Poduri (2)


Vă ziceam de un om. Ca el, ar putea fi mulți alții, ba chiar toți, dacă ar avea aceeași „ordine de zi”: să asculte de Dumnezeu.

Deci omul acesta se afla la 2000 de km distanță de casă, într-un oraș cu totul străin, în care nu mai fusese niciodată, în care nu cunoștea pe nimeni, însă știa sigur că Dumnezeu îl vrea acolo exact la ceasul acela.

Pornise pe jos, de la gară spre centrul orașului, cu intenția de a găsi o biserică, unde să stea de vorbă cu alți credincioși, să înțeleagă ce are de făcut acolo… Știa că n-a străbătut 2000 de km degeaba. Dar încă aștepta să vadă ce are de făcut la modul concret. După ce a pornit pe urmele unor femei care păreau a se îndrepta spre o biserică, a ajuns la un pod. Trebuia să traverseze podul peste râu.

Podul era lung și înalt. Omul îl parcurse, urmărind în continuare grupul de femei. La capătul podului, îl frapă brusc și înfiorător o imagine… Îl țintui locului. O femeie tânără, care avea cam 30 de ani, se așezase pe balustradă, stătea cu picioarele înspre apă, deci cu spatele la oamenii care treceau pe pod. În secunda aceea, omul a înțeles tot scenariul: femeia voia să se arunce în apă. Era moarte sigură. A înțeles că el se afla acolo, într-un oraș cu totul necunoscut, printre oameni cu totul necunoscuți, ca să stea de vorbă cu tânăra care încerca să se sinucidă sub privirile lui și ale multora mai indiferenți. Omul pierdu din vedere grupul după care se luase de la gară.

Se apropie de tânără și începu să-i vorbească. Cuvintele nu veneau de la el, întrebările nu le formula mai dinainte, iar răspunsurile ei, nu le putea anticipa. După vreo jumătate de oră de dialog, tânăra acceptă să se coboare de pe balustrada aceea pe care stătea cu picioarele atârnând în exterior, iar conversația lor continuă la pas, pe străzi. Tânăra terminase două facultăți, era foarte deșteaptă, iar dialogul cu un om fără diplome, fără o pregătire academică serioasă, ar fi părut, în orice alte condiții, o imposibilitate incontestabilă. Dar omul lui Dumnezeu avea altă școală. Avea 8 ani petrecuți pentru credință în închisoare.

Una dintre marile ei probleme era că nu putea găsi persoane cu care să dialogheze la nivelul ei de cunoștințe. Întâlnise o serie de oameni importanți în activitățile profesionale, dar nu reuși să se atașeze de niciunul care să corespundă propriului sistem de valori. Totul părea fără sens.

Multă cunoaștere nu înseamnă viață. Slova nu înseamnă viață, ci ucide. Sensul trebuie, impetuos, să vină de Altundeva. Conversația aceea cu un necunoscut, conversația aceea dramatică, în care n-a mai contat știința, ci prezența Duhului, i-a schimbat femeii viața. După ce, în prealabil, i-a recâștigat-o.

Omul s-a întors în orașul lui, după ce i-a promis tinerei femei că va încerca să țină legătura cu ea prin corespondență, ca să afle cum evoluează lucrurile. După vreo patru ani, el a reușit să viziteze din nou orașul în care ajunsese pentru prima dată fără să știe exact cu ce scop. De astă dată, cineva știa că va ajunge acolo. De astă dată, era așteptat. Tânăra l-a primit la ea acasă. Între timp, se căsătorise, iar soțul ei, chiar dacă nu pornise cu același atu al unei științe înalte, era dispus să învețe multe, învăluit și ghidat pas cu pas în taina dragostei lor.

*

Azi nu voiam să scriu nimic, nici despre martiri, nici despre dragoste, nici despre sinucigași, nici despre călăuzire.  Însă am știut că trebuie să binecuvântez toate podurile din lume! Nu mă întrebați cum am știut. Ce bine-ar fi ca pentru fiecare sinucigaș să se afle prin apropiere un om al lui Dumnezeu, trimis special să-i închidă Morții gura!

Altfel am vorbi atunci despre poduri.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Poduri (2)

  1. Pingback: Poduri (1) | lumea adam(a)ică

  2. Rodica Botan zice:

    Stii… multe povesti din astea s-ar scrie nu numai pe pamint, dar si in cer, daca am accepta sa fim ascultatori de Dumnezeu si sa ne ducem unde ne trimite El… Cite poduri ar fi trecute fara tragedii…

  3. convietuire zice:

    A. Dama, m-ai (în)frânt… cum ştii tu să rupi lanţuri… să smulgi lacrimi… făcându-le să curgă binefăcător…
    Gând bun, A. Dama, gând bun…

    • A.Dama zice:

      Oana,
      Nu-mi pare rău că s-a întâmplat, dar nu aveam asta în plan.:)
      Să ne fie de bine, vorba lui Ionatan… O felie din gustosul Dumnezeu.
      Primăvară adevărată, ție!

