Ce spune Eliade despre eşecul misiunilor creştine din India


Într-o conferinţă susţinută în 1935, Mircea Eliade vorbeşte despre eşecul răspândirii creştinismului printre indieni.

În context, el îl prezintă apreciativ pe Sadu Sundar Singh cel convertit, care recunoştea că Îl are pe Cristos, nu o filosofie de viaţă sau o religie.

Sunt, mai apoi, enumerate câteva date despre băştinaşii care au trecut la creştinism, respectiv 4 milioane din 60 de milioane de paria, casta cea mai dispreţuită. Aparţinătorii acestei caste nu aveau voie să se închine în templele hinduiste, deci practica religioasă le era interzisă.

Iată ce afirmă Eliade!

După revărsarea Indusului, după o perioadă de secetă, după ce bântuie ciuma sau holera – misiunile trimit în regiunile năpăstuite ajutoare, bani şi servicii sanitare – şi e de la sine înţeles ce considerabilă propagandă pentru creştinism înseamnă, în acele regiuni, acest lucru.

Este deci de mirare numărul infim de convertiri la creştinism obţinut de toate misiunile – atât catolice, cât şi reformate – în ultimii cincizeci de ani. Câteva milioane de creştinări, recoltate dintre paria, nu înseamnă nimic la o populaţie de aproape 400 de milioane de locuitori. Misiunile n-au lucrat decât printre populaţiile oropsite ale Indiei, alegând calea rezistenţei minime. Aşadar, convertirile la creştinism nu puteau avea niciun răsunet.

Dacă s-ar fi încercat propaganda creştină printre celelalte caste, probabil că altul ar fi fost rezultatul misiunilor. Un brahman convertit ar fi adus dupa sine sute şi mii de convertiri, în timp ce creştinarea straturilor de paria nu aducea după sine nicio nouă convertire.

Este greu de judecat opera misiunilor din India, şi nici nu cade în sarcina noastră să o facem. Putem spune însă, fără teama de a greşi, un singur lucru: misiunile au încercat întotdeauna să introducă în India creştinismul, în loc să-L introducă pe Isus. Au încercat, adică, să câştige aderenţi asiatici la doctrine, ritualuri şi obiceiuri elaborate în Europa, de către popoare europene, în loc să propovăduiască pur şi simplu cuvântul lui Isus Cristos, lăsându-i pe indieni să-şi creeze singuri biserica de care aveau nevoie.

Dacă ni s-ar îngădui o mărturisire sinceră, am spune că misiunile din India n-au avut încredere în Isus Cristos; s-au temut să-L lase singur în această ţară atât de religioasă, s-au temut să nu fie înghiţit de cele o sută de mii de divinităţi indiene, şi de aceea au propovăduit odată cu cuvântul lui Isus şi dogmele revelate popoarelor occidentale, precum şi ritualele proprii acestor popoare occidentale. Misiunile n-au avut destulă încredere în Isus. Căci dacă ar fi avut, nu le-ar fi fost teamă că El, Mântuitorul tuturor oamenilor, ar putea fi înghiţit în colosala mitologie indiană. De aceea s-a propovăduit mai mult creştinismul occidental decât Isus Cristos. Şi dacă ne gândim că foarte multe misiuni aparţin bisericilor reformate, adică acelor biserici specifice mentalităţii extrem-occidentale, înţelegem foarte bine de ce succesul acestor misiuni a fost atât de redus, cu toate condiţiile optime în care au putut lucra ele.

Dincolo de adevărul faptului că se eşuează în continuare prin propaganda unor ritualuri, în loc să le fie vestit oamenilor Cristos, e surprinzător că Eliade are o problemă cu revelaţia dată celor dispreţuiţi, celor mai neînsemnaţi. O serie de personaje de-ale lui este marcată exact de acest anonimat, care, în fond, camuflează extraordinarul, ceea ce e cu totul altfel, pentru a fi revelat doar „celor ce au urechi de auzit şi ochi să vadă”… Anonimii, străinii sunt purtătorii mesajelor celeilalte dimensiuni, cu adevărat reale.

Cât priveşte critica practicilor „creştine”, pe care le recunoaştem şi azi, peste tot: furnizăm servicii, alimente şi alte obiecte absolut necesare, mutând atenţia dinspre dumnezeire şi ceea ce e cu adevărat esenţial spre ceea ce e efemer -, ea este absolut justificată.

