Să spunem de la bun început că nu e vorba de dansul francez, rezervat fetelor, ce-şi ridică rochiile vaporoase şi dantelate în cap, etalându-şi fără reţinere les cullottes, mutat de pe scenă în stradă, pictat în multe nuanţe de Toulouse-Lautrec, Picasso ori Seurat, înfierat de morala tradiţională. Cu toate că şi acest dans grăieşte despre răsturnări paradigmatice şi scandal.
E vorba despre deformarea informaţiei potrivit unui mecanism cancanesc, de altfel uşor şi la îndemână, pentru care nu-ţi trebuie mulţi neuroni.
În numărul din 5 iunie 08 al ziarului „Cancan”, un titlu aruncat cu generozitate pe prima pagină era „Preoteasa topless”. Subtitlul, scris cu litere mici, preciza că e vorba de o absolventă a unui liceu teologic.
Acum, nu doar că una dintre definiţiile cancanului, alături de bârfă este aceea de vorbă calomnioasă, or ştim că pentru calomnie există pedepse legiferate, dar presa de scandal poate practica acest tip de de(zin)formare a cititorilor, fără a exista urmări. Ceea ce ne face să ne gândim la Hannah Arendt şi la invocarea absenţei autorităţii în societatea zilelor noastre, dar şi la caragialiana lume-lume de acum două secole, în care totul funcţionează pe dos ori este exacerbat: simţ enorm şi văz monstruos.
Pentru noi, o astfel de societate nu este diferită de cea descrisă în termeni scripturali astfel: „Mi-am întins mâinile toată ziua spre un popor răzvrătit, care umblă pe o cale rea, în voia gândurilor lui!” (Is 65, 2)
Nu trebuie să cauţi intenţionat acest tip de publicaţie, ajunge să stai lângă un chioşc sau lângă o tarabă de ziare şi să îţi sară în ochi astfel de titluri.
Mecanismul cancanesc de deformare pomenit mai sus cuprinde, în acest exemplu, cel puţin trei aspecte:
1) folosirea incorectă a cuvintelor pentru a transmite o (dez)informaţie:
Cuvântul „preoteasă” are două semnificaţii curente: soţie a unui preot şi persoană de sex feminin care îndeplinea în antichitate funcţii sacerdotale.
O absolventă de liceu teologic nu este preoteasă, cred că nu există îndoială asupra acestui lucru! Poate fi preoteasă dacă se căsătoreşte cu un preot. Folosirea termenului în acest context nu dovedeşte altceva decât incultura tip cancan.
2) incitarea violentă a cititorului: alăturarea unui termen care trimite la sfera lexicală a religiosului, moralităţii – „preoteasă”, cu un termen aflat într-o sferă lexicală exact opusă, aceea a imoralităţii
„topless”. Un alt titlu de pe aceeaşi pagină conţine o altă alăturare violentă de termeni, parcă la indigo: „porno-călugărul”.
3) manipularea suprainfectă a opiniei publice: chiar dacă oamenii care citesc astfel de publicaţii sunt conştienţi (unii) de faptul că nu se informează, ci se dezinformează, că pleacă urechea la bârfe, s-ar putea să fie inconştienţi de deformarea care vine la pachet.
Specularea detaliului care transcende morala şi regula, care sfidează bunul-simţ provoacă la o căutare susţinută apoi a excentrismului, o pornire pe care fiecare o are, dar al cărei resort este astfel supralicitat.
Simţ enorm şi văz monstruos…
Umblă pe o cale rea, în voia gândurilor lor.
lumea adam(a)ică 
Totul e deşertăciune…
Sunt sigură că aşa sunt instruiţi jurnaliştii care scriu în acest stil şi… ferească-ne… că mulţi sunt de felul acesta.
Intenţia cu care se scrie ziarul, ştirea etc. este mai puţin transmiterea adevărului sau relatarea evenimentelor, a datelor, ci este ceva mult mai puţin: a fi lecturate. Atât interesează în momentul de faţă. Doar să fie citite. De fapt, exagerez şi aici, bineînţeles. Obiectivul e chiar mai jos: a cumpăra ziarul. Atât. Atât ştim, atât putem… şi atât avem…
Dragă Adama, dureros este altceva – mulți dintre jurnaliștii de tip can-can sunt mai ”sfinți” decât ăi ”slujbași!” creștini împovărați dulce de atâtea diplome ale recunoașterii lumești!
Camix, ai dreptate în privinţa mercantilităţii, mai ales că ceea ce e încă pe hârtie va trece în umbra celor văzute pe monitoare. Aşa bănuiesc. Oricum, cred că ziarele îşi scot din publicitate banii, nu din ce se vinde la chioşcuri (altă bănuială). 🙂 Însă intenţiile vizează din ce în ce mai puţin – dacă-i vorba de substanţă. Plus scandalul. Ne mişcăm pe nişte suprafeţe lunecoase rău. Da’ rău de tot. Să ne spargem nasul la tot pasul. 😀
Dragă Daniel, cred că m-am referit la prostia celor care consideră că o absolventă de liceu teologic se cheamă direct preoteasă. Asta este prostie.
Însă, referitor la ce zici tu despre cei care ar trebui să slujească adevărul şi Adevărul, sunt de acord că ar mai avea de pus pe lângă diplome şi sfinţire.
E, totuşi, greu de zis până unde e bine să mergi în cunoaşterea lucrurilor acestei lumi, aşa încât să fii lumină acolo unde eşti pus, la locul de muncă, şi cum să te opreşti din acumularea cunoştinţelor fără să te creadă toţi nebun. Aici este o graniţă care-i destul de greu de apucat cu mâna minţii. Ar fi nevoie de mâna Duhului.
Da, aşa e, A.Dama, îşi scot banii din publicitate, însă chestiune importantă: dacă ziarul nu se vinde, dacă nu are tiraj mare care să fie şi pus în valoare, firmele nu sunt interesate să facă publicitate în acele ziare. Aleg doar publicaţiile cu trafic mare de cititori, ca să aibă rost finanţele investite în afişarea reclamei.
Interesul poartă fesul.
Din păcate aşa este. Din mulţimea de jurnalişti români, unii doar cu numele, alţii şcoliţi, pregătiţi, formaţi (sau de-formaţi!), puţini sunt cei care merită statutul de „slujitori ai adevărului, în folosul semenilor”. Interesele oculte, socotelile meschine, calculele mărunte, avantaje mercantilesau politicianiste şi altele asemenea, îi fac pe foarte mulţi să schilodească informaţiile şi să „vomite” (scuze!) asupra oamenilor „ştiri” de genul celor amintite.Cu dorinţa expresă de a murdări, de a lovi, de a arunca cu noroi. Şi dacă pentru un anonim nu înseamnă prea mare lucru (deşi toţi, anonimi sau oameni cu renume, avem dreptul la demnitate, la respect), când este lovit un om de renume, mârşăvia este cu mult mai mare. Nici măcar bunul simţ de a cere scuze nu îşi are loc în sufletele acestor oameni care nu au nimic sfânt.
Un cunoscut mi-a povestit cu ani în urmă cum şi-a facut „ucenicia” la celebrul ziar cu „bulină roşie” (E.Z.), fiind învăţat să „fabrice” cu orice preţ o ştire senzaţională, chiar deformând o banală informaţie. Ori asta nu este deontologie. Şi cât s-au mai opus unii la Legea presei, de frica „pumnului în gură”. De fapt era fuga de tragerea la răspundere pt bazaconii şi dezinformări.