  4. cella zice:

    Te-ai gandit sa iti deschizi o librarie si sa citesti povesti? Nu numai povesti pentru copii…
    Eu as veni sa sorb un ceai si sa ascult o poveste…

    • A.Dama zice:

      Cella, foarte tare propunerea ta, ținând cont de faptul că sunt antitalent organizațional, strategic și mercantil. Ce-mi rămâne? Dau ceai și povești frumoase fără bani, iar pe mine mă hrănește Tata prin corbi… Sau porumbei, no, ca să fie mai tentant.:)

  5. Alex zice:

    Ce bine şi ce frumos le rânduieşte Dumnezeu pe toate. Nicicând nu suntem singuri şi părăsiţi, aşa cum simţim adesea, fără să ne dăm seama că El este mereu alături. Sau ne trimite oameni ai Săi, gata să ne întindă o mână…
    Mi-a plăcut mult cum a răspuns acel om chemării lăuntrice. Nu oricine o aude atât de bine şi nu oricine e gata să dea şi ascultare acestei chemări…
    Mulţumiri, A.Dama! Foarte frumos!

    • A.Dama zice:

      Alex,
      Dacă tu ai fi sigur că cineva se salvează, fiindcă tu asculți, precis ai purcede la drum și ai uita de griji și de oboseală.
      Dar e și mai frumos când totul e o surpriză.:)

      • Alex zice:

        Aşa este, numai că…îl tot urmăm pe Petru cel „puţin credincios”, care s-a scufundat în mare, îndoindu-se în inima sa. El a învăţat mai târziu să fie „mult credincios” şi asta ar trebui să facem şi noi. Să fim mai curajoşi!
        Da, este minunat când totul este surpriză!

  6. eLioR. zice:

    frumos. nu trebuie neaparat s-auzi vocea lui Dumnezeu. El poate face ca tu sa fii unde trebuie si cand trebuie.

    • A.Dama zice:

      eLioR,
      și atunci Îl lăsăm pe El mereu să facă să fim unde și când trebuie?:)

      • eLioR. zice:

        nu am zis ca trebuie sa-L lasam sa faca numai asa, ci ca face si asa.
        daca stau bine si ma gandesc, nu L-am auzit niciodata pe Dumnezeu spunandu-mi sa ma duc in cutare loc. o fi de rau? tu L-ai auzit?

        • A.Dama zice:

          eLioR, ești băgăcioasă. 🙂
          Cum adică vrei să-ți spun eu așa, de față cu toți, dacă L-am auzit?
          Vrei să mă treacă în rândul ereticilor?
          În primul rând, nu-i de rău dacă n-auzi „voci”.
          În al doilea rând, Dumnezeu e foarte înțelept. Îl iubesc pentru asta. Vorbește în atât de multe feluri, încât nimeni nu se poate plictisi.
          El „vorbește”. Asta presupune „audiție” din partea celui care recunoaște „vorbirea” Lui.
          Mai gândește-te dacă chiar nu L-ai auzit niciodată… 🙂

  7. Sunteti interesati de un schimb de link cu
    romaniiautalentro.blogspot.com
    astept un comm la o postare sau prin formularul contact
    Va multumesc!

  8. eLioR. zice:

    : ))))))))))

    • A.Dama zice:

      eLioR, oare la ce zâmbeai tu atât de convingător?:)

      • eLioR. zice:

        la faza cu romanii au talent. : )

        imi place ca acum se poate raspunde la un comentariu fix sub el.

        • A.Dama zice:

          Da, eLioR! Să știi că multă vreme am urât chestia cu răspunsul imediat sub replică. Fiindcă nu mai e la fel de evident în ce ordine au fost scrise comentariile. Când sunt unul sub celălalt, se păstrează ordinea cronologică.
          Eu cred că am trecut foarte repede peste chestiunea cu „românii au talent”. Blogul meu n-are nevoie de publicitate. Rămâne pe muchie de cuțit. Nu e deloc confortabil. N-aș mai chema pe nimeni în vecinătate. 🙂

  9. Ioan Alexandru T. zice:

    Azi am visat cu ochii deschisi un restaurant din sticla, de unde poti vedea cum bucatarii depun orice efort penru a iti pregati meniul. Sa fie ceva transparent intre sala de pregatire-bucataria si spatiul de servire.

    La fel vad si transparenta ta din scris. Oferi ganduri din interior.
    Multumim.

