Mama lor de înjurături… (3)


imprecatiigestuale.jpgSă recapitulăm:

Înjurăturile, ocările, sudalmele, invectivele, injuriile, imprecaţiile, suduielile sunt folosite mai ales

1) în cazul unor trăiri psihologice intense: bucurie, mânie, stress, nervi, uimire,
2) sunt folosite cu o frecvenţă mai mare de către persoanele educate într-un mediu unde nu se practică o cenzură lingvistică (să o numim aşa!)
3) şi sunt, la fel, utilizate mai des de către persoanele care petrec timp îndelungat într-o colectivitate în care înjurăturile sunt la ordinea zilei.

Am văzut cum funcţionează metaforic sintagmele legate de numele diavolului în mentalitatea tabuizantă. Intenţia nu e de a face un inventar al înjurăturilor. După cum am precizat de la bun început, am făcut analiza din perspectiva puritanului, a celui care nu le foloseşte de obicei. Ceea ce intenţionez în continuare este să arăt că unele expresii pe care le considerăm injurioase funcţionează ambivalent: exprimă şi o uimire sau o bucurie mare, şi mânia, furia pe cineva. Apoi, există cuvinte care nu sunt în general tabu, însă când primesc o anumită conotaţie şi sunt rostite într-o discuţie încinsă, funcţionează exact ca înjurăturile. Ele se golesc de semnificaţie, iar valoarea imprecativă o dă intonaţia cu care sunt folosite sau intenţionalitatea. În al treilea rând, aş reaminti citatul din prima parte: cine îşi poate ţine în frâu limba îşi poate ţine în frâu întreg trupul. Să-l considerăm ca un deziderat!

Să-mi bag piciorul

O expresie care nu e elegantă, dar e folosită des, şi de ei, şi de ele, şi la piaţă, şi la facultate, şi în casele celor ce se consideră a fi evlavioşi. O variantă actualizată, pe care tocmai am aflat-o, este „să-mi bag stickul” – dacă tot sunt folosite USB-urile peste tot.

În finalul părţii a doua, am luat două contexte în care această expresie e folosită şi pentru descărcarea mâniei: „Să-mi bag piciorul dacă mai vorbesc cu tine!”, şi pentru manifestarea unei bucurii mari: „Am reuşit pe locul 3, să-mi bag piciorul!” (În paranteză fie spus, e doar expresia eufemistică, metaforică, pentru „să-mi bag p–„.) Nu voi scrie în întregime sintagmele cu trimiteri sexuale şi pentru că nu le folosesc, şi pentru că blancul, punctele de suspensie, tăierea secvenţei sonore în cazul transmisiei video se poartă: “Păi, vere dragă, ce tot atîta …mă-sii, mă-sii, că tu eşti mama gardului, scumpete! Uită-te unde ai greşit, dărîmă şi ia de la capăt!” Trimiterea la origini, folosirea cu referire la celălalt a unor sintagme care conţin organele sexuale sau verbele care se referă la actul sexual în sine au un grad ridicat de agresivitate, uneori socotit chiar mai mare decât injuriile adresate divinităţii.

Funcţionarea ambivalentă a aceloraşi sintagme ne determină să ne gândim că, în fond, ceea ce contează este intonaţia cu care sunt pronunţate cuvintele şi contextul în care sunt pronunţate. În ce priveşte semnificaţia, ele se golesc de semnificaţie. Le auzi pe fete spunând pe stradă, pe coridoare la şcoală: „să-mi bag p–„. E clar că trimiterea la realitate nu se validează, că doar nici nu au ce să-şi bage. Iar pe tipii pe care-i auzi „îmi bag p– în el de examen!”, şi dacă au cu ce, unde vor ei, nu pot! Nu există o corespondenţă între semnificatul expresiei şi realitate. Ideea e că aceste expresii sunt vide, conţinutul lor e suprasegmental, îl vom identifica în intonaţia care trădează starea de spirit a celui care le rosteşte şi în intenţia cu care sunt rostite. Unii evlavioşi, care nu pronunţă …mă-tii, nu au reţineri să pronunţe pis-mazăre! Nu folosesc verbul care redă actul sexual, dar spun cu voce tare: F word, ceea ce e unul şi acelaşi lucru, că doar interlocutorul ştie exact la ce cuvânt trimite „sigla”. Apoi, la golirea de semnificaţie sau la resemantizarea unor astfel de cuvinte, contribuie şi folosirea lor în contexte care nu sunt defel imprecative. În franceză, de exemplu, deşi există înjurături cu verbul ca atare, valenţele lui agresive au fost mult diminuate. Când spune cineva „mon sac est foutu”, se înţelege „geanta mi-e stricată”, respectiv deteriorată, fără niciun fel de rezonanţă imprecativă.