Suntem departe de Calea Adevărului şi asta se vede şi prin minciunile pe care le lăsăm să ne sufoce, să ne înconjure.
Sunt cu totul de acord cu ceea ce dezvolţi în legătură cu manipularea informaţiei, denaturarea pentru satisfacerea gustului de „pierzanie” a cititorului.
Deşi sunt convins că cel care a scris articolul nu s-a gândit la cele ce voi spune, pentru adevărul informaţiei trebuie să adaug ceea ce voi adăuga. 🙂
DEX-ul nu prevede forma preoteasă ca femininul de la preot. De ce? Pentru că în înţelesul Vechiului Testament o femeie nu putea fi slujitor al Domnului. Ce înseamnă slujitor al domnului, respectiv preot? Desigur că sensul iniţial nu avea nici o legătură cu sensul comun pe care îl dă toată lumea azi, Dumnezeu a indicat nişte indivizi şi le-a spus ce să facă. Cel care avea puterea înţelepciunii nu erau preoţii ci Moise. Un slujitor al Domnului era (şi încă este) o persoană desemnată să aibă o interacţiune cu lucrurile sfinte precum obiectele de cult. O persoană care nu este preot, ar profana prin atingere acele obiecte de cult. Iată însă că preot înseamnă şi altceva decât slujitorul Domnului.
Cel de al doilea înţeles al cuvântului este Fig. Cel care slujeşte un ideal, o învăţătură; apostol.
O absolventă a unui liceu teologic are menirea de a învăţa religia pe copii. Să nu uităm că Iisus nu a fost unul dintre preoţii care slujeau ritualul religios în Templu, el era preot pentru că vorbea oamenilor despre învăţătura sfântă. Ba chiar oamenii i se adresau cu apelativul Învăţătorule, deci este evident că această latură era cea specială. Putem muta deci astăzi, când femeile pot face un liceu teologic, o alunecare la termenul preotese cu înţelesul de femei-preot, şi ar trebui adăugat în dicţionar.
Citeam astăzi cum o doamnă foarte nervoasă certa o altă doamnă nervoasă cu o peroraţie de genul „nu se spune antecameră ci anticameră” şi cita bogat din DEX. Niciodată nu mă va convinge cineva, cu nici un argument, că este corect „împotriva camerei” şi nu „înaintea camerei”. În aceiaşi situaţie se află şi nicio-niciun. Am ajuns la un nivel de maturitate când pot alege să nu urmez recomandările Academiei Române, sau nu… Poate că este nevoie de alţi academicieni? Poate că secundele mele s-au scurs… poate de aceea am şi eu în titlul blogului (dez)informare politică şi culturală.
Tare aş fi vrut ca informarea să însemne punerea cunoaşterii între formă inteligibilă, „in-formare”. Din păcate această afirmaţie ar fi o… folosire incorectă a cuvintelor pentru a transmite o (dez)informaţie. 🙂
Trecând de momentul poetico-literar, consumatorul de astfel de ştiri a învăţat de mult timp să se aştepte la astfel de trucuri. La început am crezut şi eu că este o ticăloşie, o încălcare gravă a deontologiei profesionale… după un timp mi-am dat seama că logica acestor ştiri nu diferă prea mult de cea a filmelor de groază. Unora le place… frica.
…de aici intelegem si simtim de ce „vremurile sunt aproape”…presa ca presa ..dar la serbarea de craciun (a pustiului meu), invatatoarea a adaugat in program , special pentru fete, dansul cancan….a fost…-pur si simplu mi-a intors sufletul pe dos.Azi la serbarea de finalul clasei I ,vor dansa pe muzica de manele.Am obosit sa vad atata „prostitutie mentala”-dar ce sa-i faci ne ocupa tot timpul ,traitul in Romania incat nu mai avem timp de gandire clara sau de educatie civica.
DEX-ul nu prevede forma preoteasă CA femininul de la preot, DAR conţine forma respectivă:
PREOTEÁSĂ, preotese, s.f. 1. Soţie de preot. 2. Femeie care îndeplinea în antichitate funcţii sacerdotale. [Pr.: pre-o-] – Preot + suf. -easă.
http://dexonline.ro/search.php?cuv=preoteasă
Nu sînt de acord cu legătura „De ce?” între lipsa formei feminine (care, totuşi, există, cu referire la activitate sacerdotală) şi Vechiul Testament, întrucît DEX-ul nu e condiţionat de concepţia din Vechiul Testament.
PRÉOT, preoţi, s.m. Slujitor al unui cult religios, învestit cu dreptul de a oficia actele de cult; popă. ♦ Fig. Cel care slujeşte un ideal, o învăţătură; apostol. ♢ Mare preot = conducătorul suprem al cultului (la vechii evrei, egipteni etc.). – Din lat. presbiterum.
Preotul, precum se vede, este, în DEX, slujitor al unui cult religios (nu neapărat mozaic).
Există diferite tipuri de dicţionare (nu doar DEX-ul). DEX-ul e de fapt un REZULTAT al dinamicii limbii, cel mult un ghid, nu un GENERATOR de semantică, precum este limbajul.
Un exemplu de inadecvare al DEX-ului: în definirea conceptelor adventism, baptism, penticostalism se foloseşte cuvîntul sectă, dar adventiştii, baptiştii, penticostalii sînt definiţi de Legea Cultelor (la fel ca şi pe vremea comuniştilor) ca fiind culte.
(Din cîte ştiu, în Statele Unite termenul „cult”, în sens religios-extremist, are conotaţie peiorativă.)
Ziaristii produc gunoaie pentru ca se vand bine. Gunoaiele astfel produse, amplifica cultura gunoaielor si deci cererea de gunoaie. Urmatorul tiraj va fi mai mare…
Nu doar ziariştii sînt vinovaţi (şi în nici un caz TOŢI ziariştii, cum nu toţi doctorii sau judecătorii sînt corupţi), ci şi cititorii. Dacă cititorii ar pretinde seriozitate şi ar sancţiona derapajele jurnalistice, atunci poate ar fi un procentaj mai mic al „ziariştilor care produc gunoaie”.
Dragă Adama, despre ”nebunie” pot să-ți spun că a devenit arma forte a unora care așa găsesc cu cale să-și susțină mizerabilele porniri interioare întru visceralitate! Gică-Contra, este un personaj care reflectă cel mai bine, pe tărâmul unei sărace și precare intelectualități în ale intelighenției, faptul că prostia merge pe aceeași ”carte” cu răutatea! Am întâlnit creștini gata să sară la jugulara adversarului, persiflându-și interlocutorii de o manieră similară cu acelea folosite prin publicația ”România Mare” – doar că nu folosesc înjurături – în rest au un solid numitor comun cu stilul de a polemiza al ”lumeștilor”: ”nebun”, ”prost”, ”subțire”, ”ignorant” – o formă mai delicată dar tangentă cu calificative mai grele – prost, idiot, tâmpit!
Referitor la apelativul ”preoteasă” – da, apelativ – însuși dorința de a dezbate mai mult decât trebuie pe un asemenea subiect, incumbă cumva indirect validitatea acelui ”preot” pentru masculin… Așadar, să înțelegem tacit o oarece accepțiune a unor surogate pentru ”Preot în veac după rânduiala lui Melhisedec” și de aici că – normal – avem niscaiva nevoie de un mijlocitor între noi și Mijlocitorul nostru Unic cu Dumnezeu!?