*

Notă: Textul a fost preluat din cartea Mircea Eliade, 50 de conferinţe radiofonice, 1932-1938, Humanitas, Buc., 2001, pp 180-181, însă am împărţit diferit paragrafele, pentru a facilita lectura, subliniind cu culoare ce m-a interesat îndeosebi.

*

Foto.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Ce spune Eliade despre eşecul misiunilor creştine din India

  1. Bibliotecaru zice:

    Interesant este că islamismul a prins foarte bine în India, atât de bine încât a apărut Pakistanul. Este absolut evident că şi islamismul este foarte legat de introducerea ritualurilor…

    Întrebarea mea este de ce islamul şi nu creştinismul?

  2. „misiunile au încercat întotdeauna să introducă în India creştinismul, în loc să-L introducă pe Isus”
    Aţi făcut această afirmaţie legată de India, evocată de Eliade. Dar probabil că această afirmaţie ar fi valabilă într-un context global.
    Am făcut o călătorie interesantă în Albania, în 1991, un vis pentru care mă rugasem dinainte de 1989, în urma materialelor de la Operation Mobilisation, şi am avut această imagine: mugurii unui creştinism autentic în această ţară – ce părea că venea dintr-o realitate paralelă -, erau sugrumaţi de pasiuni confesionale externe, care acum se confruntau şi acolo.
    Şi o părere de nespecialist: poate că Eliade are şi ceva dreptate. Evanghelia socială era o ideologie atrăgătoare în acei ani pentru unii creştini. Poate că pentru unii mai este.

  3. A.Dama zice:

    Bibliotecarule,
    E greu de răspuns de ce una, şi nu alta. Ce formă de asceză cere islamul, comparativ cu creştinismul? Pe indieni nu-i speria asceza. Poate mai degrabă disperarea occidentală, răul care vine din neîmpăcarea cu soarta, pe când la ei lucrurile păreau mai „aşezate”.
    E ciudat că o mântuire care se-mparte „fără bani şi fără plată” nu interesează.
    Salvarea, şi pentru islamişti, şi pentru budişti, rezidă în propriile zbateri, fiecare trebuie să-şi pună din greu forţele la contribuţie ca să ajungă acolo.
    Pentru islamişti şi budişti e greu să creadă în altcineva decât în propriile puteri…

  4. A.Dama zice:

    Mitruţ,

    Am precizat şi anul când a fost susţinută conferinţa lui Eliade: 1935. E normal că lucrurile s-au schimbat.
    Însă e şi o lecţie aici, de-aia am reţinut citatul… Formele de închinare legaliste din Occident nu vor putea schimba inima oamenilor, pe când Cristos, prin Duhul, poate. Eliade atrage atenţia asupra acestui aspect… Nu veniţi cu ritualuri, că sunt suficiente!… Veniţi cu Cel care într-adevăr dă mântuire!…

    Dacă experienţa din Albania a fost grăitoare, mulţumeşte că ai avut parte de ea! 🙂
    Trebuie să credem că are mulţi lucrători la secerişul Lui!… Asta înseamnă „până la marginile pământului”. Altfel…

  5. rodica botan zice:

    Am cunoscut citiva indieni aici in America. Unii sint nascuti aici, dar au fost educati in asa fel, incit nu ies din tiparul in care au fost crescuti.
    Deb are o prietena indianca. Ea apartine uneia dintre castele superioare- cea de comercianti. Chiar daca sunt in alta tara, chiar daca au trecut generatii de cind au plecat din India, majoritatea traiesc si functioneaza bazati pe aceste legi nescrise. Este la virsta casatoriei si era aproape disperata. Ea nu se putea casatori decit cu cineva din casta ei. Daca s-ar casatorii in afara, familia ei nu mai vrea sa stie de ea.

    In biserica, avem o indianca. Fiica ei mai mica este suparata pe ea ca nu-i gaseste mama ei pe cineva sa se casatoreasca. In traditia lor, mamele gasesc si aranjeaza casatoriile.

