dacă voi veţi tăcea, pietrele vor striga
*
am tăcut
şi-au vorbit pietrele
piatra de căpătâi
la capătul unui vis
cu scara cerului
piatra de încercare
la capătul unui balans
pe muchia lui a fi
şi la urmă au strigat
piatra de moară şi cea funerară
borna din drum şi grindina
piatra din capul unghiului
şi piatra-iadului
într-un marş contradictoriu
un du-te-vino
aproape milităresc –
ca de la inimă la suflet
lumea adam(a)ică 
🙂 frumoasa piatra de aducere aminte…
Cuvinte frumoase, cuvinte din suflet, cuvinte care rămân şi pe care valurile timpului nu le sfarmă, ci doar le mai şlefuiesc, rotunjindu-le colţurile.
Frumoase poze ai pus aici A.Dama. Imi plac enorm pietrele ce amintesc de silueta unui om,iar cea cu lanul de grâu verde, cu maci şi flori mov, este atât de odihnitoare…
Da, da, Ama! Uite că piatra de aducere-aminte s-a prefăcut poem!
Aşa-i, Alex, că seamănă pietrele cu un zburător? 🙂
Poza mare din header e foarte frumoasă. Aici e doar o părticică din ea. 😦
M-au fascinat mereu legendele cu acele persoane transformate in stane de piatră. Sfincşii, Babele, Dochia şi multe altele. Au şi pietrele poveştile lor, legende de demult, mituri ancestrale din timpurile dintru început. Ne spun atâtea. Numai noi nu pricepem!
Citeam undeva că unii istorici au presupus că munţii Bucegi ar fi faimosul Kogaion, muntele sfânt al dacilor, iar Sfinxul era locul unde aduceau jertfe. Cine ştie? Când stai în preajma Sfinxului, simţi un cutremur în toată fiinţa. Oare ce vrea să ne spună chipul de piatră ce priveşte peste zări?
Da A.Dama, e frumoasă poza, chiar că seamănă cu un zburător. Iar albastrul cerului din zare….Frumos, foarte frumos!
Vezi tu, Alex, dacă geto-dacii se închinau acolo lui Zamolxis, nu mă face să mă cutremur. Însă, dacă mă gândesc că Dumnezeu i-a dat ordine exacte vântului ca să sufle într-un anumit fel, cu o anumită intensitate, dacă El le-a dat ploii şi zăpezii consistenţă ca să cioplească prin forţa lor piatra într-un anume fel, atunci mă cutremur de lucrarea Lui, că aşa a găsit El cu cale să ne arate că tot ce face El este bun şi desăvârşit.
Mi se pare interesant că ai pomenit de Babele şi de Sfinx, fiindcă atunci când căutam o poză pentru acest poem – într-un fel, nepoem – am văzut superbe imagini cu Babele şi mi se păreau potrivite. A trebuit să aleg…
Mai este o piatra…una care va vorbi in locul nostru daca nu sintem vrednici…O adevarata si frumoasa colectie…!!!
Rodica B
Cam de-aici am pornit, Rodica!… De la pietrele care au vorbit şi au strigat, când am ales tăcerea. Condiţionala aceasta: „dacă voi veţi tăcea…” îi priveşte pe ucenici. Acum, n-avem încotro. Măcar să adunăm pietre vorbitoare, pietre de aducere aminte, vorba lui Ama. 🙂
si mie imi place… are crescendo poezia ta… creste bine si incotro, dupa mine, ar trebui…
îmi place poza
ma intrebam pe unde mai esti, in vreme ce tu potriveai pietre in echilibru instabil si poeme de destabilizat suflete prea echilibrate
Deci de la prima lectura am zis ca asta e mai mult simtita decat construita si mi-a creat o stare de bine. Ca sonoritate.
Ca mesaj, pune pe ganduri. (va mai amintiti sezutul pe ganduri? 🙂 ) Probabil numai dupa ce taci in timp ce ar fi trebuit sa vorbesti iti dai seama ce s-a pierdut cand n-ai vorbit. Cum ar fi sa chiar vedem intr-o zi pietrele vorbind si zicand… „daca tu n-ai vrut, am intervenit noi..”
Frumos! Mi-e mi-a adus fiul doua pietre {cataroaie} de la zidul plingerii.Le-am pus la loc de cinste,ma gindesc, cite nu ar vorbi aceste pietre daca ar putea …si totusi Domnul spune : „pietrele acestea vor vorbi daca voi taceti”!
excelent header 🙂 mi-l place ! cum fu concediu?
Cătălin, mulţumesc! Ai ales o topică ce mi-a dat bătaie de cap. Părea neterminată fraza ta. Însă, am terminat-o finalement. Dacă crezi potrivit, vino cu un poem de-al tău. Există o categorie „De (la) prieteni”. Adaug acolo un articol cu un poem de-al tău! 😉
farasens,
plăcerea ta face sens! 😛 Bun venit! Şi… la cât mai mult(ă) sens(ibilitate).
DănuţM, am fost la cules de pietre. Nu ştiu ghici în ele, precum ghicitorul în pietre al lui Eliade, însă ştiu să mă joc cu pietrele. Totuşi, n-aş participa la o lapidare, decât dacă obiectul ei ar fi un balaur cu şapte capete.
Camix, uite că şed pe gânduri. 😛 Ai dreptate în legătură cu simţirea şi gândirea. A fost o răscolire destul de bruscă cea care a dus la naşterea acestui poem.
Dar să ştii că n-aş vrea să aud vreodată rechizitoriul pietrelor! Doamne, păzeşte!
Divers a fost, Călătorrule! 😉 Al tău?
Uite, headerul e decupat din această imagine:
http://photo.net/photodb/photo?photo_id=7377893
Din păcate, nu ia decât o treime, ori grâul verde, ori cerul mirabil, fără maci, ori macii fără cer. Nu mă pricep la detaliile tehnice. 😦
Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 4 septembrie 2016 | RoEvanghelica
Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 4 septembrie (2017) | RoEvanghelica
Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 4 septembrie (2018) | RoEvanghelica
Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 4 septembrie (2019) | RoEvanghelica
Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 4 septembrie (2020) | RoEvanghelica
Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 4 septembrie (2021) | RoEvanghelica
Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 4 septembrie (2022) | RomaniaEv
Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 4 septembrie (2023) | RomaniaEv