Despre Cătălin Lata mai grăiam aici… Revin cu poema Pui de steag. Fiindcă e ca un du-te vino între contingent și imanent, schimbare și statornicie, încrâncenare și slobozenie, muțenie și cuvântul care aduce în ființă. Dacă „într-un târziu se-ntâmplă să-L auzi”…
Pui de steag
ma slobozesti
in linisti de mormant
si-abia acum sunt viu
si sunt ce sunt
in tropote de ingeri
tu ma fierbi
caldurile ma trec
ca niste cerbi
tu ma apuci
m-arunci in vant de drag
ma pui sa flutur peste lume
steag
in marea ta ma vars
prin mii de guri
si ma dezleg de tot
din legaturi
cu harpa atarnata
intr-un dud
intr-un tarziu
se-ntampla sa te-aud
lumea adam(a)ică 
Iar te legi de mine? 😉 Asta e sensul pozitiv al legaturilor care nu ai vrea sa se rupa niciodata. Astazi Andrei m-a intrebat: „Da’, tati, toata lumea e o familie?!”
––––-
Dezlegarea e chiar că unu-i mână, altul gură și inimă.
Și ureche. Că s-a-ntâmplat să te-aud.:D
fericita intamplare (ca ma auzi). in viata urmatoare ma fac profet. atunci mai mult o sa ma auzi. (nu rad, ca e serioasa treaba. am observat ca uneori numai asa poti atrage atentia asupra ta.) e nevoie – sa stii – de feedback-ul tau pentru ca esti printre putinii calificati si obiectivi in spatiul asta (al cuvintelor) in care unii ne varam cu desavarsit (sau nesimtit?) amatorism..
–––-
De bună seamă că toate își au vremea lor – profeția își are vremea ei, iar amintirea celor deja făptuite (dar musai vestite dinainte) își are vremea ei.
Eu nu-mi găsesc cuvintele, de aceea le împrumut pe ale tale… și ale altora.
Sau spun lucruri atât de simple, că unii le-ar taxa rapid drept „truisme”. Cu toate acestea, cuvântul simplu e una, iar trăirea acelui cuvânt simplu e alta. Uneori mă-ntreb ce-aș vrea să-și amintească ai mei după ce nu voi mai fi – cuvintele sau trăirea-mi?
Tu stai mai departe în spărtura dintre cuvinte și Cuvânt! Acolo-i locul profetului.
Uitasem cat de bogat scrie Catalin Lata!
––––
Dragă Miriam,
Uitasem că-am schimbat cuvinte atât de (mi)ri(a)mate cândva… și cât de bine-ar fi să redevenim poeții copii de-atunci… cu inima de-acum!:)
Cătălin Lata și-a reinventat muzica poem.
Între relativ si absolut,
dincolo de spatiu-timp,
este Fiul cel pierdut…
Este focul din Olimp !