    Apoi la citi zei au ei, n-au probleme sa mai adauge unul… pe Isus Christos. Sunt asa de plini de credinte false, ca inca o credinta o adauga usor. Cred ca este mai usor sa increstinezi un ateu care nu crede in nimic si ai un punct de plecare…f aci o diferenta, decit un indian – ca la ei, cite case, atitia zei…

    Dar astea sint povesti… adevarul este cum ai zis tu… nu o credinta noua le trebuie oamenilor, sau o forma noua, sau o traditie noua. Lumea intreaga are nevoie de Isus Christos mai mult ca oricind. E plina lumea de invataturi, de filozofii de tot felul… dar care n-au putere. Ca sa te relaxezi, unii iti cer sa-ti aranjezi casa intr-un anumit fel, sa te auto-hipnotizezi intr-o stare de calm… sa-ti golesti mintea de ginduri. Singurul Christos insa poate aduce pacea ce intrece orice pricepere… El poate umple vidul nostru si poate crea armonie…
    Sorry ca m-am lungit. Cred ca imi vorbeam mie mai mult…

  6. Intervenţia mea nu contesta deloc afirmaţia pe care am citat-o, ba dimpotrivă. Sugeram că e posibil ca şi acum, la o scară geografică mai largă, să existe aceeaşi abordare, adică de a introduce creştinismul, şi nu pe Hristos, nu neapărat conştient.
    Şi de aici începe confuzia: fiecare defineşte creştinismul prin lentilele sale personale sau de grup.
    Experienţa din Albania a fost grăitoare într-adevăr şi am înţeles că am avut harul să văd durerile pe care le pot crea aceste abordări, dar, fără să spun cuvinte mari, m-a durut.
    Acum, că tot am intervenit în aceste comentarii, aş recomanda o carte interesantă, publicată prima dată în 1951 (nu ştiu dacă e tradusă în limba română). E scrisă de Richard Niebuhr şi se numeşte „Christ and Culture”. Titlul e sugestiv. Niebuhr tratează tocmai diferitele răspunsuri care s-au dat raportului dintre Hristos şi cultură (cultura în sensul cel mai larg) şi prezintă 5 tipuri de raporturi.
    Şi el începe definind problema, dar şi „termenii” acestui raport.
    E o lectură interesantă pentru că adeseori nici Hristos nu e perceput la fel de către creştini.
    Îmi cer iertare că am insistat, dar subiectul m-a captivat.
    Mă cuminţesc acum. 🙂

  7. Bibliotecaru zice:

    Diferenţele dintre evrei, islamici şi creştini sunt subtile. Aici nu vorbim despre o schimbare de dumnezeu, cum este trecerea de la budism la creştinism, pentru că evreii, islamicii şi creştinii cred în acelaşi Dumnezeu. Şi totuşi cei trei, deşi cred în acelaşi lucru, deşi Vechiul Testament este o platformă doctrinară comună, există o luptă surdă între ei pe baza a câtorva sute de ani de istorie care fac diferenţa. De ce s-ar impune cu rapiditate şi agresivitate chiar islamismul, dar nu creştinismul şi iudaismul? Repet, vorbim despre acelaşi Dumnezeu cu diferenţe de ritual. Brahmanismul aduce foarte bine, comportamental, cu lumea creştină. Regăsim acolo principii de tipul ajută-ţi aproapele, bunătate, linişte sufletească, alegerea binelui şi răului…

    Nu cred că este aşa de simplu de expediat totul în asceză sau modalitatea de mântuire. Eu cred că mesajul de plecare ar fi că islamul este, din punct de vedere social, mai apropiat de tiranie decât creştinismul. Islamul îndeamnă la supunere, creştinismul la alegere. Creştinismul care cucerea construia biserici, islamismul distrugea cultura pentru a se impune moscheea. Condiţia coabitării între musulmani majoritari şi evrei şi creştini este întotdeauna supunerea faţă de autoritatea musulmană.

