(ne)amintiri


little_12Când Adămioara m-a întrebat dacă-mi amintesc că am fost împreună la Jardin du Soleil, m-am uitat la ea lung, foarte lung… și mai luuuung.

Nu-mi aminteam de nicio culoare, așa că i-am spus că nu știu despre ce vorbește. Reacția ei i-ar fi făcut invidioși pe toți scriicioșii despre memoria voluntară și involuntară:

„Cum se poate să rămâi fără amintiri?”

Luați întrebarea și inventați-i răspunsuri filosofice, medicale, antropologice, matematice, psihologice, sociologice, teologice… și de care veți mai fi vrând.

Eu voi fugi de toate pierderile de memorie în poezie.

Poate nu-mi amintesc de Jardin du Soleil, dar prima ta îmbrățișare cum ar putea trece sub uitare? Acea dăruire necenzurată și înveșnicită a inimii nu și-a mai aflat capătul niciunde, nicăieri și niciodată.

Ca și sfârșitul poemului pe care l-am scris înainte de a ști cum și când a-nceput:

cel mai bun rod îl culeg din spini.

Ca și când dorința de a spune totul dintr-odată s-a înecat în frica rostirii oricărui cuvânt, poemul începuse demult:

ca și cum ai atârna(t) poame pe bolta cerească
și m-ai îmbia(t) să mănânc
.

Poate nu-mi voi aminti niciodată cum ți-au mâncat din palmă lebedele la Jardin du Soleil, dar acum știu că între începutul și sfârșitul poemului, cuprinsul rămâne îmbrățișare de Necuprins.

La Mulți Ani, Adămioara!

 

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în (D)evenimenţial, De probă, De viaţă și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la (ne)amintiri

  1. dyo spune:

    Reblogged this on dyo.
    ___________
    Ehei, ce va fi când va veni vremea (atot)Amintirii!;)

  2. Ion Cotoi spune:

    Atunci cand traiesti, n-ai timp sa-ti amintesti.
    Cand nu mai traisti in prezent, incepi sa traiesti din amintiri.

    • Ion spune:

      Ce-am pierdut, ce-am castigat
      I lost Eyesight,
      I gain by inside…(Jane Fonda)

      Am mai pierdut din priviri sclipirile de-odinioara,
      Dar am castigat altceva profund pe partea lor interioara.
      Nu mai am nici zambetul frumos de altadata,
      In spatele lui s-ascunde-acum o lume inteleapta…

      Nici vocea nu mai striga tare: iubire, iubire, iubire…
      Acuma tace si asculta, si intelege din privire…
      Se pierde si mersul…Mersul tineresc cu pasi vioi…
      Timpul necrutator pe umeri apasand greoi…

      Privesc in urma la tot ce-a fost frumos si pur,
      Le port cu mine-n suflet, pe drumul vietii scump si dur…
      Si nu regret nimic din tot ce am pierdut,
      Caci varsta anilor de aur e-abia la-nceput.

      Cu sau fara-o ramurea,
      Codrul tot codru ramane….
      Cu sau fara voia mea,
      Azi se schimba tot cu maine…

      Love to you all,
      Ion

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s