Din miracolele copilăriei mele (4) – Când nu ştie stânga ce face dreapta


Un fel de prolog
Unde era zâmbetul Ei, pulsa viaţa. Unde cădea o lacrimă de-a Ei, pulsa viaţa. Când Dumnezeu a luat-o, viaţa n-a mai avut (acelaşi) puls. Sunt paisprezece ani de când Ea nu mai e. Amintirea-I, în schimb, ne însoţeşte, ne farmecă. Textul care urmează îi este dedicat.

Pentru mulţi, relatările de felul acesta nu sunt relevante, pentru că, mi se spune, a percepe evenimentele într-un mod miraculos e doar o chestiune de background, de educaţie. Minunile nu sunt necesare.

Pentru aceia puţini, care cred, voi mai rosti o silabă de miracol, pentru că Ea, cu ochii verzi şi un ten frumos, de invidiat, a fost o femeie căreia Dumnezeu i-a onorat credinţa.

*De lecturat cu Il Divo şi Nicos pe-aproape.

I. Pretextul pentru a fugi afară
Doi tineri au venit să-i vorbească mamei într-o după-amiază, care le-a rămas, cu siguranţă, bine întipărită pe retina memoriei.

Noi, copiii, aveam un tic. Abia aşteptam să vină cineva s-o ţină ocupată pe mami, ca s-o zbughim afară la joacă. Uneori, când ieşeam fără permisiune, o încasam la întoarcere, mai ales de la tata. Acum, tata era după-masă la serviciu, aşa că urma să se întoarcă abia pe la 22.30.

„Tinerii aceştia, veniţi să o ţină pe mama ocupată, au picat la ţanc”, ne-am zis.

II. Contextul unei probleme reale
Era pe vremea când alimentele de bază: zahărul, uleiul, pâinea, laptele, carnea etc. erau „raţionalizate”. La fel, benzina şi motorina. O vreme când, chiar dacă aveai bani să cumperi alimente, trebuia să petreci ceasuri întregi la cozi nesfârşite ori să „cumperi” bunăvoinţa vreunui şef de magazin alimentar… Mai scăpai şi dacă aveai pile, iar pilele se ajutau între ele, mai ales dacă lucrau în industrii, domenii diferite. Cât de bine a funcţionat trocul pe vremea aceea! Un sac de zahăr, zece tichete de benzină… Ş.a.m.d. Ş.a.m.d.

Revenind la tinerii noştri, care o vizitaseră pe mami, aceştia urmau să se căsătorească. Din câte am înţeles, deşi eram copil, cu înţelegerea „măsurată”, cei doi urmau să facă o nuntă restrânsă şi… nu aveau la cine apela pentru a face rost de alimente. Nu beneficiau de ajutor din partea altora, cel mai sigur că erau orfani, aşa că se zbăteau singuri s-o scoată la capăt cu evenimentul vieţii lor.

Sigur, într-o familie mare, întotdeauna este loc pentru unul în plus. Într-o familie mare, aprovizionarea se face în cantităţi maaari, se înţelege! Dumnezeu ştie cum a potrivit lucrurile, că noi nu am dus lipsă de alimente, chiar când erau raţionalizate, că „preaiubiţilor Lui, El le dă pâine ca-n somn”. Spre mirarea tuturor vecinilor. Ba chiar a străinilor. Într-o vreme, la magazinul alimentar din apropiere, era şef un om credincios. Ştiind familia noastră, nu o dată ne-a făcut parte de „paharul care dă peste”… peste raţie. Şi de nenumărate ori, cele necesare picau din cer… la propriu.

III. Intertextul: când nu ştie stânga ce face dreapta
Ascultând pe îndelete situaţia dificilă în care se aflau cei doi tineri, mami s-a rugat în sinea ei… În şpaisul nostru, zahărul, făina, orezul, sarea erau în saci, adică în cantităţi foarte mari, de cantină, la o familie atât de numeroasă. Când avea nevoie de o măsură exactă pentru diferite reţete sau pentru prăjituri, cântarul din bucătărie intra în funcţiune. Cântarul de-acasă era, oricum, mai drept decât cel de la magazin…

După ce s-a rugat, mami a acţionat. A făcut rost de o maşină, adică a chemat o cunoştinţă care avea maşină şi stătea prin apropiere să vină la noi acasă. Rând pe rând, toate alimentele din cămară: zahărul, uleiul, orezul, făina, grişul, ouăle, borcanele de dulceaţă, cartofii, morcovii, tot ce le putea fi de folos tinerilor care se pregăteau de nuntă a fost cărat în maşina respectivă, iar ei au plecat din casa noastră cu lacrimi în ochi, cu mulţumiri pe buze, cu şoferul maşinii pe care-l chemase mami.

