(ne)amintiri cu Billy Graham


În ce mă privește, mereu voi asocia numele lui Billy Graham cu fragilitatea bucuriei. E o schemă simplă, reducționistă. În sensul acela camilpetrescian de „eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi”…

Fiindcă eram copil când Billy Graham a venit în orașul nostru. Simțeam răsuflarea întretăiată a mulțimii și asistam la o impresionantă desfășurare de forțe de ordine. Milițieni, securiști, lideri religioși sau oficialități de toate soiurile se perindau ca pe o peliculă… zgâriată exact unde trebuie.

Înțelegeam puține pe-atunci, dar am ascultat predica lui Billy Graham pierdută în marea de oameni de pe stradă. Difuzoarele zvâcneau cu conștiiciozitate, la capacitate maximă. Pe Isus, nu mi-L putea aduce Billy Graham – cred că Îl găsisem cumva, altfel, nu știu cum… înainte de venirea lui, dar știu că am râs spontan când l-am auzit vorbind despre Mihai Viteazul, Eminescu sau ceva de genul ăsta. Bucurie cuminte, sinceră și copilăroasă: „Tipul ăsta chiar și-a făcut timp să citească despre români și România înainte să vină aici?… Extraordinar!”

Atâta-mi amintesc. Nici nu știu din ce pasaj biblic a predicat…

Apoi am auzit comentarii de genul: „Doar nu crezi că și-a pregătit el predica!? I-au impus alții ce să zică și ce nu.”

După această „traducere” a stării de fapt, bucuria mea copilă s-a risipit ca niște așchii de gheață care se sparg, se descompun și se pierd în nemaiîntâlnit și nemaivăzut. De fapt, ce cuvânt se dă mai departe? Nu Cuvântul? Un discurs prefabricat sau cuvântul inspirat… de multe ori altul decât cel intenționat?

Indiferent dacă m-au convins sau nu atunci astfel de comentarii, aș fi preferat de-o mie de ori să nu le aud, aș fi preferat de-o mie de ori ca bucuria să-mi rămână intactă… sau să dureze măcar cât o veșnicie mică.

În ce mă privește, mereu voi asocia numele lui Billy Graham cu fragilitatea bucuriei. Și totuși, „Bucurați-vă neîncetat!” trebuie să fie mai mult decât o matematică simplă pe hârtie și complicată în viață.

.

Reclame

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în (D)evenimenţial, De viaţă și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la (ne)amintiri cu Billy Graham

  1. Iosif zice:

    Religiile sunt oglinda politicii natiunilor. Si unele si altele sunt organizate si conduse de lideri, oameni alesi prin vot de catre adeptii si simpatizantii lor, în functie de preferintele multimilor; iar Dumnezeu în bunatatea Lui nelimitata, ne respecta alegerile fiecaruia si liberul arbitru…

  2. Alex zice:

    Erau vremuri grele, când controlul autorităților bulversa totul. Mă uit și acum cum oamenii așteaptă să li se spună ce să facă, ce să spună… Mi-a plăcut cum ai spus: „fragilitatea bucuriei”.
    Numai bine, dragă A.Dama!

    –––-
    Da, erau vremuri altfel. Câteodată mi-aș dori să revăd că valorile se seamănă și azi așa cum erau semănate atunci. Iar subiectul bucuriei e o provocare continuă, fiindcă bucuria ar trebui să fie permanentizată, dacă ne luăm după apostolul Pavel… Nu să dureze cât (s)clipirea unui balon de săpun. Numai bine și vouă, azi și mereu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.