Stau de trei…

…ani prin blogosferă.

Am postat aproape 560 de articole (articolașe): o activitate temperată.

(Nu temperamentală.)

Am contat pe câțiva oameni, care m-au încurajat cu consecvență.

Alții m-au conjurat să mă opresc. Atunci a trebuit să alerg la forurile superioare pentru aviz. Mulțumesc, For Superior, pentru aprobare!

Am descoperit fețe pe care nu le știam ale celor cunoscuți în viața reală. Am descoperit oameni noi, cărora nu le știu chipurile.

Am traversat o paletă variată de emoții, de la mici bucurii până la bucurii imense și intense, de la simple mirări până la adevărate surprize, chiar palpabile, plăcute, dar și neplăcute, de la dezamăgiri mărunte, revoltă, până la scârba demoralizatoare.

Cred că activitatea blogărească ne răpește din timpul prețios petrecut cu cei din proximitate. Balanța-mi înclină către petrecerea timpului cu oamenii față către față…

Articolele de pe blog sunt particulare, fiindcă pot avea impact chiar după ce autorul lor nu mai este în viață. În acest punct, activitatea blogărească se intersectează cu literatura. Autobiografică (dacă blogul e personal). Spre deosebire de autorii pe care posteritatea îi consacră pe baza unor criterii de selecție (și ele în prefacere), autorii de bloguri rămân mult mai inegali ca talent… și consacrare. Și mai pestriți. Popularitatea excesivă și vizibilitatea statistică nu sunt garanți ai valorii. Unora chiar ar trebui să le reteze istoria blogală capul.

Îi mulțumesc în primul rând lui Camix, care, la începutul activității mele blogărești, a fost cel mai neînfricat și neobosit susținător. Camix era asistentul meu drag și priceput, căuta poze, iutuburi, edita imaginile cu o conștiinciozitate lăudabilă. Deși i-am dat bătăi de cap de multe ori, nu s-a dat înapoi…

Le mulțumesc:

– lui Ionatan Piroșca, cel ce era blogucenic adolescent pe când eu am intrat în breaslă. Și a plecat tot adolescent, să scrie poezii direct cu norii… Un gând înalt, Poetule!

– lui Ted Doru Pope, care îmi citea cu consecvență postările și îmi oferea un feedback de mare ajutor.

– lui Marius (cu care ne-am bătut în spart de borcane mitologice, care nu m-a convins cu un articol, dar m-a convins cu sute altele);

– Călătorrului, care mi-a dat motive să mă reped în înghesuiala poemelor lui.

– Rodicăi Boțan, care a perseverat să spună ce avea de spus, care a încurajat și a pus umărul, chiar când unii n-au fost de acord nici cu stilul, nici cu limbajul ei, nici cu metodele folosite.

– lui Alex, care mereu avea o vorbă prin care să dea de-nțeles că i-au fost de folos merindele gazdelor pe care le-a colindat.

– Vindecătorului, cu care n-am fost totdeauna pe-aceeași lungime de undă, însă alteori a fost crud de… vindecător.

– Cellei, pe care de puțin timp am descoperit-o, pentru că are un elan molipsitor.

– Gabrielei, care a răscolit un trecut pasional, pe care-l credeam aruncat în marea uitării.

– lui Dancos, care a pus cărămizi când în cadrul ușilor rămase fără ușori, atârnau plăcuțele cu „demolare”.

– lui Călin Hera, pentru că m-a convins fără să o știe să-l citesc.

– Bibliotecarului, care a sărit cu cărțile din bibliotecă la nevoie.

Și lista ar putea continua cu mulți alții, care vor ști că le-am mulțumit, chiar dacă nu-s enumerați mai sus.

Alături de cei care au pagini personale, mulțumiri adamaice le revin și comentatorilor – consecvenți sau sporadici -, ce-au mișcat pe-aici filele blogocărții… și(-s în) inima mea.

Foto.