La vremea lor?


Când m-am uitat pe geam, nu-mi venea să cred că bătrâna magnolie de la universitate a înmugurit la sfârşit de noiembrie. Era aproape opt seara, şi mai că nu-mi venea să plec spre casă. Mă uimea spectacolul vegetal la care asistam.

Mugurii de pe ram erau ca mici lumânărele, cântând lumina lunii şi a felinarelor pre limba lor:

*

magnolie2

*

N-am putut să nu mă gândesc la vremea lor.

Această sintagmă care ne-a intrat în reflex rezonează diferit acum.

Când le-am scris pe tablă studenţilor cele patru anotimpuri şi lunile corespunzătoare fiecărui anotimp, pentru a face un exerciţiu de conversaţie, pentru prima dată, studenţii au protestat:

Doamna profesoară, nu mai există decât două anotimpuri!…

Le-am spus că în mod tradiţional există patru anotimpuri şi am continuat exerciţiul nostru.

Am mai schimbat, pe parcurs, informaţia de la cursuri. Pe când erau în Europa mai multe monede naţionale, studenţii trebuiau să le ştie. Apoi, s-a trecut la euro, aşa că am modificat conţinutul şi cerinţele.

Pe când existau doar variantele: celibatar/ă, căsătorit/ă, divorţat/ă, văduv/ă la starea civilă, le-am predat ca atare. Apoi am modificat variantele: căsătorit/ă pe durată determinată, partener/ă de fapt…

Se pare că nu mai sunt toate la vremea lor. Ori nu mai sunt la vremea pe care o ştiam a lor…

Oare ce se va întâmpla cu magnoliile noastre?

Vor înflori şi vom avea magnolii de decembrie sau va da peste muguri îngheţul şi vom rata spectacolul multicolor de început de primăvară?

Vom mai şti care  e cu adevărat vremea lor, a tuturor lucrurilor?

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la La vremea lor?

  1. Alex zice:

    Am văzut acum câteva zile nişte păpădii înflorite! La început de decembrie păpădii??? Uite că da. Aşa şi cu magnoliile!

    Şi uite aşa ajungem să zicem ca cei bătrâni: „pe vremea mea nu era aşa….”

    Oare chiar s-au schimbat într-adevăr vremurile, timpurile? Sau noi le vedem altfel deşi ele sunt la fel ca altă dat’, cu mici variaţiuni de la an la an?
    Şi da şi nu… Şi noi şi vremurile şi…toate!

  2. A.Dama zice:

    Da, chiar aşa Alex! Şi noi am pozat păpădii de decembrie. Eu cred că trebuie să ţinem cont de aceste schimbări. Ştiu că învăţătoarea ne-a pus să scriem în caiete, când eram în clasele primare, că a nins în 7 octombrie, ceea ce era mult prea devreme! Ea a considerat a fi ceva neobişnuit şi ne-a spus că trebuie să păstrăm memoria acelei ninsori! Iar acum, multe se întâmplă altfel.

  3. DanaM zice:

    Nu ştiu de ce, magnolia ta, A.Dama, mi-a predat o lecţie ciudată…
    Probabil după felul în care ne-ai prezentat-o, adică „batrâna magnolie de la universitate”, mintea mea a personalizat-o după context, percepând-o nu ca pe o bătrână care şi-a pierdut minţile, făcând acum, la bătrâneţe, lucruri împotriva firii, ci, dimpotrivă, ca pe o înţeleaptă, care, înmugurind într-un amurg de noiembrie, le preda studenţilor la facultatea vieţii o lecţie foarte importantă, cu un conţinut dramatic.
    Ca un bun dascăl, prin puterea exemplului personal, îşi învăţa studenţii să nu se înşele cu privire la vremea în care trebuie să „înflorească”, parcă spunându-le:
    „Cine îmi spune când este vremea potrivită? Dacă nimeni din jurul meu nu vede că lumea are nevoie de o floare mâine şi de un rod timpuriu, înseamnă că nu este vremea?
    – Nu! Dacă starea actuală a lumii întregi este NORMALĂ, eu aleg sa fiu ANORMALĂ, pentru că Dumnezeu mi-a dat capacitatea „sa înfloresc la sfârşitul lui noiembrie”! O asemenea minune, pentru încantarea sufletelor oamenilor, nu poate fi un lucru rău, pentru că îi duce pe aceştia cu gândul la Creator…
    Ştie El de ce trebuie să se mire lumea de mine şi să mă creadă nebună!…”
    Şi parcă văd magnolia din curtea universităţii, exagerat de open-minded pentru vârsta ei, făcându-mi semn cu ochiul şi spunându-mi să-mi amintesc cuvintele lui Isus: „De la smochin învăţaţi pilda lui…”

