Puntea suspendată


La Mulţi Ani tatălui meu, în amintirea drumului care duce spre Casă!

*

Aşa se desfăceau în acea dimineaţă cerurile, unul câte unul, dinspre coaja întunecată spre miezul luminos!

Ambiţia copilărească de a le număra s-a estompat prea curând, fiindcă în fiecare secundă, se trezea la viaţă câte-un sunet nou, de la firul de iarbă călcat de talpa piciorului odată cu insectele nevăzute, la păsările din zbor şi de la câinii aciuiţi pe lângă porţi, la oamenii care mergeau mai mult sau mai puţin grăbiţi, fiecare în drumul lui.

Peste calea ferată, treceam cu uşurinţă, sărind cu pricepere de pe o şină pe alta, dar peste balta cu nadă şi orăcăit de broaşte, se întindea o punte suspendată pe un schelet metalic firav, care se bălăngănea la fiecare pas. Traversele de lemn ale punţii lipseau din loc în loc, cum lipsea şi bara de susţinere.

De fiecare dată când trebuia să trec peste punte, eram mai aproape de cer decât de pământ, atât de fierbinte mă rugam să nu cad.

În dimineaţa aceea, tata mă ducea de mână la biserică şi nu-mi era frică de nimic.

*

Mai târziu, balta copilăriei, cu puntea ei ca o spaimă întrupată, a fost secată. În locul unde stăpânea cândva apa, s-a amenajat un teren de fotbal.

Treceam din nou… fără tata… prin acel loc.

Am călcat aproape cu sfială iarba terenului, îndreptându-mă către una dintre porţi. Nu ştiu cum, dar sub picioarele mele, de-a lungul marcajului de pe marginea terenului, simţeam încă puntea bălăngănindu-se. Fracţiuni de secundă, spaima din copilărie a fost la fel de vie.

Cerurile se desfăceau unul câte unul, dinspre coaja întunecată spre miezul luminos. Şi Tatăl mă ţinea iar de mână şi nu-mi mai era frică de nimic.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De probă și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Puntea suspendată

  1. Pingback: Cătălin Lata: Drum spre casă « România Evanghelică

  2. ama zice:

    Am pasit prin amintirea ta cu admiratie. Drumul mi-a fost leganat. Mi-a placut pasirea prin urmele lui. Sa ne mai pasesti amintiri din a ta copilarie…

    cartea cu acelasi titlu

  3. A.Dama zice:

    Ama, cam greu cu textele astea! Rămân suspendate… ca puntea.
    Apropo, puntea şi hamacul au vreo legătură? 🙂
    Să-ţi fie legănarea uşoară!

  4. Pingback: Cinci | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s