Ar fi foarte bine ca cei care își ascund răutatea în spatele unor ”inofensive” aprecieri să conștientizeze că Dumnezeu nu-i cunoaște și nu i-a cunoscut niciodată! De aceea îți spuneam mai demult că cenzura trebuie aplicată în egală măsură atât injuriilor cât și disprețului diavolesc al unor lupi strecurați în blănuri de oi! Degeaba își manifestă lupii aceștia dreptul lor democratic (? 🙂 ) la o autoevaluare exagerată, sunt doar niște biete frunze de oțetar, coclite și duhnind a moarte! Aș spune chiar că mânuitorii abili ai disprețului – și implicit al urii, fiindcă disprețul presupune și ură – sunt de zece ori, dacă nu de o sută de ori, mai josnici decât jurnaliștii amintiți mai sus! Jurnaliștii de mai sus sunt potențiale imagini – la indigo – ale unor vameși și sau Magdalene… dar ce ne facem cu Iuda, cu fariseii, cu Ana și Caiafa? Oare am învățat ceva de la viață, din Scripturi, din istorie? Mă tem că nu! Acești atleți ai urii disimulate sub pomezile unui fad semidoctism – sunt principala țintă a dezgustului meu total! Să nu înțelegi că urăsc – nu! Doar conștientizez colosala diferență de valoare dintre un creștin autentic și un slujbaș al propriilor închipuiri!
Camix, în ritmul ăsta, cu interesul care poartă fesul, se va subţia graniţa între presa de scandal şi presă pentru tot omul. Pentru că tot ziarele de scandal se vor vinde mai bine. 🙂
Alex, nu ai de ce să-ţi ceri tu scuze… chiar trebuie folosite şi aceste cuvinte care sunt emblematice pentru realitatea – de altfel neplăcută – a presei. Eu cred că li se rupe ziariştilor de Calea Adevărului. E prea ispititoare prezentarea într-un fel cât mai atrăgător a lucrurilor, chiar dacă sunt falsificate ori pur şi simplu inventate, pentru că efectul contează, nu preţul plătit – preţul fiind distanţa faţă de adevăr şi Adevăr.
Mulţumesc pentru relatarea experienţei amicului cu EVZ. Avem ce învăţa mereu din păţaniile altora. 🙂
Dragă Bibliotecarule, întâmplarea face că am avut tangenţă cu elevi din licee teologice şi cu studenţi în teologie – şi ortodoxă, şi neoprotestantă. Realitatea pe care am văzut-o eu nu are nimic de-a face cu ceea ce spui tu, că o absolventă de liceu ar putea fi preoteasă în sensul slujirii spirituale, chiar dacă nu e vorba de oficierea unui cult. Să fim sobri!
Ceea ce mă pune totuşi pe gânduri legat de ce ar poate face o femeie foarte dedicată in slujirea Adevărului este aceea că femeia este şi duh, nu doar trup şi suflet. Iar duhul nu are sex. Îngerii nu au sex. Deci, în acest sens, ar fi de meditat…
Iar în privinţa ultimului tău alineat, sunt de acord cu tine. Unora le place frica. Altora sexul. Altora bârfa. Altora etc. Societatea noastră e de aşa fel că le serveşte pe tavă absolut tot ce le place.
Dragă Lorelei, cred că mă pot pune în situaţia ta… să văd un cancan în serbarea de Crăciun. O lume pe dos. De-aia îl iubesc pe Caragiale. Cât despre manele, aici îmi pare tare rău, dar nu aş prea îndura un astfel de spectacol. Cred că mi-ar ieşi bube instant. Poate ar trebui să aibă părinţii un cuvânt de zis, dacă învăţătorii o iau pe arătură! Hm.
Aline, cred că există azi preotese care oficiază diferite culte, deci nu doar neveste de preoţi. Plus că există şi femei-pastor, că nici nu ştiu dacă se potriveşte să le spui „păstoriţe”. 😀
Dan H., sumbră perspectivă! Ceva mai optimist dacă se poate!? 😀
Draga A.Dama ai dreptate …dar, cred ca stii sau iti imaginezi cine ar avea de suferit daca parintii „fac gura”…din pacate, lucrez(sau ma rog am lucrat-ca din toamna sper sa intru in sistemul privat de invatamant)si stiu cum se gandeste si ce se vorbeste in cancelarii aici este Capitala…si unde mai pui ca e sectorul lui M .V. iar liceul e cu „nume”…Asa ca am sa merg cu(minte)si zambitoare la serbare si, …am sa ma rog in gandul meu, pentru vremuri de inviorare spirituala peste Bucuresti si Romania…
Dragă Daniel, nu ştiu dacă a face pe nebunul e o „armă”. Îmi amintesc de David care a făcut pe nebunul şi s-a scos într-o împrejurare…
Eu ştiu că ne lovim şi de aşa-numiţi slujitori ai Lui care de fapt sunt mai răi decât cei din lume. Există răutate-răutate, plus prostie cât încape şi între cei care se pretind diferiţi de turmă.
Dar ziariştii fac cu bună ştiinţă exerciţii de imaginaţie ca să prezinte „realitatea”. Slujitorii de care zici tu fac exerciţii de imaginaţie ca să ascundă realitatea.
Eu nu cred că în privinţa rânduielii – „după rânduiala lui Melhisedec” – se poate schimba ceva. Acolo e vorba de o rânduială la care noi nu avem acces. Aia o primim pe deasupra, e supra-ordonatoare. Însă în privinţa preoteselor cu sensul de slujitoare, nu ca neveste de preot… aici tot ce pot spune deocamdată este că şi femeile au slujbe şi, în măsura în care slujirea se face în duh, unde nu există diferenţe de sex… nici nu are rost să termin fraza. Asta e o chestiune care îmi dă de gândit. Atâta tot.
Cu privire la cei către care se îndreaptă dispreţul tău, asta fiecare decide în dreptul lui. Pentru că fiecare trebuie să stea într-o comunicare permanentă cu Dumnezeu, şi atunci dispreţuieşte ce dispreţuieşte El şi iubeşte ce iubeşte El.
Lorelei,
Daca parintii fac gura si sunt uniti, ar cam trebui sa fie ascultati. Daca parintii sunt unii cu manelele, altii cu lovelele, atunci nu mai iese nimic, doar ce vrea doamna invatatoare si ce impune stafful. E drept ca nu am de-a face cu capitala, deci nu stiu „regulile” de-acolo. Dar in tara asta, cam sunt valabile aceleasi reguli. Succes in demersurile profesionale! 🙂
Ei…asta este! ma intreb unde este si cum gandeste stafful?
Cat despre parinti pe langa manele,lovele…mai adauga tot ce-ti poti imagina ca fiind lipsa de educatie…dar traiesc in Bucuresti-deci sa avem pardon!
Stii …am lucrat prin tinerete la un post care abia se deschisese „Tv Sigma”( ca reporter)…imi vine si acum sa rad…eu am intrebat una, s-a raspuns intr-un anume fel…dar dupa montaj materialul difuzat a fost cu totul altul;dupa o vreme m-am lasat de meseria asta.E un microb deformarea realitatii asta nu se poate spala cu orice detergent…)
A.Dama,
păi da. 🙂 S-a subţiat deja de vreme bună, cred, graniţa dintre ziarele de scandal şi celelalte prezentabile, onorabile, respectabile, înalte calitativ. Că asta place poporului, scandalul.