  4. Alex zice:

    Azi am văzut la tv un domn din Mangalia care arăta reporterului cum un măr din curtea sa a înflorit şi deja făcuse mere! Acum, în decembrie!!! Erau micuţe, dar totuşi…

    Cei bătrâni spuneau că toate acestea sunt semne. „Semnele vremurilor” despre care ne vorbea chiar Domnul! Cine le mai ştie? Cine le mai cunoaşte? Cine le mai înţelege?

  5. Camix zice:

    Ma gandesc ca poate nici nu e asa o mare tragedie intotdeauna. nu e mai frumos sa te mai ia si prin surprindere cate ceva? sa apara cand nu te mai astepti.

    bunicul meu a fost luat prizonier de catre rusi in al doilea razboi mondial. a fost tinut la ei 6-7 ani. bunica nu mai credea ca e viu. cand i-au lasat acasa, la finalul razboiului, unii din sat – care fusesera si ei prizonieri acolo – se intorsesera. o anuntau ca urmeaza sa vina si el. ca l-au vazut in gara de la statia dinainte. bunica nu stia daca sa creada sau nu. a mers sa-l intampine in gara. el a coborat cu o statie mai inainte sa ajunga mai repede. s-au intalnit abia acasa. Dupa atata ani! Cine ar mai fi crezut…

  6. A.Dama zice:

    DanaM, ai putea scrie poveşti cu plante şi animale care vorbesc! 🙂 Foarte drăguţ! De fapt, mai mult decât poveşti… lecţii. Ai putea începe chiar cu: Pilda magnoliei! 😉

  7. A.Dama zice:

    Chiar aşa, Alex! Mere de decembrie?! Păi, şi dacă nu ne pricepem la semne, măcar să ne pricepem la pregătirea sufletului pentru întâlnirea cu El, care va avea loc indiferent de starea noastră… Să ne pregătim, să ne sfinţim, că sigur nu greşim făcând aceste lucruri!

  8. A.Dama zice:

    Camix, e emoţionantă istoria ta! Ce chestie că încercăm, facem ce ţine de noi, mergem la gară, şi tot e o altă vreme hotărâtă pentru revedere! 🙂 E frumos să fii luat prin surprindere!… Dar gândindu-mă la magnoliile astea, dacă dă îngheţul peste ele, vorba lui Topârceanu: „dar când ştiu c-o să vă-ngheţe iarna mizerabilă, mă cuprinde o tristeţe iremediabilă!”

  9. different zice:

    realitate trista si imagini ce oglindesc visul unicului devenit un cosmar real.

  10. A.Dama zice:

    Oups, Different! Cred că m-am pierdut în receptarea comentariului tău… Deci este o etapă în care ne dorim ceva unic. Apoi urmează ca acest unicat să se transforme în coşmar?

  11. different zice:

    da! stii, adama… de multe ori, iarna, cand ne plimbam prin curtea muzeului, admirand covorul alb de zapada, privim copacii goi si ne gandim cat de frumos ar fi sa fie infloriti, ar fi un peisaj inedit! dar acum, cand acel vis ar putea deveni realitate, ne amintim ca daca vine inghetul, nu numai ca nu vom mai avea magnolii, dar ne-am speria, pentru ca acest fenomen nu e la vremea lui. si asa, din vis, ajungem la cosmar.

  12. A.Dama zice:

    Different, serios că nu m-am gândit atât de departe, dar îţi mulţumesc că ai revenit cu explicaţii. Aşa, m-am / m-ai luminat!!! 🙂

  13. Pingback: Flori(i) de magnolie « lumea adam(a)ică

  14. Pingback: vreascuri | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.