(p)o stare 9


Happy_9_Anniversary-downZilele astea, am primit urarea aniversară din partea platformei WordPress.

Se zice că lumea adam(a)ică a împlinit 9 ani.

Dacă blogul e (ca) o școală, eu am urmat cursurile și la zi, și la seral, și la fără frecvență. Am fost deopotrivă învățăcel și profesor, am luat și am dat lecții, cât să se închidă cercul (de ochi).

Statisticile sunt… ca oricare altele. Reclamă distanță, nu implicare.

statistici_7072016

Evident, comunicarea virtuală are avantaje și dezavantaje. Deschizi o lume către receptori multipli – în ciuda impresiei de control, cel puțin în faza emiterii secvenței textuale sau audio-vizuale („scriu ce aleg să scriu”, „las să se vadă cât vreau eu să se vadă”), nu poți controla etapa de receptare, nici actanții ei.

Intri într-un joc al interacțiunii care își are partea lui de atracție, de flatare, de împlinire, de descoperire benfică și modelatoare, dar nu te scutește de zimții tăioși ai frustrării, îngrețoșării și dezamăgirii. Pur și simplu pentru că ai de-a face și cu oameni-minune, și cu oameni-curvă. Oricum ar fi, nu poți să-i împarți (doar) în două categorii – cei mai mulți aleg ce față vor să-ți arate.  Dacă ați întâlnit vreodată oameni fără două fețe (cel puțin), dați-mi de știre! Bineînțeles că și locutorul are libertatea alegerii – alege cu care dintre interlocutori să continue dialogul și să-l întrețină, și cu care nu. De aceea opțiunea de moderare a comentariilor este vitală.

Blogul este o inevitabilă oglindire a celui ce îl scrie. E o întreprindere în care nu poți fenta persoana. Chiar dacă ar fi vorba numai de articole preluate din alte părți și retransmise pe blog, procesul de selectare a articolelor este subiectiv și construiește finalmente un profil al celui ce operează selecția.

Iată câteva motive pentru care am apreciat activitatea de blogger și blogul:

-e un univers compensativ deschis surprizelor;
-e un cronotop al înaintării precaute, nu al cuceririlor orbești / orbitoare;
-e un teren unde îți poți etala certitudinile, dar nu vei convinge dacă nu lași la vedere și o brumă de nesiguranță;
-e un loc geometric al întâlnirii semnificative cu celălalt – cu condiția să nu te pretinzi (dumne)zeu;
-e o scenă pe care se își pot da întâlnire emoțiile cele mai contradictorii – bucurie, curiozitate, empatie, îngrijorare, tristețe, furie, simpatie, ciudă, apreciere, con-simțire, respingere, admirație etc.
-e un mediu propice în care să-I dai microfonul lui Dumnezeu.

Și câteva motive care m-au făcut să bat în retragere de atâtea ori:

-pentru că sinceritatea e taxată prea scump uneori;
-intervine sentimentul că nu ești înțeles și chiar ți se răstălmăcesc cuvintele în sens negativ;
-senzațiile de saturație și greață vizavi de ce pot debita unii nu se tratează cu medicamente, nici cu înjurături manifeste;
-s-a renunțat la uciderea cu pietre, dar uciderea cu cuvintele se practică până și în cele mai pretins-evlavioase contexte;
-chiar dacă tolerezi oamenii-curvă, nu ești obligat să te-nsoțești cu ei la nesfârșit;
-nu te poți feri din calea răutăcioșilor, a cârcotașilor și a batjocoritorilor de serviciu;
-dezamăgirile pe care ți le provoacă unii nu-i costă nimic;
-lingușitorii se întorc întotdeauna la borcanul cu miere, și nu-i poți alunga fără să-i insulți;
-există lupi în piei de oaie prea performanți, ca să le poți da arama pe față.

Și ar mai fi de spus.

Dacă aș continua? Doar ca să nu-mi las sabia în muzeu, și darurile primite nedesfăcute.

Până una-alta, credeți-mă pe cuvânt: binecuvântările rostite peste toți cei ce citesc acest blog s-au înmulțit mai ceva ca la înmulțirea pâinilor!

 

 

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în (D)evenimenţial, De blog(oslovit) și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la (p)o stare 9

  1. Teo zice:

    Nu stiu pentru altii cum a fost, ce au cautat si ce au gasit aici! Eu am gasit hrana de calitate! Mintea mea de inginer avea nevoie de putina poezie! Dupa umila mea parere, pauzele au fost prea lungi si prea… dese! Oricum… multumesc!
    __________
    Și eu mulțumesc, Teo!
    Mi-ai dat de gândit asupra „pauzelor lungi și dese”. Nu mai continui zicala, că a devenit „truism” (și dacă n-are valoare de adevăr).
    Poate (re)deschidem robinetul poeziei.:D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s