Ia-ţi armele, dar nu conta pe ele!


archeryE ceva intrigant în ce spune David:

Căci nu în arcul meu mă încred,
nu sabia mea mă va scăpa (Ps 44, 6).

E intrigant, pentru că nici să mergi la război fără arme nu poţi, iar dacă tot le ai, de ce să nu contezi pe ele?

La fel de intrigant în ordine logică este:

Nu mărimea oştirii îl scapă pe împărat,
nu mărimea puterii îl izbăveşte pe viteaz (Ps. 33, 16).

Oare nu e mai sigur cu o armată mai mare decât cea a duşmanului? Dacă un goliat e uriaş şi puternic, nu are el garanţia victoriei?

Ne-am obişnuit cu replicile de genul: „Fă-ţi partea ta, iar Domnul Îşi va face partea Lui!”

Care-i partea noastră? E cât se poate de rezonabil (raţional) să îţi faci sau să îţi procuri armele cu care să porneşti la bătălie.

Ce fel de luptător e acela care nu-şi ascute sabia înainte să dea piept cu duşmanul? Ce fel de arcaş e acela care nu ştie câte săgeţi duce în tolbă, nu ştie când rămâne fără ultima?

În bătăliile zilnice de cuvinte, ne bazăm mereu pe arcul nostru, pe cunoaşterea noastră, pe ascuţimea minţii, dar mai ales pe ascuţimea limbii. Şi chiar pe veninul cu care ne fălim că e mortal.

Adunăm, adunăm: am citit şi raftul ăsta, şi pe celălalt, şi încă următoarele trei de deasupra şi de dedesubt, suntem pregătiţi pentru discuţii cu cei ce le-au citit la rândul lor. Tiflăm. Socoteala e simplă şi omenească. Firească până la urmă.

Adunăm, adunăm, îngenunchem în faţa celor deştepţi, care scriu cu multă pricepere, facem click la ce scriu şi ne minunăm de multa lor ştiinţă…, chiar dacă înţelepciunea pruncilor o depăşeşte pe cea a savanţilor într-o altă ierarhie pe care n-o putem asimila. Noi ştim (mai) bine.

E intrigant să nu contezi pe cunoaşterea adunată, pe arcul tău iscusit meşteşugit! Şi totuşi, asta ni se cere. În acelaşi timp, nu poţi porni la luptă fără arc. Ai fi ca o pasăre ce se repede în laţ.

E un paradox, însă e liniştitor! În arcul nostru, să se potrivească de minune săgeata Lui. Şi Cuvântul. Să nu contăm pe arc, ci pe săgeata Lui!

Dar Domnul Se va arăta asupra lor şi săgeata Lui va porni ca fulgerul… (Zah. 9, 14)

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Ia-ţi armele, dar nu conta pe ele!

  1. Camix zice:

    Cele mai mari cauze pentru stres şi tristeţi vin din neputinţa de a face ceea ce ai dorit, încercarea şi re-încercarea, eşuarea şi din nou sentimentul neputinţei. La asta, cea mai sănătoasă pace posibilă e cea care ne spune că lupta noastră nu valorează nimic dacă nu e dusă prin puterea Altcuiva. Şi atunci imediat te relaxezi pentru că ştii că toate sunt, oricum, în mâna Lui. Nu trebuie să te opreşti, doar să lucraţi împreună.

  2. pety zice:

    „Bătăliile zilnice de cuvinte…”
    Ferească Domnul!

    Pentru bătăliile de acest gen mi-a venit în minte o imagine. Combatanţii se luptă între ei nu cu arcuri şi săgeţi, ci cu mărgăritare. Fiecare crede că are mărgăritarul cel mai bun.

    În mod normal fiecare trebuie să ştie „a da socoteală” de ceea ce crede, fără să se bată.

  3. A.Dama zice:

    Camix, îmi place cum ai transpus în cuvintele tale ideea textului. De multă vreme mă gândesc la acest paradox. Nici să mergi fără arme nu e bine, nici sa te bazezi doar pe pregătirea personală. În fond, aceste versete sunt ilogice pentru noi. Mulţi sunt atât de „programaţi”, încât nu pot accepta factorul supranatural în program. Şi totuşi, fără acest factor suntem buni de înfrângere!

