Moise era un tip deştept, cult, educat la curtea faraonului egiptean. Probabil adunase ştiinţă mai multă decât oricare dintre fraţii lui de neam.
Era şi un tip puternic, de vreme ce a ucis un om în grabă, uitându-se în stânga şi-n dreapta dacă nu-l vede nimeni. L-a executat rapid, altfel puteau apărea martori în orice clipită. A fost un ucigaş, şi totuşi „un om foarte blând, mai blând decât orice om pe faţa pământului” (Num. 12, 3).
Moise era şi un tip curios: Ce treabă-i asta că nu se mistuie rugul? Ia să văd eu ce şmecherie e aici!
Era un tip complexat, fiindcă vorbirea îi era încâlcită. Doamne, eşti absurd, nu-Ţi dai seama? Cum să merg eu să-i vorbesc faraonului, când am grave probleme de dicţie? N-ai decât să alegi pe cineva mai dotat pentru speech-uri!
(În paranteză fie spus, ce-ar fi Dan C. Mihăilescu fără meteahna-i? Trebuie că are şi ea un farmec.
Cusurul lui Moise îmi pare sinonim cu ţepuşul lui Pavel. Cel de Sus nu Se-mpiedică de ele… nici nu are intenţia să le elimine…)
Aşadar, Moise era un tip puternic, ucigaş, blând, curios, complexat, cu carte, educat.
Dar la ce i-a folosit lui Moise toată ştiinţa adunată la curtea faraonului? Să pască turma socrului său?
Sau când a ajuns să judece poporul Israel, toată ştiinţa adunată în calitate de fiu adoptiv al fiicei faraonului nu i-a folosit la nimic. A trebuit să vină socrul său să-l înveţe cum să procedeze ca să nu ducă la epuizare poporul şi să nu fie el însuşi epuizat.
Şi în pustia Ţin, când a lovit stânca…
De ce nu i-a fost de folos ştiinţa adunată, ca să acţioneze cu înţelepciune?
Acumularea informaţiei, cunoaşterea cât mai multă sunt o mereu ispită… Biblioteci întregi citite. Cărţi întregi re-re-re-citite. Învăţate pe de rost.
Şi, în faţa evenimentelor sau actelor capitale, toată această ştiinţă nu-ţi este de niciun folos.
În neştiinţa după pretenţiile lumii stă înţelepciunea.
Neştiinţa înţeleaptă a ucenicilor pescari va fi întotdeauna mai presus şi va face de râs ştiinţa fariseilor.
Filologie, zoologie, antropologie, biologie, teologie, astrologie, speologie, meteorologie, cosmologie, hidrologie şi câte şi mai câte logii?
Câtă vreme la El ajung şi cei fără minte, la ce bun atâta amar de cunoaştere? Iată ce spune Dumnezeu despre Moise:
Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului (Num. 12, 8).
Am subliniat cheia care ne interesează aici. „Nu prin lucruri grele de înţeles”. Toată ştiinţa adunată, toate logiile pot cuprinde lucrurile greu de înţeles…
Dar înţelepciunea neştiinţei vine din vederea chipului Domnului…
lumea adam(a)ică 
Extraordinare gânduri, A.Dama! Felicitări. Mi-a plăcut enrom modul în care ai surprins fiecare aspect. Este un adevărat elogiu adus marelui Prooroc!Pe care l-am regăsit în calendar pe 4 septembrie. Câte nu s-ar putea spune despre complexitatea personalităţii lui? Da, dar am cădea într-o altă …”logie”! Ori, ceea ce este esenţial de reţinut, este „lucru nu greu de înţeles”: Moise este omul care „L-a văzut” pe Dumnezeu! Atât cât îi este dat unui muritor să poată vedea din slava nemărginită a lui Dumnezeu. L-a văzut şi L-a auzit! Iar asta a fost mai presus de toată ştiinţa sa dobândită până atunci. De fapt această „vedere” i-a adus adevărata, autentica ştiinţă!
„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!”
