ducea o scară în zig-zag
spre clopotniţa
din vârful turnului
iar teiul credincios ţi-întindea
florile ca pe tavă
pe la jumătatea urcuşului
era dimineaţă şi guguştiucii
cântau cadenţat
că le venea îngerilor
să-ntindă hora pe scări
mestecând flori de tei
m-am ridicat pe vârfuri
să-ţi muşc
floarea atârnată după ureche
cum îşi atârnau copiliţe cireşe
de ziceai că cerul împroaşcă
lumină cireşie
înainte de răsărit
muşcătura mea a dat greş
şi-am rămas
cu urechea îngerului
între dinţi
tocmai când bătu clopotul
de şase ori
ziua nouă
măsura pe altar
muşcătura de har
lumea adam(a)ică 
Fotografia e graitoare. E foarte buna asocierea dintre fotografie si unele versuri: exprima muscatura albastrului de catre turnul-racheta, cu focosul aprins, gata de lansare.
Muşcând dintr-un catarsis al unui trup de paie
Ce lumea stăpânea, vizibil încordat,
În Bistriţa, Biserica a ars cu vâlvătaie
În timp ce sfinţi-au plâns-au prin actul refuzat.
superb, doamna! superb!
Oare aceasta sa fie realitatea si din mediul evanghelic crestin romanesc?
De cântăm după ureche
Atârnatele mirări
Ca pe-o balalaică veche,
Mai avem apus în zări?
Şi când îngeri vor rămâne
Cu urechea-ne-ntre dinţi,
Cine va putea s-adune
Tot harul trăit în sfinţi?
„Cand batu clopotul de sase ori”
Ah… cata durere
urechea muscata aude
in mine tot clocotul
si toata toaca inimii,
altarul florilor de tei
strivit se prabuseste
de-atata iubire.
O,pentru a ramane-n harul,
lui Dumnezeu ,tu vinde tot,
spre a pastra nmargaritarul
ce-nchis e in al tau chivot…
E tare frumos aici. Ca si intr-un cenaclu literar. Uite câte versuri frumoase, câte ganduri sensibile, câte trăiri cuminţi!
Frumoase versuri A.Dama! Mereu am socotit că talentul poetic este un mare „talant”(dar) divin pe care Domnul îl sădeşte în sufletele unora dintre oameni… Tocmai ca sa-L laude pe Domnul într-un mod sensibil, deosebit…
Azi am admirat un tei falnic, ce tocmai îşi „cernea” floarea aurie asupra noastră, îmbătându-ne de miresme divine….
După amiază am intrat într-un lan de grâu. Deja e galben, a dat în pârgă. Un câmp ce pare nesfârşit de grâu…De pâine… De darul lui Dumnezeu pt noi, oamenii…”Pâinea noastră cea de toate zilele, da-ne-o nouă astăzi…” Şi uite că Domnul ne dă! Nu poţi să nu înalţi un gand de slavă Marelui Creator al acestor minunăţii!
Nee coucou,
bine-ai venit! Oare ce inseamna numele tau? Mi-a placut si mie asocierea pe care ai facut-o. Eu vad imaginea asta tot timpul inaintea ochilor, dar nu mi-am imaginat ca turnul ar fi o racheta gata de lansare. 🙂 Multumesc pentru vizita! 😉
Bibliotecarule,
Multumesc pentru catren! E tragic si ne obliga sa refuzam indiferenta!
Daniel,
As vrea sa fie cu folos, iti dai seama! Ma multumesc daca e util. Pana la a fi superb, Dumnezeu stie!…
Alexander,
Fiecare cu ce poate! Sa fim intelepti!
Ionatan,
multumesc! Nu stiu cum faci tu sa ai versuri potrivite de fiecare data!? E un mister care ne ramane inaccesibil! 🙂
Lorelei,
dar la tine cum a fost? A fost o reactie spontana?
Viorica,
Mereu te-ntorci spre poezie! Asta e extraordinar! Cu multumiri! 🙂
Alex,
Am traversat o alee plina de tei. Nu-mi venea sa cred cata prezenta divina poate fi resimtita in lucrurile create de El, in care noi Ii putem percepe chipul! A fost extraordinar! Imi place ca se combina vremea aceasta cu cea a cireselor coapte si a graului, cum spuneai tu! Ma alatur in corul slavei si zic ca avem un Dumnezeu cum nu e altul!