În tot acest timp, tata era la lucru.

IV. Arhitextul circumstanţial
După ce şi-a golit cămara, dintr-o inimă plină de înţelegere pentru situaţia celor doi tineri, a urmat „momentul adevărului”, de fapt, întrebarea obsedantă:

– Ce-i spun soţului când vine acasă?

Nu se punea problema de remuşcări, însă îngrijorarea reală, lucidă, începea să-şi scoată colţii. Doamne, ce voi face acum? Dacă Tu mi-ai pus pe inimă să dau tot, dă-mi cuvinte potrivite să-i explic soţului situaţia!

Frământarea ei continua, în contrapunct cu promisiunile care răzbăteau din inima ei de femeie credincioasă. Voi pune cuvântul Meu pe buzele voastre când veţi da socoteală de credinţa voastră. După cum El hrăneşte pasărea care zboară, cu atât mai mult Îşi va hrăni copiii.

Noi, după ce-am asistat şi am pus umărul la căratul alimentelor în maşina respectivă, am mai rămas afară la joacă. La un moment dat, auzim că cineva întreabă dacă nu cunoaştem o familie mare, cu şaisprezece copii, care locuieşte undeva prin apropiere. Erau un bărbat şi o femeie, arătau a avea pe la 40 de ani. Am răspuns vreo 5-6, în cor:

– Noi suntem!
– Duceţi-ne la părinţii voştri! a fost rugămintea lor.

V. Hipertextul unei silabe miraculoase
I-am condus pe cei doi, soţ şi soţie, la mami acasă. Pe scurtul traseu de la locul nostru de joacă până în casă, le-am explicat că doar mami e acasă, că tata e la lucru. Pentru ei, nu părea să fie nicio problemă.

Mami s-a mirat de vizita a încă unui cuplu în acea după-masă târzie. Pe tinerii care fuseseră mai devreme, îi cunoştea, însă nu cunoştea această familie. Ea se gândea în continuare că făcuse un bine, dar trebuia să-i dea socoteală lui tata de faptul că şpaisul era acum pustiu.

Femeia care stătea în faţa ei a explicat de ce se aflau acolo. Auziseră de familia noastră şi îşi doriseră mult să vină şi să ne vadă cu ochii lor. Acum au avut ocazia să facă drumul acesta şi… nu veniseră cu mâna goală. Nu voiau să o jignească pe mami, dar o rugau să primească din partea lor nişte alimente pe care se pregătiseră să le dăruiască din toată inima familiei noastre.

Mami se uita la ei ca prin vis. Ca prin reflexiile unei prisme de gheaţă îmbrăţişate de razele soarelui. Abia a bâiguit un răspuns: „Da…, ssigur…, mulţumimm!”

VI. Paratextul miracolului
În timp ce familia respectivă a ieşit din casă pentru a aduce de la locul unde îşi parcase maşina darurile pregătite dinainte, o parte dintre copii i-a însoţit pe cei doi, să le dea o mână de ajutor, o altă parte a rămas în preajma lui mami. Avea în ochi lacrimi. Din care pulsa viaţa. Şi, pe buze, un zâmbet divin. Din care pulsa viaţa.

Până s-a întors tata de la lucru, cămara era din nou plină.

Până s-a întors tata de la lucru, cămara era din nou plină!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De miraculis, De probă și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

39 de răspunsuri la Din miracolele copilăriei mele (4) – Când nu ştie stânga ce face dreapta

  1. Camix zice:

    M-am emoţionat… Chiar dacă o ştiam.
    Sunt alături de tine în ziua aceasta teribil de tristă. Îmi dau seama tot mai mult ce bine semeni tu cu ea. Ce bine semeni…

    Şi dacă miracolele ţin de background, e cumplit de trist. Cumplit. S-a ridicat problema dacă miracolele nu sunt, de fapt, simple coincidenţe. E ca şi cum te-ai uita la o floare şi ai spune: asta a apărut dintr-un accident, nu vă bucuraţi atâta de ea.
    Dureros de trist.