A.Dama eu cred ca Dumnezeu „ni l-a lasat” pe Moise nu ca sa na arate noua ca stiintele si studiile nu au nici o valoare, ci sa intelegem ca degeaba citim si invatam daca nu citim si nu invatam prin intelepciunea de Sus.’A fi in curtile Faraonului” nu inseamna ca stiudiezi pentru a-L cunoaste mai bine pe EL…Nu ni se spune „cercetati scripturile caci in ele…”? Ei bine pentru mine aceste „logii” nu sunt altceva decat „logii lasate de sus” care ne pot intari credinta in El. E drept ca si cel ce studiaza si cel ce nu are prea multa carte au trecera inaintea LUI dar frumusetea nu in asta consta ci in faptul ca ESTE un singur Dumnezeu si pentru unul si pentru celalalt…Iar alegerea lui Moise de catre Dumnezeu mie imi sugereaza faptul ca EL a vrut sa ne arate in acest ” model” cat de complex este omul creat de EL. (deseori noi ne „catalogam” atat de simplu doar dupa o singura caracteristica…balbait,sasait,rau,ucigas,furacios,mincinos,iubaret…si uitam in fata lui Dumnezeu suntem cu „tot pachetul”)
te imbratisez cu dragul cerului!
Scrie într-un loc că va face de ruşine vasele puternice şi va ridica pe cele slabe. Înţelepciunea lumii acesteia nu poate pricepe înţelepciunea Lui. Degeaba încearcă oamenii de ştiinţă să înţeleagă logic şi raţional lucruri care se pricep cu credinţa. De asta majoritatea oamenilor de ştiinţă sunt atei sau agnostici… E normal…?!
De luat in calcul si faptul ca era temperamental si orgolios.
De obicei, colericii sunt mari conducatori, lideri innascuti (sa zicem). De asemenea, au multe suisuri si coborasuri, cand pe varful muntelui, cand in valea cea mai adanca.
Am mai putem aborda si longitudinal (cronologic) bibliografia psihologica a lui Moise. N-a fost ucigas si cel mai bland in acelasi timp. A parcurs etape de manifestare, cunoastere de sine, involutie-evolutie in scoala lui Yehova. Scoala egipteana din vremea aceea nu se poate (in opinia personala) compara cu lucrarea de doctorat (de 40 de ani) pe care Moise a trebuit s-o duca la bun sfarsit. Dar nici chiar doctoratul nu ne face perfecti 🙂
Intr-adevar, cultura la nivel de acumulare de cunostine nu formeaza un caracter armonios, crestin.
Trairea cu Christos insa are de partea sa infuzarea de material sanatos, energie, transformare. Isus e Modelul, Mediul si Invatatura.
Modelul secular este total dezaxat fata de sistemul referential biblic. Nu poti fi cool si crestin in acelasi timp. In ochii lui Dumnezeu, asa cum ne arata Cartea Sfanta, a fi in Christos inseamna a fi o faptura noua, un copil al lui Dumnezeu. Dar, asa cum remarcam tangential intr-un mic articol pe site-ul personal, conteaza foarte mult de unde, din ce ne tragem identitatea de sine. Iar aceasta identitate trebuie sa fie ancorata intr-o profunda convingere, altfel este o pseudoidentitate.
Moise a avut un atuu. A avut o dubla educatie: scolile egiptene, dar si educatia „doicii” sale. Iar Moise s-a identificat cu poporul asuprit si Dumnezeu l-a ridicat in misiunea de eliberare.
Care era ţepuşul lui Pavel? Cine mai ştie astăzi ce beteşug ar fi putut fi numit „Ţepuş”. Cusur este însă o lipsă în bani.
Cunoaşterea este lăsată astfel încât să lucreze şi pentru ignorant şi pentru cel care caută adevărul. Cunoaşterea nu lucrează pentru cel ce este prea leneş să caute. Fericirea este a celui care nu are preocuparea spiritului şi a celui care, cunoscând binele şi răul, alege să facă binele.
La fel şi cusurul, poţi să-l nu ai şi să trăieşti fericit că nu ai nici un cusur, ori poţi să-l ai, şi atunci datoria este să-l depăşeşti şi să trăieşti ca şi cum nu l-ai avea.
Ia te uită ce parcimonios am fost!