  8. Debora zice:

    Nu stiam, si ma uimeste si pe mine, ca Eliade are o problema cu atentia acordata celor neinsemnati. Insa, indiferent cum intelegea Eliade actiunile misionarilor, crestinii nu trebuie sa fie nepasatori la durerile celor napastuiti. „Duhul Domnului este peste Mine, pentru ca M-a uns sa vestesc saracilor Evanghelia…”, a spus Domnul Isus. Nu pot fi de acord cu afirmatia lui Eliade, ca patru milioane de convertiti nu inseamna mare lucru pentru populatia imensa a Indiei. Hristos este Pastorul care acorda importanta fiecarei oi pierdute! Eliade gandeste strategic, da, dar aceasta nu este strategia Imparatiei lui Dumnezeu. Modul in care a actionat Domnul Isus pare anti-model de cucerire a lumii. In Biserica erau la inceput foarte putini oameni de rang inalt. Cred ca este important ca misionarii sa stie ca sunt trimisi, adica nu actioneaza de capul lor si sunt constienti ca Il reprezinta pe Cel care i-a trimis. Apostolul Pavel era convins ca trebuie sa mearga in Macedonia, iar cand a ajuns in Filipi s-a oprit si a vorbit unor femei adunate la rugaciune pe malul raului. „Total neproductiv” – am putea spune, avand in vedere mentalitatea secolului I, nu? Si totusi… de la o femeie convertita acolo a inceput Biserica in acea zona geografica. „Trimiterea” pare a fi cuvantul-cheie!
    Mi-am amintit de E.Stanley Jones, cel care a fost multi ani misionar in India. Am cautat -si am gasit- cuvintele lui despre slujirea facuta celor napastuiti: „Cu toate greselile ei, Biserica este cea mai buna institutie slujitoare de pe pamant. Ea are multi critici, dar n-are niciun rival in lucrarea de mantuire a omenirii. Ea este aceea care a umplut lumea de scoli, spitale, orfelinate, leprozerii si aziluri pentru orbi. Nu exista loc pe pamant unde sa nu fi facut aceste lucruri, daca a fost libera sa le faca. Crestinii sunt oameni carora le pasa si care poarta de grija.” Aceste cuvinte au fost scrise prin anii ’40, nu trecuse mult timp de la afirmatiile lui Eliade.

  9. Bibliotecaru zice:

    Încep să mă îndoiesc din ce în ce mai mult de concluziile înaintaşilor. Ceea ce consideram până nu de mult siguranţă irefutabilă, observ că sunt mai mult concluzii bâjbâite.

  10. Dyo zice:

    Are cineva o explicatie de ce nu a reusit nici Apostolul Toma in India ( se spune ca pe acolo a ajuns cu misiunea sa … )? Strategic se pare ca Dumnezeu i-a condus pe apostoli mai degraba spre Europa si i-a cam oprit sa mearga inspre Asia si Orientul indepartat.
    Cine poate sti?!?

  11. Lia zice:

    SUBLIM !

    „misiunile din India n-au avut încredere în Isus Cristos; s-au temut să-L lase singur în această ţară atât de religioasă, s-au temut să nu fie înghiţit de cele o sută de mii de divinităţi indiene”

    O idee filosofica ce pare sa rastoarne pentru lumea crestina, modelul divin… Crestinii trebuie sa umble cu Hristos in permanent, dar, in acelasi timp, sa-l lase pe EL sa conduca crestinismul.

    Pe dos, si totusi…

  12. A.Dama zice:

    Rodica, eu am avut doar un contact mediat cu această cultură, respectiv din cărţi, filme, discuri cu muzică indiană şi, mai apoi cd-uri. Interesant că filmele indiene erau permise de comunişti, în ciuda religiozităţii atât de evidente a culturii care le producea. 🙂
    .
    M-a surprins foarte tare atitudinea unor tinere indiene, care participau la un concurs televizat. Moderatorul concursului punea întrebarea, iar ele trebuiau să apese cât mai repede pe un buton şi să dea răspunsul. Concurentele se uitau una la alta şi îşi dădeau întâietate… nu am idee după ce criterii, nu ştiu dacă în funcţie de castele din care proveneau, însă realmente l-am văzut pe moderator transpirând, că nu-i ieşea nimic…. trebuia să se încadreze într-un timp exact… şi, pur şi simplu, nu-i venea să creadă cum reacţionau aceste concurente…
    .
    Faptul că e uşor să se închine şi lui Isus, dacă tot se închină la zeci şi sute de zeităţi, l-am înţeles după ce am citit scrisoarea unor misionari în India. Pentru ei e incredibil de greu să renunţe la orice, orice constrângere culturală, inclusiv la constrângerea pe care o exercită părinţii. Însă, „dacă nu va lăsa pe tată, mamă…” – şi să fie sută la sută pentru Cristos -, degeaba…