Pui de năpârci

Ziceam, în al doilea rând, de cuvinte care nu sunt imprecative, dar folosite cu o intonaţie şi într-un context tensionat, ele au exact aceeaşi valoare. O astfel de expresie este pui de năpârci. Năpârcile au pui, deci nu e nimic ieşit din comun, din fire, dar metaforic folosită expresia pentru făţarnici, cu intonaţia de a-i acuza, ea capătă valenţe imprecative. Ştim că a fost folosită şi de Ioan Botezătorul – „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” (Mt 3, 7), şi de Isus – „Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?” (Mt 23, 33).

Cam în acelaşi fel, multe cuvinte care sunt din limbajul comun primesc valenţe imprecative când sunt folosite agresiv: „dobitocilor”, „vacă”, „boule”, „măgarule”, „în puii mei”, „pe sărăcia”, „ce sărăcie”. Am auzit persoane care condamnau folosirea lui „mă doare-n paişpe”, „la naiba” „mi se fâlfâie”, dar ziceau din cinci în cinci minute „pe sărăcia” sau „rahat pe băţ” şi „poţi trage apa”. Care-i diferenţa?

Să-l amintim şi pe marele Pavel care scapă şi el printre dinţi un: Schilodească-se o dată cei ce vă tulbură! (Gal 5, 12). Cum sună nu-ţi ajungă pădurea de cârje?! Tot o apă şi-un pământ.

Să urmărim câteva expresii cu verbul a mânca. O bunică îşi alintă nepoţii: „Frumoşi sunteţi, mânca-v-ar mama!” O mamă povesteşte despre copil: „Zâmbea atât de dulce, că-mi venea să-l mănânc!„. Recunoaştem funcţionalitatea metaforică a formulei, pentru că, în niciun caz, mama nu i-ar mânca pe copii… dacă nu suntem într-o colectivitate canibală. Într-o astfel de formulare, folosirea verbului nu este considerată agresivă. Însă, în expresii de genul: „mânca-ţi-aş”, respectiv „mânca-ţi-aş rânza / ficaţii / rinichii”, automat asociem utilizării aceluiaşi verb valenţe agresive şi imprecative.

„Ţuce-te bunu-tău!” – o expresie familiară, spusă în contexte diferite – când sparge copilul borcanul de dulceaţă, când zice o poezie de-şi emoţionează auditoriul etc. Dar când bunul e mort, şi cel care rosteşte cuvintele ştie asta şi le rosteşte cu intenţia de a leza, traducem expresia prin „lua-te-ar moartea”, implicit imprecativă.

„Popa suduia urât”

În portretul pe care Eminescu i-l face Părintelui Ermolachie Chisăliţă, un portret realist şi cu un limbaj de o savoare memorabilă, găsim următorul pasaj:

Foarte frumos îi şedea potcapul părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru că era larg, da-i şedea, nu glumă. Gândeai că-i un rus cu coadă. Când citea, potcapu-i cădea peste ochi şi popa suduia urât. În biserică, ne-n biserică, puţin îi păsa… „Dăă! nu cădea!… potcapul dracului!”.

Adevăru-i că cei care ar trebui să se constituie în modele greşesc, la rândul lor, în vorbire. E suficientă o măruntă pornire temperamentală, că, până şi dascălii, şi feţele bisericeşti, şi îndrumătorii „comit” câte-o înjurătură. După a noastră părere, nu ar trebui anatemizaţi pentru astfel de ieşiri. În contrapunct, nici complacerea în băltoace lingvistice injurioase, infecte, nu e de dorit.

Înjurături gestuale

Pe acestea le pomenesc doar în treacăt, pentru că ar merita a fi abordate separat. Uneori, fără a rosti cuvinte, anumite gesturi obscene le receptăm exact ca înjurăturile. Multe sunt făcute cu mâinile, cu degetele, altele cu întregul corp, altele cu limba. Uitaţi-vă şi la imaginea de la începutul articolului! Deşi nu cu cuvinte, copilul înjură gestual!

