Post definitiv de… fumat

Cristal, pe care n-am mai vizitat-o demult, ne spune într-o manieră convingătoare, de om păţit, cum a reuşit să renunţe la fumat.

Mi se pare chiar potrivită o astfel de mărturie, care le poate fi de folos multora, în această săptămână în care ne facem anumite socoteli, în care ne mai punem în cântar, pe cont propriu, faptele bune sau mai puţin bune, obiceiurile sănătoase sau mai puţin sănătoase…

Cei care au cunoscut această dependenţă ştiu că nu e bla-bla, că nu sunt vorbe-n vânt, şi nici „versuri” ce din coadă vor să sune.

Chiar dacă există (o să vă prindeţi voi unde) tendinţa de a minimaliza puterea exemplului, în favoarea calităţii discursului – care e sau nu e aşa (de calitativ), după cum exemplul poate fi sau chiar e atât de particular, că e simplu să obiectăm orice putinţă a lui de generalizare -, trebuie să recunosc că relatarea lui Cristal are forţă.

Altora li s-a întâmplat altfel să renunţe la fumat. Unii s-au rugat şi au primit ce au cerut. Alţii au făcut mari eforturi de voinţă, mai ales dacă mediul de acasă era unul îmbâcsit de nicotină. Pentru alţii, au intervenit cei apropiaţi, şi… au fost ascultaţi. Au fost şi din aceia care au făcut un troc cu Dumnezeu, şi-astfel au scăpat de dependenţă.

În urmă cu ceva vreme, în grupul pe care-l frecventam, a venit o persoană nouă. Nu ştiam mai nimic despre ea. După vreo două-trei întâlniri, am avut un vis cu această persoană. O încurajam, în vis, să ne povestească ceva, să nu-i fie jenă… Nu i-aş fi spus pentru nimic în lume visul, dat fiind că nu o cunoşteam.

Însă visul meu s-a împlinit după vreo două luni, fiindcă această persoană ne-a mărturisit, cu oarecare sfială, cum a scăpat de dependenţa de fumat… Pentru mine, a fost extraordinar… A fost o confirmare venită după ani de zile. Am înţeles de ce-a trebuit să am eu acel vis… Eu…, care trecusem prin experienţa ei…