Iar firmele care îşi fac publicitate ochesc tare bine. 🙂
@ Alin Cristea
Domnule Cristea, mă hazardez foarte tare spunând că aveţi studii teologice?
Am început prin a spune că „Sunt cu totul de acord cu ceea ce dezvolţi în legătură cu manipularea informaţiei”. Acceptam deci forma DEX-ului preoteasă pe care o citaţi. Doar nu credeţi că nu ştiam că există cuvântul „preoteasă”.
Încercam să relev două dimensiuni ale cuvântului preot, una dintre ele mai puţin cunoscută.
Domnule Cristea, originea sensului cuvintelor este sensibil diferită de ceea ce înseamnă astăzi, dar, de cele mai multe ori, se păstrează anumite caracteristici din vechime ale formei şi sensului original.
Eu exprimam dimensiunea cuvântului preot în două sensuri diferite, anume cel de prezbiter, adică slujitor al domnului, cel care îndeplineşte actul religios, cel căruia i se permită să atingă lucrurile de cult sfinţite fără să le pângărească, şi sensul de învăţător, cel care vorbeşte despre cuvântul lui Dumnezeu.
Sensul de „coană preoteasă”, căci aşa se spune în popor, nu are nici un înţeles arhaic legat de unul dintre cele două sensuri. Abia în timpurile moderne…
Faceţi referire la cuvântul sectă. Cât timp Biserica Ortodoxă Română este numită biserica neamului (cu referire la români, desigur), înseamnă că celelalte biserici sunt secte, adică „comunitate religioasă desprinsă de biserica oficială respectivă”. Din punctul de vedere al evreilor, ortodoxismul şi catolicismului sunt secte. Cuvântul „sectă” este relativ la cel care îl foloseşte. În acest context, nu are importanţă ce spune ministerul cultelor. Toate cultele despre care vorbiţi sunt facţiuni ale bisericii catolice.
Este adevărat că astăzi cuvântul preot are un sens mai larg, ba chiar poate exista şi forma preoteasă dacă este folosit de exemplu în contextul unei mari preotese egiptene.
La noi nu se înţelegea aşa ceva acum 2000 de ani când, pe teritoriu românesc, s-a produs creştinarea. Atunci nu se pomeneau cultele despre care vorbeaţi.
La modul general, într-o discuţie non-particulară, aveţi dreptate în ceea ce spuneţi, eu propuneam un exerciţiu intelectual.
@ A.Dama
🙂
Îmi puteţi da exemplu de un om fără păcat?
Evident că şi acele fete sunt oameni. Nu sunt nici măcar călugăriţe, pentru ele a preda este mai întâi de toate o meserie cu un salariu. Din păcate, din ce în ce mai puţin spirit este în această lume, din ce în ce omul se apropie de valorile animale şi se îndepărtează de valorile strict umane.
@ Bibliotecaru: daca intri pe blogul dlui A.C. alias dl Cristalin, veti afla toata saga dezvoltarii dumnealui spirituale si nu numai. Si nu va veti plictisi, va asigur! 🙂
mi-a placut postarea, draga A.Dama! Cred ca este un atac concertat impotriva a tot ce este sacru (de aici si asocierile exagerate). Conform traditiei, un absolvent de scoala teologice – la orice nivel – este plin-ochi de valori morale. Conform noilor apucturi, nimic nu mai este cum a fost. Orice persoana are dreptul sa traiasca cum doreste, chiar contrazicandu-si obarsia, cresterea, rangul social,etc.
at despre malitiozitatea ziaristilor, ei se inscriu in traiectoria societatii. Ai vazut ce e in trafic? oricine e gata-gata sa se dea jos din masina cu o bata de baseball ca sa-si faca dreptate instant,chiar daca nu e indreptatit, etc. Traim intr-o jungla tot mai deasa. Homo hominis lupus!
Lorelei, deci tu zici ca si parintii ar trebui sa mearga la scoala? Mi-amintesc o faza cu un diriginte si niste parinti care si-au adus baiatul la scoala, in clasa a 5-a, cu cercei in urechi si suvitat in par. Dirigintele le-a spus ca baiatul nu are voie cu cercei la scoala. Parintii au protestat, ca ei sunt de acord ca baiatul sa poarte, asa ca dirigintele le-a spus: „Acasa n-are decat sa-i poarte, sa-si mai puna unde vrea, dar aici in clasa va veni fara cercei!” Parintii si-au mutat in scurta vreme copilul de la scoala respectiva.
Experienta ta cu postul acela de televiziune si-a avut relevanta ei. Cel putin stii ce sa alegi si ce nu. 🙂 Iar cu spalatul cu detergent, m-ai facut sa ma gandesc la alt fel de spalare… in sange de Miel. Cu asta trec toate. 😉
Camix, uite ca am zambit. Te-as pune responsabila cu viziunea intr-o firma de publicitate. 😉
Bibliotecarule, se pot face si razboaie pornind de la terminologie. Eu cred ca Alin Cristea si-a dat seama ca stii semnificatia cuvantului „preoteasa” din DEX. Insa in privinta folosirii cuvintelor „secta” si „cult”, de ce sa nu se foloseasca termenul legiferat, ca sa nu se aprinda spiritele? Secta in latina inseamna si conduita, si partid, si grupare de filosofi. Iar cult trimite mai intai la cultivarea pamantului si apoi la cult in sens religios. Asadar, etimologic, partidele politice sunt secte. La noi, cuvantul „secta” a primit o conotatie peiorativa, de aceea mi se pare mai intelept sa fie lasat deoparte, ca doar nici politicienii nu sunt numiti toti sectanti.
Iar in privinta faptului ca nu este om fara pacat… asta zice si Cartea, asta cred si eu.
Probabil ne va fi greu in curand sa folosim masculinnul sau femininul, de vreme ce se inmultesc vertiginos mutantii.
Cipri, nu de mult am vazut intr-un ziar reproducerea unei opere de arta in care care reprezenta nuduri de transsexuali. Nu era un ziar cu orientare… ci pur si simplu prezenta o opera de arta. Asta apropo de remarca ta: conform noilor apucaturi, nimic nu mai este cum a fost. Ar fi multe de comentat cum e cu arta de aceasta factura etc. Insa eu ma gandesc la provocarile generatiilor ce vin din urma. Cum sa fii invatator in aceste conditii? Parinte?
Am vazut ce e in trafic. Eu, de felul meu, nu injur. Dar cand sunt la volan… cred ca e foarte complicat sa ma impotrivesc ispitei. 😀
Domnule Bibliotecaru,
Observ că pe lîngă ambiguitatea cu care eu nu am fost de acord (legătura dintre conceptul de preoteasă şi Vechiul Testament, întrucît reducea înţelesul conceptului), adăugaţi încă cel puţin două: biserica neamului (ceea ce resping, desigur, din start, şi nu numai din prisma unor considerente religioase) şi: „toate cultele despre care vorbiţi sunt facţiuni ale bisericii catolice”. Mă tot gîndesc dacă am mai întîlnit vreodată această perspectivă.
Deci, discuţia nu numai că a zburat de la Vechiul Testament, unde aţi căutat un argument: „DEX-ul nu prevede forma preoteasă ca femininul de la preot. De ce? Pentru că în înţelesul Vechiului Testament o femeie nu putea fi slujitor al Domnului.”, dar s-a ‘îmbogăţit’ cu alte ambiguităţi, şi anume, despre ce înseamnă ‘sectă’ şi ce înseamnă ‘biserica neamului’. Ba chiar şi ce înseamnă ‘exerciţiu intelectual’.
