mulțumesc pentru șlefuirea gândului!
Ei, Oana, nici chiar așa! Mai aprind și eu focul seara. Nu se poate cu flori. 🙂
Săptămână înflorată și înfloritoare, ție, copil nesătul de primăvară!