Blogul, ca arteziana


Atunci a cântat Israel cântarea aceasta: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei! (Num 21, 17)

Așa ar trebui să fie blogul: ca o fântână arteziană, în formă dreptunghiulară. Prin orificiile așezate în linie dreaptă, apa ar putea țâșni cu aceeași intensitate sau cu intensități diferite, creând tot felul de jocuri ritmice, un fel de muzică atrăgând deopotrivă priviri copile, în floarea vârstei și sătule de zile.

Așa ar trebui să fie blogul: ca o fântână arteziană, cu apă de izvor, țâșnind prin articolele fără depuneri, fără impurități și fără malformații. O încântare pentru ochi și inimă. Un gust al veșniciei eliberat prin toate silabele rostirii și captat prin toți porii ascultării.

*

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De blog(oslovit), De cină (şi) de taină și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

37 de răspunsuri la Blogul, ca arteziana

  1. convietuire spune:

    A.Dama, poezie eşti tu…
    „Fântână cu apă de izvor” – frumos, dar cred că nu numai. Poate fi şi un indicator pentru mlaştinile sufletului. Cum pot fi ele evitate. Nu în sensul unor lecţii/pilde care să arate strident cu degetul tot putregaiul, ci să-l scoată la suprafaţă, preschimbându-l în miez…

    • A.Dama spune:

      Oana, mlaștinile nu pot fi evitate, fiindcă nu avem ochiul inimii format să le recunoască. Avem însă ochiul credinței deschis să vadă minunea salvării din mlaștini. Cât despre putregaiuri, doar respingere îmi provoacă, însă trebuie să mă educ. Am auzit că unele putregaiuri, privite la microscop, au culori uimitoare.🙂

  2. romeo hajdatan spune:

    Din perioada adolescentei scriu in jurnal. Aici rad, plang, arunc cu pietre, ma rog, iubesc, urasc, bombanesc. E jurnalul meu, nu-l vede nimeni. Doar Dumnezeu il mai rasfoieste si e uimit de nemultumirea pusa-n cuvinte. Dar e jurnalul meu, e ~locul meu de dat cu capul~, este sacul meu de box. Lovesc… ca apoi linistit si descarcat sa merg mai departe. Am facut gresala sa schimb o perioada jurnalul cu blogul. GAFA MARE!
    Blogul… spatiu public… Am uitat ca nu mai e jurnalul meu. Asa am jignit neintetionat (sa spunem ca eram intr-o faza proasta, doar eu stiu cat regret)… izvorul se tulburase dupa ploaia torentiala! Au trecut zile bune si ajutor divin pentru a redeveni… edenic.
    Toate conflictele… blogurile citite m-au invatat sa fiu atent la cuvinte, la gramatica, la exprimari, la virgula.
    Mai bine un izvor! Apa lui curge, se framanta pe un teren arid, printre pietre. Curge… adapa… aduce prospetime…
    REFUZ SA FIU TRANSFORMAT IN BALTA!

    PS. Trec la jurnalul scris cu pix. Il citesc doar eu si Dumnezeu! Am siguranta ca El nu ma judeca, nu-mi spune ca am scris cu doi de ii… Nu-mi reproseaza lipsa mea de cultura muzicala…
    Priveste spre mine si-mi zambeste … Si atunci botisorul meu de suparat si nemultumit… revine la normal!

    • A.Dama spune:

      Romeo,
      Chestia cu gafa mare o comit și alții. Nu știu dacă te liniștește că nu ești singur. Totuși, când vei avea libertatea să nu-ți pese ce zic ceilalți, când vei avea convingerea că așa, și numai așa, Îl asculți, vei face un nou pas. Deși sună clișeistic, atitudinea contează! Dar nu sunt cea mai potrivită să vorbesc despre acestea… Știu eu de ce.
      Un izvor nu poate rămâne multă vreme ascuns. Ce zici tu?