A.Dama, sînt uimit că accepţi comentarii isterice precum cel al lui Daniel.
Dar, ca să ne şi amuzăm puţin, să observăm paradoxul vituperantului comentator: după ce afirmă că „dispreţul presupune şi ură”, cînd ajunge la persoana sa dezice: „Aceşti atleţi ai urii disimulate sub pomezile unui fad semidoctism – sunt principala ţintă a dezgustului meu total! Să nu înţelegi că urăsc – nu!” 🙂
Va’s’zică, se poate totuşi dezgust fără ură…
Oricum, cititorii fervenţi ai Scripturii or rămîne oarecum în neclaritate citind, în Psalmul 15, despre cel ce umblă în neprihănire:
„El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţ.”
A.Dama – evident ca un comentariu bine calibrat este bine venit, in schimb cele cu caracter isteric, grobian au menirea de a deturna atentia de la subiectul propus de tine.
Cum zicea si Alin, este bine sa fim atenti la personajele care nu au o gandire constructiva.
Aline, la insi ca tine m-am referit! Apoi, ma mir ca asa erudit cum esti, lupule, habar n-ai ca scarba ca sentiment nu este totuna cu dispretul care presupune si ura!
Oare ce ar trebui să fac acum, A.Dama?
Comentatorul Daniel poate se crede pe… stadion.
Aline, eu am inteles in parte comentariul lui Daniel. Am limitele mele. Nu stiu ce se asteapta de la o gazda de blog. Sa dea foc, sa execute in piata publica, sa impuste la nimereala?
In privinta termenilor de care tu te-ai legat in comentariul lui Daniel, respectiv „dispret” si „dezgust”, exista o diferenta. Precizarea era ca dispretul si ura merg mana in mana. Dezgustul din final zicea ca nu rimeaza cu ura. Nu vad contradictia.
De alta parte, sunt versete destule in care oamenii lui Dumnezeu spun ca ii urasc cu o ura desavarsita pe dusmanii lui Dumnezeu. Pana la urma, suntem chemati deopotriva la iubire si la ura. La urârea raului.
Va anunt oficial ca va las sa va bateti capul si sa va luptati cu sabia cuvintelor!
Draga Romi,
Incerc sa fiu gazda buna, dar nu stiu daca imi reuseste. 🙂 E greu. 😦
@ Alin Cristea
Nu cred în cuvântul „secta” cu înţeles peiorativ, chiar am spus că şi creştinismul este o sectă dacă priveşti dintr-un anumit unghi, totul este după cum priveşti. Aş spune că există o credinţă primordială din spirtul căruia s-au născut toate cele care sunt.
Nu cred nici în „biserica neamului”, spuneam doar că există această formulare, şi practic a trebuit să o spun pentru că am fost trimis la legea cultelor.
@ Alin Cristea
Poate că termenii par duri, nu pentru că aş fi încrâncenat, ci pentru că sesizez mereu lupte între preoţi ortodocşi şi practicanţi neoprotestanţi. Sunt mereu nevoit să le explic că ce le desparte religia este infinit mai puţin decât ce le apropie. Practic am obosit făcând acest lucru.
Cât despre ambiguitatea despre care vorbeaţi…
Spun şi altfel… dacă „preot” ar fi venit pe cale universală (şi nu cu sensul Noului Testament), este foarte clar că ar fi pătruns şi cu forma de feminin, cum este de exemplu zeiţă. Studiul cuvintelor este, uneori foarte interesant, se pot face poveşti întregi pe marginea lor.
De exemplu, există zicătoarea „Nu orice muscă face miere”. Un neavizat ar spune imediat, „ce stupid, muştele nu fac miere”.
Dar, în spatele cuvintelor…
După cum ştim, istoria pomeneşte câteva ocupaţii ale populaţiei geto-dace, oieritul, creşterea viţei de vie, albinăritul…
Iată că vin romanii peste daci cu cuvântul „alvina, alvearium, alvus, alveus”, care în latină înseamnă ceva gen stup, şi nu albină care este apis (de unde vine apicultură) şi el rămâne în română drept albină. Decât că rămâne în română albină şi pentru muşte (cuvânt tot latinesc), adică în general desemnează insecte. Este evident că în momentele în care latina se învăţa arătând cu degetul, au fost şi ceva ambiguităţi.
Zicerea devine deci:
„Nu orice insectă face miere”
adică cu ceva mai mult sens.
Este un lucru mărunt, dar care explică de ce este necesară înţelegerea cuvintelor în exerciţiu intelectual.
Habar nu am de italiană, şi sunt nevoit să mă bazez pe internet. Astfel „sectă” în română, „setta” în italiană şi, „ordo religiosus” în latină. Iată că ajungem undeva, acest latin „ordo religiosus” este edificatoriu. Devine totul foarte simplu. Biserica creştină nu s-a format la Roma răspândindu-se apoi în teritoriu ci s-a format în nuclee răspândite peste tot, după cum s-a făcut evanghelizarea şi apoi, mult mai târziu, a început o mediere a bisericilor şi unificarea la un cult oficial. Cuvântul ordin religios se referea la faptul că un grup de oameni care se retrăgeau din regulile societate obişnuite formau un grup religios. La unirea Bisericii s-a păstrat ideea de comuniune religioasă dar şi de separare. Chiar şi azi avem împărţirea credinţei pe zone.
Dar mai las şi altora plăcerea să aprofundeze istoria religiilor. 🙂
De fapt, cea mai importantă parte pe care aş vrea să o comentez este „Mă tot gîndesc dacă am mai întîlnit vreodată această perspectivă.”
Stimate domn, aveţi impresia că nu pot crea concepte şi idei de capul meu, trebuie să le citesc undeva? 🙂 Cum spunea cineva înaintea mea…
„Şi a zis: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate.”
