Anghelache, frate cu Mitică


Ne-am oprit puţin asupra lui Mitică şi am adus în faţa cititorilor un Mitică ce îşi are momentele sale de transcendenţă. Nu suntem obişnuiţi cu el tăcut, bâlbâit, izolându-se de camarazi, cu „zâmbetul sfânt al martirului” pe buze, având nevoie să fie tradus, pentru că, în proximitatea morţii, el nu se mai poate exprima pe înţelesul celorlalţi…

Acum i-a venit rândul lui Anghelache. Cine este acest personaj cu nume de „mesager”, „sol”, cu nume de înger? În Inspecţiune, el e modelul casierului cinstit, în aşteptarea unei inspecţii care se amână nepermis de mult. E un personaj atipic în „lumea-lume” caragialiană (V. Fanache), pentru că el ia în serios lucrurile şi e consecvent cu sine până la capăt. Anghelache ne arată, în ciuda imposibilităţii autorului de a-şi descifra personajul – „nici eu nu ştiu de ce s-a sinucis nenea Anghelache” – că lipsa unei instanţe superioare care să te valideze, să-ţi valideze existenţa, profesia etc. duce la alienare, provoacă ruptura – în cazul lui, ruptura definitivă.

Anghelache e un flăcău bătrân, de 40 de ani, care stă cu mama şi sora lui în Dobroteasca, un loc situat departe de zgomotul lumii, de viermuiala urbană. O serie de elemente ale portretului său schiţat de Caragiale i-au determinat pe critici (Ion Vartic, de exemplu) să purceadă la o interpretare psihanalitică a personajului, fiindu-i interogate patologia, actele regresive etc. O astfel de abordare este interesantă şi utilă, pentru că oferă chei de interpretare pe care altfel nu le-am deţine. Gestul lui Anghelache este absurd, opac, dacă nu înţelegem mecanismul care l-a determinat să îl comită. Ceea ce ne preocupă acum în mod deosebit este lecţia pe care Anghelache ne-o predă neintenţional:).

Acest personaj, care e coerent prin nevoia sa de protecţie (mediul familial feminin), se descoperă descoperit în sfera activităţii profesionale pe care o desfăşoară, pentru că, de când a luat casa în primire, de 11 ani, niciun inspector nu a mai dat pe la el să-l verifice. La sugestia camarazilor că inspectorii nu au venit pentru că îl ştiu un funcţionar corect, Anghelache îşi iese din ţâţâni, sparge un pahar şi iese furios din local. Camarazii îl cunosc pe Anghelache şi ştiu că numai o chestiune foarte serioasă l-ar fi putut determina să se comporte atât de violent. Discuţia pornise de la un funcţionar care delapidase o mare sumă de bani. Anghelache îi ia apărarea infractorului, spunând că dacă ar fi venit inspecţia pe când omul începuse doar cu „ciupeala”, nu s-ar fi ajuns la delapidarea unei astfel de sume. El mută responsabilitatea, aproape exclusiv, în curtea autorităţii care nu-şi exercitase rolul de verificator şi de cenzor.

Anghelache îşi ieşise aşadar din ţâţâni pentru că ajunsese să constate funcţionalitatea pe dos a sistemului în care era integrat, să-i observe metehnele, scârţâiala rotiţelor, mersul anapoda. Într-un astfel de sistem, instanţa „transcendentă” nu funcţiona supra-ordonator. Inspectorul care promisese deja de luni de zile că vine nu se mai arată. Anghelache are nevoie de cineva care să se pronunţe cu privire la corectitudinea lui, cu privire la activitatea pe care o desfăşoară zi de zi. Această instanţă îl ocoleşte, ceea ce îl determină la un gest final, fatal. Anghelache se sinucide, nu pentru că se temea de inspecţie, cum greşit consideră Călinescu, ci pentru că nu mai suportă starea de provizorat: câtă vreme asupra lui şi a activităţii sale profesionale nu s-a pronunţat forul superior, el a rămas într-o zonă a precarităţii, într-o nebuloasă de care nu se ştie descotorosi altfel decât definitiv. Angoasa lui sporeşte, iar rezolvarea o găseşte în sinucidere. Nu este o sinucidere „din vorbe”, de fanfaronardă, de ambiţ sau de amor, de spectacol. Sinuciderea lui Anghelache are ceva demonstrativ în ea (ceea ce ne aminteşte acum, în paranteză fie spus, de sinuciderea lui Andrei Ciurea), pentru că ea dovedeşte un singur lucru de fapt: coabitarea cu un sistem care funcţionează pe dos nu e posibilă dacă rămâi consecvent cu tine însuţi. Tragedia noastră cea de toate zilele!…

Ironic, inspectorul vine exact când Anghelache decisese să-şi încheie socotelile cu sistemul ale cărui mecanisme stricate le denunţase şi… cu viaţa. În urma inspecţiei, se constată că funcţionarul nu avea minus în casă, ba avea chiar un pol în plus şi că totul era în bună rânduială. E limpede că nu discutăm gestul lui Anghelache din perspectiva incorectitudinii teologice. Lecţia lui Anghelache, de astă dată, este aceea că, în lipsa unei instanţe superioare, care să îl valideze, omul sfârşeşte în alienare.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Anghelache, frate cu Mitică

  1. Camix zice:

    Suntem de acord ca autoritatile nu si-au indeplinit saricinile evaluatoare care ii reveneau. Suntem de acord si cu faptul ca, daca acestea ar fi fost indeplinite la timp si progresiv, nu ar fi avut parte de incalcari de lege de asemenea proportii. Insa cred ca trebuie facuta o deosebire intre doua idei.