      • romeo hajdatan spune:

        … si totusi… imi pasa ce spun altii. Oare „surzenia” chiar ofera libertate? Daca depasesc limita… ce siguranta am ca ma voi opri? Izolarea anuleaza controlul. Aici… in „castelul meu”, ferit de ochii (gurile) semenilor, risc sa cad prada pacatelor.
        Problema, cred eu, e… cum selectez vorbele celorlalti?
        … si aici vorbim de ARTA!
        Izvorul? Poate ramane ascuns… mult timp. Nu-l invinovatesc. Poate-i place asa. El e fericit pentru ca e viu … si ofera viata si prospetime.

  3. Alex spune:

    Ca un izvor cu apă vie!

  4. teddy spune:

    De ce dreptunghiulara? N-ar putea fi patrata, rotunda, hexagonala, octogonala etc?…

  5. Pingback: 12 postări în Top 100 WP (26.07.2011) « România Evanghelică

  6. A. Dama, te salut! să ai o săptămînă binecuvîntată.
    Dă drumul la arteziană…
    Ştii care a fost problema la români de cînd e lumea? Păi să ţi-o zic: economia. Asta a mers mereu prost.
    Eram elev în clasele primare şi treceam spre casă prin dreptul bisericii Kretzulescu, din Bucureşti. În zonă e o veche fîntînă arteziană. În zilele în care dădeau drumul la apă şi la lumini- erau trei capete de leu, din care ţîşnea apa, iar de jos le răspundeau trei perdele ca de pulbere, în culori, cum altfel decît tricolore!-, eram fericit.
    Nu-ţi spun să scrii tricolor sau să „măcăni” din gură de leu, sau să ne dai perdele de pulbere lichidă.
    Totul e- de-o fi una, de-o fi alta- să ne dai un semn şi nouă de mila măriei tale🙂

    • A.Dama spune:

      Răsvane,
      E o pistă falsă aceea că nu aș scrie din cauza atacurilor verbale venite dintr-o anumită parte a blogosferei.
      S-a nimerit ca întâia intervenție a domnului CI să coincidă cu plecarea mea pe alte meleaguri, așa că n-am avut vreme să mă ocup de blog, nici de a le răspunde altora.
      În acest moment, ce-mi rămâne mie de făcut este să pun în practică iertarea. Pe CI, îl iert și îl iubesc, fiindcă asta îmi cere Cristos.
      Dacă am o problemă cu cele scrise de CI, o duc înaintea Domnului și aștept de la El răspunsuri, nu de la oameni.
      Articolul „Bat ticul” este altceva decât a înțeles CI. Nu este articol teologic, de aceea nu aveam motive să fac trimiteri scripturale.
      Iar pentru jocurile de cuvinte, nu îmi cer iertare, fiindcă sunt zeci de titluri de articole cu jocuri de cuvinte pe blogul meu. N-am făcut acel joc de cuvinte în batjocură, dar asta știe Cel de Sus și îmi e de ajuns.
      Le mulțumesc celor care au citit cum trebuie postarea mea și le mulțumesc tuturor celor care m-au încurajat aici și prin alte părți! Dumnezeu să vă răsplătească!

      Dumnezeu să ne dea înțelepciune!

      • Mă bucur să citesc asta. M-aş fi aşteptat la un astfel de răspuns mai curînd, dar şi aşa e binevenit. E bine că tăcerea nu a fost cauzată de altceva.
        Reacţia şi replica pe care i-am dat-o şi i-o voi da lui Cristian Ionescu de fiecare dată cînd voi simţi că merită, nu te va implica şi pe tine, chiar dacă în eventualele citate va apărea şi numele blogului tău.

    • A.Dama spune:

      Răsvan, mulțumesc de încurajare! Nu-i așa c-ar fi haioasă o mac-mac emițând răgete de leu?😀
      De-o fi una, de-o fi alta, e scris că floarea de pe câmp mărturisește frumusețea Lui. Și dacă se ofilește repede…
      Apropo de fântânile arteziene, m-au tulburat cele din Spania. Își fac și ele siesta odată cu oamenii…

      • Uite pe unde umblai tu, iar pe mine mă mîncau ca peştişorii piranha 🙂 Trebuie să citim un jurnal de călătorie. Ai fost la Prado?🙂

        • A.Dama spune:

          N-am fost în Spania anul ăsta, dar când am fost în Spania, am fost și la Prado. Am pus un tablou pe blog, care mi-a rămas ca o (mică) revelație. De fapt, am fost foarte mișcată de felul în care venea lumina în tablou. Deși mai erau pe-acolo multe tablouri importante, în fața ăstuia cred că am tăcut până la limbile îngerești.🙂
          Cât despre jurnalul acestei veri… n-am scris. N-am putut. Mi s-a părut că traversez o lume în descompunere… Aș putea scrie despre cum aș fi vrut să fie.🙂

  7. Pingback: Nicknames şi bloguri. Cum ne trădează virtualul | Convieţuire

  8. Pingback: Nicknames şi bloguri. Cum ne trădează virtualul | Convieţuire

  9. Pingback: Ordinea PAfotoautorilor (final) | Călin Hera. PA-uri şi mirări

  10. Livius spune:

    Daca privesti la o poza facuta langa o arteziana, vei vedea multi oameni in jurul ei, sau asezati pe marginea ei, cei ce-si fac poze se asaza cu spatele la ea ca sa o „prinda „in imagine, sa-si aminteasca si mai incolo de frumusetea si farmecul ei. Incanta. Fascineaza. Uimeste. Delecteaza. Multi simt fericirea langa ea. De ce oare? Unii cand trec pe langa ea isi arunca gunoaiele si se simt „eliberati”. Si multe altele… Ce bine ca este UNUL care o ingrijeste, nu o lasa la discretia oamenilor murdari la suflet, care isi imprastie rusinile pe unde trec, este UNUL spre care ne indreptam fata cand suntem tristi.
    A.Dama, iti pun inainte cateva versuri ale unei cantari, sigur le stii, dar ca apa racoritoare din arteziana, poate te vor reconforta, recitindu-le.
    Mai sus pe treptele de har, Cu Isus, cu Isus,
    Privind spre-al cerului hotar, Zi de zi , ceas de ceas, tot mai sus!
    Isus ‘nainte, noi dupa El! In urma lumea lasam
    Prin Duhul Sfant El aprinde zel, Cu Domnul inaintam.

    Urcam prin flacari si prin foc, Cu Isus, cu Isus;
    Nu ne oprim nicicand in loc, Ne-avantam tot mereu spre Isus.
    Caci El viata ne-a daruit, Si pacea ne-a dat-o El;
    Prin Jertfa-i Sfanta, ne-a mantuit, Isus, Emanuel.

    Urcam mereu neobositi, Cu Isus, cu Isus.
    Cu EL vom fi nebiruiti, Pan’ vom fi-n vesnicii cu Isus.
    Cand lupta-i mare, si drumul greu; Genunchii jos ni-i plecam.
    Prin Haru-I mare primim mereu, Puteri sa ‘naintam.

    Dar harul ce ne-a fost lasat, Prin Isus, Prin Isus;
    Ridica lumea din pacat, Si da viata fara de apus.
    Isus prin Jertfa de la Calvar, Si suferinta cea grea;
    Aduce lumii cerescul har, Si ne da iubirea Sa.

  11. mitica spune:

    Am baut apa dintr-o arteziana.
    Primii 14 ani am crezut ca nicaieri in lume nu poate fi o apa mai buna.
    Mergeam cu vasele de acasa si uneori trebuia sa stam la rand.
    Arteziana era intr-un loc mai jos a localitatii.
    Era o teava care venea din pamant si se ramifica in alte 2 tevi.
    Nu intelegeam pe atunci minunea. A fost apoi vremea cand am inteles ca acolo era doar locul aceesibil dintr-un „mare bazin”. Acel bazin era alimentat din apa provenit din zapezi si ploi bine filtrate prin straturile de sol…

    Mai apoi am vizitat o statiune balneoclimaterica.
    Ma plimbam prin zona izvoarelor, gustam din fiecare izvor dupa ce citeam la ce ar putea fi bun. Fiecare izvor continea o anumita concentratie de substante, de minerale.
    La fel, explicatia este ca apa trecea printr-un loc bogat in acele substante.
    Ce lectie ne-a lasat Dumnezeu…in creatia Sa.

