Mama lor de înjurături… (2)


uciga-lcrucea.jpgcontinuare:

Ptiu’ drace! înseamnă, de fapt, „piei drace”. Este o formulă de alungare a diavolului. Din acest punct de vedere, ptiu drace! şi Înapoia mea, Satano! sunt echivalente.

Or, ştim că atunci când a fost ispitit, Fiul lui Dumnezeu a pronunţat aceste cuvinte. Nimeni nu pune semn de egalitate între formula rostită de El pentru a-l pune la punct pe diavol şi înjurătură. Pentru că El a fost fără păcat. A recunoscut automat mecanismul prin care Cel Rău voia să Îl determine să pună altceva mai presus decât Tatăl şi iubirea de Tatăl, a denunţat „lucrătura” lui, i-a dat pe faţă lucrarea şi l-a pus la locul lui: „înapoia Mea”. Această constrângere topică înseamnă că unde este El, diavolul nu are ce ieşi în faţă; va fi mereu înapoia.

Potrivit mentalităţii populare, rostirea numelui diavolului: dracul, Satana, ar echivala cu o invocare a acestuia, de aceea formulele care înlocuiesc numele lui au exact rostul de a-l ţine departe, au un caracter apotropaic. Într-o astfel de mentalitate tabuizantă, interzicerea obiectului tabu este completată de interzicerea folosirii numelui acelui obiect.

Ne vom opri acum asupra sintagmelor ucigă-l toaca / crucea şi ducă-se pe pustii. Cum funcţionează deci aceste sintagme? În loc de a folosi un nume care este considerat tabu, se folosesc alte nume sau expresii eufemistice faţă de care vorbitorul nu manifestă reticenţă, cărora nu le opune rezistenţă.

Dar, în acest proces de înlocuire a unui nume cu altul sau cu o expresie, recunoaştem exact procesul metaforic. Potrivit lui Lucian Blaga, avem de-a face aici cu metaforele plasticizante. Ucigă-l toaca, respectiv ducă-se pe pustii înlocuiesc cu succes numele diavolului care este interzis a fi pronunţat, pentru a nu i se atrage, implicit, prezenţa. Astfel de expresii sunt relevante în mentalitatea tabuizantă. Trimiterea diavolului cât mai departe înseamnă că omul se vrea înconjurat de bine, de Cel Bun, de forţele binelui. Paradoxal, şi locul sfântului este tot pustia, chilia – toposuri în care nu-l ajung atât de repede ispitele lumeşti. În contrapunct, dracii se tem de pustiu, ei Îl roagă pe Fiul lui Dumnezeu să îi trimită mai bine în porci decât în pustiu.

Reţinem, aşadar, că în folosirea acestor sintagme care înlocuiesc numele diavolului, asistăm la un proces metaforic. Trimiterea „la dracu”, pe care o rosteşte omul când e mânios, nervos, furios, funcţionează tot metaforic, pentru că nu există o locaţie precisă pe care să o aibă în vedere în acel moment. „La dracu” este o sintagmă care înlocuieşte un a-topos. La naiba şi la sărăcia funcţionează pe acelaşi principiu.

Există, în schimb, şi expresii în care folosirea cuvântului dracul nu este considerată a fi imprecativă: a face pe dracu-n patru înseamnă a face tot posibilul. N-are nici pe dracu, adică e sănătos tun, e tot un drac – e totuna.

Ce diferenţă ar fi între „la naiba” şi „în puii mei”? Cum se face că în stări psihologice complet opuse, unii folosesc exact aceleaşi formule imprecative: „Să-mi bag piciorul, am intrat… îs pe locul trei!” – exprimând o bucurie mare; „Să-mi bag piciorul dacă mai vorbesc cu tine!” – exprimând mânia pe cineva. Despre astea, va urma

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De(z)legat. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Mama lor de înjurături… (2)

  1. Daniel zice:

    Foarte interesant…

  2. ama zice:

    curaj din partea ta sa deschizi un asemenea subiect…

  3. A.Dama zice:

    Daniel, oare ce să-ţi răspund? Stai, să vedem până la capăt, poate îşi mai decolorează „interesanţa”. 😛

    Mulţumesc! 🙂

  4. A.Dama zice:

    Dragă Ama,

    E simplu de ce: oriunde te întorci, dai de această agresiune verbală. Atunci, măcar să vedem cum funcţionează – sigur, doar câteva mecanisme – şi să privim spre noi, dacă nu cumva suntem şi noi prinşi în aceeaşi vâltoare, deşi îi anatemizăm doar pe alţii.

  5. Camix zice:

    🙂

    Despre unele nu ştiam că nu sunt considerate imprecaţii. E bine de ştiut. însă, dacă le foloseşti totuşi, reacţia audienţei nu ştiu dacă va fi favorabilă. E drept că depinde şi care audienţă! 😛

    De ce se foloseşte aceeaşi expresie şi pentru + şi pentru -. Se poate spune că au valoare de interjecţie? Pentru că ele exprimă o stare, la urma urmei. Doar că nu constituită doar din sunete (deşi mai mult ca sigur vorbitorii nu se concentrează la ce spun, iar cuvintele nu au în capul lor nicio semnificaţie în acel moment, deci am putea spune că sunt sunete, nu?), ci din cuvinte.

    Aşteptăm şi part 3 „revolution”. 😀

  6. A.Dama zice:

    Camix, scopul acestor articole nu e de de face un inventar şi nici de a da dezlegare la o formulă sau alta. M-aş bucura dacă am fi mai atenţi cu felul în care vorbim după ce citim cum funcţionează acest limbaj. Cât priveşte folosirea aceleiaşi expresii şi la bucurie, şi la furie, funcţionarea ambivalentă, să vedem ce-o să iasă în episodul 3. 🙂 Nu se putea să nu m(atr)ixezi tu aşteptările! 😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s