Limba – un foc mic ce aprinde o pădure mare

Am apelat la această definiţie din Iacov 3, 5 pentru a purcede către concluzii. Aceste stări intens emoţionale care ne determină să folosim cuvinte pe care nu le-am folosi vorbind cu calm şi detaşare sunt în bună măsură mama lor de înjurături. Apoi, mai sunt mediile în care ne formăm sau în care ne desfăşurăm activitatea… Dacă sunt necenzurate lingvistic, dacă sunt ca o baltă infectă, vom căpăta reflexe discursive infecte. Există o diferenţă mare şi vizibilă între copiii crescuţi sub drăcuieli zilnice şi copiii crescuţi sub bine cuvântări.

Datorită unei funcţionalităţi metaforice, eufemistice, unele expresii nu le identificăm din start şi nu le catalogăm drept imprecative. Înainte de a-i anatemiza pe alţii, o autoanaliză ni se pare sănătoasă. Şi, dacă nu greşim în vorbire, suntem desăvârşiţi şi ne putem ţine în frâu tot trupul. Pentru că nu suntem desăvârşiţi, să căutăm măcar să ne apropiem de desăvârşire… (şi) prin a ne autocenzura lingvistic.

„Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare!” (1 Pet 3, 10)

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De(z)legat. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

41 de răspunsuri la Mama lor de înjurături… (3)

  1. Dancos zice:

    Am citit, apoi a urmat o puternică impresie – a urmat și tăcerea! Acum iaca, glăsuiesc: ai prins un șpil, tu poți proba că, creștinul desăvârșit întru instruirea profesională are atât înțelepciunea, cât și priceperea să educe! Stau acum și mă gândesc la nereușitele sofisticării ale ezoteriștilor aflați azi la mare cinste: și anume, nereușitele lor încercări de amestecare a lumescului cu divinul, fie vorbind ei și excatedra – și mai ales – tot nebunie se cheamă a fi! Citind cu atenție, văd un dascăl, mai bine zis o dăscăliță eminentă! Dumnezeu să te binecuvânteze!

  2. A.Dama zice:

    Dancos,

    Mulţumesc! Nu cred că e un soi de hrană digerabilă pentru mulţi. Şi nici de învăţătură… Mai degrabă de arătat cu degetul!… Dar, nu contează. Am scris cu convingerea că trebuie să scriu despre…

  3. Camix zice:

    Să sperăm că vor fi două efecte:

    1. că în dreptul nostru vom fi mai pretenţioşi cu vocabularul, alegând să nu păcătuim dacă ne mâniem (şi toţi ne mâniem)

    2. că, în dreptul celorlalţi, nu vom scoate „arma” prea rapid, înţelegând că nu suntem perfecţi nici noi. Dar că vom impune un respect prin simpla noastră fiinţare.

  4. A.Dama zice:

    Camix, îmi plac speranţele tale. 🙂
    Mai îndrăznesc să sper că ne vom gândi serios la mediul în care cresc copiii… dacă sunt trimişi zi de zi la Cel Rău ori dacă sunt zi de zi încredinţaţi Celui Bun.

  5. DanutM zice:

    Un text extrem de curajos si, as spune eu, necesar. Felicitari. Nu stiu multi evanghelici, si cu atit mai putin pietisti, care sa aiba ‘barbatia’ de a scrie un asemenea text.
    Indraznesc sa sugerez totusi ca textul nu cistiga prea mult prin sugestiile didacticiste (deformatie profesionala, banuiesc 🙂 in care ‘alunecati’ uneori.
    Cred ca ‘cititorii nostri, mai destepti decit ai lor’ pot trage si singuri lectiile morale ale textului.
    Sau este mai bine sa ne asiguram dinainte?
    Cu sincera pretuire,
    Danut

  6. A.Dama zice:

    Dănuţ,
    Aceste articole au fost scrise direct pe blog. Nu a existat dinainte un document Word, pe care să-l împart în părţi, să-l revizuiesc. Am scris din mers, nu ştiam cum se va sfârşi. Dar am scris cu convingerea că trebuie să scriu despre…
    De reflexe didacticiste, ce să spun? Da, unii chiar au nevoie de ele.
    Şi, după cum se vede, e suficientă reacţia oamenilor… sau lipsa ei… ca să se înţeleagă că despre astfel de lucruri nu vorbim „pe faţă”.

