Unii oameni își lasă numele pe coperțile cărților. Alții își lasă numele încrustat adânc în inimile semenilor. Despre ei scriu alții. Și mai ales Cartea.
Într-o bună zi, Adămioara m-a întrebat: „Mami, de ce nu m-a iubit Dumnezeu atât de mult cât să mă lase să o cunosc pe bunica, pe mama ta?”
E genul de întrebare care-l încuie pe orice părinte… De ce să fi legat Adămioara iubirea lui Dumnezeu de prezența unei figuri emblematice în viața ei?
Și totuși, sunt 22 de ani de când Mama mea s-a dus în cel mai bun Loc. Cuvânt în inima Cărții s-a făcut. Poate că acolo suferința de-aici contează doar ca intensitate a strălucirii luminii care ne înfășoară…
Pentru că aducerile aminte pot fi sărbătorești, voi evoca amintirea mamei printr-un paragraf dintr-o carte a lui Petru Lascău. Întâmplarea la care face autorul referire am relatat-o cu propriile cuvinte, impresii și emoții aici.
Chiar dacă nu am încă un răspuns pentru Adămioara, continui să Îi mulțumesc Celui de Sus pentru Mama mea și pentru că a lăsat în urma ei mai mult decât un nume pe o carte. Și-a încrustat adânc numele în inimile semenilor ei.
„Depozitarea și distribuirea Bibliilor și a literarturii creștine nu erau un lucru simplu. Uneori Securitatea era informată despre un transport de Biblii și făcea percheziții inopinate la casele credincioșilor. După ce a primit un sac cu Biblii, sora R.L., mamă a 16 copii, a fost percheziționată de Securitate, la blocul în care locuia (…). Femeie deosebit de credincioasă și curajoasă, a avut prezența de spirit sa pună sacul cu Biblii într-unul de plastic, l-a acoperit cu haine murdare și a dat drumul la apă în cada de baie. Securiștii au căutat peste tot în afară de cada de baie. Nicio Biblie n-a fost confiscată.”
(Petru Lascău – Betel. Construcția Casei lui Dumnezeu în timpul comunismului ateu, Lascau Petru Publishing, 2013, p. 203)
Reblogged this on Persona and commented:
ADama revine pe blog cu o poveste semnificativa si o intrebare care este mai importanta decit raspunsul (imposibil) la aceasta.
________
Multumesc, DanutM!
Cata vreme e un ocean de povesti semnificative in care putem inota… hai sa facem pace cu (ne)raspunsurile! 🙂
Reblogged this on Romania Evanghelica.
Spune-i Adamioarei tale ca Dumnezeu a iubit-o nespus de mult cand a hotarat sa-i dea viata in familia bunicii. Dragostea lui Dumnezeu are alte criterii de masura, decat cele pamantesti.
Putem oare accepta ca lucrurile care se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice?
__________
Livius, e bun exercițiul de a le spune copiilor ceea ce credem și ce am acumulat deja prin proprie experiență. La un moment dat însă, ei înșiși trebuie să filtreze cuvintele noastre și mă rog ca El să fie lângă Adămioara în astfel de momente. Convingerea pe care o obțin copiii „pe propria piele”, cum se spune, e cea mai convingătoare.:) Și dacă veșnicia nu ne convinge, cum să ne convingă ceea ce azi e, și mâine piere?…