Într-un muzeu oare care (?)… Un portret oricare. Desenat de un oarecare.
Omul e real(itatea)… Tabloul, pretenția de realitate. Desenul, pretenția pretenției de realitate.
Oare care se bălăcește în pretenția de realitate pe care o socotește adevăr ultim?
Ori care…
Dar fotografia de mai sus? Fotografia trebuie să fie – nu se poate altfel – iluzia desăvârșită a realității … 😉
_____________
Dyo, fotografia e… de-a dreptul reală. Că am făcut-o eu. 😀
În fine, fotografia intră în dansul celor mulți. Ca să demonteze pretenția de apropiere de esența ultimă. Ramă în ramă, în ramă, în ramă etc. Cine știe (se) pricepe. 😉