  7. Alin Cristea zice:

    Un băieţel privea atent la un preot care-şi repara gardul de la gradină.
    – De ce mă priveşti aşa de atent, fiule? întreabă preotul.
    – Vreau să aflu ce zice un preot cînd îşi da cu ciocanul peste degete!

  8. A.Dama zice:

    Aline,
    Aici se râde sau urmează un efort de imaginaţie? Alcătuiţi o compunere cu tema: „Ce răspunde preotul?”

    😀

  9. pety zice:

    Foarte bun subiectul. Nu-l consider de domeniul barbatilor.

    Cred ca, mai voalat sau mai putin voalat, orice crestin a injurat macar o data. Chiar si cathartic.

    Atocontrolul e bun. E necesar. Mai ales ca ne pandesc „baieteii”. 🙂

    Am intalnit un paradox. Unii crestini injura (din cand in cand) tocmai la maturizare. Mai sa fie!

  10. Alin Cristea zice:

    Înjurătura mea: O, vai de ea de treabă!

  11. A.Dama zice:

    Mulţumesc, Pety! La cât înjură şi fetele, şi femeile, chiar nu e „masculin” subiectul. 🙂

    Dacă unii creştini înjură când sunt maturi, e pentru că în copilărie li s-a interzis şi au respectat interdicţia. La maturitate, autocontrolul funcţionează mai lent. Din când în când. 🙂

    Cât am scris aceste articole, m-am tot gândit ce departe suntem de: „vorbiţi între voi cu psalmi…”

  12. A.Dama zice:

    Aline, câteva culese de pe teren (între neoprotestanţi): „pe binele”, „mama ei de treabă”, „frasu”, „ce dumnezeu”, „puii lu’ bunica”, „mai du-te undeva”.

  13. pety zice:

    una interesanta:
    „fire-ai al drea…gostei”

    Se foloseste din greu…

  14. A.Dama zice:

    😆 Pety!

    N-am ştiut-o! E tare, fiindcă are şi fire – chiar dacă sub formă verbală, nu substantivală -, şi roada Duhului, dragostea! 🙂

    Fain!!!

  15. gadjodillo zice:

    adica Jos palaria!
    Sper ca nu s-a inteles gresit:)

  16. A.Dama zice:

    Haaaah! Nu pot să cred! Of course că am înţeles. Întâmplător, eu şi franceza ne iubim. 😀
    Şi, de amuzament, ţi-am arătat câteva modele de pălării. Zi-mi şi tu că ai înţeles gluma!

    😆

  17. gadjodillo zice:

    Am banuit-o, da’ nu eram sigura….Eu acord sanse egale unui enunt sa fie serios sau nu…:D

  18. A.Dama zice:

    Înţeleaptă alegere, Gadjodillo! De câte ori ne fentăm că luăm prea în serios ceva ce era spus în glumă. Şi invers. 🙂

    Zâmbind,

    A.Dama

  19. Pingback: Să se aplice regulamentul! - Adrian Ilie « lumea adam(a)ică

  20. romuluss zice:

    Pety -m-a facut sa rad… “fire-ai al drea… gostei!” 😛 .

    Oricum e cu substrat. Eu cred ca a injura ,indiferent ca ne dam drumul si o spunem – „fire-ai al belzebutului” sau o vopsim cu un grund subtire al iubirii, nu e mare diferenta. 😉

    In alte cuvinte, daca pun marfa alterata in ambajaj atragator, nu schimba cu nimic esenta.

    Injuratura contine un substrat – o reactie alergica la o situatie de conflict intern. Nu se injura doar o persoana, ci si un obiect 🙂 . Un mecanic care lucreaza din greu de cateva ore si isi da cu ciocanul peste deget, fapt care ii creeaza o durere intensa – va injura cu siguranta si ciocanul, si bujia, si telescopul… 😛 .

    Am intalnit si crestini care te „testeaza” – te duc aproape de limita rabdarii – pana observa ca ti s-a schimbat culoarea fetei, dupa care – te acuza – „stiam eu ca esti ca si toti ceilalti, esti dezamagitor!!!” 😀 Din pacate, tortionarii nu sunt mai presus.

    M-am gandit la reactiile Mantuitorului vizavi de asemenea episoade. Patimile sunt un episod crunt – in care nu utilizeaza cuvinte dure sau cu substrat, desi chinul este ucigator, atinge cote maximale. E demn de o meditatie serioasa capacitatea Sa.