  10. Bibliotecaru zice:

    Sinuciderea a fost îndepărtată nu pentru că ar fi existat o soluţie, ci pentru că cea care dorea să se sinucidă a fost coruptă la „a-şi dori mai puţin”, a renunţat la lumea ideală pe care şi-a imaginat-o şi a înlocuit-o cu o lume comodă.

    Renunţarea la ideal nu este un principiu creştin bun. Dimpotrivă, marii mucenici creştini au murit pentru a-şi apăra principiile şi nu bunăstarea şi plăcerea vieţii.

    Eu cred că problema în viaţa de zi cu zi este că valorile sociale milenare s-au transformat în obligaţii pierzându-şi sensul lor logic.

    Foarte mulţi părinţi, dar şi societatea prin sistemul de legi şi principii impuse prin cutume, induc în şcolar şi elev conceptul „învaţă ca să ajungi cineva” (alături de celelalte reguli). Astăzi în România regulile merg şi mai departe, pentru că toate notele din şcoală contează tot restul vieţii. Este un reflex care nu are legătură cu realitatea. Privind în societate, cei care nu sunt atât de studioşi au un succes personal mai complet, pentru că se aşteaptă la mai puţin de la viaţă, au nevoi mult mai reduse. Oamenii înţelepţi sunt, de obicei, primii rataţi.

    „Tânăra de pe pod” nu încerca gustul sinuciderii de plictiseală, ci pentru că era o fiinţă socială ostracizată de propria societate. Ea nu a făcut altceva renunţând la sinucidere decât să renunţe şi la propria identitate. Apoi, pe principiul „ţara te vrea prost”, a obţinut succesul. Dacă ea şi-ar fi urmărit calea succesul pe care şi-l dorea, atunci, în loc să ajungă o tânără deşteaptă cu două facultăţi, ar fi ajuns, de la bun început, o tânără căsătorită, la casa ei, alături de un soţ dispus să înveţe.

    Aş putea să mă deplasez spre cunoaştere ca păcat originar… dar ar fi prea mult pentru un comentariu pe blog, nu-i aşa? Aşa că am să vin mai spre zilele noastre…

    Eu nu ştiu ca Vechiul ori Noul Testament să spună undeva că sinuciderea ar fi un păcat. Dimpotrivă, sinuciderea este privită ca un act de normalitate şi de onoare. Părerea mea este că sinuciderea a devenit păcat în momentul în care conducătorilor le-a fost frică ca populaţia să nu se sinucidă pentru că viaţa este prea grea, adică cam prin secolul III-IV după Hristos. În România decalajul a mutat secolul IV cam prin secolul XVII. Între timp a devenit cutumă, pentru că nimeni nu mai cunoaşte sensul iniţial al înţelesului religios al sinuciderii.

    Ceea ce este însă evident are mare legătură cu faptul că omul nu este un simplu animal. Nu există animale sinucigaşe, numai oamenii au această reacţie. Sinuciderea este deci o consecinţă directă a păcatului originar, a „îmbolnăvirii” de cunoaştere.

    • A.Dama zice:

      Bibliotecarule,
      Poate cea care voia să se sinucidă nu avea destulă cunoaștere. Oamenii pier din lipsă de cunoaștere – a lui Dumnezeu.
      E uimitor ce poate face El cu un om viu! Despre ce va fi după, știm prea puțin. „Nu ni s-a arătat”.
      Dar ni s-a arătat cum poate Dumnezeu lucra printr-un om viu și ni s-a promis că vom face lucrări și mai mari ca El.
      Idealul creștin ar trebui să fie ascultarea. De aceea, inclusiv a vrea să ajungi mai aproape de Dumnezeu când decizi tu e greșit, fiindcă El are un plan cu tine câtă vreme ești în carne și oase, iar tu cauți să întrerupi planul Lui.
      Întâmplarea povestită nu a avut loc în România, ci la vecinii noștri mai slavi. Sigur că e vorba de destin personal în primul rând, fiindcă nevoia de sens e mult mai mare la unii decât la alții. Accentul trebuia pus pe destinul personal, nu pe cel colectiv.
      Nu pot aborda problema sinuciderii cu înțeles religios… Mă limitez la convingerea că omul alege de cine să asculte. Dacă ascultă de un lider și ia parte la un ritual de sinucidere colectivă, e problema lui că a ascultat de om, nu de Dumnezeu. La fel, dacă ascultă de un sistem religios.
      Martirii care au văzut cerurile deschise – ca Ștefan -, și au fost uciși pentru credința lor în Cristos, au ales să asculte de Dumnezeu.
      Dacă sinuciderea vine din „îmbolnăvirea” de cunoaștere, atunci trebuie să fie o cunoaștere contaminată…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s