=
ca și cum ți-aș fi văzut numele alb pe o coamă de verde.
n-avea litere, dar semnele-i grafice se înlănțuiau ordonat într-o limbă necunoscută.
îmi amintesc bine sedila, leagănul de căciulă pe a, două puncte și, poate, un apostrof.
nu înțelegeam minunea prin care-l puteam rosti clar și răspicat.
numele tău se forma direct în inimă, și corzile vocale îl declinau conjugat.
ca la naștere. cu țipăt și zâmbet neînfricat.
dintr-odată, în șirul de semne s-a ivit un egal: =.
sistemul muscular s-a încordat a mirare întrebătoare.
sistemul respirator a făcut pauză cât de la apocalips la izvoare.
m-am făcut egal cu tine, mi-ai spus. nu te mira. uite, m-am (în)scris chiar pe fruntea ta.
=
lumea adam(a)ică 
ce taina…
–––
Ce bucurie a (dez)văluirii!
Mulțumesc, dragă Felicia!
Superb superb
–––-
Mulțumesc frumos, Daniel! E impresionant să te țină Dumnezeu în brațe și să-ți șoptească – am ales să fiu egal cu tine. Și să te țină în continuare. Până la dezlegarea oricărei taine!
Suntem cu totii doar simboluri, si semne (in)egale, paradoxale, ale gândului lui Dumnezeu, din care S-a nascut Cuvântul, întrupat în Hristos Isus, Fiul omului, care S-a frânt în bucati infime, firimituri infinite, devenind pâinea vitala pentru sufletele înfometate dupa neprihanire si viata adevarata, absoluta, atemporala…