Poduri (1)


Azi am binecuvântat toate podurile din lume. Nu mă întrebați de ce. N-am vrut să scriu despre poduri. Nu voiam să scriu nimic. Sau poate voiam puțin să mă zgâiesc la blogul Vindecătorului și să spun că n-aș fi crezut într-un Cristos-parodie, care, după ce-ar fi înviat, S-ar fi dus la Marele Preot să-i dea cu tifla în cap că a ucis un nevinovat.

Poate voiam puțin să spun că nu cred în martirii care cer mâini întinse de la oameni, când suferința lor a fost pentru Cristos. Nici în cei care nu pot muri strigând: „Iartă-i, Tată, pe cei ce mă ucid cu pietre!”

Poate voiam puțin să spun că dragostea în care cred nu e cea care știe exact cine e mândru, și cine laș, cine prost, și cine deștept, cine schimbător, și cine autoîndreptățit, cine ajunge-n cer, și cine în iazul de foc, cine-i oaie, și cine-i capră. Dragoste nu poate fi nici cea care-I dictează lui Dumnezeu ce și cum să dreagă, cum să-l schimbe pe unul sau pe altul, ca și cum toți am fi răspunzători de rețeta veșniciei prescrisă pentru fiecare inimă.

Dragostea pe care o cred e cea care-L întreabă din prima pe Duhul ce părere are despre un om, oricare ar fi el. Că dacă ne punem mintea la contribuție, dacă ne uităm la fapte, la chip, la înscrisuri și la (pre)judecățile celorlalți, e imposibil să nu cântărim cu măsură omenească. Și gândurile noastre rămân tot departe de gândurile Lui, orice-am face.

Dar să vă spun despre poduri. Azi am binecuvântat podurile. Mai ales pe cele înalte. Am binecuvântat toate podurile de pe care s-ar putea arunca cineva în apă, să moară. Nu mă întrebați de ce. Însă știu o poveste adevărată despre un om, un pod și o femeie. Mi-a povestit-o chiar omul care a trăit-o.

Aș putea să fac din ea o nuvelă, aș putea căuta cuvinte meșteșugite, ca și cum ar fi o poveste care nu i se poate întâmpla oricui… Noi știm sigur că nu ne potrivim în orice basm. Și nici nu ne-am alege personajele negative. Nici măcar pe cele secundare. Dar am trecut cu toții măcar peste un pod în viață. Un pod înalt.

Așa că vă spun întâmplarea exactă, fără înflorituri. Mai întâi despre om. Era un om al lui Dumnezeu. Fusese închis pentru credință. Petrecuse în închisoare 8 ani. Timp de 2 ani, soția lui n-a știut nimic de el, nici măcar dacă mai era în viață, dacă nu fusese executat de comuniști.

Omul acesta, fiindcă știa vorbi cu Dumnezeu direct, a primit o sarcină, exact cum primeau în vechime oamenii lui Dumnezeu. I s-a spus să meargă într-un oraș, care se afla la 2000 de km distanță de orașul lui.

Gândiți-vă acum dacă ați da curs unei astfel de provocări! Să mergi de la București la Geneva (să zicem), fiindcă te trimite Dumnezeu, fără să știi exact ce ai de făcut acolo.

Dar el auzise bine: „Scoală-te și du-te acolo!” Și omul s-a dus. A luat un tren care urma să parcurgă miile de kilometri până în orașul acela. Când a coborât în gară, nu știa încotro să o apuce. A stat, a așteptat indicații, n-a primit ceva concret, așa că a pornit pe jos spre centrul orașului. Se gândea că, dacă va merge pe jos, va recunoaște oameni care s-ar fi îndreptat către biserică. Era ceasul slujbei. Și, într-adevăr, a văzut pe stradă niște femei îmbrăcate în straie de biserică, așa că omul a pornit pe urmele pașilor lor.

A mers așa zeci de minute. Până a ajuns la un pod

(Va urma.)

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Poduri (1)

  1. Si in inima mea se nasc astfel de rugaciuni-de binecuvantari pentru diverse locatii, spatii, asezari, oameni. Imi place des sa ma rog pentru cei care sunt in avion si ii vad deasupra mea cand sunt la lucru.
    Ca Domnul Dumnezeu sa le ofere protectia Sa pasagerilor si pilotilor.

    Sunt coplesit si eu de podurile de iubire pe care Dumnezeu le pune intre oameni.
    Insa azi ma gandeam …un pod nu va fi intre iad si rai.

    • A.Dama zice:

      Ioan-Alexandru,
      Tu lucrezi cumva în aeroport? 🙂
      Încă nu m-am rugat pentru pasageri, decât când călătoreau membrii familiei și prietenii. Dar e un început pentr toate!
      Nu cred nici eu că va fi un pod între iad și rai. Ar trebui ca cei aflați în rai să sufere. Și-acolo n-ar trebui să fie suferință. 🙂

  2. Rodica Botan zice:

    Cu inceputul asta de poveste, si introducerea atit de elaborata, aproape ca am putea de aici incolo crea fiecare dintre noi, cititorii, povestea lui… Dar astept cu mare nerabdare povestea ta adevarata… Fanteziile mintii noastre pot sa fie interesante pentru citeva minute, si le uitam. O poveste reala insa are o greutate care uneori ne face sa nu uitam intimplarea niciodata. Intuiesc ca povestea ta este …una care va aseza intimplarea asta permanent pe un raft al mintii noastre… Astept.

    • A.Dama zice:

      Rodica, mă bucur că ai făcut exercițiul de creativitate! Ești o elevă bună. Întâmplarea mi-a spus-o chiar omul care a trăit-o, așa că n-aveam motive să nu-l cred…
      Iar vouă să vă fie „drept pildă”. 🙂

  3. Alex zice:

    Frumos ai spus despre dragoste!
    Aştept cu drag continuarea!

  4. Pingback: Poduri (2) | lumea adam(a)ică

  5. Sunt multe ore pe afara (terenuri sintetice de fotbal), lucrez la o baza sportiva. Trec chiar deasupra mea:). O Binecuvantare sa imi aduca aminte de rugaciune.
    Mi-ar fi placut sa lucrez si la aeroport.
    Tatal meu a fost pilot.
    Cele bune.

    • A.Dama zice:

      Ioan-Alexandru,
      Să fie cu spor(t) și cu har atunci!
      Bine că poți mulțumi toată ziua!…
      Și mie mi s-ar părea interesant să am un venit și să pot sta cu ohii ridicați în sus.:)
      Isaia 40, 26.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s