Atunci nici metafora nu ne mai salvează


Se spune că Dumnezeu nu mai vorbește prin mesaje profetice (vise, vedenii, prorocii), că ele au încetat demult. Cunoașterea omului a continuat să se adâncească, înțelegerea universului și a legilor după care funcționează s-a modificat, descoperirile făcute ne-au ridicat pe o nouă treaptă (sau ne-au coborât), astfel încât Însuși Dumnezeu S-a văzut nevoit să Se adapteze noilor realități și să i Se adreseze omului aducându-Și la zi modalitățile de comunicare cu făptura Sa. Chiar dacă El e același ieri, azi și în veci, nu Își mai permite să vorbească la nesfârșit cu copiii Săi prin vise, prorocii și alte grozăvii de-acest fel.

(?)

Hai să mai încercăm o dată!

Să vorbești cu propriul copil n-ar trebui să fie un eveniment, nu-i așa? Cei mai mulți vorbim mai tot timpul cu copiii noștri sau cel puțin cu o constanță pe care n-o punem sub lupă, fiindcă face parte din ordinea lucrurilor. Dar pentru un părinte care de luni sau de ani de zile nu a mai vorbit cu copilul său, dacă această tăcere chinuitoare se întrerupe brusc prin promisiunea copilului că: „Te voi suna diseară după ce termin lucrul!”, toate coordonatele existenței imediate sunt bulversate iremediabil . Linearitatea existenței se întrerupe datorită unei simple promisiuni. A vorbi cu propriul copil devine „eveniment”, ocazie de însemnat cu roșu în calendar, aproape o sărbătoare.

Și-acum, din perspectiva noastră, de făpturi create: oare cât putem să ni-L apropiem pe Dumnezeu când nu-L vedem? Oare are mâini, are picioare cu care aleargă pe fața pământului și deasupra lui, ca să vadă ce mai meșteresc fiii Săi? Are urechi să audă, ochi să vadă și inimă care să pulseze în artere bucurie atunci când un fiu vorbește cu El după multă vreme sau chiar se întoarce Acasă? Înțelepții și-au pus dintotdeauna mintea să răspundă la astfel de întrebări. Și totuși, au rămas fără răspunsuri definitive. Uneori ne numărăm printre copiii care n-au vorbit multă vreme cu Părintele și dintr-odată Îi promitem să stăm de vorbă cândva… după…

Oare chiar Se bucură când Îi promitem că vorbim cu El? E doar o metaforă?

Metafora e o figură analogică. Suntem capabili de analogii. Dacă nu-L „gândim” pe Dumnezeu atribuindu-I trăsături fizice și de caracter umane, pur și simplu nu reușim să ne relaționăm cu El. Dumnezeu rămâne o propoziție sau chiar un discurs complet pe care teoretic îl citim în propria limbă, dar practic nu avem instrumentele potrivite pentru a-i accesa miezul, semnificația, sensul ultim. Ne resemnăm că e doar o metaforă și așteptăm sfârșitul lumii pentru a o descifra, fiindcă doar atunci „vom cunoaște deplin”.

Sau nu? Metafora e mai mult sau mai puțin decât revelația?

Dacă am ajuns în post-post… postmodernitate, nu ne vom mai agăța de metafore, pentru că partea lor de mister ne incomodează. Realitățile palpabile, demonstrabile științific sunt hrana potrivită pentru o minte a cărei comprehensiune a atins culmi nemaiatinse înainte în istoria omenirii.

Și-atunci ne permitem să-I dictăm lui Dumnezeu cum să ne vorbească. Îi promitem că vorbim cu El… cândva, la un moment dat, însă impunem și termenii „comunicării”. Cel mai safe e ca „întrevederea” noastră să nu iasă de sub zodia monologului. „Știi că am nevoie de asta și de cealaltă, și nu Îți cer doar pentru mine. Dă-mi… și voi crede mai departe în Tine!”

Poți vorbi cu Dumnezeu, numai să nu-L lași să aleagă El modalitatea în care îți vorbește, chiar dacă știi pe de rost că „Dumnezeu vorbește când într-un fel, când în altul, dar omul nu ia seama” (Iov 33:14). Ești în marja de siguranță când citești o carte și ajungi la anumite înțelegeri despre toate cele, inclusiv despre Creatorul tău, și chiar te bucuri că ai ajuns la acele înțelegeri. Stai în fața unui peisaj de vis și îți dai seama instantaneu că e creația lui Dumnezeu, și imboldul de a-I mulțumi ajunge la cote uriașe, așa că ești în siguranță să rostești o mulțumire pentru că ți-a vorbit prin forme, lumină și culoare, prin cele întocmite de El, chiar fără a fi nevoie de cuvinte.