  13. A.Dama zice:

    Mitruţ,
    Nu ai de ce să-ţi ceri iertare! 🙂 E drept că se mai întâmplă scurtcircuite şi pricepem altceva decât a intenţionat celălalt.
    Acum, că mi-ai explicat mai pe îndelete, am priceput bine! 🙂
    Mulţumesc pentru recomandarea de carte şi, în rest, ştim bine că fiecare Îl pricepe pe Cristos altfel şi ies scântei când se ciocnesc aceşti „cristoşi” personali… şi niciunul nu cedează. Hm. Dintre două rele, să n-alegem niciunul, nu-i aşa? (Respectiv, „cristosul” personalizat şi cel instituţionalizat, acaparat de o denominaţie…)

  14. A.Dama zice:

    Bibliotecarule,
    Nu e aşa. Alah şi Dumnezeu au atribute diferite şi planuri diferite pentru oameni. Cu cât mai mulţi creştini ucizi, cu atât mai repede ajungi la fecioarele din paradis, păstrate special pentru tine… Să fim sobri!

    .
    Dacă ar fi să răspund la întrebarea de ce se răspândeşte islamismul atât de dinamic, ar fi: diavolul are putere mare şi-i duce în rătăcire pe mulţi, dacă se poate, chiar pe cei aleşi!
    .
    Între brahmanism şi creştinism, indiferent care sunt asemănările formale, se pleacă de la premise diferite. Nici aici nu puşcă lucrurile. Pacea aceea a creştinilor există DOAR dacă stau lângă Domnul Păcii, însă şi creştinilor le place prietenia cu Satan, firea ne îndreaptă zi de zi, minut de minut spre rău, spre satisfacerea ei şi uitarea celor sfinte şi uitarea Prezenţei Lui. Aşa că neliniştea se instaurează rapid, rapid şi ar fi o mare minciună să fluturăm lozinci: vai, ce pace am! vai, ce liniştit sunt!… Făţărnicie curată. Deci creştinii îşi vor găsi odihna în El. Dar câţi sunt în stare să rămână în El?
    .
    Dacă e atât de apropiat de tiranie islamismul, care e raportul cu ateismul promovat de comunişti, instaurând tiranie după tiranie? Lumea s-a convins că nu e ok, şi acum, prin răspândirea islamismului, tirania e iar acceptată? Nu lipseşte flagrant logica din toate astea?
    .
    Pe mine nu mă duce mintea până la coabitarea celor trei tipuri religioase! Dacă eşti într-adevăr al lui Cristos, asta va schimba ceva în jur. Vor vrea ce ai tu… Numai dacă eşti căldicel, va fi „coabitare”!…

    • Radu zice:

      Dacă ar fi să răspund la întrebarea de ce se răspândeşte islamismul atât de dinamic, ar fi: diavolul are putere mare şi-i duce în rătăcire pe mulţi, dacă se poate, chiar pe cei aleşi!

      eu am o explicatie mai simpla din punct de vedere social pt islamul in lume:
      e o religie mistica, orientala, exotica. Pt omul din Vest trecut fie prin comunism ateu, sau prin capitalism searbad, e interesant, atrage.

  15. A.Dama zice:

    Debora,
    Este adevărat că Isus Se întoarce după oaia pierdută între spini, o ia pe braţe, o duce la turmă şi o îngrijeşte cu dragoste până e iarăşi în stare să zburde alături de suratele ei!… Pentru un singur păcătos întors, se face o cântare îngerească în ceruri. Nu-i aşa că e uimitor?
    În ecuaţia mântuirii, El ştie mai bine câţi din cei 4 milioane au intrat… Oamenii vin cu cifre mereu inexacte. Îmi place că El găseşte cu cale să le dea peste cap socotelile de atâtea ori!…
    Totuşi, dacă se pune problema modalităţii în care Cristos lucrează cu ucenicii, eu, personal, nu pot să mă gândesc decât că i-a trimis să vindece cu puterea pe care le-a dat-o. Nu i-a trimis mai întâi în academii şi să studieze anatomia omului, ca să poată face vindecări. Ci le-a dat o putere.
    Sunt lucruri bune pe care le face biserica, şi nu are rost să le contestăm. E „cetatea de scăpare” pentru mulţi. Însă, în unele privinţe, găsesc că e depăşită de problemele care au apărut… găsesc că nu le face faţă şi, în plus, aş vrea foarte mult, chiar foarte mult, să ştiu că mai există ucenici care să meargă în lucrare, să calce peste şerpi, peste năpârci, să vindece orbii şi să învie morţii cu puterea dată lor de Cristos, nu cu manualele din şcolile de teologie.
    În măsura în care Biserica a făcut toate lucrurile scrise de Stanley Jones, citate de tine, arătând spre Cristos, nu spre meritele ei, foarte bine!
    Însă tare mă tem că se produce un transfer de slavă… adică Biserica îşi atrage slava pe care doar El o merită. Iar El nu o împarte cu nimeni.

