Omul (văzut) din spate


Am ascultat cu interes aparte incursiunea asupra omului din spate (L’homme de dos) a lui George Banu. Nu am citit cartea apărută în 2000, dar această discuţie este suficient de provocatoare pentru a purcede către lectură.

Nu doar pentru că ni se întoarce privirea gândului asupra omului căruia nu i se vede chipul, faţa, expresia, asupra omului fără apărare – privit din spate, el nu ştie că este privit, dezvăluindu-şi astfel fragilitatea -, ci şi pentru că ne incită la investigarea unor posibile scheme, în primul rând topice, dar cu o suită de elemente care sunt apoi de rezolvat. De exemplu, faptul că regizorul, psihanalistul şi dirijorul de orchestră au în comun faptul că sunt în spatele scenei, în spatele pacientului, respectiv cu spatele la public.

Din punctul de vedere al actorului, rostul său la începuturi a fost exact acela de a sta în faţa spectatorilor. În momentul în care el îşi întoarce spatele la spectatori, el asigură actului scenic o interioritate pe care frontalitatea, privirea publicului faţă în faţă i-o refuză.

Ar fi interesant de meditat în acest sens la ce presupune prezenţa Feţei Divine şi întoarcerea ei.

Există în Psalmii lui David o serie de invocări ale Feţei: fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale; nu-Ţi întoarce Faţa de la mine, nu mă lepăda de la Faţa Ta.

Or ştim că, fiind o totalitate, fiind atotcuprinzător, Dumnezeu e prezent deodată şi cu faţa, şi cu spatele. Însă Moise Îl poate vedea pe dinapoi (Exod 33), iar Isus îl expediază repetat pe Satan înapoia Lui (Luca 4).

*

În imaginea alăturată, puteţi vedea un detaliu din Răstignirea de la Masaccio (1426), în care Maria Magdalena este pictată din spate, o prezenţă masivă, roşie, aproape expresionistă.

Recomand vizionarea precaută a video-clipurilor sau vizionarea cu urechile ciulite pentru a păstra ce e bun…

Omul din spate – Partea 1

Omul din spate – Partea 2

Omul din spate – Partea 3

Omul din spate – Partea 4

Omul din spate – Partea 5

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De toate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Omul (văzut) din spate

  1. Alex zice:

    Interesantă temă! Ca unii ce suntem purtători de „chip şi asemănare”, este esenţial să relaţionăm cu Tatăl nostru „faţă către faţă”. Oare putem să ne gândim că o viaţă conformă cu voia Părintelui ceresc este o poziţionare „înaintea feţei Sale”, pe când o viaţă în afara voii divine este automat o poziţionare „înapoia Sa”? Poate că da.
    Omul văzut din spate? Hmm. Interesant de observat. Chiar imi place de multe ori, pe stradă, să studiez siluete cărora caut să le intuiesc chipul. Un mic exerciţiu. Chiar şi văzând un chip, imi dau seama că nu ştiu mai nimic, pt că de multe ori apreciem şi judecăm amestecând dreapta judecată cu prejudecăţile noastre stâmbe.
    Mi-am amintit o fază hazlie dintr-un film sârbesc pe care l-am văzut în copilărie. Mi-a rămas în memorie acest moment plin de umor: un om admira pe stradă, în faţa sa, o siluetă graţioasă, cu mers unduios, încununată de nişte plete blonde, frumos ondulate, curgând râu pe umeri graţioşi (baf! ce descriere..). Se gândeşte să încerce o… abordare, dar când „silueta” întoarce capul, se trezeşte şocat în faţa unul…chip cu barbă şi mustaţă, cu un chiştoc de ţigară în colţul gurii!! Aparenţele înşeală rău de multe ori!
    Scuze dacă acest episod nu are prea multă relevanţă faţă de tema propriu-zisă.