De fapt, până la urmă, e ok ca Dumnezeu să-ți vorbească într-un fel sau altul, numai să Se ferească de vise, vedenii, prorocii și orice alt gen de mesaje profetice, fiindcă nu poți să-I dai chiar așa mână largă… Astea sunt chestii ciudate, ne-rezonabile, imposibil de verificat și de cuantificat, astea s-au întâmplat cândva, demult, când era potrivit ca El să comunice așa cu oamenii. Nu existau atâtea tratate de teologie, și puțini erau cei care știau să citească. N-ajungeau la bibliotecă în fiecare zi, nici de trei ori pe săptămână. Între timp, toți prorocii au murit, Dumnezeu a murit și El… În fine, chiar dacă rămâne Același ieri, azi și în veci, a abandonat total acea modalitate ciudată de comunicare cu făptura Sa.

Astăzi Se descoperă pe Sine Însuși într-o incompatibilitate de „rezonabilitate”. Nu mai e rezonabil să vorbească prin vise, vedenii sau prin proroci, fiindcă oamenii-s corupți – cine-i păcătos nu poate fi proroc. Din când în când suntem indulgenți cu El. Nu înercăm să-I vorbim noi înșine, dar Îi dăm voie să ne vorbească prin alții. Pășești pe un teren sigur când asculți câte o predică și ți se deschid ochii către realități pe care nu le-ai mai accesat până atunci. Chiar Îi mulțumești lui Dumnezeu că ți-a vorbit printr-un om. Imposibil să nu-i atribui și omului niște merite, că doar e „normal” să i le recunoști. Or fi oamenii în continuare co-rupți, dar predica e co-ruptă din rai, întocmită după toate normele hermeneutice și oratorice în vigoare. De ce-ar fi nevoie de mai mult?

Și Dumnezeu ajunge precum câinele din lesă, căruia-i pui și botniță să nu-și deschidă gura decât când îi slăbești tu însuți strânsoarea.

(?)

Dacă Îi promitem că vorbim cu El, iar El Se bucură ca de o sărbătoare de această promisiune, oare chiar se potrivește monologul în sărbătoare? Îi vorbim și nu așteptăm niciun răspuns de la El? Și dacă ne răspunde prin prorocii sau vedenii Îl trecem la spam, să nu îndrăznească și a doua oară? Atunci nici metafora nu ne mai salvează…

 

 

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De răs-gândit și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Atunci nici metafora nu ne mai salvează

  1. Iosif zice:

    Hm…! Citind acest articol,m-am gândit la motivul pentru care Dumnezeu …tace prin biserici. Oare chiar tace,ori lipsa ‘ungerii’ Duhului Sfânt îi împiedica sa înteleaga ‘limbile de foc’,ceresti si ingeresti,batjocorind,umilind si ignorându-i pe cei ce au primit ‘ungerea’ si care transmit din anonimat mesajele curate,revelate,necenzurate de tehnologia umana,de „omul faradelegii,Antichrist”,care împarateste bine mersi,în toate bisericile si religiile lumii,asuprind turmele îmbatate de carisma vedetelor evenghelismului mondial si al spectacolelor trupelor de lauda si închinare care-i însotesc în turnee pe tot mapamondul ?
    Poporului îi plac aceste manifestari,acest amestec de sfintenie cu idolatria,care satisface si trupul si sufletul,continuând sa alerge în masa spre aceasta forma aparent superba,însa atât de înselatoare si mortala pentru suflet.
    Nu e de mirare,deoarece aceste evenimente au fost profetite cu mii de ani în urma,trist si dureros este ca pe cei ce marturisesc Adevarul,nu-i ia nimeni în seama,ba mai degraba îi batjocoresc chiar fratii,surorile si sotiile,tratându-i deviati psihic,ori fanatici,marginalizati si batjocoriti de cei dragi si de lume,însa ei sunt încredintati de Cuvânt,bucurosi de relatia si revelatia personala,zilnica cu Tatal prin Duhul Sfânt,aceasta comunicare tainica,în „odaita” ,neînteleasa de „Antichrist” !
    Traim evenimentele premergatoare (re)venirii în slava a Regelui regilor si Împarat al împaratilor care va înlatura domnia „omului faradelegii” si a lui „Antichrist”care au condus lumea cu ajutorul dumnezeului strain,facut de mâinile omenesti „Mamona”…($$$) 🙂

    –––-
    Mă năucește lipsa de reverență a celor care cred în Dumnezeu, dar nu acceptă ca El să vorbească oricum alege El să vorbească.

    • Iosif zice:

      E de-a dreptul cutremurator, ceea ce se-ntâmpla în poporul lui Dumnezeu. Ce putem face noi,cei mici si neînsemnati,e sa veghem si sa mijlocim pentru popor,prin post si rugaciune,deoarece urmeaza „vremuri grele”.
      „Si,daca cel neprihanit scapa cu greu,ce se va face cel nelegiuit si cel pacatos ?” (1 Petru 4:18)

  2. Să îndrăznească! 🙂
    Îndrăznesc și eu să îți dedic o piesă dragă ,

    –––
    Mulțumesc de îndrăzneală și de piesă! Parcă vine primăvara!:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s