  16. A.Dama zice:

    Dyo,
    Ar fi fost tare să-i trimită în America. Numai că încă se ignora existenţa Noului Pământ! 🙂
    Zâmbeam doar.
    Nu ştiu de ce s-a împărţit Evanghelia aşa cum s-a împărţit atunci, în primele secole…
    Dacă ştie cineva, să-mi spună şi mie!
    Ceea ce m-a surprins a fost să aflu de existenţa unor triburi de evrei în India, care continuă aducerea jertfelor după legea dată de Moise, însă s-au rupt de milenii de cultura mozaică propriu-zisă…
    Bineînţeles că Îl aşteaptă pe Mesia…

  17. A.Dama zice:

    Lia,
    Cred că evidenţele sunt atât de evidente, încât noi le căutăm pe dedesubt, numai fiindcă aşa ne-am obişnuit… Reflexe paradigmatic-culturale! 🙂

  18. Bibliotecaru zice:

    „Cu cât mai mulţi creştini ucizi, cu atât mai repede ajungi la fecioarele din paradis, păstrate special pentru tine…”
    Unde aţi citit asta?

    Uciderea unui om face parte din „al-kaba’ir” (marile păcate). Sigur că da, au fost omorâţi oameni şi în numele lui Iisus şi a religiei iubirii de aproape… dar asta nu îndeamnă că în creştinism există un îndemn la a ucide pe cei de altă credinţă… dimpotrivă.

  19. A. Dama, am citit cam tot ce a scris Sundar Singh, ceea ce nu e mare lucru, ştiind că nu sunt multe pagini.

    Am citit şi despre viaţa lui. Cele afirmate de Eliade nu sunt în spiritul lui Singh şi, cu atît mai puţin în cel al lui Cristos. Eliade a fost un şaman, nu? aşa spunea Culianu despre el… Un istoric al religiei, printre altele…

    Singh a criticat în repetate rînduri politica ecleziastică a Vestului, mai ales în conferinţele pe care le-a ţinut în Elveţia. A pledat pentru o relaţie personală cu Domnul Isus, insistînd asupra rugăciunii şi a meditaţiei.

    A vorbit despre Cristos, cît a fost în India, tuturor castelor, inclusiv lamalelor. A dispărut într-o ultimă misiune din munţii Himalaya, probabil ucis.

    Eliade? cine a fost omul acela, în fond? 🙂

  20. A.Dama zice:

    Răsvan,
    Eliade n-a fost şaman. A fost un căutător… Scriind despre mai multe tradiţii religioase, a încercat să găsească elementele de continuitate.
    Că poate fi catalogat „sincretic”, „ecumenic” ş.a.m.d., e drept…
    Însă învăţăm lucruri bune şi de la oameni ne-buni… nu-i aşa?
    Dacă tot am citit atât Eliade, aş fi putut învăţa măcar ceva din disciplina lui. Îşi punea ceasul să sune tot cu 2 min. mai devreme dimineaţa, ca să câştige timp… să studieze, să scrie, să înveţe. Eu n-am putut învăţa din disciplina autoimpusă de alţii.
    Şi încă ceva: Eliade e consecvent. Dacă i s-a părut uimitoare o descoperire, teoretic vorbind, sunt mari şanse ca literatura lui să transpună acea uimire cu mare fidelitate.
    Tot mai puţini lideri de la noi văd consecvenţi. Spun una de la amvoane, şi alta trăiesc.
    Nu am motive să-i fac apologia domnului Eliade, însă pot spune că, în încercarea de a cerceta „toate” lucrurile, am găsit ceva bun de păstrat din scrierile lui… Oricum, despre Sundar Singh scrisese cu uimire sănătoasă…
    😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s