Când nici metafora nu ne mai salvează…


vietrinoi16Metafora se-așază confortabil acolo unde sfârșitul și începutul se suprapun, cerul și pământul se curtează cu gingășie înfuriată.

S-a scris mult despre rolul soteriologic al poeziei, astfel încât încercările de reformulare ar putea fi catalogate drept truisme.

Și totuși, ai nevoie de acel sâmbure de inexplicabil al metaforei care poartă în el promisiunea lui „dar atunci voi cunoaște deplin” (1Cor. 13:12) și desăvârșit.

Fiindcă altfel te apropii atunci de casa tânărului pe care cancerul îl va smulge familiei prea curând, prea nedrept, inacceptabil pentru orice ungher al rațiunii și inimii…

Îți programezi cu grijă… și spaimă… fiecare cuvânt pe care i-l vei spune. Storci cuvintele de toată puterea lor, până nu le mai recunoști capacitatea de semnificare. Îl întrebi pe Dumnezeu la răstimpuri: „De ce?” Și norii înghit vârful munților înalți ca un fel de (ne)răspuns definitiv și irevocabil.

Cel mai probabil va fi ultima voastră conversație. Ai vrea să-l încurajezi cu fiecare fibră de credință pulsând adânc înăuntrul tău. Dar ce-i poți spune convingător unui muribund?

Și iată-vă zâmbind simultan pe muchia (încă) fiindului. Când prietenul îți spune: „Cancerul ăsta e cel mai bun lucru pe care-l putea face Dumnezeu pentru mine. Înainte nu știam încotro merg, dar acum știu”, toate cuvintele pe care le-ai pregătit cu grijă și… spaimă își pierd avântul, culoarea și forța.

Țărmul se amestecă mai departe cu valurile, începutul și sfârșitul își dau mâna, secunda care separă ființa de neființă se dilată interminabil. „Cancerul ăsta e cel mai bun dar de la Dumnezeu…”

Acolo nici metafora nu ne mai salvează…

 

 

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De răs-gândit și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Când nici metafora nu ne mai salvează…

  1. Iosif spune:

    Si totusi,mântuirea se realizeaza prin credinta în Cuvântul metaforic,dincolo de „slova” Legii,a materiei relative,moarte,Cuvânt ce are puterea transformarii,metamorfozei materiei,(modificarea structurii ADN) prin moartea acesteia,si „nasterea din nou”prin credinta în Hristos,’elevati’ în Duh si Adevar.
    Mântuirea se realizeaza prin moartea sinelui „lepadare de sine”acceptând în trup,perceptia Fiului omului si al Duhului Sau,iar în acest caz „nu mai traiesc eu ci Hristos traieste în mine”,iar EL,va face voia TATALUI,”ascultator pâna la ‘moarte…”
    „La înfatisare a fost gasit ca un om,S-a smerit si S-a facut ascultator pâna la moarte si înca moarte de cruce.”
    https://biblia.resursecrestine.ro/filipeni/2
    Binecuvântari în toate…

    ––––
    Și dacă Pâinea și Vinul nu sunt metafore, ci sunt chiar Trup și Sânge?

    • iosif spune:

      „La început era Cuvântul…”, „Si Cuvântul S-a facut trup…”
      „Pâinea si Vinul ” ramân metafore,simboluri ceremonii,traditiii lipsite de putere,moarte,atâta timp cât nu se manifesta în trairea cotidiana,prin legatura Duhului prin marturia cerului si a pamântului în faptura,asemanatoare cu a Fiului omului,Hristos…
      Aici ma refer strict la Duhul Sfânt ,Liantul lucrurilor din cer cu cele de pe pamânt.
      https://biblia.resursecrestine.ro/1-ioan/5

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s