  2. Dancos zice:

    Bine ai revenit A.Dama! După felul de a povesti este evident că ai păstrat puritatea sufletului de copil. Ai o familie frumoasă!

  3. ionatan zice:

    În lumile unde cresc maci
    ca lacrimi pe un umăr de-nserare
    gondolă amintirea să ţi-o faci…
    Că nu e râu să nu se verse-n mare.

  4. A.Dama zice:

    Dragă Camix, e greu să faci faţă modelului, dar mulţumesc pentru apreciere. 🙂 În privinţa faptului că pentru unii, miracolele divine sunt superflue… e într-adevăr trist, cumplit de trist, cum te-ai exprimat!
    Mie nu-mi rămâne decât să spun: aceasta e minunea trăită de mine, dacă pentru voi înseamnă altceva… I don’t care! Eu trebuia să o dau mai departe…

    Mă bucur să te salut acum în calitate de colegă de breaslă. Bun venit între bloggeri, dear Camix!

    Doamne-ajută!

  5. A.Dama zice:

    Mulţumesc, cher Dancos! Bine v-am găsit! zise gazda… 😛
    Sincer, cum îi spuneam şi lui Camix, e greu să fii la înălţime când modelele tale sunt atât de mari! Nu ştiu dacă vreodată, vreunul dintre noi, vom fi la fel de credincioşi ca mami! Dar, ai dreptate, Dumnezeu m-a sădit într-o familie frumoasă! O astfel de experienţă e unică. 🙂

  6. A.Dama zice:

    Dragă Ionatan,

    În lumea mea de margine de drum,
    Când macul îşi ţâşneşte-nflăcărarea,
    Doar bun găsit statornicului măr mai spun
    Şi-apoi de braţ mă iau cu-mbrăţişarea!

  7. Camix zice:

    Ca de la blogger la bloggeri amical, nu? 😀 Mulţumesc pentru primirea pe care mi-o faci şi în lumea ta. Încep să mă simt ca acasă, încetul cu încetul.

    Şi da, bine ai revenit! Uitasem să mai spun. După atâtea trageri de mânecă, trecusem deja de… „prag”. 🙂 M-au luat cuvintele pe dinainte.

  8. A.Dama zice:

    Vai, Camix, aici ai fost ca acasă, să recunoaştem! Nu ştiu să mai fi fost vreun comentator atât de ambiţios ca tine. Şi cu umor. Şi cu suavitate! 😉

    De multe ori m-am gândit că mie mi se aplică special versetul acela: cui are i se va da. Eu sunt dintre 16 fraţi şi surori, de-aia mai primesc bonus. 😀

  9. Draga A.Dama, pentru o evocare atat de impresionanta, merita sa te retragi si sa revii.
    Am cazut in reverie, nu mai am nici verb. Sotia mea se va regasi cel mai bine in dedicatie si imagine, pentru ca a ramas fara mama de la 13 ani si a crescut cele doua surori mai mici.
    La macii tai, ti-as trimite niste violete de padure, pe care le-am fotografiat, nu fasolica aia salbatica pe care o maninca la mine carabusii, ca sa n-o dau la prieteni.
    Ati fost 16 acasa? 🙂 Daca da, uite asa s-a umplut pamintul, de la A.Dama!
    Cu drag,
    Rasvan

  10. Mau zice:

    Nu puteai sa onorezi memoria mamei noastre dragi mai frumos decat prin relatarea credintei ei! Si acum imi amintesc darnicia si generozitatea care au insufletit-o clipa de clipa… Inima mea inca simte puternic lipsa ei…

  11. crinutza_ zice:

    29 ianuarie, zi trista.. in ciuda faptului ca anii mi-au zbarlit fata, amintirea ei ramane nemiscata… mereu la o secunda de mine… pandindu-ma…

    Daca si Camix se simte acasa…, pentru mine atunci e mai mult decat „acasa” 🙂
    Intesanta descrierea mamei, A.Dama! …reala, calda, deschisa. Cum as putea sa uit tiganii de la usa care nu urcau mai sus de parter…
    Credinta ei neclintita a deschis usa minunilor in casa noastra:))

    A.Dama, MULTUMESC!