    In ultima vreme, sunt tot mai impresionat si studiez gesturile (mici in aparenta si neasubliniate de evanghelii) Mantuitorului. In spatele lor se afla un munte de informatie de exploatat si analizat. Este fantastic domeniul.

    Gesturile Lui Isus merita un ciclu de articole bine documentate si elaborate.

  21. A.Dama zice:

    Romuluss, am incercat sa explic in aceste trei articole ca nu doar mania, „reactia alergica”, dupa cum te-ai exprimat tu, ii determina pe oameni sa injure. O uimire mare, o bucurie intensa si alte reactii sunt exprimate tot prin injurii de catre unii. Nu am generalizat.

    E drept ca si obiectele sunt injurate, si cerul, si seceta, si muntele s.a.m.d. Si e drept si ca unii te duc pana dincolo de resursele rabdarii pentru a-ti testa integritatea.

    Insa am afirmat ca suna fariseic sa zicem ca nu ni s-a intamplat sa gandim macar injurios, chiar daca nu am si exprimat sonor gandul.

    Iar in ce priveste gesturile Mantuitorului si aducerea lor la lumina intr-o intelegere aparte, de ce n-ai porni chiar tu o astfel de investigatie? Suna absolut tentant. 🙂

  22. romuluss zice:

    A.Dama,

    Gesturile conteaza enorm, pentru ca tin de limbajul corpului. Transmitem mesaje ale corpului peste 50% din volumul de comunicare cu cei din jur.

    In zadar evanghelizam noi si ne exprimam elevat daca limbajul corpului transmite mesaje cu sens antonimic.

  23. hibiscus zice:

    A.Dama,

    Cum de nu am vazut articolul asta pana acum?? Genial! Am ras mult timp de expresia cu stick-ul. 🙂

  24. A.Dama zice:

    Romi, dar aici, pe bloguri, nu vad cititorii limbajul corpului. Deci se pierde 50% din comunicare. Inseamna ca vorbim cu jumatate de gura? 😛

  25. Pingback: Din pană în pană « lumea adam(a)ică

  26. Zeama Alexandru zice:

    Nu sunt de acord cu injuraturile. Sunt doar cuvinte goale care nu se fac. Ne ranim sufletele si facem pofta satanei.

  27. A.Dama zice:

    Alexandru, bine-ai venit! 🙂 Cam asta am încercat şi eu să spun în aceste articole, că nu sunt de acord cu înjurăturile. Dar cred că mulţi dintre noi, într-un fel sau altul, tot mai scăpăm câte-o vorbă de-asta fără sens… Şi să ştim ce să vorbim cu copiii când suntem întrebaţi ce înseamnă vorbele pe care le aud de la unii şi alţii în jurul lor.

  28. Alex zice:

    Din păcate este o realitate această pasiune cu care se rostesc „urări de bine” într-o formă mai mult sau mai puţin mioritică. Chiar se consideră de către unii o formă de „emancipare” folosirea înjurăturilor, chiar la vârste foarte fragede. Sau fete înjurând ca băieţii! Sau mai rău decât băieţii.
    Ştiam un banc cu înjuratul în biserică, dar chiar nu îndrăznesc să aştern acele cuvinte cumplite. Asta apropo de intâmplarea de mai sus cu preotul şi gardul.
    Mi-am amintit că cineva mi-a relatat o întâmplare de pomină: un învăţător a predat o vreme nişte cursuri de alfabetizare într-un penitenciar. După stagiul de lucru cu puşcăriaşii, s-a întors la catedră, la şcoală. Supărat pe un elev care greşea la tablă, învăţătorul a „scăpat” îndignat o înjurătură cumplită de i-a paralizat pe copii! Săracii au încremenit! Învăţătorul se învăţase cu puşcăriaşii şi stilul lor de comunicare. Care abunda de înjurături. O păţanie cam neplăcută.

  29. A.Dama zice:

    Alex, mulţumesc de întâmplarea povestită! E o chestiune care se întâmplă destul de des. După ce capeţi anumite reflexe în activitatea pe care o desfăşori, le manifeşti şi în contexte care sunt diferite. Şi apari ca fiind nelalocul tău acolo. Bine că totuşi omul a putut să dea explicaţii. Şi copiii îl ştiau şi ca om vrednic. Au putut trece peste incident rapid, mă gândesc.