    Iac 3:7 Toate soiurile de fiare, de păsări, de tîrîtoare, de vieţuitoare de mare se îmblînzesc, şi au fost îmblînzite de neamul omenesc,
    dar limba niciun om n’o poate îmblînzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrîna, este plină de o otravă de moarte.
    Cu ea binecuvîntăm pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni cari sînt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.

    Iac 3:10 Din aceeaşi gură iese şi binecuvîntarea şi blestemul!
    Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!
    Oare din aceeaşi vînă a izvorului ţîşneşte şi apă dulce şi apă amară?

    In natura nu se intampla asa ceva.

    • A.Dama spune:

      Mitică, de la fântânile din orașe, mai greu îți faci acum curaj să bei apă. Dar cu privire la apele din natură, chiar dacă ar fi unele otrăvite, oare n-ar trebui să credem că nu ne vor vătăma? Mulțumesc pentru amintirile din copilărie.

  12. Mitică, cînd eram foarte tînăr, mergeam cu văru-meu Puiu (Iacob) Sezonov în mijlocul Dunării cu barca şi beam apă de acolo, cînd ni se făcea sete. Acum chestia ar fi imposibilă.
    Omul sfinţeşte locul, nu şi blogul.
    Nu e cazul A. Damei, care e o simpatică cu suflet curat.

    • mitica spune:

      Razvan, e posibil sa vorbim de doua feluri de arteziene.
      In unele zone -inclusiv zona unde am copilarit eu – toata suflarea foloseste apa potabila doar de la fantana arteziana, desi pentru animale au propriile fantani. Eu am avut in vedere o astfel de fantana arteziana cand am scris comentariul meu.
      Sunt curios si eu ce va spune A Dama.

  13. Bibliotecaru spune:

    Pe o lunga si aspra si stearpa sosea
    Ca toate soselele lumii
    Pe o lunga si aspra si stearpa sosea
    Era o fantana cu ciutura grea

    Caci apa si ?cradise? trecand peste ea
    In straturi pojghitele ?humii?
    Era o fantana cu cumpana grea
    Ca toate fantanile vietii

    Era o fantana cu cumpana grea
    Cu apa salcie si calda si rea
    Dar furca cu bratele intinse pandea
    ?Momind? de departe drumetii

    Zoareau insetati sa ajunga la ea
    Ca toti insetatii din viata
    Treceau cu putere de cumpana grea
    Dar apa salcie si calda-i gonea

    Si-ades cate unul mai tanar pleca
    Cu lacrami de ciuda pe fata
    Si-ades cate unul mai varstnic credea
    Ca toti ce cunosc apa vietii

    Era o fantana cu cumpana grea
    Cu apa salcie si calda si rea
    Dar furca cu bratele intinse pandea
    ?Momind? de departe drumetii

    (haaa… ha….. )
    Ziua s-a ivit,
    Zidu-i ispravit.
    Vaiet inabusit
    Inca s-a auzit
    Pentru manastirea ce-a dorit
    Jale si suspin l-au insotit.
    Langa zidul lui
    E fantana suspinului
    Cu apa putina
    Cu apa sarata
    De lacrimi udata
    Pentru manastirea ce-a dorit (De lacrimi udata)
    Jale si suspin l-au insotit.
    Pentru manastirea ce-a dorit (manastirea ce-a dorit)
    Jale si suspin l-au insotit. (si suspin l-au incoltit)
    Si suspin l-au insotit. (si suspin l-au incoltit)
    Si suspin l-au insotit. (si suspin l-au incoltit)
    Si suspin l-au insotit…
    Si suspin l-au incoltit…

    http://www.trilulilu.ro/fido72/7d6ca1bb6f8395

  14. mitica spune:

    „12 bloggers like this post”
    si alti cititori care te incurajeaza sa revii…

  15. teddy spune:

    Numai in pomul bun se arunca cu pietre! Si totusi… cu toate loviturile, anul urmator, roadele sunt mai mari, mai multe, mai gustoase!

  16. teddy spune:

    Experienta…parul alb…suturi pe din dos…

  17. Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 26 iulie | RoEvanghelica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s