    Astept alte miracole relatate de tine…
    (sa nu uitam cum striga 4-5 nume inainte sa ne nimereasca… 🙂

  12. A.Dama zice:

    Draga Rasvan,
    Multumesc de primire! 🙂 Felicitari dragei tale care s-a ocupat de surorile ei mai mici de la o varsta atat de frageda! Sa stii ca in astfel de situatii, Cel de Sus toarna o intelepciune aparte.
    Iar violetele le primesc, doar sa le trimiti. Am pus o adresa de contact unde sunt paginile mele (adamaica@gmail.com).
    Si explicatia pentru ca iubesc macii o poti citi aici:
    https://adamaica.wordpress.com/2007/09/01/despre-maci-si-parasute-portocalii/

    M-am prins si de faza cu adam/a, pamantul… care umple pamantul… 😛

    Sunt cu ochii pe tine, astept inspiratia ca sa intervin.

    Cu drag,
    A.Dama

  13. A.Dama zice:

    Draga Mau, ai scris foarte frumos si ma bucur ca suntem impreuna in aceasta evocare! Ma gandesc ca mereu vom gasi ceva nou sa spunem despre ea…

    Cu dor,
    A.Dama

  14. A.Dama zice:

    Crinutza draga, ma bucur ca ai fost asa prompta! Am zambit laaarg la faza cu „mai mult decat acasa”. Of course, asa e cu voi prin preajma! Apropo de tiganusii care nu aveau motive sa mai bata la alte porti, ca erau daruiti de mami, imi amintesc de fetita aceea unguroaica, pe care o trimitea mama ei la noi, si care nu vorbea bine romana… In loc sa o intrebe pe mami daca nu ii poate da 25 de lei, o intreba: „Nu stiti sa dati 25 lei”? Si mami stia. 😛

    Cu dor,
    A.Dama

  15. A.Dama, le-am trimis, cu multumiri ca le accepti.
    Cit despre inspiratie, sa stii ca 16 tot 16 ramine 🙂
    Iti doresc o zi minunata, R

  16. ama zice:

    Imi amintesc de un cremes la care mi-ai „spus o poveste” cu mami ta… de o vana plina cu biblii si haine de copii care le acoperau… impresionanta prezentza este mami ta; chiar asa, citita, culeasa ca un mac din gandurile tale. Prinde viata.
    Si mai stiu ca atunci cand povestesti despre ea, esti probabil ca Moise cand s-a apropiat de rug… stii ca vorbesti despre „ceva” sfant si privirea ti se desculta…

  17. A.Dama zice:

    Am primit floricelele, Rasvan! Am zambit. 🙂 Cum pot fi atat de mari pe ecran, cand sunt atat de micute in realitate?

    16 + 2 Se duce inspiratia?

    Multumesc in saisprezecimi violete!

    A.Dama

  18. A.Dama zice:

    Draga Am(e)a 🙂 , Multumesc ca ai trecut cu ochiul drept prin miracolele copilariei mele! 😉 Vad ca anticipezi alte episoade, insa nu-i grav. Mereu voi vorbi despre Ea, fiindca a fost, intr-adevar, speciala. Cea mai speciala mama pe care o putea alege El pentru mine!

  19. pety zice:

    O intamplare de „pus” intre paginile Bibliei.
    Credinta amestecata cu emotie. Putere si slabiciune. Dar daruit si dar… primit.

    Model, chip luminos, icoana (despre care frumos canta Emil Chioreanu).

    Miracol!

    [audio src="http://www.filefreak.com/pfiles/45659/mama.mp3" /]

  20. A.Dama zice:

    Multumesc, Pety!
    Multumesc si pentru cantec. Cred ca l-am stiut candva pe de rost, cand eram la grupa de copii. Dar am imbatranit de-atunci. 🙂

  21. Dan H zice:

    16…oau!
    Te invidiez. Eu am fost singur!
    😦

  22. A.Dama zice:

    Bine-ai venit, Dane! Multumesc de „invidie”. 😀 Vezi ca zicea Patratosu azi ceva despre cum se poate trata…

    Oh! Ce sa-ti spun? A fost frumos, a fost si foarte, foarte greu! Daca ai fost singur, ai ratat niste miracole! 🙂 Sau ai avut parte, poate, de alt fel de miracole…

    Oricum, as putea scrie o carte despre asta, iti dai seama? Ca nu apucam sa ne plictisim. Mereu ni se intampla cate ceva!