  2. A.Dama zice:

    Alex, mulţumesc pentru intervenţie! Mi-au plăcut toate deschiderile propuse de tine! Când am ascultat ce zicea George Banu, tocmai la asta m-am gândit, cum ar fi să înţelegem ce înseamnă „înaintea” şi „înapoia” Celui care este simultan în ambele „locuri”, după cum şi început şi sfârşit este simultan. Noi suntem cei care fragmentăm, pentru că la noi nu ajunge altfel cunoaşterea, adevărul, decât aşa, pe porţiuni.

    În legătură cu studierea siluetelor din spate, vreau să-ţi spun că eu făceam un alt exerciţiu, cu faţa oamenilor. Încercam să le şterg în imaginaţie ridurile de pe chip şi să-i „văd” cum erau când erau copii. Ăsta era unul dintre jocurile mele preferate când eram în mulţime sau în tren etc.

    E drăguţă faza cu blonda mustăcioasă! 🙂 Trebuie să ştim zâmbi, n-o să stăm doar încruntaţi, că ne ridăm prea repede. 🙂

  3. Debora zice:

    Am meditat la cele propuse de tine în acest text şi trebuie să spun că şi eu mă gândesc de ceva timp la ce înseamnă „a căuta faţa lui Dumnezeu”, după ce am participat la un minunat seminar despre rugăciune. Scriu aici cu frică (aş putea spune şi cu cutremur) la ce concluzie am ajuns citind in Scriptură pe această temă. In Evanghelia lui Ioan ni se spune că nimeni nu a văzut pe Dumnezeu, doar singurul Său Fiu, care este in sânul Tatălui, ni L-a făcut cunoscut. Apostolii ne spun în nenumărate locuri că Hristos este Chipul Dumnezeului celui nevăzut (Coloseni), Chipul lui Dumnezeu, pe care straluceste lumina cunoştinţei Lui (II Corinteni), că avea chipul Lui Dumnezeu, dar a luat chip de rob (Filipeni), că este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui – în Evrei 1:3. Astfel, eu înţeleg că, privind la Hristos şi rămânând în El, eu caut, dar şi găsesc faţa lui Dumnezeu. Aşa ni se spune în Ep. către Evrei: „…aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus…”. Minunea cea mai mare este că, aşa cum le spune chiar Hristos ucenicilor în Ioan 14, dacă Îl avem pe El avem şi pe Tatăl, dar Tatăl ne va da şi pe Mângâietorul, adică Duhul adevărului. Astfel, deşi nu Îl vedem cu ochii fireşti, noi Îl avem pe Dumnezeu Sfânta Treime dacă Îl iubim pe Hristos şi păzim poruncile Lui. E atât de frumos, încât inima îmi bate cu putere doar scriind aceste lucruri.
    Iartă-mă dacă am greşit cumva sau dacă poate nu am înţeles ce ai vrut să transmiţi cu această postare. Am ascultat şi dialogul dintre George Banu şi dl. Patapievici, dar şi în acel timp mă gândeam mereu că, atâta timp cât suntem în Hristos, Dumnezeu nu ne va întoarce spatele. Mulţumesc că mi-ai dat voie să scriu aceste lucruri pe blogul tău!

  4. A.Dama zice:

    Debora, îţi mulţumesc pentru textele scripturale pe care ni le-ai adus în atenţie. În pivinţa ochilor spirituali cu care Îl putem vedea pe Dumnezeu, cred că aşa este, însă pentru unii, o astfel de exprimare rămâne la nivel de metaforă, rămâne poezie. Există experienţa aceea a luminării feţei lui Moise după ce a văzut slava Domnului. Faptul că şi-a pus o maramă pe faţă ca să nu fie deranjantă pentru ceilalţi evrei lumina care iradia de pe chipul lui ne face să ne gândim dacă asta a fost doar o fărâmă, un mic bonus primit de el, cum este întregul? Aici este vorba de ochii fizici care au avut parte de o atingere a dumnezeirii, nu doar de ochii spirituali cu care puteam sta înaintea Lui.

    Şi eu m-am gândit în permanenţă la cum ne raportăm noi la Dumnezeu în timp ce ascultam emisiunea de pe TVR Cultural.

    Fii bine cuvântată! 🙂

  5. Pingback: Perle, perle… « lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s