Da am scris direct la tine in comment, imediat dupa ce am citit poezia… daca te-am suparat, te rog sa ma ierti.
E interesant acest poem al tău. Declanşează mai multe tipuri de reacţii.
O dată, deschiderea spre mai multe sensuri (prin folosirea literei mici la pronume şi a unor cuvinte cu conotaţii multiple) – sau spre mai mulţi destinatari sau referent – cred că e mai puţin potrivită în acest caz, în acest context. Pentru că, dacă sensul intenţionat dă înspre credincios-religios, asocierea îi fură ceva din atmosfera de reverenţă.
De altă parte, nota de concret (dacă luăm în calcul doar concretul) face personajele mai accesibile faţă de eul poetic şi cititori.
Mi-a plăcut în ultima strofă aerul de Iacov care se ţine de Înger să îi facă promisiunea. Cu asta îmi seamănă muşcătura – atât cea intenţionată, cât şi cea greşită. 🙂
Iar imaginea este o stare în ea însăşi. Creează stare şi atmosferă.
cand scriu ca/i „interesanta” poezia, inseamna ca nu stiu cum altfel sa/mi exprim parerea 🙂
n/am inteles „masura pe altar”. asa/s eu (cateodata), inteleg cu masura 🙂
Lorelei, cu ce sa ma superi? Iti dai seama ca e o bucurie sa stiu ca versurile au provocat, au dus la alte versuri. Imi amintesc de primul Seminar Poetic Cuvinte la Schimb. Pur si simplu am venit de-acolo cu bucuria vorbirii intre noi cu psalmi si cantari de lauda. Imi pare bine daca se creeaza o atmosfera cum zicea si Alex, o atmosfera de lauda adusa Lui, Creatorului.
Draga Camix, poemul asta asa a iesit. Nu stiu sa-l explic, cu toate cunostintele mele in domeniu. Sunt binecuvantata sa am acest spatiu sacru in preajma. Daca ma voi muta de aici, voi regreta imaginea acestei clopotnite. Iar in legatura cu deschiderea plurisemantica nepotrivita, la modul general doar, nu aplicat pe text, pot sa spun ca sporeste misterul, deci si provoaca cititorul la cautarea dezlegarii in permanenta. In acest sens, „si tot ce-i ne-nteles se schimba-n neintelesuri si mai mari”.
Multumesc pentru interventie si… atmosfera! 🙂
Hunedoara evanghelica, alias Calatorru, „masura” din penultimul vers este un verb, nu substantiv. Imagineaza-ti o rasfrangere a noii zile peste altar. Imagineaza-ti un altar cu jertfa pe el, peste care se revarsa o muscatura de har. Mai sunt variante. Aici m-am facut cititor, nu am facut uz de „viziunea creatorului”, ca sa formulez pompos. 🙂 Mi-a placut jocul tau de cuvinte cu masura. 😛
…“si tot ce-i ne-nteles se schimba-n neintelesuri si mai mari”.
De cate ori revăd aceste versuri din minunata poezie a lui Blaga, resimt cutremurul de emoţie de atunci, când am citit-o prima oară. Ca şi o amintire frumoasă din vara lui 1989, cand m-am plimbat prin Sibiu, apoi pe la Răşinari şi pe la Păltiniş. De la libraria Eminescu din Sibiu mi-am cumpărat cartea „Hronicul sau cântecul vârstelor” tot de Blaga şi mi se părea că tot aerul din Sibiu purta ceva din „corola de minuni a lumii” şi din prezenţa marelui poet…Mă mir de cât de multe amănute pot să-mi aduc aminte după atâta vreme.
Păcat că oamenii de azi nu mai au timp şi de poezie, când viaţa însăşi este o mare poezie a Creatorului.
Draga Alex, eu cred ca oamenii traiesc poezii, si daca nu le scriu, si daca nu le citesc. Exista emotii puternice pe care le pretuim cand devenim constienti de valoarea lor. Am fost si eu candva la Lancram, pe-atunci casa lui Blaga nu era un topos cultural, asa ca ne-am dus la mormantul lui. Acum s-au schimbat lucrurile si exista Casa Memoriala Lucian Blaga. Multumesc de evocare! 🙂