    Spor in toate si… ne mai auzim!

    A.Dama

  23. Th3Lov3OfG0d zice:

    Bun e Domnul !
    Altceva nu pot spune …

  24. Th3Lov3OfG0d zice:

    Şi cu mine a fost bun;) (la fel cum îşi arată purtarea de grijă faţă de macii de pe câmp) 😉
    PS: Eram pe punctul de a-mi pune şi eu pe blog o temă florală, cu floarea-soarelui mai exact, dar din păcate nu am reuşit să realizez un header care să-mi placă.

    • A.Dama zice:

      TheLoveOfGod,
      Mi-ai adus aminte că anul acesta n-am reușit să pozez macii… Plouă încontinuu, și nu știu când se va opri ploaia, și nu știu dacă atunci vor mai fi maci pe câmp. 😦
      Deci floarea-soarelui îți place? Hm… Invariabil frumos! 🙂

  25. Th3Lov3OfG0d zice:

    Nu pot spune că îmi place floarea-soarelui într-un mod special, dar sustine numele blogului meu, adică îmi/ne aminteşte să privim in Sus, spre „sursa oricărui dar bun şi desăvârşit”. Florile de primavara le duc cu cel mai mare drag soţiei: lalele, narcise, zambile…
    Din câte am citit, macul înfloreşte în perioada mai-iulie. Cum a fost cam frig începutul acesta de an, cred ca mai ai şanse să-l vezi & fotografiezi & chiar să-l duci acasă :D. O variantă pentru anii viitori ar fi macul de casă 😛 Sau de bloc?

  26. A.Dama zice:

    TheLoveOfGod,
    Ai văzut vreodată un lan de floarea-soarelui cu florile „privind” în pământ? Dar brazi privind spre pământ? 🙂
    Anul trecut, am pozat un mac pe câmp în 29 august. Mi s-a părut un record… 🙂
    Mă refeream că n-am apucat să văd anul ăsta un lan de maci cum e cel de aici:
    .

    .
    Și, da, mereu mi-i aduc acasă boboci, îi ajut să se „dezghioace”. 😛

  27. Th3Lov3OfG0d zice:

    Frumos lanul cu maci, dar cred ca trebuie sa stii unde sa-l cauti. Eu unul nu aş şti… Floarea-soarelui privind spre pamant… se poate, mai ales când este îngreuiată de „povara responsabilitaţilor” numite seminţe. Brazi care să privească spre pământ… aproape imposibil, poate doar cei cu „defect din naştere”, care sunt strâmbi. Şi atunci când e culcat la pământ sub greutatea loviturilor de topor, tot semeţ rămâne.

  28. A.Dama zice:

    TheLoveOfGod,
    Am primit un pont, așa că am ajuns acolo, fiindcă ne-au îndrumat alții. 🙂
    Când ți-am scris de brazi, m-am gândit că nu e musai să-ți alegi o temă cu floarea-soarelui, însă poți rămâne tot la o temă vegetală. 🙂
    Deocamdată te-ai cocoțat în nori! 🙂

  29. Th3Lov3OfG0d zice:

    Cocoţat în nori … cel puţin cu gândul, e bine :D.
    Doar asa Il voi vedea pe „Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă” :D.

  30. A.Dama zice:

    TheLoveOfGOd,
    Mă pui pe gânduri… Deci generația ta va prinde a doua venire a Lui?

  31. Th3Lov3OfG0d zice:

    Traim cu speranta asta, nu ?!?!? Gandul si inima ar trebui sa ne fie la Ţara de sus, asteptând ca Hristos să se întoarcă… poate chiar azi. 😀

  32. A.Dama zice:

    TheLoveOfGod,
    Da, avem speranță. Uneori prea ni se pare teoretic, ca să ne dăm seama că, practic, se poate întâmpla în orice moment…

  33. krabul zice:

    Ce frumos! Aşa de creştini ar trebui să fim toţi!

  34. Pingback: vreascuri | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s