așa Te-am văzut, mi-aduc aminte:
șlefuiai granitul
cu pene de porumbel
de (re)ţinut
Exceptând articolele care au precizată o altă sursă, conţinutul articolelor de pe acest blog nu poate fi reprodus fără acordul meu. Vezi pagina De contactat!de (a)mestecat
Ah, gingasia atingerii Lui transformatoare… splendida imagine in cuvinte!
Cu multumiri si admiratie (admirand artificii razlete dintr-o barca de lemn;)…
DinBarcaDeLemn, bine-ai venit!
Sigur că mi-a luat preț de o secundă să mă gândesc dacă barca de lemn e mai bună decât cea de ceramică. Am conchis că da…
Mulțumesc pentru trecerea grăitoare! E ca și cum s-ar prelungi lumina artificiilor, mai mai să devină constantă. Călăuzitoare!
Mai transformă-te și-altădată în cuvinte! Nici nu știi când sunt alifii rare. 🙂
cand ajungi la faza asta poti spune ca te-apropii…. la-nceput suntem doar o stanca cu multe colturi, care daca vrei s-o apuci inteapa, te raneste. ca pamantul in zorii facerii. si vine El, la-nceput cu dalta sa ciopleasca coltii, sa netezeasca, apoi catre final vine cum zici tu cu pana de porumbel sa dea luciu chipului de stana, si-n cioplirea oglindita de granit sa-si vada chipul de Miel.
cred ca sunt la faza de smirghel din ala mai gros.
Călin,
Dar tu de unde știi cum era pământul în zorii facerii? De unde știi că era țepos și înțepa?
Da, e drept că suntem deja departe, fiindcă stânca a fost izolată de toate celelalte și lucrarea e aproape de sfârșit… Cred că Dumnezeu a început să o sculpteze cu furtunile și vântul. Uneltele s-au inventat mai târziu.:P
Însă e drept că eu am văzut și fața Lui oglindită în luciul acela, așa că intuiția ta este neașteptat de exactă. Enervant de exactă.:)
Numai la faza cu șmirghelul nu-ți pot răspunde, fiindcă n-am uitat bancurile din cartier…:D
Multumesc pt aleasa primire, A.Dama! E nespus mai bine in barca de lemn, aveai dreptate. 🙂 Acum stiu si eu ceea ce tu stiai de atunci, cand logica-mi (neatinsa inca de pene de porumbel) ma indeparta(se) furtunos de… Port. Apreciez rabdarea-ti si gandurile bune. Cat despre artificii colorate, si ele palesc acum in lumina Stelei calauzitoare. MARE-I Cel ce ne tine!
DinBarcaDeLemn,
Eu n-am avut nicio dreptate. Nu mă simt „vinovată”. 🙂 Nici măcar de „ştiinţă”. Este Unul care le ţine blând în ale Sale Mâini şi le picură binecuvântare peste aleşi. Eşti printre ei, ştiai?
Şi-mi place cum se poartă în Port. Niciun vapor nu întârzie, nicio barcă de salvare nu e lansată înainte de vreme. Iar bărcile de lemn sunt atent verificate înainte de a fi trimise în larg. Peste tot sunt Faruri, chiar dacă e doar o mică insuliţă, cât ţine aprovizionarea, cât să nu-ţi pierzi nădejdea că ajungi la Liman!
Să fie darnic cu tine!
E fain, vad eu, in barca de lemn. Vreau si eu in barcadelemn!
Cătă, nu ştiu dacă se poate! Fiecare cu barca lui de lemn. Şi cu Isus în ea. 🙂