    E îngrijorător însă cum nu poţi circula pe stradă fără să auzi astfel de cuvinte. Oh! Chiar zilele trecute l-am auzit pe un tip care striga la telefon cuvinte urâte de tot. Şi era pomenit şi Dumnezeu în trăncăneala lui. Şi m-a iritat să aud ce spunea legat de Dumnezeu. Cuvinte fără nicio noimă, cuvinte urâte, urâte! Copiii care treceau prin zonă aveau ce auzi. Şi ce repeta mai târziu… Asta-i trist!

  30. Guess Who zice:

    Je m’en fithe…

  31. A.Dama zice:

    Guess Who,

    la „je m’en fiche” cred că voiai să ajungi.
    O să ajungi. 😀

  32. eu zice:

    am gasit si eu una…o folosec cativa dintre apropiatii mei :
    sa te fu…garesc 🙂

  33. mitica zice:

    cum este cu expresia ;
    „te va bate Dumnezeu perete varuit”[?]

  34. A.Dama zice:

    Eu,
    Bine-ai venit!

    Da, este chiar la subiect interventia ta! 🙂

  35. A.Dama zice:

    Mitică,

    „Te va bate Dumnezeu” e un blestem.
    „Perete văruit” – o imprecaţie. 😛

  36. Ghe Florin zice:

    (Ştim că a fost folosită şi de Ioan Botezătorul – “Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” (Mt 3, 7), şi de Isus – “Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?” (Mt 23, 33).)
    Interpretarea acestor texte s-a dat dupa ureche, intelesul lor este altul.
    Trebuie sa studiati si contextul cultural in care au fost spuse.
    Interpretare:
    Ioan boteza in apele Iordanului si le spunea oamenilor sa se pocaiasca de pacatele lor.
    Multi veneau sincer si se botezau. (botezul reprezentand o viata noua) Aceasta viata noua era garantia ca vor fii izbaviti de focul Ghienei, de Iad.
    Fariseii si preotii si-au zis; Aaa, deci apa ne poate scapa de pedeapsa vesnica, de Iad, de focul Gheenei, frumos simbol, hai sa ne botezam si noi, dar fara sa ne pocaim de pacatele noastre.
    In locul unde boteza Ioan erau foarte multe naparci, serpi si alte lighioane, ascunse prin tufisurile uscate, care, de cate ori luau foc, datorita caldurii toride, aceste naparci isi gaseau refugiul in apa iordanului ca sa nu le prinda focul.
    De aceea Ioan ii compara pe acestia cu naparcile si cu serpii.
    La fel ca acestea cand vad ca vine pedeapsa, mania Lui Dumnezeu isi gasesc un refugiu in actul BOTEZULUI ca sa fie izbaviti din focul Iadului. Un act facut doar de ochii lumi.

  37. Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 6 martie | RoEvanghelica

  38. mitica zice:

    A. Dama, daca nu e cu suparare, vin si eu cu o alta intrebare… dupa sapte ani: Cum as putea sa conving pe cineva sa nu mai spuna:
    „Ce naiba?” stiu ca e ceva grav.
    Citem in cartea care prezinta viata lui Mihai Cornea [na ca l-am facut roman] cum a fost convins de seful pa care-l slujea atunci ca si vizitiu sa nu mai spuna in viata lui „FENE”-
    si chiar l-a convins.

    –––
    Mitică, nu e cu supărare să vii cu întrebări oricând.:)
    Doar că nu am nicio „rețetă miraculoasă”.
    Mi-am amintit, citindu-ți comentariul, de reacția unei prietene – venită pentru scurtă vreme din Franța – la cuvintele unui cântec românesc. Stăteam la o prăjitură și s-a auzit in cofetărie refrenul: „Fericirea mea la naiba”. Prietena mea a rămas stupefiată și m-a întrebat dacă aude bine, dacă astea sunt cuvintele refrenului. Și i-am spus că da. M-a întrebat cum poate cineva să cânte așa ceva, cum să-ți trimiți fericirea… pe pustii etc., etc.
    În fine, legat de întrebarea ta, convingerea cuiva întru o schimbare majoră vine din interior. Și această convingere este opera Duhului. Oamenii îi pot atrage atenția celui în cauză să nu folosească anumite cuvinte. Și el poate încerca în mod rațional să le elimine din vocabular, dar astfel de acte reflexe au nevoie de mai mult decât strădanie proprie sau sfaturi bune de la alții.
    Zic și eu…:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s