Adevărul spus fără dragoste e doar pe jumătate adevăr. Fiindcă nu (te) transformă.
Cine știe dacă nu-i chiar un blestem gener(n)ațional să mizăm indefinit pe nici prea-prea, nici foarte-foarte. Și pe jumi-juma. „Un ochi alb și unul roșu”…
Cine știe de ce nu reușim – mai niciodată – să asumăm Modelul așa-cum-e? Trebuie să fie de vină mai mult decât impotența hermeneutică.
De ce ne e insuportabilă măsura întreagă?
Și totuși, când vine vorba de (răs)plată, cine se mulțumește cu jumătate de cunună?
*
lumea adam(a)ică 
„Regii si lacheii sunt singurii chemati pe nume: numai asa se întâlnesc cele doua extreme ale segmentului social;” – Arthur Schopenhauer –
„Mediocritatea se simte bine între extreme.” – Dorel Schor –