O variantă de intertext deopotrivă relaxantă și sâcâitoare. Aș fi scris „ațâțătoare”, dar se pierde interesul până se termină de citit cuvântul.
Cum altfel să ajungi la o cuprindere semantică fără a relua Oda (în metru antic) a lui Eminescu?
„Ca să pot muri liniștit, pe mine
Mie redă-mă.”
– cu dedicație –
Mă văd oglindit în toate câte respiră sub linia orizontului, atât în vremuri, cât și în zenituri ale firii și ale atâtor pretenții de plăsmuire; nu vă impacientați, căci e mai mult decât atât: încep să respir inerția faptelor lipsite de premeditare (știți voi, ca acelea bifate în agenda altui manager de vise, deși v-au fost puse vouă în cârcă de la bun în ceput), iar pulsul îmi este acordat freamătului potecii care duce acolo unde cineva a hotărât mai dinainte că toate sunt de la bun început scrise, nu rostite – din acest motiv am ajuns astăzi să citim în șoaptă și să tastăm cu furie, parcă pentru a produce cât mai mult zgomot în cât mai puține majuscule – așa că nimeni nu se poate dezvinovăți pentru moartea pe care o cuibărește în măruntaie, cu multă grijă uneori, sau, în alte cazuri, pur și…
Vezi articolul original 41 de cuvinte mai mult
