– de la un blogger R, către alt blogger R –
Bine R,
Mai mult decât explicaţiile sociologice, psihologice, economice şi mai ştiu eu de care, căutam o credinţă în fapte.
Uită-te pe blogurile credincioşilor (pretinşi) de azi, să vezi cum e moartă credinţa lor fără fapte!
Păi, nu se fac, R dragă, minunile cu Toma d’Aquino sub braţ. Ori sub cutia craniană. Ucenicii trebuiau să meargă în toată lumea – lucru pe care îl împlinim cu bucurie azi, să propovăduiască Evanghelia – alt lucru pe care îl fac toţi cu elan, chiar dacă fiecare îşi propovăduieşte evanghelia proprie, iar când vine vorba de vindecarea bolnavilor, de scoaterea dracilor etc., asta nu mai scrie în scripturile lor.
Marea trimitere – apropo, ce uşor se poate traduce „marele comision”, isn’t it?, şi ce tare sună că am primit de la El un comision mare! – a ajuns la ucenicii de azi (bloggerii y compris) într-o versiune light, soft… Trimiterea prescurtată. Au păstrat pentru ei doar predicarea. E normal să te numeşti ucenic, dar nu se pune problema să îndeplineşti tot ce stă scris în dreptul ucenicilor.
E un soi de telenovelă, în care Domnu-i bun şi ne iubeşte, iar noi Îl iubim sincer. Nu trebuie să mai facem mare lucru…
Când vine vorba de scoaterea dracilor, toţi ucenicii, claie peste grămadă, spun: „Nu la asta sunt chemat”.
Sau: „Minunile au fost atunci„. Avem tipi tari în teologie, care trebuie să elaboreze tratate despre cum vremea minunilor s-a dus şi dusă a fost, nu să pună în practică trimiterea.
Ducem războaie importante cu cei care legalizează homosexualitatea, transsexualitatea, pedofilia etc., etc.
Ne ducem în UE să ne susţinem drepturile. Creştinii-cameleoni sunt peste tot.
De unde timp şi pentru minuni?
Am învăţat atât de multe, am făcut cursuri de machiaj, să ne iasă perfect chipul veacului – ca fiinţe adaptabile ce suntem!
Şi atunci când un om simplu din adunare mulţumeşte pentru frumuseţea florilor sau a munţilor, ceilalţi îl privesc cu condescendenţă: „Mai mult nu poţi? O chestie mai inteligentă nu găseşti să spui?”
Şi totuşi, mai ferice de cei înţelepţi în felul Lui şi însetaţi după neprihănire, decât de cei a căror minte se culcă noapte de noapte în pat cu înţelepciunea lumii, iar a doua zi îşi târăşte spurcăciunile după ea în văzul tuturor!
R
lumea adam(a)ică 
A Dama m-am intrebat mereu: catre cine sunt blogoepistolele ? 🙂
Sau destinatarul e asa …general de prin virtual?
Lia, aveam un draft lung, pe care l-am împărţit în mai multe episoade şi am mai dezvoltat unele paragrafe.
Titlul draftului era: „Epistolele unui blogger scârbit”. 😛
Am crezut că le voi expune ca dialog între 2 bloggeri neidentificabili – R şi R -, operând deci o generalizare intenţionată, însă mi-am dat seama că pot fi şi mai multe voci ale aceluiaşi blogger – cum sugera şi Camix într-o discuţie. 🙂
Dacă e ceva bun, să ia fiecare ce i se potriveşte!
Epistole catre cei constipati de atata ratiune si teologie. Eu unul nu ma numar printre ei si subscriu si eu la toate aceste idei. Ma regasesc deplin in ele, in atitudinea lor. Multumesc de ceea ce impartasesti aici.
Te salut.
Alexandru, ai dreptate! Aşa au fost intenţionate blogoepistolele, ca o revoltă împotriva hăurilor minţii pe care le adorăm, pe când în adâncimile inspiraţiei divine nu vrem să coborâm.
Mulţumiri pentru aprecieri!
Păi dacă nu vrem să coborâm „în adâncimile inspiraţiei divine”…atunci măcar să încercăm să urcăm spre înălţimile iubirii dumnezeieşti!
Adevărate gânduri ai pus aici, A.Dama! Şi lista celor ce ar mai putea fi spuse…ar continua mult şi bine. Din păcate pentru noi…
Mi-a plăcut tare mult penultimul paragraf: cel ce mulţumeşte Cerului pentru flori, munţi…
Vezi tu, Alex, când lumea s-a adâncit în taine mari, când s-a apucat să dea definiţii sufletului, fiinţei, lui Dumnezeu etc., aceste măreţii la îndemână au pălit! Trebuie măcar noi să strigăm că ele sunt acolo să ni-L arate pe Cel de nearătat! 🙂
M-am gândit la o scenă din Biblie. Isus intră într-o sinagogă şi unui îndrăcit îi „vine” să se manifeste exact atunci – era normal, avea putere şi era conştient de ea. Cei mai mulţi dintre noi am fi chemat băieţii care fac de pază să-l ia pe îndrăcit şi să-l ducă afară. Hristos nu Se supără că predica îi este întreruptă şi îl eliberează pe îndrăcitul ăla. Dacă am avea ochii deschişi ca ai Domnului sau ca ai lui Elisei măcar, să vedem oştirea de … draci, dar şi de îngeri, cel mai probabil că închinarea, predicarea şi manifestările credinţei noaste ar fi absolut diferite de cum sunt acum.
Subscriu la tot ce ai spus!
Un fir de iarbă, mulţumesc pentru exemplu!
Dacă ar gândi aşa toţi cei care se pregătesc pentru lucrare şi dacă ar pune în practică învăţătura Lui – cu adevărat!!! – cu siguranţă s-ar schimba atmosfera şi prin biserici. E prea îmbâcsită de tot ce „ştim noi mai bine” şi de tot ce ţinem „în ascuns”.
Pingback: Vin de care | lumea adam(a)ică