În fiecare dimineață îmi fotografiez gândul cu conștiinciozitatea secundarului care refuză să rateze (z)baterea.
Developez pelicula și caut zvâcnirea aceea de lumină pe care n-o poate contraface nicio opintire a imediateței – nici agitația noului început de săptămână, nici goliciunea pieței pline de susținători mi(ti)ci, nici plânsetul copilei căreia vântul i-a luat pe sus balonul alb, nici măcar lacrimile de bucurie că imnul țării s-a intonat iarăși la Roland Garros, după patruzeci de ani de pustiu…
Caut zvâcnirea aceea de lumină care-mi șoptește acum că Dumnezeu nu le dă niciodată daruri de jucărie copiilor Lui. Ce să faci cu o sabie de plastic pe un câmp de bătălie? Că darurile adevărate trebuie folosite în adevăr. Niciodată pentru tine, întotdeauna pentru celălalt.
lumea adam(a)ică 
A republicat asta pe dyo.
–––
Dar(nice) mulțumiri!
Darurile adevarate, sunt flacari învapaiate. Nu-s taciuni ce ard mocnit, topesc aur si argint. Prin cuptoarele fierbinti, sunt trecuti toti cei ce-s sfinti…
O, da, darurile adevărate trebuie folosite în adevăr! Și tocmai asta nu ne iese cel mai bine…
Numai bine, dragă A.Dama!
––––
Mulțumesc, Alex! Bine că ni se mai dă ocazia să facem ce trebuie cu darurile primite.
Salutări binecuvântate ție și familiei!