    A actiona din principiu si a actiona de frica sau bucuria rezultatului (pozitiv sau negativ, in cazul acesta negativ). Anghelache propune varianta a doua:

    „— Si dacã i-ar fi zis: „Amice, îti lipsesc patru-cinci sute de lei din casã; ia fii bun d-ta si-i pune imediat la loc, si aldatã socoteste mai bine; cã foarte curînd am sã viu iar sã te vizitez, si-ti declar cã nu-ti voi mai vorbi tot astfel: imediat voi raporta cui de drept!“. Asa e cã nu se nenorocea omul?”

    Pentru bunul mers al societatii, tarii etc, e bine ca omul sa actioneze corect, din orice motiv ar face-o. Fie ca din principiu, fie ca din teama. Insa, privit din prespectiva integritatii si moralitatii individului, omul nu se dovedeste nobil daca actioneaza din teama. Doar daca actioneaza din principiu.
    Astfel, varianta propusa de Anghelache e buna doar daca ne intereseaza conduita exterioara a oamenilor si corectitudinea in societate. Insa consider ca nu e suficient.

    Faptul ca autoritatea nu isi foloseste si exercita dreptul si obligatia de a verifica si amenda neregularitatile nu justifica atitudinea incorecta a omului. Este de inteles motivul pentru care se ajunge atat de departe, insa nu e justificabil. Se poate face paralela cu atitudinea pe care Dumnezeu o are faţă de noi. El este o autoritate si este una activa. Insa nu amendeaza fiecare incalcare de lege; ceea ce nu inseamna ca omul este scuzat daca atunci cand e gasit, e gasit cu prea multi bani in minus la casa. Pentru motivul ca omul cunoaste ceea ce este drept, adevarat, bine si frumos. Si nobil inseamna sa caute acestea din dorinta dupa ele, nu din teama judecatii.

  2. A.Dama zice:

    Draga Camix, sunt de acord ca gestul lui Anghelache e nejustificabil, chiar daca ajungem sa-l intelegem. Una dintre marile probleme ale cititorilor a fost tocmai aceea de „a-l intelege” pe Anghelache.

    Iar acum as medita putin la teama. Cunoasterea legilor si actionarea conform lor din dorinta de supunere si conformitate sunt suficiente? Nu e necesara teama fata de sistemul ordonator? Cat priveste raportarea la Dumnezeu, omul trebuie sa se teama, chiar daca Il cunoaste pe Dumnezeu, Il iubeste si actioneaza in conformitate cu legile Lui.

  3. Camix zice:

    Atunci sa punem problema altfel: este teama suficienta?

  4. Camix zice:

    A, inca ceva care mi-a scapat. Nu vorbeam despre gestul ultim al lui Anghelache (daca e justificabil sau nu), ci de conceptia pe care o prezinta. daca e responsabilitatea omului de asemenea sau daca e doar a statului, a autoritatii de a actiona drept.

  5. A.Dama zice:

    Nu e suficienta teama, in niciunul dintre contexte. Dar cred ca atat cunoasterea (principiilor, adevarului, legilor), cat si iubirea (instantei ordonatoare si supraordonatoare)nu exclud teama.

    Anghelache NU a actionat „drept”, asta e o chestiune nediscutabila. Raspunderea ii revenea si lui, bineinteles. Insa el si-a facut partea, iar altii nu si-au facut-o. Uite, mi-am amintit acum de proza aceea a lui Teofil Stanciu, in care slujba omului era sa se spanzure in fiecare zi. Iar slujba altuia era in fiecare zi sa taie franghia. Omul care se spanzura zi de zi nu moare, fiindca celalalt isi face zi de zi datoria. E un fel de interconditionare. Acum, e clar ca nu ne sinucidem toti pentru ca sistemul nu functioneaza. Dar, la fel de clar e ca ne detasam de el intr-un fel sau altul…

  6. Camix zice:

    🙂 Eu ma declar multumita cu raspunsul asta. Interesant.

    Putem numi, astfel, omul respectiv ‘o victima’, cum o numea Anghelache?

  7. A.Dama zice:

    E propria sa victimă întâi şi întâi. Apoi e victima sistemului.

  8. lamaie zice:

    Nu, eu am inteles perfect, cred. Dupa cum ai si subliniat, nu se discuta gestul din punct de vedere teologic, ci ca simbol. Din pacate, undeva in adancuri, este tot lipsa de credinta, in el insusi in cazul acesta, ca simbol al lipsei de credinta in Dumnezeu. Nu avem nevoie de aprobarea fatisa, iar nesiguranta este un pacat (indoiala). Stiindu-se corect (ca sa merg pe aceeasi simbolistica), trebuia sa isi asume vorbele colegului (Inspectia nu vine fiindca te stie corect).

  9. A.Dama zice:

    Dear Lemon, acru nume ţi-ai ales! Dar e revelator prin antiteză, n’est-ce pas? Antiteza cu dulce. Când ajungi la Geneva, comandă un „colonel”. E cu lămâie verde. 😉

    Iar în privinţa nesiguranţei ca păcat, mă faci să mă gândesc la acel personaj care strigă: „Doamne, cred, ajută necredinţei mele!” Aici le pune pe amândouă laolaltă. Înseamnă că suntem duplicitari. Credem şi nu credem. Sau: credem şi nu credem suficient. 😛

    Interesantă ideea ta că trebuia să se mulţumească cu ceea ce îi spune colegul, fiindcă aşa, Anghelache avea cel puţin o confirmare că e corect. Interesant!

  10. Pingback: Pe Comisie o cheamă Godot | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s