Ce ai putea sa-mi faci tu Aline? Sau mai bine spus, ce ai dori tu – tainic si nestiut de nimeni -? Care-i dorinta ta neostoita? Simt la tine o ura imensa, nu stiu de unde vine! Ura ta este reala si nu are justificare… cauta daca crezi ca ai putere, sa scapi de ea! Te anunt ca stiu despre tine multe – esti fricos, esti las, esti pornit spre gloria desarta a lumii! Iubesti nu Scriptura, ci flirtul cu stralucirea lumeasca! Ce sa faci? Sa te pocaiesti, fiindca tu nu-L iubesti pe Hristos, te iubesti pe tine si barba ta, rasa dupa modelul Babilon – apropos, vezi ca scrie undeva ceva in Biblie despre ai care-si rad barbile asa ca tine! Eu nu am barba – eu am palmele grele si calcaiele crapate de lucrul in gradina, cu pamantul! Eu cred ca doar cuvantul Bibliei este AUTORITATE! Nu recunosc alta AUTORITATE! Eu inteleg mai bine decat tine aceasta AUTORITATE! Recunosc insa ca la randu-mi fac rau ori de cate ori voiesc a face bine! Tu in schimb ce faci? Faci dosare ”CNSAS” cu bloggerii! Libertatea cuvantului? Unde – in inventarieri meschine si marunte cu pretentie de atingere cu aripa geniului? Barem daca ai fi si tu un Densusianu… dar tu esti doar un secret secretar al dezbinarii in lumea evanghelica! Tu esti doar un agent al necredintei si al urii! Esti un slujbas corigent al Marelui Inchizitor al lui Dostoiveski! Ca barbat esti prea feminin ca sa iti incerc otelul lipsa! Ca intelectual esti prea ”mecanic”, avand impresia falsa ca inchipuirile tale nu ti-ar fi furnizate de o terta persoana, ceva mai harnica si mai atenta cu increderea ca propriul cerebel ar avea valoare si intaietate in orice jduecata de valoare! Te-am mirosit de la distanta, fara sa te citesc: esti un lup in blana de oaie! Tu nu iubesti oamenii, tu te iubesti doar pe tine! Tu iubesti sa pretinzi ca ai o alta natura decat cea reala! Ai un numitor comun cu Diavolul: Diavolul insusi pretinde ca este Dumnezeu! Dar pe mine nu ma pacalesti: stiu cine esti cu adevarat, esti un informator mizer intr-o solda papistasa a unui ecumenism rimand odios cu tembelism! Ce crezi tu, cu mincinoasa ta pana de carturar? Crezi tu ca il ai ca aliat pe Dumnezeu in marsavele tale manifeste de dispret fata de oameni? Lupule in blana de oaie… iti pot numara coastele si iti pot ghici turbarea nerusinata, prin nemarginita dimensiune a unui semidoctism grotesc ce-ti anima perii babilonieni ai barbii tale deja sure!
Eu nu voi mai trece pe aici, niciodata! Am spus destul – ce am avut de zis am zis! Imi pare rau ca blogul Adamei, femeie printre altele, a devenit locul predilect al unora care se tund la frizeria lui Belsatar!
@ Daniel
Interesant că ai adus în discuţie PSALMUL 109 al lui David , versetul 4:
Domnul a jurat, si nu-I va pãrea rãu :”Tu esti preot în veac, în felul lui Melhisedec
Melhisedec este un personaj „ascuns” al bibliei. În Geneza 14, 18:20 întâlnirea cu Avraam îl descoperă ca pe un personaj neobişnuit şi recunoscut de Avraam ca autoritate religioasă.
In Evrei capitolul 7, Melhisedec este descris asemeni lui Iisus.
Ce înseamnă ordinea proiectată de Melhisedec? El spunea că un preot al „Dumnezeului Celui prea Înalt” trebuie sã substituie fiinţa umanã în pedeapsa pãcatului omenirii şi astfel omul sã poată sã fie rãscumpãrat, considerat neprihănit, şi astfel mântuit. O idee care sare în ochi a creştinism.
Relativ la preoţii corupţi de societate de la rolul lor sfânt… Am întrebat pe cineva cum de poate ţine o slujbă religioasă un preot păcătos. Mi s-a răspuns că oricum ar fi preotul, atunci când este hirotonisit primeşte harul care este mai presus de valoarea sa lumească. M-am tot gândit, după ce iniţial mi se părea un non-sens, şi apoi mi-am dat seama de ceva. Dacă spiritul este ceva ce nu poate fi atins de raţional, ceea ce judecăm noi, ca oameni, nu are nici o legătură cu spiritul. Desigur, un preot virtuos este şi exemplu pentru parohia sa… dar aceasta este altă discuţie deja.
Acest comentariu este în special pentru cei care au intrat în conflict aici.
Fiecare arată ce poate. Unii au bloguri pe care le organizează şi cine citeşte îşi poate face o idee despre ce găseşte acolo. Alţii vin doar în comentarii, iar felul în care îi percep ceilalţi va fi limitat la cuvintele pe care comentatorul le rosteşte într-un moment anume.
Dacă schimbăm cuvintele pline de răutate cum se schimbă darurile la potlatch, să vedem care distruge mai mult, atunci riscăm performanţa de a ajunge pe culmile răutăţii. Intrăm în dialog oameni care nu ne cunoaştem, dar punem etichete şi dăm verdicte. Eu nu cred că este creştinească această atitudine. N-am fost de acord când pe blogurile lui Pătrăţosu sau al Vindecătorului s-a purces la atacuri la persoană şi, din păcate, arătând că nu sunt de acord, gestul meu a fost perceput exact ca atac.
In fond, care este miza aici? Vrem un dialog constructiv sau vrem să dovedim ce ne pot muşchii şi să convingem publicul de inferioritatea celuilalt?
Vrem să dovedim că stăpânim cel mai bine limba acuzatorului şi uzăm de toate efectele stilistice pe care le avem în repertoriu?
Dacă suntem de partea acuzatorului, nu mai suntem de partea Lui, fiindcă Cel Rău a venit şi a acuzat şi în cazul lui Iov că de-aia Îl laudă pe Domnul, pentru binecuvântările de care are parte şi a cerut să fie lipsit de ele, ca să îl incite la blestem. Dar nu i-a reuşit figura de stil.
Ştiu că puteam cenzura comentariile, dar dacă mi s-a făcut cândva greaţă de atmosfera asta „creştinească”, acum pot spune că m-am săturat să cenzurez. Ăştia suntem, aşa să ne vadă oamenii.
Am crezut că un deţinător de blog poate să-şi rezerve imparţialitatea faţă de comentatori, să-i lase pe fiecare să spună ce are de spus. Cine citeşte cu discernământ poate să-şi facă idee despre un comentator sau altul. Am fost idealistă. Oamenii sunt influenţabili şi, mai ales, RĂI!
E complet nepotrivit să vin aici şi să spun despre persoane pe care nu le cunosc că sunt într-un fel sau altul. Iar faptul că fiecare se lasă în voia pornirilor fireşti este o axiomă: binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac. Deci avem de-a face cu Cel Rău, oricât de buni ne-am crede, iar ca să se ne lăsăm călăuziţi de Duh, e nevoie de efort, de răstignire.
Îmi pare rău pentru jignirile, desfiinţările, răutăţile care sunt la vedere! Ăştia suntem.
Mă rog pentru iertare şi înţelepciune!
Bibliotecarule, eu nu cred în acel har deosebit primit de preot prin hirotonisire, care are efect chiar dacă preotul duce o viaţă neconformă cu chemarea lui. Cred doar în slăbiciunea enoriaşilor care nu disting lucrurile adânci spirituale. Căci oamenii care au fost în Vechiul Testament preoţi – cu păcatele lor – nu mai sunt între Dumnezeu şi om de când a venit Preotul-Om fără păcat. Şi avem la Cine să venim spre iertare, de aceea nu cred că mă sfinţeşte prezenţa unuia care s-a îndepărtat de vocaţie şi de sfinţire.
Dragă A.Dama,
aşa e, aşa suntem şi ăştia suntem. Dar cred, totuşi, că ar trebui reconsiderată poziţia moderatorului şi proprietarului de blog. Bineînţeles că fiecare conduce după bunul plac ograda. Însă cred că faptul că aşa suntem nu înseamnă că trebuie să ne încurajeze a le permite tuturora să fie aşa cum sunt, în toată „splendoarea” 🙂 , pe blogul altora; al tău, al meu etc. Vorbesc în general în primul rând.