Alex, n-am ştiut când este în calendar Moise. Mulţumesc de informaţie! Într-adevăr, nu puteam face în câteva rânduri o evocare exhaustivă a persoanei şi lucrării lui Moise. Am ales partea cu lucrurile care nu sunt greu de înţeles şi cu vederea Lui, fiindcă, în ultima vreme, mă gândesc tot mai des la simplitatea care e numai bună ca El să i Se arate omului. De-am şti cum se ajunge la simplitatea înecată de Prezenţa-I, ar fi raiul pe pământ! 🙂
Lorelei, Dumnezeu nu e îngust, ci e cel mai larg cu putinţă. De-aia ne invită la El pe poarta strâmtă. Aşa putem preţui lărgimea Lui nemărginită. El nu ne vrea tolomaci şi lipsiţi de voinţă. Ne vrea cu mintea şi voinţa supuse Duhului.
Eu cred că e foarte greu pentru cineva care a acumulat ştiinţă în înţelesul lumii să se dezbare de cunoştinţa adunată şi să se-adâncească în altă cunoaştere, adevărata cunoaştere, cunoaşterea Lui. Fiindcă acolo, faţă în faţă cu El, toate definiţiile ştiute dinainte se schimbă. Nimic nu mai e valabil. Lui Moise i-a strălucit faţa atât de tare, că oamenii nu se puteau uita la chipul lui. Şi pentru acest fapt, ştiinţa nu va găsi niciodată explicaţia ultimă.
Cine ştie ce mai e normal, Camix? Asta ca să reluăm unul dintre laitmotivurile unor articole de pe blogurile noastre. 🙂
Tu ai formulat o teză căreia articolul i se poate subordona. Dar nu l-am intenţionat tezist. Există o dorinţă puternică de a-L cunoaşte pe El aşa cum îi e îngăduit unui om să Îl cunoască, iar ştiinţa adunată e ca o armură nefolositoare. Aşa cum David a lepădat armura şi s-a descurcat cu o praştie, mi se pare rezonabil să lepăd scutul şi toate elementele de siguranţă şi să înaintez cu scutul Lui de jur-împrejur. Ar fi extraordinar! Miracolele s-ar simţi mai la ele acasă. 😉
Pety, e-adevărat că au existat, cronologic vorbind, distanţe mari între Moise ucigaşul şi Moise blândul. Aşa cum între Pavel ucigaşul şi Pavel apostolul s-a interpus lungimea şi intensitatea unei lumini orbitoare.
Mulţumesc că ai completat profilul psihologic al lui Moise! Cine alţii, dacă nu specialiştii? 😉
La fel cred şi eu că şcoala aceea a lui Moise cu Dumnezeu, departe de biblioteci şi maeştri, a atârnat în cântar mult mai greu… De fapt, a rupt cântarul. Noi comparăm cu doctoratele şi, mai nou, postdoctoratele, dar… asta numai pentru că nu avem termeni de comparaţie.
Da’, auzi Pety, eu vreau să fiu cool. O slujitoare cool pentru Împărăţie nu se poate?
Bibliotecarule, „parcimonios” înseamnă la tine cumpătat, nu zgârcit, nu-i aşa? Şi-atunci chestiunea cu „cusurul” e doar o figură de stil.
Despre acel „ţepuş” celebru nu ştim decât că era „în carne”. Şi sigur îl deranja pe Pavel, de vreme ce voia să scape de el…
Însă, legat de cunoaştere… zici că fericirea e a celui care nu are preocuparea spiritului? Aici spirit ar fi sinonim cu intelect, nu cu duh…
Ce bine de Moise! Că lui îi vorbea Domnul prin lucruri uşor de înţeles…
🙂
Un concept nou. A fi misto pentru Imparatie.
In zona de unde sunt, a fi cool inseamna a fi misto, de gasca.
„Mai blând decât …”
În Egipt, când s-a pornit să cerceteze pe Evrei, Moise s-a vrut a fi „berbec pentru Dumnezeu”. Respins …
În slujba socrului său, Moise a devenit „oaia lui Dumnezeu”, blând precum ovinele pe care le păştea. Acceptat …
Apropo de „Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti”.
Gellius
Ce imi place mie la oamenii astia mari, care sint prieteni si apropiati cu Dumnezeu…este ca nu sint perfecti. Ca daca ei ar fi perfecti…noi n-am avea nici o sansa…dar putem invata de la ei, ca desi au avut slabiciuni, in ele au gasit in primul rind smerenia, din care a izvorit dragostea si apoi puterea de a se reabilita…Si ce speranta minunata si ce exemplu pentru cei care uitindu-se inapoi n-ar avea cu ce sa se laude…dar uitindu-se inainte au pentru ce sa lupte…pentruca El este alturi de toti cei cu inima zdrobita si din ei ridica oameni de un caracter si de o frumusete nemaipomenita…
Ce Dumnezeu minunat avem!!!