  4. A.Dama zice:

    Pety, am folosit într-adevăr o particularizare, referindu-mă la „bătăliile zilnice de cuvinte”… Dar uită-te şi tu, oriîncotro îţi întorci capul, pe o pagină sau alta, cam peste aşa ceva dai! Se etalează fiecare cu ce-a adunat în căpşor. Culmea e că nu e rău să aduni, doar că, dacă această cunoaştere Îl exclude apoi pe Dumnezeu şi rămâne doar „atât îmi poate mie capul”, e vai şi-amar!

    Iar cât despre lupta cu mărgăritare, oare sunt şi porcii undeva în scenă? Pe bune, de cele mai multe ori, noi ştim că mărgăritarele sunt ale noastre şi cei de prin preajmă nu sunt la locul lor. 😀

  5. Sorina zice:

    Adamo, eu inteleg (cu mintea mea a putina) cam asa pilda cea de mai sus: intre un arcas priceput care are 10 sageti si unul neinstruit care are 100, care va avea mai mari sorti de izbanda? Pana la urma, oricat de putine ori sarace ne-ar fi „armele”, important e sa le folosim cat mai eficient. E foarte buna cultura (sunt de acord), dar, daca doar citim biblioteci intregi de carti si nu devenim macar cu un dram mai intelepti, la ce ne folosesc sutele de mii de pagini citite? Intre un intelectual plin de diplome si fumuri si un om mai putin educat, dar care detine intelepciunea aia suculenta, de te lasa cu gura cascata in timp ce ii sorbi invataturile, eu il aleg pe al doilea, fara ezitare.
    Iar atunci cand propriile arme ne sunt insuficiente, nu ne ramane altceva de facut decat sa cerem ajutor de la Armurier, ca El ni le furnizeaza pe loc… 😉

  6. A.Dama zice:

    Sorina, mă faci să zâmbesc! Autoironia-ţi mi l-a amintit pe Creangă, cel din „Amintiri”…
    E drept că se poate şi să ai lecturi şi să nu-ţi folosească la nimic…
    Dar dacă ai o piatră şi n-ai apucat să faci altă şcoală decât cu oile pe câmp, poţi doborî un goliat! Oare ar trebui să căutăm expresii sofisticate să spunem asta?

  7. Sorina zice:

    Ei, vezi, la faza asta ai dovedit ca tu nu ai citit degeaba mai mult decat mine! 🙂 Asa este: o piatra folosita de o mana dibace face mai mult decat cea mai sofisticata arma, aflata in mana unuia care nu are habar cum s-o foloseasca. Dar, intre noi fiind vorba: daca chiar vrei sa fii bun in ceea ce faci, e de preferat sa alegi arma sofisticata si sa te straduiesti un pic, sa inveti sa o si folosesti, nu-i asa?! 😉 E cam ceea ce faci si tu cu ajutorul cuvintelor, pe care stii sa le manuiesti cu agilitate; spre deosebire de altii care doar au impresia asta si arunca cu piatra… dar nu intr-un Goliat, ci in balta. 😀

  8. A.Dama zice:

    Sorina, eşti figură! Luminoasă, desigur…
    Uite, cred că e de dorit să învăţăm a folosi armele sofisticate. Există o adaptare la ritmul universal, pe care de ce s-o ratăm? Mă gândesc cât se bucură cei bolnavi dacă pot participa măcar prin intermediul unui radio sau al unui ecran la ce se întâmplă în biserica lor duminica!…

    Asta apropo de mânuirea cuvintelor.

    Dar cu piatra-n baltă poţi face cercuri concentrice. Sunt interesante! La fel ca săriturile pietrei la suprafaţa apei. Cât de multe reuşeşte fiecare… Doamne, ce copii eram! 😛

  9. Sorina zice:

    Cu asta mi-ai amintit ca nu am reusit niciodata, dar niciodata, sa fac „broscute” pe suprafata apei… 😦 Si am incercat de cateva ori… Dar, pana la urma, degeaba ani intregi de straduinte daca nu ai si un dram de talent… 🙂

  10. A.Dama zice:

    Eu nu mai ştiu cum le ziceam pe-atunci. Sigur nu „broscuţe”. 😀 Dar am fost mai norocoasă… am reuşit cândva că a mers piatra de 6 ori. Însă între cei cu care eram, altcineva a reuşit de 9 ori. Deci trofeul nu l-am luat niciodată. Am luat altele… 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s