Mi se poate răspunde că eu nu voi schimba lumea sau comunicarea în blogosferă dacă impun cenzura la mine pe blog. Ştiu. Însă măcar să n-o extind eu. Să nu fi contribuit eu la extinderea de ei, să nu fie de mâna mea. Pentru că, în definitiv, asta contează… ceea ce face fiecare în mica lui ogradă…
Cu părere de rău…
Dragă Camix,
mulţumesc că ţi-ai exprimat părerea de rău! Cred în continuare că cei ce au discernământ nu-i vor cataloga pe unii şi pe alţii cărora li s-au pus aici etichete potrivit doar acestor etichete, ci vor face un efort să meargă la sursă – acolo unde e cu putinţă. Personal, m-am săturat de cenzură! E o reacţie care îşi are subiectivismul ei şi durata ei. Cei care n-au discernământ oricum nu pot fi ajutaţi. Doar manipulaţi. M-am săturat.
Daniele, ai intrecut limita decentei si cordialitatii comentariilor de pe acest blog, cu atacul tau vitriolic la adresa dlui Cristalin! Nu ca ar fi favoritul meu in blogosfera, dar nu e deloc fair-play modul in care gasesti sa te raportezi la el, intr-un spatiu public in cele din urma. Daca ai ceva sa-i spui, intra la el pe blog, scrie-i pe privat, etc. Si nu murdari, iar apoi sa dai bir cu fugitii pt totdeauna. Nu stiu nimic despre tine, dar stiu ca este Cineva care ne vede inima si vede cat suntem de intransigenti cu altii…
draga Camix, ne poate parea rau de ce se intampla, doar ca, dupa cum ti-am mai spus, e o optiune personala continuarea pe aceasta linie barbara de raportare la semeni.
draga A.Dama, n-ai de ce sa-ti faci reprosuri: si eu as fi procedat la fel, lasand comentariile „la liber”, afara de injuraturi. In fond, numai asa ne putem sonda „profunzimea” gandirii si tolerantei evanghelice. 😀
@ A.Dama
Dacă preoţii nu au acel har venit odată cu statutul lor de preot, atunci rolul lor relativ la parohie este nul. Din punctul de vedere a celui care nu este legat direct de biserică şi apelează la biserică pentru a cere înţelegere, cunoaştere şi iertarea păcatelor, prin spovedanie, acel har îi asigură interfaţa cu Iisus Hristos. Dacă nu este har, atunci nici spovedania nu e bună. Cel puţin aşa zice doctrina preoţească.
Draga Ciprian, in privinta intransigentei, asa suntem cu altii. Cu noi mai putin.
Orice-as face, oricat imi doresc sa fie lin, se tulbura atmosfera. Si nu e tulburarea de ape vindecatoare. 😦
Bibliotecarule,
Preotii sunt unsi, ei sunt pusi deoparte, ei oficiaza slujba, statutul lor este diferit de al enoriasilor. Preotii sunt persoane luminate care trebuie sa lumineze drumul catre El. Preotii sunt in acelasi timp oameni cu pacate. Doar Unul a fost Preot-Om fara pacat. Eu nu am contestat faptul ca preotul este haruit. Am spus ca ma indoiesc ca acel har actioneaza indiferent ce viata corupta duce preotul. Intrebarea mea era cum ma poate sfinti prezenta unei persoane care s-a rupt de sfintire prin viata pe care o duce? Legat de spovedanie, cred ca mai bine nu ma leg de subiect, pentru ca ar fi foarte multe de zis. Dar pun o intrebare: enoriasul care se spovedeste unui preot corupt are el parte de har, intra intr-un proces de sfintire?
Asta spuneam şi eu că am primit drept răspuns, răspunsul este DA. Harul unui preot nu ţine în nici un fel de viaţa lui fizică. În plus, eu personal sunt şi eu uns, miruit, cu ocazia botezului.
Bibliotecarule, aici avem păreri diferite. 🙂
A.Dama, vazui cum dl Cristalin, alias dl.Metronom al inexactitatilor, te ataca ca la coltul ulitei mahalalei pe blogul dansului, dupa ce in prealabil a publicat comentariul lui Daniel de mai sus – intr-un fel de voluptoasa schingiuire- iar tu i-ai raspuns ponderat si potrivit. :O
Nici nu stiu in numele cui sa cer scuze „feminitatii”, acu’ ca el a facut masculinitatea de K-K-o, se pare ca-i place. Cam asta e. 😦
Cipri,
ai scris extrem de frumos. Ai merita un premiu pentru respect de clasă faţă de genul opus. 🙂
Nice… very nice…
Ciprian, am văzut că Alin a făcut o postare din comentariul lui Daniel, comentariu pe care îl consideră jignitor şi mai ştiu eu cum. Mi-e peste putinţă să pricep astfel de reacţii. Bun, înţeleg că la mine pe blog, Alin Cristea a fost jignit şi îmi pare rău! Ştiu că nu mi-ar fi plăcut să găsesc pe blogul lui un astfel de comentariu la adresa mea. Dar reacţia lui de a face postare separată din jignire e un gest extrem pentru care nu am înţelegere.
Oare cum s-ar fi descurcat o altă adamă, invadată fiind de trăgători (de elită), când n-aveau nimic cu ea, doar ei între ei să-şi scoată măruntaiele?
În fine, nu mai vreau să justific nimic. Astea sunt datele problemei. Astea sunt reacţiile oamenilor. Cine mai are mintea limpede să tragă linia…
Mulţumesc că te gândeşti şi cum e de partea asta a baricadei! Aprecierile mele! 🙂
A.Dama …of topic te intreb ce parere ai despre o postare pe subiectul(ceva de genul asta..)”Nu-mi schimb religia”…crezi ca ar fi potrivit,sau ar fi cu totul aiurea….tot mereu aud dupa ce le vorbesti oamenilor de o relatie personala cu Isus Hristos”nu-mi schimb dom’le religia”doar ca e o mare diferenta religie si credinta adevarata-practicata…ma rog nu stiu cum sa-ti explic mai multe aici pe blog -dar iti cer o parere…(sau poate realizezi chiar tu ca ai mai mult har in ale scrisului.pe maine doar ma framanta ideea)
Am revazut comentariile de mai sus şi m-am întristat. Mi-am amintit de polemicile dure de la Pătrăţosu’ care i-au adus lui Marius multe supărări. E păcat că unii chiar nu pot (şi nu vor!)să înţeleagă cât de bine şi de frumos este să ne vorbim unii altora fără cuvinte grele, fără jigniri, fără să-l desconsiderăm pe cel cu care poate nu suntem de acord. Prea ne credem uneori „dumnezei” atotştiutori, gata să-i trăsnim cu tunete şi fulgere pe cei ce nu zic ca noi.
Scuze dacă am supărat pe cineva. Nu ma adresez cuiva anume. Dar nu cred că e frumos să intri în vizită pe pagina cuiva şi să faci tărăboi acolo.
Alex, de acord cu tine, nici eu nu vreau sa fac referire la cineva pt ca as risca sa fiu subiectiv datorita preferintelor. Consider ca subiectele de pe blog sunt bine gandite, echilibrate, incita la lectura si nu merita sa distrugem atmosfera civilizata pentru nici un motiv(argument).
Consider ca polemicile tin de un capitol aparte al personalitatii noastre si nu de atitudinea de comentator, pe acest tip de blog.