RB
Sunt total de acord cu tine
Pety, oare mai exista alt sens al lui a fi cool?
In orice caz, cred ca e continuta si ideea de a fi la zi, la curent cu ceea ce are cea mai mare trecere…
Deci ar fi bine sa fie cat mai multi cool pentru El. Daca El mai are trecere azi printre noi…
Gellius, mi-ai descretit fruntea cu scenariul tau didactic. E drept ca se apropie reluarea cursurilor, asa ca ar fi bine sa lasam in urma vacanta si sa ne adunam fortele pentru anul care vine.
Insa finalul a fost mai moralizator. Chiar asa, sa meditam la anturajele noastre!… Sau la lipsa lor…
Uite, apropo de oite, mi-a trecut prin creieras un joc de cuvinte: (b)oier!
Zambind,
A.Dama
RB, imi place ideea subliniata de tine, aceea a lipsei perfectiunii marilor oameni ai lui Dumnezeu. De foarte multe ori, perfectionismul ne rapeste ingenuitatea comunicarii cu El si atatea bucurii, mici si mari, pentru ca atentia ne e mereu atrasa de forma, de autoanaliza, iar apoi, nemultumirea permanenta se instaleaza si roade ca un vierme.
Animalici,
🙂
UAU!
Fain!
Nu cunosteam aceste noi sensuri asociate lui cool.
In sensul acesta si eu vreau sa fiu cool pentru Imparatie 🙂
Nemultumirea permanenta care duce la epuizare,in urma autoanalizei,vine de la Cel Rau,am trecut prin aqsta de curand,dar m-am vindecat.
Domnul cand ne acuza,o face specific,iar noi cand realizam asta si recunoastem,ne simtim mai bine,de unde trecem printr-o stare de eliberare.Diavolul ne acuza la modul general si ne duce la epuizare….Sa nu uitam carnetul de identitate:copil de Dumnezeu!sa nu gemem,ci sa cerem ,stiind a Cui suntem,sa ne elibereze de autoacuzare,prin Sangele Domnului Isus,singurul lucru vazut din lumea spirituala,care are puterea sa ne repuna in relatie normala cu Domnul,care ne stie ca suntem carne,iar carnea nu poate fi biruitoare,ci numai prin EL,prin sangele Sfant a lui Hristos.
Florentina draga, ai un avatar super. Nu e foarte diferit de cel dinainte – din perspectiva luminii. 🙂
Si sa stii ca nu prea am ce raspunde la UAU.
Doar ca mi-am amintit ca atunci cand profu’ de fonetica le-a dat de analizat la examen unor colegi un cuvant, a ales cuvantul MIAU. 😛
Pety, am inventat mai mult sau mai putin sensurile. Stii tu ca se poarta! 😛
Iar imi amintesc de faza aceea de la o evanghelizare din Moldova. Fata care tradusese un american la predica a fost abordata de o sora din biserica. Si sora i-a spus: „Da, tu esti increzuta, asa-i?”, la care fata s-a tot aparat: „Nu, nu sunt increzuta”. Sora tinea mortis ca e… Pana la urma, s-a lamurit chestiunea: „Am vazut ca esti increzuta, ca tu crezi tare in Dumnezeu”.
Asa ca… 🙂
Elisa, ne dai vesti bune daca ai trecut de acea experienta. Doamne-ajuta in continuare!
NUMAI CA M-A TINUT CATEVA LUNI BUNE, IN CARE SATANA IMI ZICEA MEREU CA NU SUNT BUNA DE NIMIC, aproape ca ajunsesem la disperare!
Elisa, a fost lunga cernerea. Bine ca s-a potolit. Sa fim multumitori!
Asta da predica faina,faina…
Thanks, sa zic si eu thanks! 🙂 Dar sa stii ca uneori nici nu ne trece prin cap ca ceea ce spunem sau scriem ar putea iesi ca o predica. 😀
Pingback: Înţelepciunea neştiinţei – Fetiţa cu îngerul « lumea adam(a)ică