Mai mult decât un nume pe-o carte

Unii oameni își lasă numele pe coperțile cărților. Alții își lasă numele încrustat adânc în inimile semenilor. Despre ei scriu alții. Și mai ales Cartea.

Într-o bună zi, Adămioara m-a întrebat: „Mami, de ce nu m-a iubit Dumnezeu atât de mult cât să mă lase să o cunosc pe bunica, pe mama ta?”

E genul de întrebare care-l încuie pe orice părinte… De ce să fi legat Adămioara iubirea lui Dumnezeu de prezența unei figuri emblematice în viața ei?

Și totuși, sunt 22 de ani de când Mama mea s-a dus în cel mai bun Loc. Cuvânt în inima Cărții s-a făcut. Poate că acolo suferința de-aici contează doar ca intensitate a strălucirii luminii care ne înfășoară…

Pentru că aducerile aminte pot fi sărbătorești, voi evoca amintirea mamei printr-un paragraf dintr-o carte a lui Petru Lascău. Întâmplarea la care face autorul referire am relatat-o cu propriile cuvinte, impresii și emoții aici.

Chiar dacă nu am încă un răspuns pentru Adămioara, continui să Îi mulțumesc Celui de Sus pentru Mama mea și pentru că a lăsat în urma ei mai mult decât un nume pe o carte. Și-a încrustat adânc numele în inimile semenilor ei.

„Depozitarea și distribuirea Bibliilor și a literarturii creștine nu erau un lucru simplu. Uneori Securitatea era informată despre un transport de Biblii și făcea percheziții inopinate la casele credincioșilor. După ce a primit un sac cu Biblii, sora R.L., mamă a 16 copii, a fost percheziționată de Securitate, la blocul în care locuia (…). Femeie deosebit de credincioasă și curajoasă, a avut prezența de spirit sa pună sacul cu Biblii într-unul de plastic, l-a acoperit cu haine murdare și a dat drumul la apă în cada de baie. Securiștii au căutat peste tot în afară de cada de baie. Nicio Biblie n-a fost confiscată.”
(Petru Lascău – Betel. Construcția Casei lui Dumnezeu în timpul comunismului ateu, Lascau Petru Publishing, 2013, p. 203)