Celor care nu m-au inteles: permit valorilor sa aiba intaietate! Am spus ca plec pentru a nu mai da ocazie unora sa se napusteasca pe aici cu impresia ca ar fi ceva de capul lor! Imi asum orice critica din partea ADamei si a fratilor crestini ai acesteia! Nu pretind ca as merita atentia ei! Dar, referirile mele au un substrat – dezgustul fata de oricare fiu al lui Iuda! Instrumentarul unui slujitor al lui Hristos nu este in nici un caz tolba cu aprecieri din domeniul ”PSI”! Adama a fost tinta unui ”barbat” plin de manie pentru ca nimicnicia sa a fost descoperita! Cu o femeie niciodata nu te poti purta urat – nici macar cu una departe de El, daramite cu o fiica a Lui Hristos! Imi pare rau ca am fost inteles ca fiind ”dur”… imi cer scuze de la orice crestin autentic de pe acest blog… Imi rezerv dreptul de a simti doar scarba – nu mai spun dezgust – pentru agentii dubli ai impacaiunii cu lumea! ADama, iarta-ma cand vei putea! In ceea ce priveste miseliile colturoase ale unora, refuz sa le citesc! Miros de la distanta turbarea anticrestina! Iertati-ma si mai ales imi pare rau ca unii dintre dvs nu ati priceput nimic – ma referi la cei sinceri si nicidecum la fiii lui Ecumenos!
Daniel,
e de apreciat ceea ce ai scris şi atitudinea pe care ai adoptat-o faţă de blog şi proprietara lui.
În rest, „forţa echilibrului pozitiv” să fie cu noi. 🙂
de-acord cu Camix, Daniele! in acest fel te faci inteles si usor de „citit”. Dar am o intrebare: tu ai refulat (again) la DanutM pe blog???
…oare cu ce ne alimentam, de gasim atat virulenta? cine stie, raspunde… 😉
Ciprian S, niciodata nu am postat la Danut M pe blog!
cu consideratie,
daniel
@ A.Dama
Dacă mi se permite, aş face o precizare. Nu am spus „aşa cred” ci aşa mi s-a spus. Eu cred că acea comunicare directă cu Dumnezeu s-a pierdut din momentul în care Dumnezeu a hotărât să nu se mai arate direct oamenilor.
Lorelei, cred că e de discutat pe acea temă, fiindcă prea de multe ori am auzit replica respectivă, dar mai ales din partea ortodocşilor. Deci: „nu e bine să-ţi schimbi religia” – doar că e valabil numai pentru cei care pleacă din ortodoxie, nu e valabil şi dacă cineva din altă confesiune ar trece la ortodoxie.
Nu ştiu dacă pot acum să abordez subiectul şi nici în ce formă ar fi bine să se facă, dar e clar că ar fi o discuţie importantă… Eu nu ştiu reţete pentru alţii în ce priveşte relaţia cu Hristos. Este ceva învăţat din copilărie şi, desigur, cu suişurile şi văile obligatorii… dar cred că se poate să fim modele, văzând lumea în noi Chipul şi Asemănarea, să-şi dorească ce avem noi. 🙂
Alex, ştiu că unul dintre meritele tale este acela că ai îngăduinţă creştinească adevărată. Multă, chiar multă. Aici, în spaţiul ăsta unde ne mai întâlnim pe o terasă. 🙂 Obligatoriu terasă, că e şi loc de socializare, şi de admirare a naturii create de Creator. Prin urmare, nu pot decât să fiu de acord cu strigătul tău către împăciuire. Că mai multe se rezolvă când e bună-nvoire, decât în alte condiţii. Mulţumesc! 🙂
Dragă Romi, mulţumesc pentru cuvintele frumoase! Pică bine când sunt momente tensionante! Apreciez! 🙂
Daniel, n-ai greşit de 70 de ori câte 7 în aceeaşi zi, ca să pui răbdarea creştinească la încercare. Ai reuşit cu mai puţin. 🙂 Glumesc. Dar, hai să ne autocenzurăm, ca şi cum El aude tot ce spunem, scriem, chiar şi gândul nerostit. Oare conştienţi de prezenţa Lui ne-am mai aplica astfel de bice unii altora? În fine, ziceam şi eu aşa… Să medităm şi să schimbăm în bine dacă suntem în stare. Mulţumesc că ai (re)venit cu aceste precizări! 🙂 Să te-nsoţească Însoţitorul cu paşi repezi, agale şi în alergare!
Cipri, Camix, mulţumesc! Mi-e (mai) bine cu voi! 🙂 🙂
Dragă Bibliotecarule, mulţumesc de precizare!!! Pentru partea a doua, cu aceea că nu mai există comunicare directă… eu zic că e foarte trist dacă e aşa. Mai bine plecăm mai repede atunci. Cât mai repede. Eu n-aş fi fără comunicarea asta…
A.Dama, mulţumesc pentru aprecieri. Nu sunt eu vreun mare împăciuitor, dar am parte zilnic de atâta răutate în jur, încât mă tot întreb dacă noi, oamenii, nu avem altceva mai bun de făcut decât să ne urâm, să ne certăm, să ne invidiem şi mai ales să ne luptăm convinşi de „dreptatea noastră” (adică ..proprietatea noastră!!!)şi de „valorile” (şi ele tot ale noastre, desigur) pe care le reclamăm mai mult decât retoric, războinic chiar! Iar asta ne face să nu mai ştim nici să ne cerem scuze, atunci când cu chiu cu vai acceptăm (scrâşnind din dinţi)că am greşit. Căci dacă începi să-ţi ceri scuze, dar în acelaşi timp mai tragi şi vreo 2-3 ghionţi în stânga şi în dreapta, asortate cu tot felul de epitete, numai scuze nu se cheamă ca sunt.
E drept că la vârsta înţelepciunii depline unii ajung mai devreme, alţii mai târziu, alţii foarte târziu, iar unii niciodată! Avem atâtea exemple minunate în rândul marilor trăitori creştini care ne-au învăţat în primul rând calea bunătăţii, a iubirii, a blândeţii. Asemeni Marelui Învăţător şi Mântuitorcare ne cere: „Fiţi blânzi şi smeriţi!”. Când vom ajunge să înţelegem că dreptatea este numai apanajul lui Dumnezeu, şi că noi, oamenii, suntem atât de departe de „dreptul de a reclama dreptatea”, vom şti să ne plecăm capul cu smerenie şi să acceptăm că, mai mult sau mai puţin (tot Dumnezeu ştie cel mai bine!) suntem un fel de ..trădători ai dreptăţii divine, de la care ne tot abatem prin greşelile noastre. Un fel de…”fii ai Iudei”, prin neascultare şi mai ales prin neiubire. Iubim noi pe vrăjmaşii noştri? Facem bine celor ce ne blesteamă? Iertăm celor ce ne greşesc? Nu cred…
Da, A.Dama, bine zici: „hai să ne autocenzurăm, ca şi cum El aude tot ce spunem, scriem, chiar şi gândul nerostit. Oare conştienţi de prezenţa Lui ne-am mai aplica astfel de bice unii altora?” Sper să luăm aminte cu toţi. Desigur, nu mă refer deloc la cineva anume.Noi…toţi…
Alex dragă, crede-mă că uneori, când ştii unele elemente de culise, acţionezi pe scenă într-un fel în care nu neapărat pricep spectatorii. Deci e foarte dificil, în fond, de gestionat ce se întâmplă, cum se joacă actul şi ce aşteptări sunt… Plus că reacţiile sălii te pot surprinde definitiv. Să te scoată din scenă.
Las puncte, puncte pentru ce-ar mai fi de zis!
……………………………………….